1,312 matches
-
el însuși băuse vin toată noaptea. Dar Porumbița fusese mândră de el. Atât de repede intrase în spiritul sectei, răsfoise Biblia cu gesturi simple, alegând sigur de sine o pagină, punând palma peste ea și spunând cu o voce din străfundul trupului: - Dragii mei, vă amintesc de tânărul Iosif care a interpretat visul Faraonului. Faraonul visase cei șapte ani de foamete care vor năpăstui țara, distrugând-o. Azi trăim și noi în aceeași angoasă, timpul e nesigur și mâncarea și apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
produce ceva, oricât de mic. Numai că, evident, aceștia îl bătură de se căcă pe el, dând cu el de pământ. Sălbăticia era atât de mare oriunde în acest loc, încât Abdulah simți că își pierde orice motivație. Îndurerat până în străfundurile sufletului, plin de sânge, lovit, spart, mort de foame, moș Abdulah își petrecu următoarele ore în rugăciuni cumplite, vrând să moară. Ceva mai târziu, după ce imploră în neștire nenumărați oameni, Abdulah ajunse la piața Giulești, acolo unde se afla locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Vă rog să începem, toată lumea atențieee, nimeni nu vobește, începeemm... anunță ceremonios John Euripide cu o voce tremurată bizar, în falset. Tara-ta-ta-ta-taaa... începe cenaclul... John Euripideeee, cântă apoi, imitând cât se poate de serios o trompetă, ceea ce mă înfioră până în străfunduri. Tipul nu glumea absolut deloc, iar cenaclul îi purta pur și simplu numele, ceea ce mi se părea cumplit. - Să ai grijă, spuse deodată lângă urechea mea o voce de bărbat. Euripide e nebun. La fel și cenaclul ăsta. Am întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
lângă el și se pregătea de atac. Toată strădania lor de până atunci se sfârșise în mod lamentabil. Nu reușiseră să își ducă misiunea la bun sfârșit. Ah, ce bine ar fi dacă aș avea toiagul! își dori el din străfundul inimii. Fără să vrea, își lăsase capul pe spate, privind spre cer. Cu ochii minții se vedea cu obiectul acela în mână, repezindu-se asupra bestiei, lovind-o cu sete și alungând-o de acolo. Strângea cu putere pumnul mâinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
În batjocură un gură-cască. „Și lasă-ne și nouă un semn de la tine.“ Simon Își desfăcu cingătoarea și i-o puse la picioare. „Asta-i tot ce am.“ Iar Sofia Îi spuse: „Ia șalul ăsta. Sus e răcoare ca-n străfundul fîntînii“. Și-i Înfășură gîtul cu el. „Prea mult țin pregătirile“, zise Petru. „Zăbovește atît ca să se lase soarele la asfințit și să se mistuiască sub vălul nopții“, se amestecă unul din ucenicii lui Petru. „Rămîi cu bine“, spuse Simon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
adîncitura gropii, fărîmița țărîna Între degete. CÎnd coșciugul fu gata - din patru scînduri nefățuite, din lemn miresmat de cedru, prinse În pene de lemn - Sofia Își scoase șalul și-l Înfășură la gîtul lui Simon. „Jos e răcoare ca-n străfundul fîntînii“, zise ea. Atunci Simon se desprinse brusc de ea, Înșfăcînd cu mîinile scîndurile coșciugului, vrînd parcă să se Încredințeze de trăinicia lucrăturii. După care sări vioi În el și se Întinse. La semnul său lucrătorii se apropiară și bătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
-l purtau, cum se prăvăleau pietrele, sărind de pe o stîncă pe alta, ciocnindu-se sfredelitor și năprasnic, apoi tot mai domol și mai depărtat, zgomotul dispărînd Într-un ecou al cărui sunet nu Înceta, ci se stingea, căci nu atingea străfundurile de nepătruns, ca și cugetul lor treaz-ațipit. Poate era vis ori nălucire a cugetului său ațipit, un vis al trupului său păgîn, ori poate trimis de strămoșii săi păgîni, idolatrii lunii, ai lunii pline, ai străbunilor care acum Îl chemau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
pe Malhus și pe el, Dionisie, care rămăsese cu privirea abătută spre galeria Îngustă a grotei, așteptînd parcă să-i vină rîndul ținîndu-l În brațe pe Kitmir cel cu ochi brumării. 9. Dinspre fundătură venea o lumină pîlpîitoare, cea din străfundul galeriei, mai degrabă presimțită, iar cea din fața sa, tot mai sfredelitoare, care răzbătea printre dinții tăioși ai fălcii lui Polifem, uriași și cu strungăreață, căci lucrurile stăteau de bună seamă astfel: aceea era vechea intrare În peșteră, Își amintea bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
de triumf asupra lui Dirk Stroeve, pentru că bietul olandez îi venise în ajutor când era ea la pământ, mi-a deschis calea multor bănuieli întunecate. Sper că nu erau adevărate. Îmi păreau prea oribile. Dar parcă cine poate să sondeze străfundurile subtile ale inimii omenești? Fără îndoială nici cei care se așteaptă doar la sentimente elegante și emoții normale. Când Blanche a văzut că, afară de momentele pasionate, Strickland rămâne detașat, departe de ea, probabil că se simțea cuprinsă de spaimă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
mai bune datorită împrejurării în care le mâncase. Brăchut își isprăvise povestea. Judecătorul îl descususe pe îndelete în timp ce mesteca micile lumi, ca un cunoscător. „Bine, bine, bine...“, spuse ridicându-se și aranjându-și plastronul. Apoi privi peisajul, scrutându-l parcă până în străfundul ochilor. Era în continuare la fel de țeapăn, cu pălăria bine aranjată pe cap. Dimineața își prefira încet lumina și orele. Toți cei prezenți erau așezați ca niște figurine de plumb pe o scenă în miniatură. Berfuche avea nasul roșu și ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Într-o regiune În care picioarele și teama de ziduri albe erau reale, lucruri vii, lucruri pe care trebuia să le accepte. Numai În profunzimea Îndepărtată a sufletului tremura o flăcăruie plăpândă, strigându-i că care-ceva care-l trage spre străfunduri, Încercând să-l vâre În dosul unei uși și să trântească ușa după el. După ce ușa aceea se va fi trântit, nu vor mai exista decât zgomot, de pași și ziduri albe În lumina lunii și poate el Însuși va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
prost “ și „bun“ se combinaseră cumva prin asociația de idei anterioară. Când a strigat astfel, n-a fost deloc un act de voință. Voința l-ar fi Îndepărtat de silueta ce se mișca pe stradă. Strigase aproape din instrinct, din străfundul straturilor supropuse de tradiție Înnăscută sau ca o rugăciune venită de undeva departe de noapte. Apoi s-a auzit ceva ca o bătaie slabă de gong și prin fața ochilor i-a trecut ca un fulger, la jumătate de metru distanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Princeton, adică În ultimii doi ani petrecuți de Amory acolo, când a văzut școala schimbându-se, extinzându-se și trăind pe măsura frumuseții ei gotice prin alte mijloace decât parăzile nocturne, au sosit niște indivizi care au zguduit-o până În străfundurile ei pletorice. Unii fuseseră boboci - boboci năbădăioși - din promoția lui Amory, alții aparțineau generației următoare. La Începutul ultimului său an de studenție, În jurul meselor mici de la Nassau Inn, aceștia au Început să pună sub semnul Întrebării, cu glas răsunător, instituțiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
este nouăzeci și nouă la sută pasiune, plus un mic soupçon de gelozie. A terminat la fel de brusc precum Începuse. - Sigur că ai dreptate, a aprobat-o Amory. Este o forță copleșitoare, destul de neplăcută, parte din mașinăria care lucrează nevăzută În străfunduri. Ca un actor care te lasă să percepi mecanica gesticulației. Stai puțin, să meditez la subiectul ăsta... S-a oprit din vorbit, Încercând să găsească metafora adecvată. Ocoliseră complet stânca și călăreau acum pe drum, cam la cincisprezece metri În stânga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
cazuri când unui bărbat sau unei femei li se întâmplă așa ceva o singură dată în viață, iar atunci n‑au voie să rateze ocazia, căci altfel urmările vor fi nefericite. Rainer se lasă cu bună știință pătruns de sentimente până în străfundurile ființei, însă de acolo sila față de aceste sentimente iese din nou la suprafață și se concretizează într‑o poezie. Rainer s‑a săturat de toate ideile astea despre trecut, prezent, univers. Nu pretinde decât un singur lucru: să fie lăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
numaidecât de o simplitate pură. Aceasta este complet neatinsă, doar munca mamei își pune amprenta pe ea, vrafuri de plicuri zac peste tot și strică impresia. Hans a văzut deja camere care n‑au defectul unei folosințe îndelungate și din străfundurile cărora își fac apariția insule de mobilă, ca niște ghețari plutitori; Sophie are o asemenea cameră, unde a stat și el adeseori, reținând‑o pe Sophie de la vreo treabă importantă de care tocmai avea de gând să se apuce. Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
băieți cu găleata de clei să‑i ofere noi argumente lui Hans. Și acum ei chiar deschid gura și produc câteva argumente. Dar Hans nu le aude, el își ascultă doar vocea interioară care spune că trebuie să pătrunzi până în străfundurile existenței, pentru a te înțelege pe tine însuți și abia apoi îi poți înțelege pe alții. Dacă vă închipuiți că puteți face ceva pentru alții fără să vă cunoașteți mai întâi cum trebuie pe voi înșivă, sunteți niște proști. Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
ar fi Încercat niște cocaină, pun pariu că nu i-ar mai fi fost greață, Îmi trecu mie prin cap. Pudra albă mi se impregnase În fiecare celulă a corpului, În fiecare nerv, de la extremitățile mâinilor și ale picioarelor până În străfundurile creierului. În timpul acesta, Monkey Își continua confesiunea. — Prima oară când am văzut cocaină În viața mea era pe când lucram ca băiat de serviciu. N-o să pot uita nicodată momentul ăla. Unul din clienții hotelului, un tip Între treizeci și patruzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
om. În momentul În care am deschis ferestrele grele, cu rame de fier, am auzit zgomotul mașinilor din depărtate. Un aer rece și uscat pătrunse În cameră. Era o briză uscată care mă pătrunse prin piele, insinuându-se parcă până În străfunduri. M-am Îndepărtat de la ferestră și am intrat În sala de baie. Mi-am examinat În oglindă fața extenuată. „Ești În regulă?“ am șoptit către imaginea mea din oglindă. Nu Înțelegeam pentru ce mă aflam Într-un asemenea loc și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Clipa se frânge în zbateri de fluturi, În pasul grăbit și-n cerul prea-nalt, În zile dorite să-ți fie menite, Când tu îmi zâmbești, eu tresalt. Cuvântul ți-e armă-n războiul tăcerii, Iubirea își caută drum din străfund, Contraste se pierd în griu-nserării. Când tu mă privești, eu m-ascund. Dorul de tine mă-nghite vorace, Trăiește în mine suflarea de vânt, Dansul iubirii în zbor se preface. Când tu îmi vorbești, eu ... cânt. 14 ianuarie 2017 Referință
CÂND TU de LĂCRĂMIOARA STOICA în ediţia nr. 2345 din 02 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/364347_a_365676]
-
ca adverb), pasionat, este Creația sa, și, desigur, călăuză pe calea noastră, a tuturor, spre mântuire. Cuvântul său, rostit ca preot, ca duhovnic, ca tată (fiii săi duhovnicești sunt cu miile, părintele Botiș reușind cu mare ușurință să acceadă în străfundurile inimilor credincioșilor de toate vârstele, tineri, adulți, bătrâni, chiar și copii), ca scriitor, ca poet, mai cu seamă, este extrem de grăitor. Deși simplu, a la o privire superficială, cuvântul devine depozitar al multiplelor și complexelor semnificații. Pentru cine intuiește profunzimi
RUGĂCIUNE ÎN VERSURI. ... CA TĂMÂIA INAINTEA TA de RADU BOTIŞ în ediţia nr. 914 din 02 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363892_a_365221]
-
desparte doar ca să poți repeta a doua zi ce-ai făcut azi. Iar eu răbdătoare îți fac jocul, pentru încă cred că undeva în acel templu de liniște profundă se mai bate tempoul unei fărâme de iubire. Acolo slab în străfundul inimii tale mai pâlpâie un felinar care să mă conducă spre tine. Spre noi... Așa , zi de zi te rog din licărirea unei scurte priviri să te deschizi că petalele unei flori și să lași acea scânteie slabă de lumină
NO ORDINARY LOVE de CORINA LUCIA COSTEA în ediţia nr. 1600 din 19 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/362913_a_364242]
-
pământ. / A rămas cerul fierbinte și gol. / Ciuturile scot din fântână nămol. / Peste păduri tot mai des focuri, focuri, / Dansează sălbatice, satanice jocuri”. Strofele următoare sunt scene ale vânătorii, prin care se trece de la evocarea faptelor la reverberarea lor în străfundurile conștiinței copilului. Gradația evenimentelor și a trăirilor corespunzătoare este ascendentă, poetul punând accentul pe paralelismul stabilit între natură, pe care o înțelege atât de bine, și vibrațiile sufletului: „Mă iau după tata la deal printre târșuri,/ Și brazii mă zgârie
AURUL DIN POEZIA LUI NICOLAE LABIŞ de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 1067 din 02 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/362904_a_364233]
-
spinarea deasupra buzelor și i-am sărutat fiecare petecuț de piele înroșită. O mușcam la rândul meu de umăr, iar ea vibra toată. Niciodată nu am văzut o femeie cum se dăruiește cu atâta patimă! Simțeam că am pătruns până în străfundurile neexplorate încă, însă ea se încorda, zvâcnea în stânga și în dreapta și apoi, relua acest dans până rămânea înțepenită, strângându-mă în brațe, cu unghiile înfipte în carne. Explozia celor două descătușări ne-a paralizat corpurile. Nu mai puteam face nicio
POVESTIRI PESCARESTI SI DE VIATA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1504 din 12 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/363024_a_364353]
-
PROZĂ A SĂPTĂMÂNII RETROSPECTIVADE PROZĂA SĂPTĂMÂNII Acasa > Manuscris > Lucrari > BUNICA FLOAREA Autor: Stan Virgil Publicat în: Ediția nr. 1084 din 19 decembrie 2013 Toate Articolele Autorului BUNICA FLOAREA Depăn amintiri înșirând pe aceste pagini segvențe nemuritoare ale copilăriei, ascunse în străfundurile memoriei mele, ajunsă poate acum la răscruci de vremuri. Era prin anul 1956, când aveam vreo 12 ani și începuse tata să mă trimită la vreo patru kilometri de comună să păzesc jumătatea de hectar cultivată cu viță de vie
BUNICA FLOAREA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1084 din 19 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363341_a_364670]