28,923 matches
-
valiza ei murdară în care aduna tot soiul de nimicuri. Adeseori se oprea în english-park și privea încremenită, ceasuri în șir, spre blocul urât care se ridicase în locul casei sale. Avea mințile rătăcite. Copiii alergau după ea și câinele ei strigând: Nebuna, nebuna. Aruncau în ea cu pietre, iar ea nu se ferea. Râdea nepăsătoare, dar râsul ei cel nou nu mai semăna cu cel de odinioară. Mormăind ceva, trăgea după ea valiza și câinele. M-am apropiat de ea în
Fragmente din năstrușnica istorie a lumii de către gabriel chifu trăită și tot de el povestită () [Corola-journal/Imaginative/7502_a_8827]
-
dropii, era înțesat de mărăcini, cu care purtam zilnic o aspră luptă la baionetă, ieșind mai totdeauna învinși. Iar carabina ZB avea un recul puternic, greu de stăpînit pentru niște bieți începători. Strînge-o în brațe ca pe-o amantă!", ne striga semeț maiorul Alexandrescu, care nici pe arșița lui iulie nu-și lepăda mănușile de piele. întrucît pînă atunci n-avusesem încă nicio amantă, indicația mi se părea sugestivă, dar vagă. Mă întorceam întotdeauna de la trageri cu umărul drept dureros și
Epistolă către Odobescu by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/8123_a_9448]
-
o vreme pe disidentul. „I1 vreți jos pe lliescu?“ întreba securistul răspopit, călare pe-un tanc. „Da!!! Să vină aici, lângă noi!“ răspundea într-un glas mulțimea care nu prea știa bine pentru ce se află acolo., Atunci, jos lliescu!“ strigă răspopitul, răstălmăcind cererea oamenilor. §i din ce in ce mai murfi se luau după el. Mai tarziu, după ce pierduse partida, isi anunfase de la balcon demisia din guvernul provizoriu. Fusese greșit înțeles... El nu făcuse altceva decât să-1 cheme pe lliescu în mijlocul oamenilor. Jos, unde
Porumbelul vestitor sau de ce iubim America by Ștefan Dimitriu () [Corola-journal/Imaginative/7600_a_8925]
-
slana și palinca... se înveselise el apoi. §i la Timișoara, m-au luat în primire cu toții: în sfârșit, au venit americanii! E frumos s-auzi asta. În Yemenul de Sud, unde-am fost de curând, oamenii ies pe străzi ca să strige: „Americani, carati-va acasă!“. §i aruncă în noi cu cocteiluri Molotov... §i ne salța în aer cazărmile... - E totuși de-nvatat câte ceva și din asta... clătinase din cap domnul Guta. Ca să nu se-ntâmple la fel și cu cei care
Porumbelul vestitor sau de ce iubim America by Ștefan Dimitriu () [Corola-journal/Imaginative/7600_a_8925]
-
salța în aer cazărmile... - E totuși de-nvatat câte ceva și din asta... clătinase din cap domnul Guta. Ca să nu se-ntâmple la fel și cu cei care încă va mai așteaptă... Mi-ar părea rău s-ajungem și noi să strigam cândva, după ce-am suspinat atâta vreme după voi: „Americani, go homeă“. O vreme, nimeni nu mai scosese niciun cuvânt. Domnul Guta întinsese palmă către caloriferul de lângă el și, nemulțumit de căldură pe care-o simțise în buricele degetelor, căutase
Porumbelul vestitor sau de ce iubim America by Ștefan Dimitriu () [Corola-journal/Imaginative/7600_a_8925]
-
Mare, Banu Mantă și Ana Ipatescu soseau noi și noi coloane de manifestanți, ce se infiltrau în masă imensă a celor prezenfi acolo de cine știe când. Cei aflați chiar sub ferestrele guvemului schimbaseră dintr-o dată placă si-ncepusera să strige: Jliescu, du-te-acasa,/ C-ai nevasta canceroasă!“. Nou venrfii nu stătuseră nici ei prea mult pe gânduri, și din miile lor de piepturi răsunase strigatul lor de luptă, care-1 acoperise pe-al celorlalți: „Bo$orogii fam dinți/ Vor s-ajungapre$edintU" -Încercând
Porumbelul vestitor sau de ce iubim America by Ștefan Dimitriu () [Corola-journal/Imaginative/7600_a_8925]
-
unde nu sunt decît scaieți purtați de vînt, Le adună, le posedă cu ferocitatea albinei în floare, După care le îndrăcește și le asmute să se arunce goale în mare; De asta copiii din flori îl cunosc cu toții Și îi strigă: tată Da, fiecare cititor are poetul său. Dar dacă poetul e un grăsan Care a vrut să adune tot pămîntul sub coajă, Să-l ocrotească într-un fel încasînd bobîrnacele celor svelți, Își alintă trupul cu: fratele meu, porcul, Iar
Poezie by Adrian Alui Gheorghe () [Corola-journal/Imaginative/8351_a_9676]
-
față-i, un cerb se arată. ș...ț Vine și-ngenunche l-ale ei picioare, Grație imploră, ca să nu-l omoare. Dar și al ei mire, iată-l că sosește, Arma-n sus ridică și ochind țintește. ș...ț " Nu! strigă domnița; nu da, dragul meu! Pe-acest cerb, sărmanul, vreau să-l mîntui eu; Căci mie-n genunche el s-a prosternat, Convins că de mine poate fi salvat! Mie în genunchi a venit să ceară Grație... Eu nu pot
Epistolă către Odobescu by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/8093_a_9418]
-
Cerbul asculta și-mi adulmeca vorbele. Cum am tăcut, n-a stat la îndoială deloc: picioarele lui au început să se miște ca niște tulpini pe care adierea vîntului le-ar încrucișa și descrucișa. A șters-o. - Ce păcat! îi strigai. Visam deja să mergem împreună. Eu ți-aș fi oferit cu mîna mea iarba care-ți place, iar tu, mergînd ca la plimbare, mi-ai fi dus pușca culcată pe crengile coarnelor tale."
Epistolă către Odobescu by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/8093_a_9418]
-
va reuși să le povestească pe toate? De ce? Pentru cine? Pentru propria lui desfătare și pentru a mai amâna, puțin, ultima mutare." Prima Diminețile erau de lumină. - Vino, vino să vezi cum răsare soarele! - m-a trezit vocea Mamei. îl striga pe Tata. M-am sculat și eu. Desculț, în cămașa de noapte lungă ca o sutană. Tata era aplecat pe fereastră. M-a luat în brațe și mi-a arătat Marea incendiată. Focul era însoțit de clipocitul valurilor, ușor, sub
Memoria caselor by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8000_a_9325]
-
văzut tatăl ridicând ditamai ascensorul de patru persoane rămas în pană? Sus, în pod, în cabina motorului, Tata învârtea un volant imens, cât roata locomotivelor cu aburi, otgonul de sârmă se încolăcea pe un tambur până ce "pasagerul" oprit între ziduri striga: "Stop!", când ajungea la nivelul unui etaj și putea să iasă. Era un urcuș lent, anevoios, exasperant, doi-trei centimetri la fiecare învârtire a volantului. Dar nu mi-era frică chiar dacă rămâneam singur, blocat în cușca liftului. Știam că Tata, de-
Memoria caselor by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8000_a_9325]
-
dans les moments ou șl'țon voit clairement on souffre?" îl întreabă Jeni Acterian, și ea o angoasată, în vara lui 1935. Și Eugen răspunde imediat: "Parce qu'on a peur de la mort". Avea 25 de ani. Și tot el strigă, în 1936 "Mor, Moor, Mooooor. Imposibil". Și tot el scrie Moartea păpușii (căci și păpușile mor) și Regele moare (căci și regii mor). Și tot el vorbește despre moarte pînă la moarte. Și viața îi repetă, îi copiază opera, devine
A treia identitate by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/7958_a_9283]
-
de aur” ai spectrului politicianismului românesc, executau “Brâul de la Mehadia” în ritmul unui “Joc de doi ca-n Banat”, interpretat în primă audiție de formația “Blide sparte-haine rupte”; ca să nu mai reproduc chiuiturile, ventrilocice acum, pe care le-ar fi “strigat” urmașul 3) demn al senatorului George Pruteanu, învăluindu-l în căldura privirii pe bălăcăritul mai an, “Bădica Traian”4) (Mânați, măi! Hăi! Hei!...) Din nefericire, n-a fost să fie. Doar d-l Theodor Stolojan se pare că a reușit
Omătul, demnitarii și Hora Unirii... by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13149_a_14474]
-
mai bine cu reumatismului și nu o dureau artrozele. Fiindcă din când în când parcă se producea o minune - nu o durea piciorul, sau gâtul, sau brațul, putea să facă aproape orice mișcare fără s-o treacă fiorii ori să strige „au”, parcă ar fi fost din nou tânără. Și atunci ieșea din casă, ușoară, mândră de ușurința cu care călca. Când umbli pe jos lucrurile se văd altfel, cu altă viteză. Observi că e iederă pe un zid unde altădată
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
își imagina că așa trebuie să fie când zbori cu avionul, luând înălțime. A zâmbit de fericire, fiindcă în viața ei nu zburase cu avionul, și era o experiență ciudată. Deodată și-a amintit de găini: - Așteptați, așteptați, le-a strigat îngerilor, nu pot lăsa găinile. - Imposibil să ne întoarcem, a spus unul dintre îngeri. - Dar cine o să se ocupe de găini? a strigat bătrâna îngrijorată, nu le pot lăsa așa. - Nu p-putem să mai coborâm, a spus unul dintre
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
cu avionul, și era o experiență ciudată. Deodată și-a amintit de găini: - Așteptați, așteptați, le-a strigat îngerilor, nu pot lăsa găinile. - Imposibil să ne întoarcem, a spus unul dintre îngeri. - Dar cine o să se ocupe de găini? a strigat bătrâna îngrijorată, nu le pot lăsa așa. - Nu p-putem să mai coborâm, a spus unul dintre îngeri. Dar celălalt înger era mai conciliant și i-a spus primului - Să coborâm puțin, dar până la înălțimea casei. Și atunci au coborât
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
mult de pe urma așa-zisului atentat care Îi pricinuise o simplă zgârietura și nici nu pare a fi avut stări de agitațiune așa cum scria, cu o vulgara declamațiune, Scipione Bădescu: „Îndată ce-l dezleagă rupe tot cu o putere de fiara și strigă de produce un ecou Îngrozitor.” În realitate, slăbit de marile preocupări intelectuale și de erizipelul de altfel vindecat ce i se iscase pe fata din cauza mânjirii cu necurățenii a locului zgârieturii, se simțea ostenit și doritor de o lungă liniște
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
De 7 nopți, de când stau lângă nenorocitul, numai astăzi a putut fi scos din cămașă de forță, având niște furii ce seamănă mai mult a turbat decât a alienat. Îndată ce-l dezleagă, rupe tot cu-o putere de fiara și strigă de produce un ecou Îngrozitor În spital, unde se află 80 de alienați, afară de femei, dar nici unul În starea grozavă a lui. Capul Îi este spart și umflat; nu pot Însă află de la nimeni cine-a comis această cruzime contra
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
Grederul nu vrea mai multe, degeaba și-a băgat directorul speriat piciorul în accelerație până la ventilator... Totul e o nebunie! Iar Robert Turcescu discută cu Mona Nicolici liniștiți despre jurnalism și viața unei vedete. E de groază! Secretara SRL-ului strigă de la fereastră: “Dom’ director! Dom’ director! Puiuleee...! A venit faxul cu majorările de tarife, prețuri și cu noul sistem de impozitare; are și altitudinea pragului sărăciei...” Apropo, continuă Haralampy, mă, ce vizionar a fost Dante, țuca-i-aș gura lui
Hibernală cu Mona Nicolici by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13201_a_14526]
-
elegant. Numai că eleganța - vai! - nu mai e la modă... Tot spiritul filmului stă în replica memorabilă a lui Dorian Gray atunci cînd, ciuruit de gloanțe, se mîntuie de ele precum Isus revenit dintre morți; “Ce-i cu tine?”, îi strigă asasinul său, uluit de ne-moartea personajului. “Sînt complicat!”, îi răspunde acesta, cu un surîs înțelept... Nu și Liga, dacă la asta vă așteptați: filmul lui Stephen Norrington este un clasic film-catastrofă, doar că este plasat la sfîrșitul secolului XIX
Clubul personajelor dispărute by Alex. Leo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/13245_a_14570]
-
era destul de încurcată la vremea respectivă (repet anul, 1988), disidentul face un gest scos parcă din filmele lui Roberto Benigni. Povestește Constanin Țoiu: „El, teribilul negator, se aruncă înainte, pe neașteptate, se trînti în genunchi, turcește, ca la Înalta Poartă strigînd: Nene Victore, lasă-mă bre și pă mine să plec la Londra! Și avea să plece imediat.” (p. 73) Paginile de acest tip, chiar dacă dau sarea și piperul cărții (savuros este și portretul în aqua forte făcut lui Eugen Simion
Caietele lui Țoiu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13233_a_14558]
-
putea alunga definitiv pe nu spun cum îl cheamă. Îl citez, așa cum se citează orice descîntec, în întregime: „dacă a intrat/ (nu spun cum îl cheamă)/ în bucătărie iei/ o mătură înconjori/ - alergînd cu pași mărunți - încăperea de trei ori/ strigînd între timp/ zît șiț cîț & alte/ interjecții adecvate/ introduci mătura/ prin cotloanele unde s-ar fi putut ascunde/ dacă tot nu iese/ iei o bucată de/ (termen tehnic indescifrabil)/ și folosind descîntecul/ ce începe cu pis-pis-pis/ o arunci prin ușa
Jurnalul unei vieți by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13279_a_14604]
-
a vopselelor extrase din plante. Unioniștii se înșirau pe frontul din fața lor, în echipament nou-nouț. Uniforme strălucitoare, comandate la fabrică, cizme noi. Cînd trăgeau Unioniștii, oamenii de dincolo de zid le parau focul și-i luau peste picior. Unul le-a strigat: - Veniți mai aproape, rîvnesc la cizmele voastre. Și-i lăsau pe Unioniști să se apropie pînă la douăzeci de pași, înainte de a deschide focul asupra lor și a-i secera. Unioniștii continuau să se apropie, depășind cu mult punctul de la
Charles Frazier: Cold Mountain by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/13248_a_14573]
-
pe cineva în stare să le explice clar și convingător înțelesul. Undeva pe deal, deasupra lor, o vioară picura acordurile triste ale cîtecului Lorena. Unioniștii răniți gemeau și se văitau și boceau clănțănind din dinți pe cîmpul înghețat, iar unii strigau numele persoanelor iubite. Inman a dat o raită nocturnă pe cîmpul de luptă, doar ca să vadă roadele eforturilor acelei zile. Unioniștii zăceau claie peste grămadă, în mormane însîngerate. Trupuri dezmembrate în toate chipurile pe care le poate concepe mintea omenească
Charles Frazier: Cold Mountain by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/13248_a_14573]
-
și cei șapte ari de mlaștină din dosul Călimanilor... Perspectiva nu a încântat-o pe dăscălița-muzicantă, așa că i-a tras un recviem vocal-instrumental în bucătărie drăcuind și trântind cratițele timp de trei sferturi de oră, respectiv până când Haralampy i-a strigat într-o corcitură ardelenesc-moldovenească: - Hállo! Breee! Vezi că se termină repriza - să nu intri în ofsaid... „Interpreta” s-a liniștit brusc amintindu-și de un „ofsaid” asemănător, când Haralampy i-a arătat cartonașul roșu eliminând-o din casă și obligând
A doua venire a domnului Emil Constantinescu by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13313_a_14638]