4,034 matches
-
a murit - în urmă cu o săptămână - fiind lovit de o mașină în timp ce omul de televiziune încerca să surprindă imagini pe care noi le urmărim zilnic la televizor. La volanului mașinii care a derapat din cauza vitezei excesive și l-a strivit pe Laurențiu Păun se afla un infractor italian. Este vorba despre Gianni Magaletto, un traficant de droguri care avea afaceri pe meleagurile noastre. Bărbatul a stat mai bine de trei ani după gratii, după ce în vara anului 2008 a fost
Cine este, de fapt, bărbatul care l-a ucis pe omul de televiziune din Buzău () [Corola-journal/Journalistic/42727_a_44052]
-
cu identitatea lui. De ce? Cu scopuri lucrative în primul rând, dar și ca efect al convingerii că frumosul e în altă parte decât au crezut cei dinaintea noastră, că frumoase sunt „buildingurile” cu zeci de etaje, cum e acela care strivește, la propriu, biserica armenească și sediul comunității armenilor. De câte ori trec prin preajmă sunt îngrozit. Retorica lui Andrei Pippidi este una a revoltei, a indignării fără margini și câteodată a disperării. Iată cum sună titlurile sale (câteva): „O profanare!”, „Vin sălbaticii
Solidar cu Andrei Pippidi by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4294_a_5619]
-
puțin, acolo spălam closetele după copii, o oră două de treabă dimineața și, în rest... Dar ce s-a întâmplat, de ce-i păzești, domnule plutonier? Omul legii nu-i răspunse imediat. Mai trase un fum, scuipă chiștocul țigării, apoi îl strivi cu cizma. Nu-ți pot spune, Mario! E secret... nici eu nu-l știu. Sunt verzi toți, în special cei de la județ, pregătesc Congresul. E greu, țigări nu mai am, un pachet am fumat cu ședința asta, parcă eu n-
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
în România. Banii câștigați mi-au prins foarte bine, dar nu pot să nu mă gândesc uneori la Gunther, prietenul meu mort cu care am bătut străzile Berlinului. Gunther, pisica germană, mi-a schimbat viața. Ion-Valentin Ceaușescu Drumul Lemnul îmi strivește tâmpla. Maroniu, tare, lăcuit. Nu sunt sigură de ultima parte, dar așa mi s-ar părea normal având în vedere că e o masă dintr un bar. Mesele de lemn din baruri sunt lăcuite, așa stau lucrurile. Nu m-am
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
lui, mincinos chiar, dacă trebuie să salveze ceva, numai prost nu-i. Și mai are o calitate românul: știe să aibă răbdare și să lupte pentru dreptatea lui. Asta n-o știu deloc bine cei care au vrut să-l strivească; pentru că și greu rănit fiind, românul se ridică, Își oblojește rănile multe și sângerânde și merge mai departe, cu credința sa nestrămutată În mai bine și În Dumnezeu. Și chiar dacă președinția l-a dezamăgit tare, românul nostru nu s-a
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]
-
obișnui, desluși în umbrele pomilor adierea vântului în crengi. Prinse să soarbă cu nările dilatate mirosurile grele, dospite-n beznă; mirosurile acelea de paragină, de ziduri coșcovite și de vreme hapsână strecurată în crăpăturile pământului, în țărâna ce-i scrâșnea strivită sub tălpile bocancilor. Cu senzația că pașii ei trezesc glasurile grădinii și picioarele ei încălțate în bocancii omului ei se auzeau departe, unde o fi fost, ajungând ca o chemare până la el, călca greu, dinadins zgomotos, respirând odată cu lumina lunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
răsărit aducând foșnete, șoapte și zvonuri ca de ape în mișcare. Valurile de uscăciune alternau, într-o nesfârșită legănare, cu adierea jilavă, miraculoasă, care-mprăștia picuri răcoroși de rouă peste fața ei încinsă și peste ierburile sălbatece, răscoapte de arșiță, strivite sub tălpile ei. Dincolo de poarta grădinii strada se vedea ca ziua, cu pomi rari, clădirea mătăhăloasă a cârciumii Invalidului, drumul intrând în oraș pe la barieră, și-n partea cealaltă, câmpul și pădurea din depărtare topindu-se albăstrui în dealul din fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
sumețit în sus, cu-o speranță de isihast flămând, amușinând aerul cu nările delicate, străvezii, rotindu-și întruna ochii spre cer invadați de cețurile morții. Șoarecii și șobolanii, supraviețuind încă din smârcurile și grotele dinozaurilor, se târau epuizați, lăsându-se striviți sub copitele femeii Cerboaice care înainta stăruitoare, înlăturând obstacol după obstacol din calea ei, contopindu-se și lăsându-se în voia acelei magii negre, misterioasă și absurdă, prin care se încăpățâna să străbată cu-aceeași neșovăială sinucigașă apele morții și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
spuse Cerboaica în zori. Iarba albăstrind în coame de ceață, înspicată în lucirea stinsă a stelelor, ca argintul frunzelor de pelin, unduitoare și somnoroasă, arunca acum valuri de verzime înalturilor sumbre, cu toate că încă foșgăia pe dedesubt de lighioane și vietăți strivite; gândaci, melci, lăcuste, cărădăști turnate-n armuri de aramă și chiftirițe războinice; libărci și salamandre înaripate croindu-și loc prin jungla de tulpini zimțoase, înaintând trudnic prin încâlcitura de buruiene și rădăcini smulse din pământ, lăsându-se strivite de valul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
și vietăți strivite; gândaci, melci, lăcuste, cărădăști turnate-n armuri de aramă și chiftirițe războinice; libărci și salamandre înaripate croindu-și loc prin jungla de tulpini zimțoase, înaintând trudnic prin încâlcitura de buruiene și rădăcini smulse din pământ, lăsându-se strivite de valul necontenit care venea din urmă, suspendat pentru o clipă în aer, într-un fel de buimacă măreție, apoi prăbușindu-se amenințător, peste corpurile lățite dinainte, epuizate de elanul vital, stâlcindu-le și prefăcându-le într-o pastă densă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
în propriul ei sânge, până-n gât, și ăștia beau șampanie! Hitlerlandul zeităților blonde care se pregăteau să arunce-n aer orașul sau măcar o parte din el, pe principiul: "după mine potopul!" Simțea în ceafă căldura reflectoarelor. Greutatea corpului său strivit de balustradă. Îi veni să râdă cum stătea cocoțat, acolo, în întuneric, deasupra lor, deasupra, și trupul cu sufletul lui avură deodată chef s-o ia razna care-ncotro: picioarele și mâinile, care-i zvâcneau încleștându-se de balustradă, tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
vor avea de gând să se ridice de la mesele acelea, din sala aceea și din orașul acela. Cumplit pentru foamea și simțurile lui întărâtate, căpcăunii îmbucau, sfârtecau și, ce nu puteau să înghită, ce nu le încăpea în grohotișurile gurilor, striveau și aruncau pe jos, călcând în picioare, într-o plăcere barbară, să se desfete ca porcii, excitați de parfumuri, mirodenii și vin și de privirile-nfierbântate ale femeilor bete stăpânite de chiotul cărnii. Mirosuri acidulate se-ncrucișau prin aer cu vagi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
prindă, dar ea se feri, zvâcnind umărul, cu-o expresie de mirare încremenită pe chip și, fără să se uite la nimeni ca și cum s-ar fi strecurat printre bușteni, printr-un teren mlăștinos, atentă să nu alunece și să se strivească de buturugile ieșite în cale -, se rezemă de tejghea să-și tragă răsuflarea și așeză farfuria aburindă lângă teancul de ziare din fața Invalidului. Poftă bună! Mulțumesc! spuse Invalidul, adulmecând mirosurile de mărar și ouă topite-n ulei. E Toma-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
șuvoiul de lumină scăpără căutându-l să-l smulgă din beznă. Simți ca o despuiere apăsarea rece pe față și piept. Fulgerător, se lăsă la pământ, ducându-și palma la gură, mușcându-și buzele până la sânge. Ochiul de foc clipi, strivindu-l de pământ. Fără trup, tăiat de lumină peste bărbie, fața lui Ghiță Todireanu se profilă în închipuirea lui sau aievea masivă, uriașă, cu buzele strânse și ochii mijiți într-o neînduplecată îndărătnicie. După un timp, lumina se stinse. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
un tip, probabil, înalt și slăbănog, judecând după cizme, cânta dintr-o muzicuță de gură cu destulă pricepere și bătea tactul, ritmic, cu călcâiul. Gândul că avea să se agațe tocmai de cizmele acelea și să trimită în hăul podului, strivit de barele metalice, trupul unui meloman, îi dădu un șoc. Simți vibrația roților trenului și călcâiul cizmei izbindu-i dureros diafragma. Nu doream asta! jur pe dumnezeul meu că nu doream asta, gândi. Altă alegere însă nu avea. Încă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
încărcate de nori ca niște mări de cețuri, cădeau fără contenire în ea, cum cad ploile peste pământurile nisipoase, îndrumându-i viața pieziș, după luceafărul nopților și toanele lui. Veneau din miazăzi și din miazănoapte, fumegătoare de bură și rouă, strivite de greutatea prea mare a tainelor ei, și-o căutau alegând-o dintre toate ființele, dintre toate pământencele, numai pe ea, umplându-i rădăcinile cu seve, arome proaspete și vânturi nebunatece. Ziua trăia în ațipeală, simțindu-se seacă până-n subțioara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
pieptul lui, ușor, abia simțit, dar energic, vrând s-o apere cu trupul lui mare și puternic, iar ea se strânse sălbatec în el înfigându-și unghiile și scânci rugător: Spune-mi ceva. Te iubesc! șopti el grăbit, și-i strivi fața cu fața lui aspră, țepoasă, căutându-i gura cu lăcomie. CAPITOLUL 13 Din cei aproape zece mecanici de locomotivă și fochiști "sechestrați" de hitleriști în retragere, închiși în vagonul de vite cu intenția să-i transporte în Germania sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
intenția să-i transporte în Germania sau să se folosească de ei pe drum în lipsă de altă mână de lucru calificată, pe care Miluță reuși să-i elibereze, doi își frânseră picioarele, ca și el, în cădere, unul se strivi de pod și trei fură ciuruiți de gloanțele santinelelor. Ghiță Todireanu scăpă doar cu hainele sfâșiate și mici zgârieturi și vânătăi pe față, brațe, umeri și mâini, cum se rostogolise pe povârniș strivind pietrișul și se tăiase în cioburile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
ca și el, în cădere, unul se strivi de pod și trei fură ciuruiți de gloanțele santinelelor. Ghiță Todireanu scăpă doar cu hainele sfâșiate și mici zgârieturi și vânătăi pe față, brațe, umeri și mâini, cum se rostogolise pe povârniș strivind pietrișul și se tăiase în cioburile și gardul de sârmă ghimpată împrejmuind fâneața de sub taluzul căii ferate. Miluță putea s-o pățească cel mai rău. Să-și piardă echilibrul, cum s-aplecase cu sângele-n cap și golul negru, huruitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
ferate. Miluță putea s-o pățească cel mai rău. Să-și piardă echilibrul, cum s-aplecase cu sângele-n cap și golul negru, huruitor, de dedesubt, despicat în traverse și frontoane metalice. Dacă s-ar fi rostogolit de la-nălțimea aceea, strivit de bare, praful s-ar fi ales de el. A fost cel mai norocos dintre toți. Sărind, în panica și fierbințeala momentului, nu din ușa vagonului sau de pe scară, ca ceilalți, ci de pe acoperiș, se alese, în cădere, doar c-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Nici nu te văd bine. Pe mine n-ai de ce să mă vezi. Vino aproape, să mă simți. Cerboaica se rezemă cu toată greutatea trupului de el aruncându-și brațele pe umerii lui puternici, și-abia atunci se regăsiră însetați, strivindu-și piepturile și gurile. Își lepădă șuba din spate, lăsând să-i alunece la picioare, și tot așa făcu cu tot ce-avea pe ea, sufocându-se, până rămase într-o cămașă moale de in. Se uită pe geam afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Nici nu mai știu. Și chiar nu contează, pentru că multe sau puține, sentimentul e același: dor. Dor infinit. Dacă acest sentiment ar avea o reprezentare materială, aș spune că este o imensă placă de beton. O simt cum apasă, aproape strivindu-mă. Și totuși mă simt fericită că există. Că doare. Și durerea poate avea frumusețea ei... Încerc, dar nu mai pot să adorm. Poate vei râde, dar de fapt mi-e frică să mă las pradă somnului. Ciudat, nu? Această
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
cine crezi că este, pe lumea asta? Nici măcar tu. Uită-te bine în urmă. Dacă ai fi fost așa ...n-am fi ajuns aici. Erau momentele în care o ura din adâncul sufletului. Îi venea să urle și s-o strivească, dintr-o singură mișcare. Dar nu i-ar mai fi rămas nimic! Atunci își arunca o haină pe umeri și pleca până la magazinul de la colț. Mergea încet, uitându-se doar înainte. Nici în stânga, nici în dreapta. Cocoțată pe canatul ferestrei, o
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
aerul rece al nopții. O privea fără să clipească, vrând parcă să se umple de toată frumusețea ei, aproape ireală... O privi până când simți că amorțește, așa cum stătea sprijinită în cot. Se ridică ușor, cu grijă, de teamă să nu strivească florile mici, albe, împrăștiate prin iarbă... Dumnezeule! Își privi palmele. Erau pline de noroi. Un noroi lipicios, cu un miros greu, care îi ajungea până la creier. Făcu un pas în față și simți cum piciorul i se scufundă încet într-
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
inima ta ce încă încearcă să vie, dacă l-aș fi chemat, gândul, în chip de rege, s-ar fi încoronat. * * * Cât a ținut bucuria mea, șaptesprezece ani, lângă o stea. Am râs, am dansat, m-am reprezentat, mi-am strivit semnele înainte de somn să nu mai adorm cu ele apăsată de vise. Puritatea dulce din copilărie am prefăcut-o fără să știe într-o lume secretă, atât de discretă, încât am trăit fără ispite, fără căinți, lăsate în margini de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]