577 matches
-
Adjunctul redactorului-șef de la serviciu. ― Și??? ― Și... Să le spun? Să păstrez secretul? Ei, la naiba. ― Și cred că este de-a dreptul minunat. Așa. Respiră adânc. Ai zis-o. Nu mai e cale de întoarcere. Sophie și Lisa rămân stupefiate. Până acum, n-am mai vorbit despre bărbați. Le privesc și îmi pot da seama că le lucesc ochii imaginându-și cum arată acest Ben; și pot să-mi dau seama că se înșală amarnic. Jemima Jones are perfectă dreptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
strivi cu mâna desfăcută. Imediat, cu palma întoarsă pentru a arăta ce mai rămăsese din insectă, ridică privirea, căutând aprobarea tovarășilor, care, la acel zgomot sec, păreau a se fi trezit dintr-un somn și se priveau unul pe altul stupefiați. întreruptă din ocupația ei, Malaberga se ridicase și acum îi cerceta pe sub sprâncene. îl măsură câteva clipe pe băiat, care, cu o lumină de plăcere copilărească în privire, râzând din ochi, încă ținea cotul pe masă și își arăta, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mod vizibil inchizitoriu, mult dincolo de ceea Balamber ar fi tolerat în mod obișnuit; cu toate acestea, știu să se controleze. — Erau la câțiva pași distanță: descălecaserăm ca s-o terminăm cu cei doi, însă... Gualfard tresări. — I-ați prins? întrebă stupefiat. Vizibil nemulțumit Balamber încuviință. — Da, îi aveam în mână, dar ne-a lovit trăsnetul. Un murmur de stupoare îi străbătu pe burgunzi. Gualfard, care făcea eforturi ca să-și revină după cele ce aflase, suspină adânc, pe un ton răgușit, încărcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Daaa, sigur! Un marcoman botezat, haida-de! Cu o mână sprijinită în șold, Sebastianus se aplecă puțin din șa către prizonier: — Dacă ești creștin, știi sigur să spui Tatăl Nostru, nu-i așa? Ochii lui Audbert se căscară, într-o expresie stupefiată. — Eu... eu... bâlbâi el pierdut. — Deci? îl încolți Sebastianus. Marcomanul înghiți și, încrețindu-și fruntea, încercă să recite: — „Tatăl nostru, care ești în ceruri. Da... care ești în ceruri. Sfințească-se numele Tău și împărăția Ta și iartă păcatele... păcătoșilor, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întorcându-se către Sebastianus: — E drept. Gualfard e de stirpe nobilă, iar cuvântul unui om de rând, și încă unul străin, nu poate fi de ajuns ca să-l acuzăm de o faptă atât de gravă. Pentru un moment, Sebastianus rămase stupefiat. Cunoștea bine acea absurdă uzanță germanică de a decide rezolvarea cauzelor penale în funcție de rezultatul unor grele încercări fizice la care era supus acuzatul ori ale unui duel între acesta și cel care-l acuza, dar îi venea greu să creadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu un zgomot asurzitor, burgundul făcu un pas înapoi, pe urmă încă unul, cu mâinile încleștate pe gâtul străpuns, din care sângele țâșnea spumegând. Se opri, se clătină, apoi căzu în genunchi și rămase așa pentru câteva secunde, cu privirea stupefiată, deodată pierdută, și scoțând un horcăit oribil, gâlgâitor; în sfârșit, ochii îi deveniră sticloși și căzu mort pe pietrele pieței. După o tăcere scurtă, împietrită, din grupul fidel lui răsună un cor de strigăte furioase; ca un singur om, ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o ajutase stătea încă în picioare aproape de Sebastianus; își trecu o mână prin părul lung, cu un gest obosit și, fixându-și prietena, îi mulțimi. Lidania ridică din umeri. — N-ai pentru ce. Dacă noi nu ne ajutăm între noi... Stupefiat, Sebastianus o întrebă: — Văd că știi limba hunilor mai bine ca mine. Ce le-ai spus, de fapt, celor doi? Ea se lăsase din nou pe jos lângă el și începu iar să-l ude pe gât. — Că ea trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
va ajunge aici și te va găsi în viață, i-a spus să-ți transmită ordinul de a i te alătura acolo. După câte am înțeles, are de gând să-ți încredințeze o nouă misiune, sigur ceva important. Sebastianus tresări stupefiat: — Arelate? Dar e în Narbonense! Deci nu a pornit-o către trecători! Glasul Fredianei luă un ton aluziv și evident polemic: — Nu. E limpede s-a temut că hunii o să-i bareze drumul sau poate, aflând de victoriile noastre strălucitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
că îl ajută să o captureze pe „Prințesa morții“. Unul dintre ei rotea în aer un laț pentru cai. Li se repezi împotrivă cu mânie. — Plecați! le strigă, însoțindu-și ordinul cu gesturi energice ale brațelor. Duceți-vă de aici! Stupefiați, înspăimântați, cei doi traseră de hățuri și, întorcându-și caii, se duseră îndărăt. Frediana, între timp, nu se mișcase din loc. Aștepta acolo, în mijlocul câmpiei, gata de luptă, cu sabia în mână. Balamber observă că nu mai avea scutul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să-i oprească pe demonii ăștia, mă gândeam că pot să îndrept răul pe care l-am făcut și... Glasul i se curmă în gât. Plecă spre pardoseală ochii plini de lacrimi și tăcu. Fără să aștepte să întâlnească privirea stupefiată a lui Sebastianus, Etius făcu câțiva pași prin încăpere, cu mâinile la spate, părând să urmărească în mintea sa o anume idee. în sfârșit, se opri și își fixă din nou prefectul — Omul acesta - îl arătă pe Dividone - ne poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se afla. Cel cu mantaua îl întrebă pe Divicone: — Ce caută cu voi Eucherius? De ce l-au legat așa? Auzind explicațiile fostului călugăr, se încruntară. Cel cu scutul îi studie pe cei patru tovarăși ai lui Divicone cu o privire stupefiată și nu fără o anumită admirație, apoi observă că, dacă Eucherius violase legile Bagaudiei, în adunare nu i-ar fi fost prea moale. în momentul acela, Sebastianus îl întrerupse cu nerăbdare: — Exact, chiar așa: adunarea. îmi închipui că sunteți aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
calul îndărăt, puse mâna pe securea pe care o purta la șa și, răsucindu-se, îl lovi teribil, de sus, pe sâcâitorul său sfătuitor, despicându-i țeasta. Cei care până în acel moment fuseseră de partea lui Geremar dădură înapoi, fixând stupefiați trupul său care acum, neînsuflețit, aluneca încetișor din șa și cădea moale în praf. Nici unul dintre ei nu suflase, dar de pe terasă scena fusese urmărită, cu un strigăt de repulsie și teroare, de grupul numeros de oameni ce urcaseră să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
scuze. „Pentru mine vinul negru, e moarte sigură! Tensiunea...!” „Recoltă propie - preciză fermierul. În caz de vă place, vă spun Înainte, nu vând. Dacă-l consum rațional, abea dacă-mi ajunge până’n primăvară...!” Sorbind o Înghițitură, Tony Pavone rămase stupefiat. „Mărturisesc, vin negru care să aibă un asemenea delicios parfum, nu am crezut În existența lui. Sănătate curată...!” Fermierul triumfa, satisfăcut. „Am Încrucișat câteva soiuri de tămîioasă albă cu negru vârtos. Totul e să ai răbdare și să te ocupi
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
mie tovarășe, eu cunosc filiera..! Cei dela minister se ghiftuiesc semnând hârtii peste hârtii iar noi dela Direcție nu avem parale să cumpărăm o simplă limonadă. Poftim Înapoi hârtia...! Du-te repede la ministru să-ți de-a cartonul...! Lămurit...?” Stupefiat, Tony Pavone Înțelese refuzul. Mai putea oare merge Înapoi...? Înțelegând despre ce-i vorba, Tony Pavone acționă pe moment. Numără două mii de lei, așezându-i În sertarul Întredeschis al biroului făcând precizarea. „O mică atenție, domnule director...!” Fără pic de
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
acest apartament care este al meu, iar voi sunteți niște intruși dezgustători. Nimic nu se confiscă, iar dacă vă opuneți vă promit cu jurământ: vă măcelăresc pe rând, iar cu sângele vostru Îmi voi astâmpăra setea, nenorociții dracului...!” Invadatorii rămaseră stupefiați. Șeful lor Însă, Încercă să deschidă gură, dar Tony Pavone i’o reteză. „Afară din casa mea, pungașilor oficiali...! Încă odată dacă am plăcerea să vă mai Întâlnesc, promit: am să vă schilodesc pe fiecare de o așa manieră Încât
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
până la noi. Unele aveau pe frunte bijuterii împletite în ghirlandă, iar pe cap, bonete înalte și înguste ca niște tuburi. E de ajuns uneori un spectacol neobișnuit pentru ca să se dezvăluie o dramă. Marinarii veniră către mine în alai, cu mutre stupefiate și palmele înălțate spre cer. O lungă tăcere. Apoi, de pe buzele celui mai vârstnic, un cuvânt ieși parcă târându-se: — Ciuma! ANUL OCHIULUI AUGUST 919 de la hegira (9 martie 1513 25 februarie 1514) Epidemia se declarase încă de la începutul anului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
vreuna în capcană, se arunca asupra ei și, fără să clipească, îi sucea gâtul cu o mână de fier. Profunzimea verdeții și a spațiului o entuziasmau peste măsură. Și, în ciuda faptului că îi redusese fiul la o stare de fericire stupefiată, stârnise în ea o frenezie a explorării. Croindu-și drum către partea cea mai întunecată a pădurii, pierdută printre desișurile de bambus, prin pădurile de sal, printre copacii înalți, acoperiți cu mușchi, urca din ce în ce mai mult, urmând poteci croite de caprele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
groaznic moment? Probabil), când am fost sărutat și mângâiat de roșcata care avea ochii lui Fielding. „Știi cine sunt?“ a șoptit el. „Eu sunt. Eu. Sunt producătorul tău.“ Și eu care stăteam pur și simplu și dădeam din cap, zâmbitor, stupefiat, cretinizat, zugzwangat... Și mi-am adus aminte de Martin, aici în apartamentul meu, spunând din nou și din nou într-o tăcere sugrumată și jalnică: „Îmi pare așa de rău.“ Asta tot repeta: „Îmi pare așa de rău. Îmi pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
mondenități, să uite că so seam la ea spre seară. — Nu sunt chiar așa de ramolită, mi-a replicat vioaie, numai să știi că nu vom putea vorbi. Sunt foarte răgușită și doctorița mi-a interzis să scot vreun cuvânt. Stupefiată, abia am izbutit să articulez: — Bine, dar atunci cum ne vom înțelege? Prin scris? Îmi și imaginam insolitul situației: fiecare cu o bucă țică de hârtie pe genunchi, schimbând în răstimpuri bile țelele. — Vom vedea! m-a lăsat ea în
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
suflat șuierător, abia stăpînindu-mi un rânjet mefistofelic, la gândul celor ce aveau să urmeze: ― Papa nu era creștin! Glasul lui Simulescu s-a auzit pițigăiat și cu o siguranță de papagal: ― Papa nu era creștin! ― Cum, domnule? a întrebat profesorul stupefiat, nevenindu-i să-și creadă urechilor; la care Simulescu a repetat cu candoare, convins că nu fusese auzit: ― Papa! ― Ei, bine, ce e cu Papa? ― ...Nu era creștin! Un hohot de râs a răsunat în clasă, de se cutremurau băncile
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
Dumneata n-ai auzit ce-am spus eu? Dar Chiorul, exasperat, se vede, de fițele lui, îi răspunse scurt: ― Ia las-o mai moale, șmechere! Mult ai să mai faci pe nebunul cu noi? Și plecă, lăsîndu-l pe bietul Negulescu stupefiat, că nu se aștepta la așa ieșire tocmai din partea celui mai bun prieten al lui! Am fost găzduiți la etajul I, câte doi sau trei în cameră. Numai suplinitorul Marinescu a stat singur într-o cameră de la parter, ale cărei
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
de clasa a VIII-a: toți cei care fuseserăm la Curtea de Argeș și părăsiserăm hotelul eram eliminați până la sfârșitul anului școlar (ce ironie!) cu drept de examen particular! CAPITOLUL XIV CLASA A IX-A MODERNĂ Această severă sentință ne-a lăsat stupefiați: atât pe noi, cât și pe profesorii noștri, care se așteptau la o pedeapsă ceva mai ușoară, având în vedere faptul că sîntem în clasa a VIII-a, deci la sfârșitul cursurilor secundare, și mai ales la sfârșitul anului școlar
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
și o serie de invenții problematice. Prima invenție cu adevărat periculoasă pentru el a fost mașina cu scuipat, o berlină clasică ce consuma doar 25 ml de salivă la suta de kilometri. Marii industriași și petroliști, corporații internaționale și pro-globalizatori stupefiați au tocmit filiala bosniacă a Camorrei să-i facă felul. Decalarea sa temporală l-a ferit de gloanțele lunetiștilor și mitraliorilor, căci încercarea relativ nereușită a unei mașini a timpului îi indusese reflexe pretimpurii, matrixiene (oricum, era vizibil că vorbește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85064_a_85851]
-
de mondenități, să uite că soseam la ea spre seară. — Nu sunt chiar așa de ramolită, mi-a replicat vioaie, numai să știi că nu vom putea vorbi. Sunt foarte răgușită și doctorița mi-a interzis să scot vreun cuvânt. Stupefiată, abia am izbutit să articulez: — Bine, dar atunci cum ne vom înțelege? Prin scris? Îmi și imaginam insolitul situației: fiecare cu o bucățică de hârtie pe genunchi, schimbând în răstimpuri bilețelele. — Vom vedea! m-a lăsat ea în cumpănă. În
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
noi proști și nu ne învățăm odată minte ca să venim, mă-nțelegi, și să ne revoltăm... da! să ne revoltăm! Așa să știți: proști! proști! proști!" E clar, judecând fondul chestiunii, că ne aflăm în plină dramă. Și totuși, rămânem stupefiați: nu e o dramă, ci o comedie. În plină nefericire, eroul o ia razna, dus de cuvinte. Torentul de vorbe scoate la iveală o țîcneală care zăcea în creierul individului neștiută până atunci nici de el însuși, compusă din expresii
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]