963 matches
-
utilizează mai frecvent deplasarea și proiecția ca apărări majore. Pentru subiecții celorlalte două grupuri (având un nivel de instruire mai ridicat), apărarea cel mai des întâlnită este sublimarea. Comentând acest rezultat, Vaillant (1993) notează totuși că, deoarece deplasarea evaluează înspre sublimare, diferența dintre „Bărbații din Boston” și celelalte două grupuri poate fi reală sau poate reprezenta un artefact legat de nivelul de studii al subiecților. De pildă, faptul că a desena graffiti pe vagoanele de metrou este clasat ca deplasare, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
fi reală sau poate reprezenta un artefact legat de nivelul de studii al subiecților. De pildă, faptul că a desena graffiti pe vagoanele de metrou este clasat ca deplasare, în timp ce a scrie versuri în ziarul New Yorker este clasat ca sublimare poate reflecta o diferență de maturitate a eului, dar se poate explica, de asemenea, prin nivelul de studii (și, eventual, prin nivelul intelectual) al subiectului evaluat și deopotrivă al evaluatorului. Componența grupului „Bărbaților din Boston” a permis și observarea relațiilor
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
moduri de gândire și interdicții similare, înăbușind astfel conflictele interne din sânul grupului), proiecția (prin desemnarea dușmanilor, pe seama cărora sunt puse toate pulsiunile), anularea (prin transformarea unei stări de fapt într-o alta și solicitarea adoptării unor conduite total diferite), sublimarea (se sublimează, de exemplu, sentimentul de inferioritate într-un discurs despre organizarea puterii). Ruffiot și Aubertel (1982), apoi Aubertel-Verrier (1984) sunt primii care vorbesc despre conceptul apărare familială. Aubertel-Verrier (1984) abordează chestiunea aparatului psihic familial și descrie diferite mecanisme de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
și verbalizată; • identificarea (care-l face pe subiect să se confunde cu experiența trăită), prin obiectivare (care-i permite să ia distanță față de această experiență trăită); • disocierea, prin integrare; • inhibiția, prin control; • obediența, prin experiență. Lagache acordă o atenție deosebită sublimării, clasată de Fenichel printre mecanismele de apărare. În Teoria psihanalitică a nevrozelor (1945/1953), Fenichel considera totuși că sublimarea este un mecanism de apărare aparte: o apărare „reușită”, pentru care o condiție prealabilă este abolirea refulării, deci a apărării. Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
să ia distanță față de această experiență trăită); • disocierea, prin integrare; • inhibiția, prin control; • obediența, prin experiență. Lagache acordă o atenție deosebită sublimării, clasată de Fenichel printre mecanismele de apărare. În Teoria psihanalitică a nevrozelor (1945/1953), Fenichel considera totuși că sublimarea este un mecanism de apărare aparte: o apărare „reușită”, pentru care o condiție prealabilă este abolirea refulării, deci a apărării. Pentru acest motiv, Lagache propune ca sublimarea să fie considerată un mecanism de degajare. 3. Coping-ultc "3. Coping‑ul" Lucrarea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de apărare. În Teoria psihanalitică a nevrozelor (1945/1953), Fenichel considera totuși că sublimarea este un mecanism de apărare aparte: o apărare „reușită”, pentru care o condiție prealabilă este abolirea refulării, deci a apărării. Pentru acest motiv, Lagache propune ca sublimarea să fie considerată un mecanism de degajare. 3. Coping-ultc "3. Coping‑ul" Lucrarea lui Lazarus (1966) cu privire la stresul psihologic și procesul de coping 37 a contribuit la pătrunderea noțiunii de coping în limbajul științific. Începând din acest moment, interesul acordat
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
astfel o consolare. Freud nu a inclus afilierea printre mecanismele de apărare pe care le-a studiat. Deși menționează (destul de rar, de altfel) sentimentele sociale, el le interpretează fie ca formații reacționale utilizate împotriva pulsiunilor înnăscute de distrugere, fie ca sublimare a tendințelor homosexuale și estimează că un grup uman sudat prin legături afective este în măsură să reziste violenței oarbe. Chiar și atunci când evocă sentimentele comunitare bazate pe identificare, Freud le consideră doar o apărare de grup, fără a reliefa
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Totuși, asemenea refulării și formației reacționale, ea diferă de ascetismul adolescentului prin aceea că însoțește individul pe tot parcursul vieții sale, în timp ce ascetismul adolescentului este, prin definiție, tranzitoriu. O altă apărare prezintă elemente care ar permite apropierea de ascetismul adolescentului: sublimarea. Dat fiind însă faptul că între sublimare și refulare nu există o echivalență (potrivit lui Freud, 1914/1985, sublimarea permite satisfacerea nevoilor eului fără a conduce la refulare), cu atât mai puțin va exista un astfel de raport între sublimare, constând
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
diferă de ascetismul adolescentului prin aceea că însoțește individul pe tot parcursul vieții sale, în timp ce ascetismul adolescentului este, prin definiție, tranzitoriu. O altă apărare prezintă elemente care ar permite apropierea de ascetismul adolescentului: sublimarea. Dat fiind însă faptul că între sublimare și refulare nu există o echivalență (potrivit lui Freud, 1914/1985, sublimarea permite satisfacerea nevoilor eului fără a conduce la refulare), cu atât mai puțin va exista un astfel de raport între sublimare, constând în desexualizarea libidoului, și ascetismul adolescentului, acesta
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
parcursul vieții sale, în timp ce ascetismul adolescentului este, prin definiție, tranzitoriu. O altă apărare prezintă elemente care ar permite apropierea de ascetismul adolescentului: sublimarea. Dat fiind însă faptul că între sublimare și refulare nu există o echivalență (potrivit lui Freud, 1914/1985, sublimarea permite satisfacerea nevoilor eului fără a conduce la refulare), cu atât mai puțin va exista un astfel de raport între sublimare, constând în desexualizarea libidoului, și ascetismul adolescentului, acesta resimțind pulsiunile ca fiind extrem de periculoase, ceea ce duce la combaterea lor
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
adolescentului: sublimarea. Dat fiind însă faptul că între sublimare și refulare nu există o echivalență (potrivit lui Freud, 1914/1985, sublimarea permite satisfacerea nevoilor eului fără a conduce la refulare), cu atât mai puțin va exista un astfel de raport între sublimare, constând în desexualizarea libidoului, și ascetismul adolescentului, acesta resimțind pulsiunile ca fiind extrem de periculoase, ceea ce duce la combaterea lor globală și fără discernământ. Semnificația pentru patologietc " Semnificația pentru patologie" Tabloul poate părea cam sumbru: „În adolescență, unele momente de cvasinebunie
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
se remarcă insistența pacienților asupra faptului că acestea sunt curate, foarte albe și „miros frumos”. Relațiile cu alte mecanisme de apărare și cu alte conceptetc "Relațiile cu alte mecanisme de apărare și cu alte concepte" Distincția dintre formațiunea reacțională și sublimare nu se face cu ușurință, deoarece în ambele cazuri se produce o înlocuire a unei pulsiuni primitive, inadaptate în raport cu viața în societate, printr-o conduită valorizată din punct de vedere social. Astfel, copiii cărora le place să se joace cu
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
propriile excremente pot sublima această plăcere făcând ceramică, pictând ori frământând aluat, dar pot să aibă și reacții ce denotă gustul pentru curățenie. Freud, la care Porret (1994) remarcă „tergiversarea (...) în a afirma dacă socotește că refularea, formațiunea reacțională și sublimarea sunt sau nu niște procese radical separate unele de altele”, nu ne ajută deloc să adoptăm o poziție tranșantă. Deși dă asigurări că de obicei este posibil să separăm formațiunea reacțională de sublimare, Freud (1905/1987) revine apoi asupra acestei
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
dacă socotește că refularea, formațiunea reacțională și sublimarea sunt sau nu niște procese radical separate unele de altele”, nu ne ajută deloc să adoptăm o poziție tranșantă. Deși dă asigurări că de obicei este posibil să separăm formațiunea reacțională de sublimare, Freud (1905/1987) revine apoi asupra acestei păreri în cadrul aceleiași lucrări, încredințându-ne că „reprimarea prin formațiune reacțională (...) este cu siguranță o subspecie a sublimării”. „Dificultatea teoretică în a distinge formațiunea reacțională de sublimare în perioada copilăriei” este recunoscută de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
poziție tranșantă. Deși dă asigurări că de obicei este posibil să separăm formațiunea reacțională de sublimare, Freud (1905/1987) revine apoi asupra acestei păreri în cadrul aceleiași lucrări, încredințându-ne că „reprimarea prin formațiune reacțională (...) este cu siguranță o subspecie a sublimării”. „Dificultatea teoretică în a distinge formațiunea reacțională de sublimare în perioada copilăriei” este recunoscută de Chiland (1971), care oferă două exemple de copii a căror reacție la frică este greu de interpretat. Lui Henri, un băiețel pe care cercetătoarea l-
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
posibil să separăm formațiunea reacțională de sublimare, Freud (1905/1987) revine apoi asupra acestei păreri în cadrul aceleiași lucrări, încredințându-ne că „reprimarea prin formațiune reacțională (...) este cu siguranță o subspecie a sublimării”. „Dificultatea teoretică în a distinge formațiunea reacțională de sublimare în perioada copilăriei” este recunoscută de Chiland (1971), care oferă două exemple de copii a căror reacție la frică este greu de interpretat. Lui Henri, un băiețel pe care cercetătoarea l-a ținut sub observație, îi este teamă să înoate
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
caracter compulsiv, deoarece este o „fugă fără odihnă”. După cum spune unul dintre pacienții săi: „Simt nevoia să muncesc”. El nu poate să se oprească, la fel ca funcționarul căruia i se întâmpla să lucreze până la ora 3 dimineața. În schimb, sublimarea este spontană și pune accentul pe rezultat, pe când în formațiunea reacțională esențial este faptul de a munci. Cel care sublimează se poate opri în orice moment și știe să se odihnească. Creația sa nu esteo obligație, ci îi procură plăcere
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
sa nu esteo obligație, ci îi procură plăcere (1933/1971). Pe de altă parte, Reich admite pe bună dreptate că în acest contrast nu ar trebui să vedem o opoziție simplistă între patologie și normalitate. Individul nevrozat este capabil de sublimare, la fel cum omului sănătos i se poate întâmpla să recurgă la formațiunile reacționale. Această nevoie irepresibilă de a munci a fost studiată recent de mai mulți autori (în Charlot, 1994) sub denumirea de dependență de muncă, o „dependență respectabilă
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de pildă, la un subiect la care se observă o abstinență absolută de la consumul de la alcool din cauza amintirii despre tatăl distrus de alcoolism. Activitatea psihică ce însoțește identificarea permite, de asemenea, stabilirea a diferite scopuri și deschiderea unor căi înspre sublimare (Freud, 1910/1987). În acest fel se arată, de fapt, cât de hotărâtor este rolul jucat de identificare în apariția celorlalte apărări. Semnificația pentru patologietc "Semnificația pentru patologie" Identificarea „ține de două funcții contradictorii: o funcție de instabilitate, de deplasare, de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
o apărare periculoasă (Sandler, 1985/1989), ea putând conduce la obsesie și la reflecții sterile. Deutsch (1939/1970), care a întreprins un studiu dedicat „apărărilor intelectuale”, a evidențiat trei tipuri de persoane care recurg la intelectualizare: - intelectualii care, pornind de la sublimare, și-au construit rezistențe inatacabile; - nevrozații cu tulburări obsesive; - „pacienții cu afecte blocate sau perturbate, care, întrucât și-au refulat partea afectivă a vieții lor, au reținut latura intelectuală ca fiind singurul mijloc de exprimare a personalității lor psihice”. Și
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
în mod foarte oportun memoria, ținând la respect ceea ce am preferat să îngrop”. În acest exemplu, înlăturarea nu s-a exercitat deci „în gol”. Ea nu a funcționat izolat, ci a fost consecința fericită a unei activități de diversiune (aici, sublimarea). În timp ce ne dedicăm întrajutorării semenilor, căutăm sprijinul sau prietenia celorlalți, ne privim pe noi înșine cu umor, creăm o operă de artă sau facem o muncă intelectuală (recunoaștem, succesiv, patru asigurări de nivel ridicat: altruismul, afilierea, umorul și sublimarea), înlăturarea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
aici, sublimarea). În timp ce ne dedicăm întrajutorării semenilor, căutăm sprijinul sau prietenia celorlalți, ne privim pe noi înșine cu umor, creăm o operă de artă sau facem o muncă intelectuală (recunoaștem, succesiv, patru asigurări de nivel ridicat: altruismul, afilierea, umorul și sublimarea), înlăturarea nu intervine direct, ci se realizează ca un plus. În domeniul voinței conștiente, ne aflăm în fața unui fenomen comparabil cu cuplul refulare/contrainvestire, care funcționează ca o asociere a două mecanisme de apărare inconștiente. Relațiile cu alte mecanisme de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
mecanismelor de apărare și evoluția lor în funcție de vârstă, el notează că acest mecanism - atât la copii, cât și la adulți - se situează pe locul al doilea, imediat după activism, și cu mult în fața unor mecanisme mai adaptate, cum sunt altruismul, sublimarea, anticiparea și umorul (în Amiel-Lebigre și Gognalons-Nicolet, 1993). Că reveria este un refugiu e lucru cert. Dar oare e numai atât și nimic mai mult? Da, răspunde Freud (1908b/1985), care afirmă că omul fericit nu cade niciodată în reverie
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
se presupunea că-l însoțește zi și noapte în timpul războiului. „Era al meu, eram al lui”, scrie Cendrars (citat de Amado și Costes). Mai târziu, Moravagine devine eroul romanului cu același nume. Asistăm astfel la alunecarea refugiului în reverie spre sublimare. Aragon și Marie Noël ne trimit și ei cu gândul la un dublu. Tovarășul imaginar - care va fi numit în acest caz tovarăș tardiv - reapare în reveriile anumitor persoane în vârstă. El îndeplinește, spune Péruchon (1992), „aceleași funcții de protecție
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
timorați, ostili sau chiar ucigași. După această trecere în revistă, înțelegem bine afirmația lui Freud (1908c/1985) conform căreia basmele și miturile sunt „visele seculare ale tinerei umanități”. Relațiile cu alte mecanisme de apăraretc "Relațiile cu alte mecanisme de apărare" Sublimarea și refugiul în reverie au în comun faptul că amândouă sunt sursa unor producții imaginare. Două diferențe esențiale trebuie însă relevate: - în timp ce sublimarea ține cont de existența celuilalt, reveria este o expresie a narcisismului; - efortul este prezent în creație, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]