7,897 matches
-
proces bine definit de evoluție semantică și de productivitate lexico-morfologică: se pare că în vorbire second hand a căpătat (transfer metonimic perfect normal) și sensul de "magazin unde se vînd mărfuri la mîna a doua"; cu acest sens, a devenit substantiv neutru, articulabil, apt să primească desinențe de plural. La fel de firească e și abrevierea sintagmei, prin păstrarea primului său element - transformare perfect paralelă cu cea petrecută cu decenii în urmă în vorbirea familiară, cu blue jeans - deveniți blugi. și în cazul
"Secănd" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15801_a_17126]
-
unor împrumuturi), lucrările lexicografice românești au emfatizat această sursă. Presupun că se va simți în curînd o tendință de reechilibrare a raportului dintre influențe, chiar extinsă asupra trecutului (întotdeauna reinterpretabil!). Un caz interesant mi se pare de pildă cel al substantivului bluf "minciună, înșelătorie vizînd intimidarea adversarului": termenul e înregistrat în Dicționarul limbii române moderne (= DLRM, 1958), fără indicație de pronunție, ca provenind din engl. bluff. în DEX 1975, ideea sursei englezești se păstrează, dar e prezentă transcrierea fonetică șblöfț, pe
Între franceză și engleză by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15828_a_17153]
-
rolul de circumscriere a unui obiect sau a unei persoane prin caracteristici contextuale. Alternativele la asemenea formule - cu acela, cel - aparțin în mod clar stilului înalt, registrului scris și vorbirii îngrijite; existența lor, ca și a eventualelor construcții cu un substantiv (termen de politețe) a accentuat, prin contrast, conotația excesiv dezinvoltă a construcțiilor cu ăla. Tot așa, existența în română a diferitelor modalități de desemnare politicoasă prin pronume de politețe - dumnealui, dumneasa, domnia lui, domnia sa - transformă, cel puțin în anumite contexte
Ăla by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15844_a_17169]
-
printre profesorii de română. La un examen recent la o școală de poliție, profesorii care au propus chestionarul de limbă (viitorilor polițiști pretinzîndu-le o astfel de probă, ceea ce nu e rău!) au introdus în grilă, în mod neprofesionist, plurale de substantive nefixate într-o formă unică, așa încît candidații au fost siliți să aleagă o soluție acolo unde erau două și au fost depunctați dacă n-au ales-o pe aceea din barem, care însă nu coincidea totdeauna cu cea din
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15848_a_17173]
-
cu varianta nasfaló, cf. Micul dicționar rom-român al lui Gh. Sarău); acesta are sensul "bolnav", de la care se poate imagina ușor o extindere negativă. De fapt, a existat ipoteza că țigănescul nasvalo ar fi chiar sursa mai vechiului nasol (adjectiv, substantiv, adverb), care s-a răspîndit destul de mult, depășind sfera argoului și constituindu-și o familie lexicală deloc neglijabilă (a nasoli, nasoleală, nasulie etc.). Ipoteza îi aparține lui Al. Graur, primul care a scris, în anii '30, despre cuvintele țigănești care
"Nașpa" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15888_a_17213]
-
după o atmosferă ce se vrea creată pe principiul cantității, cînd tocmai calitatea, precizia dozajului sînt cheia. Pitorescul se transformă în obscenitate stilistică. O verbozitate aiuritoare, metafore aruncate cu toptanul în ochii vertiginos obosiți ai cititorului. Hecatombe de adjective și substantive care, luate separat, sînt dintre cele mai banale, conțin cele mai simple clișee despre grinduri, lacuri, iezere și privaluri, iar luate împreună, alcătuiesc paisprezece mii de hectare de destrăbălare lingvistică. Publicul larg e sfidat prin cele mai gratuite alambicări ale
Apogeul creatiei lui Fănus Neagu by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15900_a_17225]
-
ale cuvîntului (bididie, bididioaică), cu sensul previzibil "tînără, fată": "Vede lovele, bididia!" (într-un articol al lui B. Lăzăreanu din 1923). Sensul argotic provine probabil din graiul muntenesc, în care chiar dicționarul academic (DA) atesta existența unui uz metaforic pentru substantivul bididiu - "om mic, puțintel, dar sprinten la treabă"; glosarul lui D. Udrescu (1967, cu material din zona Argeș, cuprindea chiar adjectivul bididiu,-ie: "mititel, vioi, drăgălaș, simpatic": "E-o fetiță bididie". O verificare în Internet confirmă circulația actuală a cuvîntului
"Bididiu" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15985_a_17310]
-
și chiar unul conotat sexual - "Cîteodata cei mari fac și presiuni sexuale față de cei mai mici, își bat joc de ei, îl iau pe cîte unul cu ei în pat și spun că e "bidiviu"". Un înțeles aparte, pe care substantivul îl are mai ales la plural, e cel de "zaruri măsluite ca să cadă pe numerele mici". Evoluția semantică nu e deloc absurdă, dacă ținem cont de faptul că zarurile sunt denumite în argou, prin metaforă, cai - iar ideea de număr
"Bididiu" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15985_a_17310]
-
pagină personală a unui student); Ce nu-i place tovarășului D. să recunoască este faptul căci a compara ajută la aflarea adevarului" (scrisoare, în Forumul România liberă, februarie 2001). în exemplele pe care le-am găsit, căci apare după un substantiv - "faptul căci", "confirmarea căci", "încredințarea căci" - , după expresii verbale și verbe impersonale (introducînd o subiectivă) - "este clar căci", "înseamnă căci" -, după verbe tranzitive (intoducînd o completivă): "eu cred căci", "susțineți căci", "mea spus caci" , "am înțeles căci", "văd căci" - și
"Căci" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16002_a_17327]
-
diverse glosare de specialitate apar adesea deosebiri, uneori substanțiale; etimologiile incerte și oscilațiile uzului complică și mai mult analiza semantică a unor asemenea termeni. Unul dintre ei e panacot, cuvînt înregistrat în dicționarul de argou al Ninei Croitoru-Bobârniche (1996), ca substantiv neutru, cu două sensuri: 1) "mijloc de transport (tramvai, troleibuz, autobuz etc.)" și 2) "înghesuială, aglomerație"; la acestea se adaugă două expresii - a da un panacot "a fura din buzunare" și l-a pus la panacot "l-a urmărit pînă
"Panacot" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16034_a_17359]
-
aglomerat", precum și două derivate: a panacota "a fura din buzunare" și panacotist "hoț de buzunare". în dicționarul de argou al Ancăi și al lui George Volceanov (1998) sînt reluate unele dintre sensurile citate, dar apar și forme mai bizare: un substantiv cu singularul panacota și pluralul panacoturi (cu indicația - probabil eroare de tipar - masculin) este explicat ca: "înghesuială, aglomerație"; "tramvai"; "furt din buzunare comis în mijloacele de transport în comun". Sînt incluse, în plus, derivatul panacotar "hoț de buzunare" și (altă
"Panacot" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16034_a_17359]
-
Rodica Zafiu Tiparul sintagmei mare bal mare, în care adjectivul mare apare de două ori, precedînd și urmînd substantivul determinat, e un caz particular de repetiție. De fapt, situațiile în care îl întîlnim evocă o formulă parodiată, fără a se depărta prea mult de ea. Acest model sintactic al insistenței nu se întîlnește cu alte adjective decît mare și
"Mare bal mare" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16015_a_17340]
-
de număr și pagină). în comparație cu formula pe care o discutăm, una care ilustrează un tip mai "normal" de repetiție se găsește în: "Mare, mare meci de fotbal la Alba Iulia" (Unirea 2001). Oricum, citatele actuale folosesc mai ales structura cu substantivul bal - "Balul bobocilor La Disco Extaz MARE BAL MARE... (Facultatea de inginerie Sibiu)"; "din boxe a răsunat vocea lui Merca și faimosul său anunț "Atențiunie, atențiunie, astă seară, la Căminul Coltoral, mare bal, mare" (Formula As); "Trebuia să fiu băiatul
"Mare bal mare" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16015_a_17340]
-
adesea aspecte foarte interesante din punct de vedere lingvistic, dar care au fost mai puțin discutate și analizate. în textele publicistice actuale apare, de exemplu, destul de des, o construcție foarte obișnuită a limbii vorbite, în care adjectivul bun determină un substantiv la plural cu referință temporală (mai exact, desemnînd o unitate de măsurare a timpului): ani, luni, săptămîni, zile, ore etc. Iată cîteva exemple: "au poluat pămîntul și solul pe ani buni de acum înainte" (Dilema 277, 1998); "aflat de cîteva
"Ani buni" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15677_a_17002]
-
la valorile pragmatice ale cuvintelor - , nu oferă prea multe date. E drept, fixează categoria, printr-o paranteză: "în legătură cu noțiuni temporale sau cantitative" și o glosează prin sinonime: "mare, întreg, însemnat". Explicația la singurul citat din categoria care ne interesează (unde substantivul e de altfel la singular) este totuși discutabilă: în "soarele un ceas bun nu s-au văzut" (N. Costin) partea subliniată este interpretată ca "mai bine de un ceas". De fapt, nu e vorba de depășirea obiectivă a limitelor unității
"Ani buni" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15677_a_17002]
-
înjura" (tot așa cum înjurăturile care invocă dracul au impus verbul a drăcui). Forma actuală a verbului a fost precedată de a sictirisi, ieșit din uz, de la care, după atestările unor dicționare mai vechi, s-au format adjectivul participial sictirisit și substantivul sictirisire. Verbul a sictiri apare cu sensul de "a înjura", dar și cu acela de "a alunga", ba chiar, ca reflexiv, cu o valoare care nu mi se mai pare actuală: "a pleca repede de undeva; a se căra". Dicționarul
De la înjurătură la plictiseală by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15695_a_17020]
-
formule de imprecație într-un mijloc de a exprima nepăsarea, dezinteresul, plictisul e destul de firească (nu altfel au evoluat formulele de tipul "ia mai dă-l naibii"). Putem de altfel adăuga și alte citate care să ilustreze sensurile actuale ale substantivului sictir: "Din inconștiență, din blazare sau, de ce nu? din sictir (...), vor prefera să se întoarcă la rația de curent electric" (România literară, nr. 38, 1991, 3); Un fel de silă și sictir/ de-a duce pîn la capăt sfînta frază
De la înjurătură la plictiseală by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15695_a_17020]
-
Rodica Zafiu Sufixul moțional -că - mijloc prin care se formează feminine de la substantive masculine, mai ales de la nume de locuitori în -(e)an: româncă, italiancă; clujeancă, timișoreancă; orășeancă, săteancă - e unul dintre elementele derivative care pot provoca discuții lingvistice și interpretări contradictorii. Sufixul, de origine slavă, a părut la un moment dat să
Indiancă, germancă, europeancă... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15746_a_17071]
-
interpretări contradictorii. Sufixul, de origine slavă, a părut la un moment dat să devină relativ neproductiv, suferind o tendință de eliminare în favoarea unui model derivativ mai regulat. La formele de tipul celor citate, adjectivele au desinența de feminin -ă, iar substantivele feminine corespunzătoare, specializate pentru desemnarea persoanelor, sufixul -că: unei identități formale între adjectiv și substantiv la masculin și neutru singular ("un restaurant clujean" / "un clujean") îi corespunde o asimetrie la cel puțin o parte dintre feminine ("o cafenea clujeană" / "o
Indiancă, germancă, europeancă... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15746_a_17071]
-
neproductiv, suferind o tendință de eliminare în favoarea unui model derivativ mai regulat. La formele de tipul celor citate, adjectivele au desinența de feminin -ă, iar substantivele feminine corespunzătoare, specializate pentru desemnarea persoanelor, sufixul -că: unei identități formale între adjectiv și substantiv la masculin și neutru singular ("un restaurant clujean" / "un clujean") îi corespunde o asimetrie la cel puțin o parte dintre feminine ("o cafenea clujeană" / "o clujeancă"). Al. Graur, în Tendințele limbii române (1968), sugera existența unei extinderi a formei mai
Indiancă, germancă, europeancă... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15746_a_17071]
-
corespunde o asimetrie la cel puțin o parte dintre feminine ("o cafenea clujeană" / "o clujeancă"). Al. Graur, în Tendințele limbii române (1968), sugera existența unei extinderi a formei mai regulate, adjectivale, a femininului în -ă, în defavoarea sufixului -că, chiar la substantivele nume de persoane, arătînd că "se zice liceeană, cetățeană, nu liceeancă, cetățeancă" (p. 260). Numele etnice mai rar folosite sau mai nou intrate în circulație pot deveni un test, permițîndu-ne să verificăm dacă în cazul competiției dintre finalele -ă și
Indiancă, germancă, europeancă... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15746_a_17071]
-
alte oscilații - de pildă între formele substantivale americană și americancă: "O americană a fost premiată pentru că locuiește cu 100.000 de gîndaci" (EZ 940, 1995, 3) - dar "americanca" (RL 2013, 1996, 15). în multe cazuri, se observă că sufixul specific substantivelor feminine desemnînd persoane se conservă: "o lituaniancă frumoasă, cu picioare superbe" (EZ 2426, 2000, 14); "a fost urmată de etiopianca G.W." (RL 2072, 1997, 23); "în sferturi elvețianca va da peste Irina Spîrlea" (RL 2072, 1997, 23); "indianca Sushmita
Indiancă, germancă, europeancă... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15746_a_17071]
-
elvețiancă - dar, fără -că: lituaniană, indiană, germană, palestiniană și (cu o decizie ortografică discutabilă - izraeliană). Stilul actual al presei românești pare totuși să acorde drept de intrare în dicționare mai multor derivate în -că, întărind modelul tradițional de marcare a substantivelor care desemnează persoane.
Indiancă, germancă, europeancă... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15746_a_17071]
-
Rodica Zafiu A fost deja observat faptul că în română substantive abstracte sau nume de materie care în mod obișnuit au doar formă de singular își produc cu ușurință și forme de plural. Acestea corespund unui sens suplimentar al cuvîntului (desemnînd subtipuri, aspecte concrete, varietăți: bucurii, tristeți, prostii, deșteptăciuni, mătăsuri, cărnuri
Plurale by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15768_a_17093]
-
ar trebui să intre desigur forme ca muzici - "invazia de muzici, care mai de care mai sofisticată" (revistă on-line, 9.08.1999) și politici - "eșecul politicilor reformiste impuse din afară" (Jurnalul național 197, 1994, 3). Merită semnalat și cazul unui substantiv ca evidență, care nu are în principiu plural cînd apare cu sensul său abstract (în DEX: "faptul de a fi evident, caracterul a ceea ce este evident; certitudine", dar care, în schimb, se folosește adesea la plural cu sensul său administrativ
Plurale by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15768_a_17093]