1,129 matches
-
continue. Ce mai contau câteva zgârieturi în comparație cu toate astea? Hugo s-a dat cu câțiva pași înapoi, apoi s-a repezit înainte și a sărit peste gardul din sârmă ghimpată. A aterizat pe un morman de bolovani și și-a sucit glezna, dar durerea îngrozitoare produsă de accident nu era nimic pe lângă agonia cauzată de faptul că nu mai vedea pata roz în râu. Hugo s-a luptat să înainteze printre tufișuri. Când a ieșit de după ele, spre bucuria și ușurarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Putem visa la pești și să Înaintăm, dar uneori plasele ne sunt goale, piciorul cu care vâslim obosește, iar noi ne pomenim lăsându-ne purtați de curent, la Întâmplare, odată cu ierburile... Prietenii mei uitaseră Între timp de Întrebare. Acum Își suceau gâturile ca să găsească cea mai bună poziție din care să imortalizeze această scenă bizar de frumoasă. Singurul care auzi răspunsul lui Walter fu Pată Neagră. Complexul turistic Insula Plutitoare avea doar un an și fusese construit după modelul complexului concurent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
lui Korolenko. Astfel la o întrunire publică la Iași, înainte de fuziune firește, Ioan Nădejde spunea: "Poporul e o găină de jumulit. Liberalii o jumulesc și dacă țipă, o lasă să țipe. Conservatorii o jumulesc și ei; dar dacă țipă, îi sucesc gâtul". Iar după fuziune, câțiva ani mai târziu, tot Nădejde: Au făcut bine că au trecut la liberali. Dar tot așa de bine ar fi făcut dacă treceau la conservatori, fiindcă și aceștia sunt oameni de treabă"... * Mișcarea socialistă de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
între Bosnia, Hungaria și Tataria. Pentru cine știe puțină geografie, treaba stătea simplu: întreaga Europă o luase razna. Pentru mine, lucrurile arătau mult mai grav: era o altă istorie. Și istoria asta, oricum ai fi dat-o, oricum ai fi sucit-o, avea o particularitate: nu făceam parte din ea. Timpul trecea repede, mult prea repede. Dintr-o clipă într-alta mă puteam trezi cu frații „Brothers“ la ușă, pe geam sau în balcon. Improvizau mereu câte-o soluție pentru apariții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
întâmplătoare, am observat cum apare chipul unei fete. O tânără, poate brunetă, poate roșcată, cu gura cărnoasă și sprâncene stufoase peste ochii larg deschiși. Mai mult nu se zărea, dar suficient cât să-ți dai seama că, la epoca ei, sucise niște minți. Un fel de țigancă rasată, trecută prin saloanele cine știe cărui boier norocos. „Peste asta și-a pictat Luchian garoafele?“, am întrebat, aproape prostește. „Exact. De ce-a făcut-o, nu vom ști niciodată. În schimb, poate aflăm cine e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
care săreau din cadru și își vedeau de treaba lor, independent de voința mea. Nu chiar ca-n jocurile de pe calculator, cu urmăriri și împușcături, unde ai zece vieți și-un corp incasabil, din azbest și policarbon, pe care îl sucești cum vrei, dai cu el de pământ și tot se ridică și-aleargă mai departe, la ordin. Degetele astea, de exemplu. Le-am mai privit o dată, m-am chinuit să le mișc pe rând; degeaba. Nu mă ascultau. Drepți! Culcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
respiri. Le recunoșteai imediat, după zimți și geamurile cuirasate. Cu cât te îndepărtai de ele, cu-atât păreau mai multe. Dacă mergeai în Băneasa, jurai că ai intrat în port. Drăciile astea îți înțepau privirea, decupau orașul în bucăți tăioase, sucindu-l ca pe-un cerșetor cu corpul frânt în poziții neverosimile. Bănci, corporații, trusturi. Firme cu parteneri mulți, care trebuiau să se înșire cu toții-n titlu și de care cineva se gândise că sună mai bine dacă adaugă semnul &: Nestor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
se răsfiraseră, descoperind un zâmbet subțire și măsliniu, în tăietura căruia ghiceai obrăznicia rasei. Fata asta pe care nu știai dacă s-o săruți sau s-o iei la palme n-avea mai mult de 12 ani. Suficient cât să sucească mințile oricui. Luchian o pictase din semi-profil, cu umbre largi și multe, ca și cum ar fi vrut s-o ascundă. Apoi îi trântise și-un ghiveci de flori în cap, în pastă groasă, severă. Nu-i de mirare că nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Era ultimul lucru de care aveam nevoie. „Ce să caute un cod de identificare electronică-n ’43?“, am întrebat, căutând toate argumentele logice. „Nu mă dau eu în vânt după calculatoare, dar mai știu câte ceva despre istoria lor. Oricum ai suci-o, tot nu se potrivește cu anul ăsta, cu-atât mai puțin cu-o pictură de Luchian. Pur și simplu nu merge o chestie cu-alta.“ „Ce anume știi? Ne-ar trebui o chestie simplă, un indiciu...“ „Date generale, întinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
jumările (să ne spună istoricii ce sunt) sau borșul de la subsoluri (turnat cu pâlnia-n sticle de lapte de-un kil). Nu mai existau șerbetul (citiți Caragiale, pentru detalii), „minciunelele“ (nu cele pe care le scoteam eu, ci prăjiturile lungi, sucite la mijloc ca un papion), „șodoul“ (un amestec de miere și gălbenuș de ou, peste care se turna lapte fierbinte; făcea bine la tuse) sau sifonul (nu lichidul acidulat, ci sticla cilindrică sau octogonală ce-l conținea; la Moroieni, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ea înapoi la mine. Doar ne ținusem împreună de peretele din birou. Se mișca tot blocul, ce naiba. „Cred că n-am auzit bine. Mai zi o dată...“ Mihnea n-a reacționat. În schimb, și-a deschis laptop-ul și l-a sucit spre mine. „Dă-i Search pe Yahoo sau pe Google. Bagă cuvântul cutremur, și vezi ce iese.“ Am coborât din pat și-am făcut-o. Google. Cutremur. Search. Paginile au început să apară, îngroșate în albastru. Cutremurul din 1977, cutremurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
înainte de culcare. Cu pernele, chiar nu era de glumă: și-astăzi consider că e-un sacrilegiu să dormi pe ele calde și moi. Parcă te-ai așeza pe-un pepene fleșcăit, cu jumătățile plescăindu-ți pe tâmple. Îmi pedepseam puiulețul, sucindu-l tacticos pe partea cealaltă. Nu mă culcam până nu-l băteam bine cu pumnii, să stea umflat, proaspăt și răcoros. Când o cunoscusem, Maria căra deja în spate un trecut năbădăios. Totul părea să ne separe, de la cartiere la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
chiar când trecea pe lângă noi. Sau să-i pun piedică. Răzvan, Chiriac, Trahanache; care cum se nimerea. Nici unul nu stătea degeaba: săreau de colo-colo, gesticulau neobosit și ne împroșcau cu stropi de salivă. Le-aș fi modificat destinele fără milă, sucind scena în direcții imprevizibile. La sfârșit, după rateuri și bâlbe, trozneau aplauzele. Indiferent de piesă, oamenii se ridicau, bubuind frenetic. Îi vedeai pe toți în picioare, la orice porcărie; te simțeai și prost că stai jos, se uitau actorii urât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
trecut un prosop cald peste față. Mi-am lăsat obrajii să ardă; măcar îi simțeam, mă enervau, îmi aparțineau. M-am sprijinit cu mâinile de chiuvetă și-am încercat să pun puțină ordine prin lucruri. Nu mergea ușor. Oriunde mă suceam, nimeream doar peste necunoscute. Venisem la mare crezând că vom dezlega enigma tablourilor lui Varo și Luchian, poate și-a unei societăți secrete mondiale, care ascundea drăcii prin statui și-armuri, și dădusem peste autorul-minune și conferința lui epică. Globalmind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
frumoase, complicate, rafinate. Întotdeauna se nimerea cineva în plasă. Nu trebuia să-mi fac griji pentru victime, aproape că veneau singure la mine, atrase de farmecul savant și-otrăvitor al vorbelor specific profesorilor de literatură. Indivizii te puteau plimba oriunde, sucindu-ți mințile plăcut și insesizabil: de la filosofia lui Maiorescu, la rujul Emiliei Răchitaru, și de la mustața lui Caragiale, la bâtele Fraților Jderi. Din paginile romanelor, îți explicau dedesubturile vieții, amestecând personaje, versuri, citate, întâmplări imaginare, ca și cum ar fi ajuns în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Tanti Leana (cum îi spuneam cu respect) te întâmpina cu niște țâțe uriașe, frații Montgolfier ar fi fost mândri de ea. Te luau pe sus, albe, lăptoase, ca halatul comunist care le-acoperea pe trei sferturi. Sfertul ăla rămas ne sucea nouă mințile: am fi sărit cu toții pe el, l-am fi smuls din strânsoarea nemernică a uniformei de lucru și l-am fi supt pe îndelete, în ture, cu schimbul. Leana purta sutien, era obligată. Statul comunist și bărba-su’ (muncitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cap, mă făcea să nu renunț. Procedam ordonat, cu metodă. Goleam depozitele vii de idei și sentimente, apoi mă debarasam rapid de amintirea lor. Nimeni n-avea să plângă după niște ambalaje uzate. Timpul trecea, mișcându-se în spirale scurte, sucind ani, fizionomii și senzații, până aproape nu le mai recunoșteam. Doar materia pe care o pipăiam de la distanță cu degetele memoriei (câteodată și cu alte degete) rămânea neschimbată: o masă atrăgătoare și parfumată de haine, pantofi cu toc, carne și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și hale industriale, lumea căuta să mai pună ceva. Spațiile libere trebuiau ocupate, ochiul să se-odihnească frumos, estetic și, desigur, durabil. Așa apăruseră monumentele. Statuile ieșeau de peste tot, oamenii căpătaseră vocație de ctitori sau poate doar de maniaci, unde suceai privirea, te lua-n primire un obiect imposibil: capsule, pastile, pietroaie, aripi, mutre de eroi, țepușe, arbuști, poeți, angrenaje. Specii hibride populau acum piețe și scuaruri, vopsite în rugină sau pișate verzui când de-oxizii eșapamentelor, când de găinațul păsărilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mirarea ca, la locul indicat, să găsesc un vraf de scrisori xeroxate și prinse în capse de cotorul dosarului. Scrisul se citea limpede, trecut ordonat și de mână, cu litere mărunte și grăsunele. Dar, oricât de mult l-aș fi sucit, un lucru rămânea clar: nu îmi aparținea. Cineva îmi strecurase în dosar un teanc de hârtii, fără destinatar sau semnătură, pe care le botezase „Scrisori“, le ștampilase pe ani și le pusese și-antetul Securității, sus, pe colțul din dreapta, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
e-n ordine: scrisoarea avea aspect de jurnal. În plus, cu toate propensiunile mele de mitoman, nu reușeam s-o așez peste vreun fragment din viața mea, nu îi găseam locul în nici o spărtură. În ’97, predam deja la Litere, sucind pe toate fețele epocile și autorii: mă ocupam și de proza lui Filimon, și de variantele Odei lui Eminescu, și de sintaxa lui Cantemir, cu Istoria lui trucată și indigestă. Pe scurt, făceam toată treaba puțin spectaculoasă, munca de jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mai curgea și defazat, strigându-și când revolta, când depresia. Eroul misivei părea un fătălău lucid, din genul care în public se zmiorcăie și-acasă te mușcă de picior. Oricât de mult îmi surâdea ideea, ăsta nu eram eu. Am sucit pagina, luminând un bilet prins cu-o clamă, pe care securistul de serviciu notase niște observații. Rândurile fuseseră bătute la mașină, cu cerneală violet, iar comentariile se înșirau pe coloană, ca la școala generală: limbaj vulgar, neprincipial; folosește termeni necunoscuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ace biocibernetice rezolvă treaba în locul lor. Bacteria digitală se-mprăștie. Trece prin fuselaj, urcă. Direct la sistemele hidraulice. Închid ochii. A-nceput. Airbus-ul cade, cu unul din reactoare blocate. Flapsurile se deschid pe neașteptate. Se creează un dezechilibru, care sucește avionul în jurul propriei axe. Nu aud nimic, pentru că sonorul e pe OUT. Simt însă vibrația valizelor, zvâcnetul corpurilor, unda de spargere a sticlei din termosuri. Ficații, splina, rinichii - toate mai grele cu câteva zeci de kilograme. Un frigider gata să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pufnit, cu superioritatea matematicianului care știe mai bine. I-aș fi șters-o de pe față, îmbrâncindu-l prietenește. „Acum e rândul meu. Unu: cine și cui îi scrie? Un fraier din facultate, unei pipițe din altă facultate, care i-a sucit mințile.“ „Ce facultate?“ „Robane, ți-au scăpat niște chestii. «Gunoierul intelectual», care vine nu știu câte ore la serviciu (puține, oricum), e unul dintre noi, lucrează la Universitate.“ „Nu-nu-s eu!“, s-a apărat Cezar, cu mâna la gură. „Nu unul din noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
suspicios; nu mergea să-l driblez a doua oară la fel. „Cine știe ce date au trimis și cui, prin poștă. Oricum, eu caut ceva despre o bandă desenată perpetuă. Mai exact, prima bandă desenată perpetuă din lume: în orice fel ai suci pagina, povestea se-ntoarce și-o ia de la capăt. Am umblat după ea prin toate colecțiile posibile, am răvășit toate anticariatele, n-am găsit nimic. Am informații clare că există. Și mai cred că e-n numărul Dvs.“ „Dacă e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
până se înmuiau foile și-și recapăta gustul; la sfârșit, prăjiturile erau nivelate cu-o linguriță. M-am aplecat peste farfurii și-am început să mă uit în toate părțile. Pe masă, nimic; pe scaunul lui Grosescu, nici atât. M-am sucit spre banchetă și, între două ziare locale, Die Presse și Kronen Zeitung (un fel de Libertatea), am zărit un colț din coperta Pif-ului. Aș fi recunoscut-o dintr-o mie: avea un magician cu joben și nas uriaș, desenat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]