29,657 matches
-
esențialmente nonfigurativ a însemnat o repunere în discuție a unui întreg program mental și precizarea unui nou set de opțiuni. Prin sculptură - artă fundamental urbană -, dar și prin mișcarea teatrală și prin viața muzicală, valorile occidentale devin bunuri publice și sugerează o altă coordonată a vieții urbane. Chiar dacă substratul se va revolta mai tîrziu și figurativismul va fi puternic zdruncinat prin fabulatoriu, hieratism sau purism, statuarul rămîne o dominantă a spațiului public în care performanța și eșecul se amestecă în proporții
Monumentul public by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13173_a_14498]
-
lipsa de talent dar de exercițiu face ca acest roman să nu contureze o narațiune reușită. Romanul are numeroase greșeli și neglijențe, atât stilistice cât și de construcție. Redactorului de carte ar fi trebuit să-i revină responsabilitatea de a sugera autorului cum trebuia prelucrat romanul în amănuntele respective. La un moment dat spune foarte frumos și perfect adevărat Ozias: „Adevărul e slab. O poveste inventată care stă în picioare e de o mie de ori mai valabilă decât una adevărată
Fantomele memoriei by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13155_a_14480]
-
mirare,/ în vîrful muntelui răsună valuri,/ în peștera de taină plajele se năpustesc./ Omul desparte de la începuturi uscatul de apă,/ pămîntul tare se întinde în fața lui,/ din spate vine îndurarea mării” (Arca). Favorabilă expresiei unei stări tensionale, această simplificare schematică sugerează și o decepție produsă de un existențial apăsător prin exactități, prin certitudini, tinzînd spre „vagul” consolator, spre „uitarea” absolutorie: „Forme de spumă se-alungă, fantome de nave,/ proiecții de păsări, foștii delfini./ Doar atît îmi rămîne? Doar linia vagă/ a
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
nu-ți menajezi cititorul, să-l bagi la idei, la spital, să-i lași urme pe față, pe spate, pe ochi. Fără milă. Să pulverizezi într-una, nu contează ce, dar să pulverizezi. Să rîcîi.“. Un astfel de crez artistic sugerează poate un grad înalt de conștientizare a realului. Paradoxal, absența acestuia definește proza lui Răzvan Petrescu. Experiența trăită, incidentul banal și lipsit de orice sens - acesta e subiectul prozelor sale. În povestiri nu se întîmplă nimic, nimic semnificativ cel puțin
Proză în imagini by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13185_a_14510]
-
hermeneutic, am făcut, în ceea ce-l privește pe Mircea Eliade, decriptări simbolice și interpretări de substrat, convins fiind că această metodă este singura viabilă. Am ajuns însă, în cursul analizelor, la unele întrebări în aparență secundare, a căror recurență îmi sugera că în substanța lor se află mai mult decât o textură de suprafață”. Așa cum sunt formulate, aceste întrebări dezvăluie în mare măsură perspectiva urmată, înaintea nuanțărilor extrem de utile din capitolul al treilea, Mitul gnostic. Interogațiile, fie ele lipsite de consecințe
Dincolo de evidențe by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/13210_a_14535]
-
Rodica Zafiu Nici nu prea observăm frecvența în vorbirea de zi cu zi a secvenței nu știu ce (pe care ar trebui poate să o scriem nu-știu-ce, pentru a sugera sudarea elementelor ei componente, constituirea unei unități stabile). Nu știu ce este una dintre formulele clișeizate - numite mai de mult „cuvinte de umplutură”, interpretate în ultimele decenii ca semnale discursive - care se repetă foarte des în dialogurile curente, mai ales în cele
„Nu știu ce” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13193_a_14518]
-
candorii dezarmate, rănite grav în cazul lui Strava, cum încă nu i s-a întâmplat lui Tin, dar s-ar putea să i se întâmple. Acesta este cercul care pe amândoi îi cuprinde, „țarcul” în care se găsesc închiși, cum sugerează și titlul simbolic al cărții, dacă i-am înțeles eu bine semnificația. Cred că nu fără rost se vorbește, de mai multe ori în carte, despre „țarcul mieilor”. Sunt de urmărit și alte linii tematice în scrierea de față care
O carte restaurată by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13214_a_14539]
-
funcționat în anii ’60 și ’70 ca redactor la cunoscuta editură cracoviană, Wydawnictwo Literackie, unde l-am și cunoscut. S-a implicat foarte mult în deceniul al șaptelea din secolul trecut la realizarea unor proiecte pe care i le-am sugerat în perioada aceea, respectiv de a introduce în planurile editoriale o seamă de creatori români, în traducerea lui Zbigniew Szuperski, printre care Lucian Blaga, Nichita Stănescu, Geo Bogza, Ana Blandiana, D. R. Popescu și alții, proiect realizat în întregime. Pentru
Ireneusz Kania: “Cultura română - pasiunea mea” by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/13200_a_14525]
-
din final, dintre autor și personaj, un soi de tic verbal al protagonistei (un destul de bizar „ha” sincopează, supărător, de la un moment dat, foarte multe dintre frazele confesiunii), precum și o anumită viziune asupra vieții greu de imaginat la un bărbat, sugerează destul de clar faptul că la originea acestei cărți se află o confesiune autentică. De ce nu a optat atunci autoarea pentru publicarea cărții sub semnătură proprie, așa cum a făcut Catherine Millet cu Viața sexuală a Catherinei M.? Probabil o anumită ambiguitate
Cherchez l’homme! by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13256_a_14581]
-
Rodica Zafiu Subiectul ar merita o investigație sistematică; deocamdată, putem doar sugera cîteva din zonele sale de interes. Sărac este termenul de bază, fundamental neutru, în sensul că desemnează o realitate desigur neplăcută, dar care nu e supusă unei deprecieri afective: se vorbește astfel de un “cartier al săracilor” (EZ 3551, 2003
Sărac, defavorizat, amărît... (II) by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13263_a_14588]
-
în jurul căruia gravitează toată retorica sonetelor, este unul fantast, himeric, construit. Sonetele pot fi subversive pentru un cititor naiv care nu se oprește doar la degustarea spectacolului literaturii în sine. Cum frumos spunea Radu G. Țeposu, retorica e cea care sugerează o nouă omogenitate. S-a rostit deseori cuvântul avangardism, însă poetul nu-și arogă nici un drept: „nu o galerie de arte ci mai curând această realitate / e avangarda avangărzii, planșă de anatomie / la care e înhămat nu un chevrolet ci
Oldies but goldies! by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13232_a_14557]
-
Simpla selecție a faptelor, ideilor, fragmentelor din scrierile unor autori mai mult sau mai puțin clasici, întrebările pe care și le pune, bucuriile și dezamăgirile sale, creionează, cum nu se poate mai bine portretul spiritual al lui Constantin Țoiu și sugerează zonele în care trebuie căutată specificitatea scrisului său. Textele propriu-zise din acest prim volum memorialistic nu sînt necunoscute cititorilor consecvenți ai autorului Galeriei cu viță sălbatică. Majoritatea dintre ele au fost publicate în „România literară”, la rubrica Prepeleac, din anul
Caietele lui Țoiu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13233_a_14558]
-
sufletului, din trăirea firească și adâncă a frumosului... N-am auzit nici un interpret țipând isteric: „Hai, acum! Și voi, cu toții! Și încă o dată! Toată lumea! Nu se-aude! Odată cu mine: huuu! Bravo! Și-acum refrenu’!” Textul dintre ghilimele nu vrea să sugereze ceva, ci o spun clar: am reprodus țipetele aproape disperate ale unor vedetuțe cu apucături de vedete și cu posibilități manifestate printr-un amatorism jalnic. Dar, despre aceasta, poate cu altă ocazie... În legătură cu înregistrarea spectacolului folcloric de la Sibiu „ Deschide ușa
„Deschide ușa, creștine!” (cu atenție!) by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13250_a_14575]
-
unei puteri stranii și impersonale.” 6) Noua religie este asumarea iluziei. De aceea Borges este cel mai reușit personaj al lui Borges (vezi obsesia din Borges și eu reluată după zeci de ani). Povestirile lui sunt iluzii („tot ce e sugerat are mai multă forță decât lucrurile elaborate”7), simboluri ce transcriu propria condiție de ficționar într-o lume ce-și ascunde sub straturile de reprezentări, metafore și mituri realitatea intimă. Niște falsuri cu pretenții de sens. Dacă acceptăm existența unui
Creatorul în oglinda lui Borges by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13289_a_14614]
-
sensuri ar putea fi valide (căci, la urma urmei, nu intenția autorului ne interesează - o spune chiar Borges) numai dacă realitatea pe care se pliază ar fi ea însăși autentică. Lucru însă perfect iluzoriu, ne atrage atenția Borges. Povestirile lui sugerează, dar nu sunt decât jocuri de oglinzi, castele de nisip. Simbolul poate decripta ceva, poate sugera o pistă de interpretare, dar poate afirma în același timp și imposibilitatea denotației. Din aceste motive, cel mai reușit labirint al lui Borges are
Creatorul în oglinda lui Borges by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13289_a_14614]
-
chiar Borges) numai dacă realitatea pe care se pliază ar fi ea însăși autentică. Lucru însă perfect iluzoriu, ne atrage atenția Borges. Povestirile lui sugerează, dar nu sunt decât jocuri de oglinzi, castele de nisip. Simbolul poate decripta ceva, poate sugera o pistă de interpretare, dar poate afirma în același timp și imposibilitatea denotației. Din aceste motive, cel mai reușit labirint al lui Borges are la baza lui, ca principiu, tocmai structura psihologică umană a cititorului care nu poate crede cu
Creatorul în oglinda lui Borges by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13289_a_14614]
-
al bătrînei Europe: primul transmite un semnal clasicizant, iar celălalt rezolvă, prin traseele compoziționale și prin cîteva accente puternice de modelaj, tensiunea și neliniștea romantică. Dacă prin Georgescu și prin Valbudea spațiul artistic românesc s-a integrat în cel european sugerînd chiar o anumită istoricitate prin experiențe stilistice diferite, prin mai tînărul Paciurea lucrurile se complică brusc. După ce-și însușește fără ezitare orizontul, reflexele și deprinderile unui sculptor european responsabil, se trezește în el, dintr-odată, conștiința de oriental, iar
Sculptura fără istorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13286_a_14611]
-
prin cioplire directă, reconectează statuarul la o vîrstă vag neolitică și la reflexele unei umanități izomorfe. Fără a se plasa în descendența spontană a unui model generic, dar și fără a reanima, prin citat cultural, o anume formă muzeificată, Brâncuși sugerează, într-o perspectivă eliberată atît de pragmatismul reprezentării cît și de bovarismul construcției imaginare, posibilitatea unei alte lecturi a sculpturii, mult mai apropiată de un anumit spațiu al inocenței. Cel de-al doilea front de luptă deschis împotriva sculpturii tradiționale
Sculptura fără istorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13286_a_14611]
-
coloniile americane erau singure în Războiul de Independență, cine le-a ajutat cu oameni, bani și materiale? O republică? Nu, regatul Franței. Cine a străbătut oceanul ca să se înroleze în armata americană? Oamenii de rînd? Nu, aristocrații. Domnul Flosse a sugerat că primul act oficial al regelui s-ar cuveni să fie o solicitare de fonduri către americani, exprimată în numele guvernului, pentru ca Franța să se consolideze în lupta împotriva comunismului, dublată de o cerere identică la adresa națiunilor comuniste, în interesul păcii
John Steinbeck: Scurta domnie a lui Pépin al IV-lea by Radu Paraschivescu () [Corola-journal/Journalistic/13311_a_14636]
-
tradus în colaborare cu Mary Park Stevenson (The Forbidden Forest, 1978), cum a fost primit de publicul american? Este, totuși, un text încărcat de simboluri și mituri românești, desprins ca scriitură de contextul (totalmente diferit!) american. - Eliade nu mi-a sugerat ce articole sau nuvele să public. Chiar traducerea Nopții de Sînziene a fost începută la inițiativa doamnei Stevenson (o distinsă doamnă, azi în vîrstă de 90 de ani, cu probleme de sănătate) și a mea. Am început amîndoi în același
Prof. Mac Linscott Ricketts: „Mircea Eliade e produsul culturii românești” by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/13329_a_14654]
-
le străbatem grăbiți și indiferenți în fiecare zi au fost călcate în trecut de nume mari ale istoriei și spiritualității românești. O carte despre Bucureștiul anului 1900, scrisă de criticul Dan C. Mihăilescu are, a priori, toate argumentele pentru a sugera un viitor best-seller. Pe de o parte, recunoscuta expresivitate stilistică a lui Dan C. Mihăilescu, predispoziția sa naturală către formulările spumoase, punerea în valoare a farmecului desuet al arhaismelor, sensibilitatea sa cu totul specială în fața imaginilor cu substrat paseist și
Parfum de Belle Époque by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13320_a_14645]
-
Lăsând la o parte lipsa totală de imaginație în ceea ce privește subiectul (jaful și ce mai urmează sunt copiate în detaliu din filmele de gen), problema majoră a romanului este tonul și felul în care e scris. Prin dialog, autorul încearcă să sugereze autenticul, temele zilei, prejudecățile timpului. Numai că atunci când personajele tac, textul e străveziu și își trădează efortul de construcție. Constantin Popescu este destul de naiv să potrivească în text oricum și orice semn pentru un surplus de efect. Când livrescul nu
Proză cu ph-ul scăzut by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13336_a_14661]
-
Când Faianță mănâncă mîncare chinezească, la știri tocmai se vorbește despre un mafiot chinez tranșat și folosit ca ingredient culinar. Constantin Popescu știe că scrie neconvingător; de multe ori afirmă, comentează și impune când ar fi trebuit ca scrisul să sugereze prin propriul meșteșug: „Spectacolul este deprimant umilitor, barbar, dezolant, cinic, dizgrațios, aberant, dezgustător, inuman, degradant...” sau „Imaginea este, bineînțeles, intrigantă”. În momentul în care indivizii au un accident cu mașina, la casetofon tocmai ascultau Diesel Power - Prodigy, când se bat
Proză cu ph-ul scăzut by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13336_a_14661]
-
de adjectivul de întărire însuși: “Stau pe două picioare? își șoptea întrebătoare sie însăși. Atunci cum se face că nu cad?” (lumeapiticilor.ro); “Eminem ăla de sub fereastra ta (...) își răcnește sie însuși ce își răcnește” (poezie.ro). Citatele par să sugereze că în prezent sie ar fi resimțit ca insuficient pentru a marca, de unul singur, valoarea reflexivă. Nevoia de întărire confirmă și în acest caz tendința spre redundanță și insistență ilustrată de multe forme și structuri gramaticalizate în română. Sieși
„Asupra sieși” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13386_a_14711]
-
așadar, de ce pentru această nouă categorie de români (ei reprezintă cam un sfert din populație; dacă le mai adăugăm sfertul desperados-ilor de la orașe și sate, cifra devine înspăimântătoare) discursul resentimentar al lui Vadim reprezintă totul. El nu propune soluții, ci sugerează că va avea grijă să-i aducă la același nivel și pe cei care, de bine, de rău, mai au o pâine pe masă. Ceea ce, în starea de disperare și dezumanizare în care se află nefericiții foști susținători ai lui
Monte-Cristo, varianta în zdrențe by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13356_a_14681]