1,489 matches
-
Jupânești, j. Gorj - 13.I.1993, Craiova), folclorist. Este fiul Nataliei (n. Motorogeanu) și al lui Ion Popescu, brigadier silvic. Învață la Liceul „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu (1942-1945) și urmează Școala Pedagogică, absolvită în 1950. Devine învățător și profesor suplinitor de limba și literatura română în Lunca Cernii, județul Hunedoara. Între 1953 și 1957 este student la Facultatea de Filologie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, după absolvire funcționând ca profesor la liceul din Hațeg. În martie 1958 este
POPESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288923_a_290252]
-
București face școala primară „A.T. Laurian” și Liceul „Matei Basarab”, iar în 1936 va absolvi Facultatea de Litere și Filosofie, luându-și licența în filologie romanică. Urmează studii de specializare la Dijon și Paris (1938-1939). Scurt timp este profesor suplinitor, bibliotecar, apoi secretar de redacție la ziarul „Timpul”, la revista „Sociologie română” a Institutului Social Român, condus de D. Gusti, redactor la Radio București (1945-1948), iar mai târziu tehnoredactor la Editura de Stat pentru Literatură și Artă, director adjunct la
POPESCU-25. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288946_a_290275]
-
și se bucuraseră de o primire excelentă. Este momentul care îl consacră pe P. ca „nervalian” de prim rang, ediția sa rămânând una de referință. În 1939-1940 predă la Școala Normală Superioară din Iași, iar în 1942 e numit profesor suplinitor la Catedra de limba și literatura franceză a Universității ieșene, devenind titular în 1946. Va juca un rol salutar când, în ciuda dificultăților, reușește să pună la adăpost, în propriul domiciliu, o parte din fondul de carte al Cercului Luteția, desființat
POPA-12. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288914_a_290243]
-
ieșene; își va lua licența în matematică și fizică în 1895. În 1891 intră, la Iași, ca bursier la Școala Normală Superioară, unde îl are coleg pe G. Ibrăileanu. Din 1894 până în 1928 își exercită vocația de om de catedră: suplinitor la Bârlad (1894-1895), profesor la Curtea de Argeș (1895-1897), Vaslui (1897-1899), unde primește și funcția de director, Tulcea (1899-1904), în fine la București, la liceele „Mihai Viteazul” (1904-1916), unde e numit director, și „Gheorghe Lazăr” (1916-1928). Singur sau în colaborare, alcătuiește manuale
POPESCU-23. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288944_a_290273]
-
de text „autentic” (jurnal, scrisoare) la monologuri îmbinate cu narațiuni ce au valențe dramatice. Colectivitatea însăși este pusă în discuție în momentul când bătălia care se dă pentru memorie depășește granițele dramelor individuale și atacă însăși ființa etnică. Condiția de „suplinitori” devine o categorie socială specifică epocii, reprezentând refuzul accesului la împlinire. Lupta pentru esențele transistorice revine sub forma umbrei omniprezente a Cetății, a cărei înrădăcinare în trecut apare ca unică pavază în fața turpitudinilor prezentului socialist, mergând de la degradare morală până la
RADULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289098_a_290427]
-
Vutcani, j. Vaslui - 25.III.1918, Bacău), poet și publicist. Este fiul preotului I. Revent. Învață la Iași, unde urmează, ca bursier, Liceul Internat , absolvit în 1901, și Facultatea de Litere și Filosofie, luându-și licența în 1907. E profesor suplinitor la Școala Normală ,,Vasile Lupu” din Iași (1905-1907) și la liceul al cărui elev fusese (1907-1908), doi ani fiind și profesor suplinitor la Seminarul Pedagogic Universitar (1907-1909). Ulterior predă istorie, filosofie și română la Liceul ,,Principele Ferdinand”din Bacău, ca
REVENT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289178_a_290507]
-
Liceul Internat , absolvit în 1901, și Facultatea de Litere și Filosofie, luându-și licența în 1907. E profesor suplinitor la Școala Normală ,,Vasile Lupu” din Iași (1905-1907) și la liceul al cărui elev fusese (1907-1908), doi ani fiind și profesor suplinitor la Seminarul Pedagogic Universitar (1907-1909). Ulterior predă istorie, filosofie și română la Liceul ,,Principele Ferdinand”din Bacău, ca profesor provizoriu (1909-1912). Își întrerupe activitatea la catedră în timpul campaniei din Bulgaria, la care participă cu gradul de sublocotenent în cadrul Regimentului ,,Ștefan
REVENT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289178_a_290507]
-
îi apare lui E. Lovinescu ca „un tânăr sublocotenent într-o uniformă decolorată de sfârșit de război, supt la față, de un blond spălăcit, luminat totuși de fixitatea fosforescentă a două mărgele albastre-verzui”. Angajat, la 1 ianuarie 1919, în calitate de profesor suplinitor la Liceul „Gh. Lazăr”, își trece, în martie, licența în filosofie, obținând calificativul magna cum laude; doctoratul și-l va lua cu același calificativ în 1937, în fața unei comisii prezidate de C. Rădulescu-Motru, cu teza Modalitatea estetică a teatrului. Răspunzând
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
și prozator. Este fiul Mariei (n. Grama) și al lui Vasile Murgeanu, țărani. Urmează liceul la Bârlad și Vaslui, absolvindu-l în 1957, și Facultatea de Filologie a Universității din București, luându-și licența în 1969. Este învățător și profesor suplinitor în județele Vaslui, Galați și Suceava (1957-1964), activist cultural la Suceava (1965-1967), redactor la ziarul „Clopotul” din Botoșani (1968-1970), la „România liberă” (1972-1974), „Tribuna României” (1979-1989), apoi redactor la „Curierul românesc” și editor al suplimentului cultural al ziarului „Meridianul românesc
MURGEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288316_a_289645]
-
pregătirea, tot sub conducerea fostului său dascăl, acum profesor universitar la Cluj, pregătind teza de doctorat Idilele rustice ale lui Theocrit (1925), încât după decesul prematur al lui Vasile Bogrea putea fi numit în postul rămas vacant, mai întâi ca suplinitor, iar din 1929 ca titular. Va preda până în 1951, când catedra este desființată. În interval, paralel cu activitatea didactică, fiind cooptat în colectivul Muzeului Limbii Române, colabora la alcătuirea, sub direcția lui Sextil Pușcariu, a Dicționarului limbii române. Totodată dădea
NAUM-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288375_a_289704]
-
ca bursier al Fundației „Alexander von Humboldt”, susținându-l în 1944, cu teza Pozitivismul în ideologia literară românească (secolul XIX). În anul universitar 1940-1941 este lector de limba și literatura română la Universitatea din Viena. Între timp funcționează ca profesor suplinitor de limba română în învățământul secundar din București (1932-1933), asistent onorific la Facultatea de Litere și Filosofie din București, la Catedra de istoria literaturii române moderne și folclor (1932-1935), asistent la Academia de Studii Comerciale din București (1933-1935), profesor titular
PAPADIMA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288668_a_289997]
-
Breslau, diploma de doctor în filosofie, în baza unei teze despre naționalitatea comercianților din Imperiul Roman. Înapoiat în țară, unde în 1905 fusese numit profesor la Bacău, este transferat în 1907 la Iași, fără a funcționa. Recomandat în 1909 ca suplinitor la Catedra de istorie antică a Universității din București, în noiembrie își începe cursul. În același an școlar e și profesor de latină la Liceul „Gh. Lazăr”. Devine membru al Comisiei Monumentelor Istorice, director al Muzeului Național de Antichități (din
PARVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288699_a_290028]
-
Studiază un an ziaristica, fiind și reporter la Agerpres, frecventează un timp cursuri la Politehnică, dar alege în cele din urmă Facultatea de Filologie a Universității din București, pe care o termină în 1959. Lucrează ca pedagog (1959) și profesor suplinitor la două licee din București, iar în 1961-1962 este cercetător la Institutul de Istorie Literară și Folclor al Academiei Române. În 1962 devine asistent la Institutul Pedagogic din București, de unde în 1964 trece la Facultatea de Limba și Literatura Română, în cadrul
PETRESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288784_a_290113]
-
țărani. Urmează școala primară în satul natal, următoarele clase în Șieu-Odorhei (1960-1963) și liceul la Beclean, absolvindu-l în 1967. Student al Facultății de Filologie, secția română-franceză, a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, își ia licența în 1973. Funcționează ca profesor suplinitor în câteva sate din județul Bistrița-Năsăud (1969- 1971), ca profesor titular la Șieu-Odorhei, Telciu și Nușeni, apoi la Liceul Teoretic din Beclean (1972-1980) și ca metodist la Casa Corpului Didactic din Bistrița (1982-1986). Din 1986 până în 1990 lucrează ca redactor
NUSFELEAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288496_a_289825]
-
lui Ion Mihai, țărani. La vârsta de un an rămâne orfan de mamă, iar la treisprezece ani îi moare și tatăl. Frecventează școala primară în satul natal, apoi Liceul „Sf. Petru și Pavel” din Ploiești. Un an lucrează ca învățător suplinitor în comuna Bertea din județul Prahova. În 1951 devine student la Facultatea de Filologie, secția română-franceză, a Universității din București, dar în 1956, în ultimul an de studii, este exmatriculat împreună cu prietenul său cel mai bun, Sorin Titel, pentru „abateri
NICOLAE-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288435_a_289764]
-
devine student la Facultatea de Filologie, secția română-franceză, a Universității din București, dar în 1956, în ultimul an de studii, este exmatriculat împreună cu prietenul său cel mai bun, Sorin Titel, pentru „abateri grave de la disciplina de student”. Lucrează ca profesor suplinitor la școli din județul Prahova, mai întâi la Cărbunești, stabilindu-se în cele din urmă în Bertea. Reprimit în facultate, își finalizează pregătirea universitară la cursuri fără frecvență, luându-și licența în 1965. Predă limba și literatura română tot la
NICOLAE-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288435_a_289764]
-
Face școala elementară în satul natal, iar cursul secundar la liceele militare din Iași și Câmpulung (1944-1948) și la școli pedagogice din București și Galați (1948-1952). Cursant la Școala de Literatură „Mihai Eminescu” din București (1952-1953), e scurt timp profesor suplinitor la o școala generală din comuna Largu și devine student la Facultatea de Filologie a Universității din București, secția fără frecvență (1954-1957). A fost redactor la „Scânteia tineretului” (1954-1956), redactor-șef adjunct la „Amfiteatru” (1965-1968) și „Luceafărul” (1968), secretar adjunct
NEAGU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288387_a_289716]
-
27.IX.1913, Rădești, j. Olt - 23.VI.2000, Craiova), folclorist, poet și prozator. Fiu de țărani, N. urmează gimnaziul la Drăgășani (1927-1930), liceul la Slatina (1930- 1934) și Facultatea de Litere și Filosofie la București (1936-1940). Activează ca profesor suplinitor la școli din Râmnicu Sărat, Târgu Jiu, Turnu Severin și București, profesor la licee din Slatina (1945-1948, 1951-1961, 1962-1974), la școlile elementare din Oporalu (1948-1951) și Ipotești (1961-1962), județul Olt. A mai fost lector la Institutul Central de Perfecționare a
NIJLOVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288459_a_289788]
-
sale: studii despre Nicolae Milescu și Petru Movilă. Întors în țară, cum înființarea unei catedre de istoria Europei Orientale - la care Gh. I. Brătianu se gândea pentru tânărul istoric - la Universitatea din Iași trena, va primi un post de profesor suplinitor la Liceul „Mihai Eminescu” din București, din ianuarie 1927 fiind și docent la Catedra de istoria românilor și conferențiar suplinitor al cursului de istoria slavilor de răsărit la Universitatea din București. Conferențiar titular din aprilie 1930, profesor agregat la Catedra
PANAITESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288650_a_289979]
-
care Gh. I. Brătianu se gândea pentru tânărul istoric - la Universitatea din Iași trena, va primi un post de profesor suplinitor la Liceul „Mihai Eminescu” din București, din ianuarie 1927 fiind și docent la Catedra de istoria românilor și conferențiar suplinitor al cursului de istoria slavilor de răsărit la Universitatea din București. Conferențiar titular din aprilie 1930, profesor agregat la Catedra de istoria slavilor de răsărit (înființată pentru el) și, în fine, profesor titular începând din iunie 1935, ține și cursuri
PANAITESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288650_a_289979]
-
județul Prahova (1981-1984), va fi redactor la „Tribuna României” (1984-1987), unde răspunde de pagina culturală și e titularul rubricii de carte, iar mai târziu redactor și redactor-șef (1999-2000) la „Vineri”, supliment al revistei „Dilema”. În 1988 intră ca asistent suplinitor la Catedra de literatură română a Facultății de Litere bucureștene, în 2000 devenind conferențiar. Funcționează și ca lector (invitat) de limba și literatura română la Institut für Romanistik din Viena (1991-1994), la Facultatea de Litere a Universității din Amsterdam (1996-1997
PAPADIMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288669_a_289998]
-
București), poet și prozator. Este fiul Ecaterinei (n. Handra) și al lui Ioan Micu, ofițer de jandarmi. Face studii medii la Liceul „Moise Nicoară” și la Școala Pedagogică din Arad (1952-1956) și urmează la Timișoara Institutul Pedagogic, funcționând ca profesor suplinitor la școala de surdomuți din Șiria (1957-1967). Este redactor la postul de radio din Arad, funcționar la Fondul Literar (1968-1972) și la Asociația Scriitorilor din București. După 1989 va conduce revista „Viața capitalei” (1990-1992), va fi inspector-șef la Direcția
MICU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288107_a_289436]
-
Universității din București (1923-1927), participă la ședințele Institutului de Literatură al lui Mihail Dragomirescu, bucurându-se de încurajatoare aprecieri; cu oarecare timiditate își face apariția și la ședințele cenaclului Sburătorul. În 1927 revine la Craiova, intrând în învățământ. Ca profesor suplinitor, predă la Liceul „Carol I” și la Liceul Militar „D.A. Sturdza”. De prin 1929 încep să se manifeste semnele maladiei ce avea să îi aducă sfârșitul. În căutarea unui aer întremător, M. se mută la Câmpulung, ținând acolo, din 1930
MILCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288137_a_289466]
-
Caransebeș și a fost ajutat de foștii profesori să își ia bacalaureatul. A terminat Facultatea de Filologie, secția română-istorie, la „fără frecvență”, la Iași, ca șef de promoție, după care s-a stabilit la Turnu-Severin, unde a lucrat ca profesor suplinitor de română, bibliotecar, zilier pe diferite șantiere, încărcător și descărcător de lemne. A mai fost anchetat de Securitate și după eliberare, între 1972-1976. A fost chemat și de câte două, trei ori pe săptămână la Securitate, inclusiv în timpul orelor de
Pitești. Cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
în Aiud, unde a trecut și prin reeducare. A fost eliberat din închisoare pe 31 iulie 1964, destinul său fiind fracturat și în liberate: și-a luat bacalaureatul la 48 de ani, în 1970, și a putut lucra doar ca suplinitor și șef de formație. Eugen Măgirescutc "Eugen Măgirescu" Născut la Scorțeni, în județul Vaslui, a fost arestat a două oară pe 14 mai 1948, pe când era pedagog la Liceul Internat din Iași, după ce absolvise Facultatea de Drept din același oraș
Pitești. Cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]