491 matches
-
fost ca și cum privirea mea ar fi parcurs o distanță imensă și în sfârșit am văzut că- mi oferea un copil murdar, jilav, cu părul foarte negru, care nu spunea nimic, era tăcut, și m-am speriat, dar am făcut efortul supraomenesc să mișc globii oculari încă o dată și m-am uitat la fața doctorului și zâmbea, era fericit și făcea un semn cuiva care era în spatele mesei de operație și n-am văzut cine era acolo, dar am simțit adierea unui
Poveşti cu scriitoare şi copii by Luminița Marcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1772]
-
-ți persoană sau numai să-ți vorbești de rău vecinul în timp ce împletești la ciorap; dar, în anumite cazuri, faptul de a continua, simplul fapt de a continua e un lucru ce întrece puterile unui om. Iar El nu avea puteri supraomenești, de asta puteți fi sigur. Și-a strigat suferința, agonizând, și de aceea îl iubesc, pe El, pe prietenul meu, care a murit fără a ști. Din nefericire ne-a lăsat singuri, ca să continuăm, oricum și oriunde, chiar ghemuiți într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
așa cum îl conturează textele sfinte, tot așa cum comunismul definea „omul nou”. Grace dă impresia că trăiește simetria bilaterală a ființei umane ca pe o limitare, dacă ar avea șapte obrazuri, nu două, ar întoarce șase ca să fie lovită. Bunătatea ei supraomenească, fragilitatea, totala lipsă de apărare acționează însă ca un cocteil excitant pentru „blânzii” locuitori ai Orașului Câinilor. În cele două ore și ceva ale filmului, ei se transformă în niște monștri, în niște torționari pe lângă care soldații romani care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
panică și nu-și mai putu dezlipi ochii de pe șoldul ei stâng. țDrept, e șoldul drept, nu stâng!, stângul ei e unde e dreapta ta. Dreapta e aia cu care scrii. Nu te mai holba, fă un efort! Știu, e supraomenesc ce-ți cer, dar, pentru numele lui Dumnezeu, uită-te în ochii ei!) Că parcă eu nu știu, scânci ea dintr-odată și o podidiră lacrimile. Trase aer în piept și, îmbărbă tânduse, reluă cu o voce stridentă: Tu așa
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
încete, pline de precauție și spaimă, i se păreau că se succed într-o infinitate de timp. Palmele arse de asprimea metalului căutau siguranța unui echilibru. Picioarele-i rămaseră agățate pe creasta bombată, mâna stângă și cotul într-o încordare supraomenească sprijinite-n streașina vagonului. Fața spânzurată-n gol. Cu dreapta, ținând ștanga cu mânerul în jos, căuta să apuce ciocul metalic, țâmburușul, ca o creastă slobozită în cuibarul ușii masive ce rula pe șenile și avea să fie trasă dinăuntru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
sale loviturile de bici ale tiranei, sclavul râde și se întoarce la farfurie să mănânce ceea ce Logica îi dă; ne întoarcem toți la farfurie pentru că "doar logica dă de mâncare". Dar nu-i așa că se află ceva măreț, sublim, ceva supraomenesc în această rebeliune a săracului sclav? Nu-i așa că în măruntaiele comicului, ale grotescului sângerează și plânge sublimitatea umană? Săracă inimă! Săracă inimă care râzi pentru a nu plânge! Săracă inimă care înșeli pentru a nu compătimi, deoarece compătimirea te
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
timpul și pe care o și conduce de treizeci de ani, fără să se fi remarcat însă prin vreo contribuție notabilă la gândirea filosofică sau socială cultivată de această publicație. Dacă n-ar fi avut ideea, încăpă- țânarea și puterea supraomenească de a face filmul Shoah, Claude Lanzmann ar fi rămas unul dintre numeroșii francezi talentați, spirituali, cultivați, expresivi, care dau culoare și chiar substanță vieții culturale pariziene fără a lăsa însă urme notabile. Shoah îl singularizează, îi răscumpără toate transgresiunile
Sub semnul adorației by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/5939_a_7264]
-
ale vrăjmașului, ai rădicat zăgaz neînvins pe vechiul hotar al Moldovei. Comandant al grupului de armată din Muntenia, grație minunatei forțe morale a domniei tale s a putut înscrie glorios în istoria noastră marea bătălie de pe Argeș și Neajlov-pildă de supraomenească încordare în preajma retragerei. Ca șef de stat major, general al armatei și prim sfetnic al gloriosului meu părinte, prin priceperea și hotărârea domniei tale s-au putut stăpâni și învinge împrejurările tragice din iarna anului 1916 și primăvara anului 1917
Mareșalul Constantin Prezan mereu la datorie by Lucica Vargan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1654_a_3108]
-
fost asta? întrebă Abatele într-un târziu. Gâfâind, Rim îi întoarse întrebarea. ― Tu mă întrebi pe mine? Spune-mi mai bine ce i-ai injectat. Indiferent ce-a fost în seringa aceea, e evident că i-a provocat starea asta supraomenească. ― Mi s-a părut mie sau se mișca la fel de repede ca și tine? Quintul clătină din cap, analizîndu-și opțiunile. Pentru prima dată în istoria lor, quinții întîlniseră un adversar pe măsură. Fusese un accident și ieșise învingător, dar faptul că
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
să explorezi tu, trebuie să-mi spui exact ce e cu peștera aia... Să vedem ce e cu nava și mai ales să-l așteptăm pe băiatul ăsta... Abatele se opri brusc și fața i se schimonosi într-un efort supraomenesc de a se concentra. Simțea cum pe lângă el trecea o idee, cum undeva în subconștientul său se formase o corelație. Încercă din răsputeri să-și dea seama ce-l tulburase, dar nu reuși. - Am văzut totuși ceva care te-ar
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
știe nimic despre quinți. Și jur pe amintirea mamei mele că nimeni altcineva în tot Universul ăsta păcătos nu o să fie în stare să mi-l ia a doua oară. - Asta rămâne de văzut, scrâșni Barna care, cu un efort supraomenesc, reuși să atingă cu mâna dreaptă mâneca stângă a bluzonului său. Imediat, încăperea fu cuprinsă de mirosul înțepător al neurolepticului. În doar câteva secunde, toți pământenii se prăbușiră leșinați, în timp ce Johansson și Barna încercau să se elibereze de sub povara corpurilor
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
că sunt doar niște țărani care au scurmat pământul. - Nu o să ne închinăm niciodată în fața unor țărani care au scurmat pământul... Și acum stăpânesc universul prin teroare. - Și acum stăpânesc universul prin teroare, își încheie Xtyn strigătul pe un ton supraomenesc. Așa cum anticipase Alaana, din botul navetei izbucni o descărcare laser verzuie. Xtyn se puse însă la adăpost mai repede decât puteau să sesizeze ochii clonelor sau ai dușmanilor săi. Razele loviră pământul, ridicând un nor de praf și stârnind un
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
minții lor curenți de aer care să împiedice formarea unei gigantice lentile deasupra satului. Trebuie să fii furios! Adu-ți aminte de momentul în care ai văzut marea, auzi Xtyn în minte vocea Alaanei și înțelese imediat. Cu o forțare supraomenească reuși să creeze în mintea celorlalți luciul unei ape întinse. Oamenii săi înțeleseră imediat și se alăturară viziunii lui. Brusc, atacul filamentelor cântătoare deveni mai palid. Xtyn chiar simți cum piciorul lui stâng e atins în treacăt de un volum
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
bat gura de pomană, rosti amuzat N'Gai Loon. Cu fața înfiptă în țărână, Xtyn realiză că soldatul își retrăsese lama exact cu viteza cu care el căzuse, fîcîndu-l doar să simtă atingerea ei rece pe piele. Cu un efort supraomenesc, se smulse de sub cizma celuilalt și se ridică anevoie. Înainte să apuce să spună ceva, bătrânul, pe care ceilalți îl numiseră Maestru, i se adresă pe un ton calm: - Armele pe care le-ai văzut sunt un secret bine păstrat
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
lemn, vocea precipitată a Fredianei îi ajunse la urechi ca din altă lume. — Pădurea! E o cărare. Aici, la dreapta! în pădure! în pădure! o auzi strigând. Tânărul desluși cu greu capătul unei cărări strâmte printre carpeni. Cu o sforțare supraomenească, trase violent de frâul lui Rutilan, apoi, îmboldindu-l cu furie, îl îndreptă în acea direcție, aruncându-se cu capul înainte în desiș. Nu mai înțelegea nimic; durerile cauzate de săgeată continuau să-l sfâșie la fiecare mișcare, crengile îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
somn abisal, ca să ai un astfel de vis. Pentru mine, tăcerea aceasta ținea de viața eternă, pentru că nu se poate vorbi în veșnicie, în starea fără început și sfârșit. Pentru ochii mei, era femeie, dar avea, în același timp, ceva supraomenesc. Fața Ei ștergea din memoria mea toate celelalte fețe; eram năuc. Tot contemplând-O, începui să tremur, iar genunchii mi se înmuiară. În clipa asta, în ochii Ei mari, peste măsură de mari, umezi și strălucitori ca două sfere de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
sens mai profund. Această prostie enormă se găsea în raport cu toate celelalte lucruri ale lumii, de care nimeni nu și-a dat seama și care sunt greu de înțeles, cu tot ceea ce s-a pierdut în tenebrele nopții. Era un gest supraomenesc al morții. Doica luă reșoul și ieși cu pași măsurați. Mi-am șters transpirația ce îmi curgea pe frunte. Aveam mâinile acoperite de pete albe. M-am sprijinit de perete, lipindu-mi capul de plită; mi se păru că mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
plângând și cerându-i iertare. Da, să plâng dacă aș fi putut, plânsul m-ar fi calmat, cel puțin așa credeam. Câte minute, ore, secole se scurseră, nu știu. Eram ca un nebun și gustam plăcerea suferinței. Era o plăcere supraomenească, o plăcere pe care numai eu eram capabil să o suport. Nici zeii, dacă există, n-ar fi știut să guste un astfel de deliciu. De-abia atunci am înțeles superioritatea mea față de canalie, față de natură, față de zei; acești zei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
cântau în cor: Hai să bem, Vinul orașului Rey să-l bem! Dacă nu bem acum, Când o să mai bem? Mi-am spus în sinea mea: „Dacă voi cădea în mîinile poliției?“ Dintr-odată, mă simțeam plin de-o forță supraomenească. Fruntea nu-mi mai ardea. M-am ridicat. Îmi aruncai pe umeri abaua gălbuie și mi-am înfășurat fularul de două-trei ori în jurul capului, îndoindu-mi spatele. În sfârșit, m-am dus să iau cuțitul cu mâner de os pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
valvîrtej din chichineață izbind cu toată puterea ușa în urma sa. Închide ochii și capul începe să i se învîrtească cu tot cu cameră, în timp ce o nouă senzație de vomă i se instalează în gît. Cu ochii împăienjeniți, reuși după o ultimă sforțare supraomenească să se agațe de marginea pervazului și să privească în măruntaiele nopții. Prin nările transpirate își adulmecă duhorile de rachiu pe care stomacul i le pompează afară prin esofag ca pe niște baloane invizibile. Este convins că nu va mai
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
ridică un deget ca să obiecteze. Totul depinde de cum definești un abdomen perfect. Cred că vei fi de acord că eu sunt posesorul unui abdomen perfect pentru a sprijini șase cutii de bere pe el. A trebuit să fac un efort supraomenesc ca să nu mă arunc de gâtul lui strigându-i: „Îmi pare rău, hai să uităm toate astea și să ne întoarcem la cum eram. Hai să cumpărăm un pachet de prăjituri cu stafide și să închiriem o barcă în Battersea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
căciula în puhoi. Din pâclă răsunau chemări nelămurite. Omul căpătă deodată în braț o putere grozavă și trunchiul păru a se ușura. țăranul ținea în vârful prăjinii forța nemăsurată a apelor. în fața încordată, cu mușchii încleștați și cu o voință supraomenească, dinții mușcau buzele. încet-încet copacul se îndrepta de- a lungul sforului. Pe mal se apropiau în goană picuri de lumină. Atunci, din cotul bulboanei, se desprinse întreaga negură. în strașnica izbitură care urmă, prăjina omului se frânse. Grinzile opustului vuiră
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
asta nu mă sună, iar eu mă gândesc la cai verzi pe pereți. Ar trebui să-mi fie rușine ! Abia spre dimineață, obosită de frământări, am reușit să adorm. Luni m-am trezit târziu și am izbutit, cu un efort supraomenesc, să mă dau jos din pat pe la prânz. Mă aștepta o zi grea, absurdă, în care trebuia să fac tot ce îmi stătea în putință să strâng date pentru articolul despre damele de companie, nu atât pentru că eram șomeră, cât
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
deodată țigara și stingând-o cu piciorul pe covorul hotelului. Fiecare zi este un chin. O colecție de ritualuri a căror îndeplinire perfectă îmi provoacă satisfacție și, în același timp, o imensă durere. Fiecare gest, fiecare acțiune necesită un efort supraomenesc. Un simplu fapt, care cuiva îi ia probabil câteva minute, cum ar fi acela de a-ți scoate pijamaua, a o împături și a o pune la loc, mie îmi poate lua ore în șir. Totul trebuie să fie perfect
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
strășnicie ținta spre care tinde (poate și ca urmare a unei prejudecăți culturale), așa cum tinde spre a epuiza resursele gestuale, dar fără să o facă. Există mereu tendința deplasării atenției în zone sublatente, colaterale, care se vor iluminate prin voința supraomenească a unui regizor de geniu. Dar... regizorul lipsește. Actorul este singur pe scenă, doar el cu proiecțiile umbrei sale, și tot ceea ce trebuie să facă este să comande umbrelor să îl urmeze. Călătoria spre sine este o aventură dezesperantă, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]