4,066 matches
-
trec peste o bancă de pluș, care sta în drumul meu. Ajungând în fața Regelui, fac reverența de rigoare, însă, în acel moment, indispensabilii mei își luară adio și mă pomenii cu ei jos, spre hazul celorlalți copii. Regele schiță un surâs plin de bunătate și mă mângâiepe cap, în timp ce Regina mă prezenta: „Aceasta e mica artistă”. Văzând perplexitatea în care mă aflam, mama care se afla în apropiere, mă înșfăcă în brațe și mă duse într-o cameră alături spre a
Muzicieni rom?ni ?n texte ?i documente by Viorel Cosma () [Corola-journal/Memoirs/84346_a_85671]
-
Constanța Buzea *** Ce nu se spune, s-a mai spus, Nimic de plâns lângă tăcere, A fi cândva atât de sus Fără surâs, fără putere, Rimând cu gândurile dus, Ritmând fățiș, cum nu se cere, Trup lin trădându-și nesupus, Natură, spirit și plăcere, Albí și se născu adus Mereu în lumea care piere, Frumoase, limitele nu-s Aceleași, în apropiere. (20 decembrie
Poemul saptamanii by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/4348_a_5673]
-
Gherardini, modelul presupus al portretului lui Leonardo Da Vinci pictat în urmă cu 500 de ani. Arheologii par siguri că Lisa e Monna Lisa, poate și datorită numelui, sigur și datorită altor considerente. Doar o singură și peremptorie dovadă lipsește: surâsul care a făcut-o pe Lisa din tablou celebra în toată lumea. Ce va mai fi rămas din Lisa din mormântul mănăstirii florentine nu poate constitui o dovadă.
Să fie modelul Monnei Lisa? () [Corola-journal/Journalistic/4254_a_5579]
-
o parte, Până la capătul liniei cuprinde o serie de nuvele mai vechi, scrise probabil în anii ‘80 (doar una dintre ele e datată), când Petre Barbu textualiza și el alături de colegii ceva mai vârstnici. Raport confidențial despre scufundarea piramidelor, Mărul, Surâsul cailor, Era marinar și semăna cu Al Pacino sunt, fiecare, câte o poveste scrisă după rețetarul optzecist: tramă labirintică (voit ambiguă), amalgam programatic realitate-ficțiune, personaje cu identități fluide, autoreflexivitate. Fără a fi rău scrise, ele nu mai reprezintă azi interes
Dialog despre neputință by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4453_a_5778]
-
încât cărțile de după Revoluție par opera unui alt scriitor. Ce-i drept, o detectivistică literară minuțioasă ar putea semnala faptul că cei doi au fost mai apropiați de textualismul cu față umană à la Groșan decât de radicalismul unui Nedelciu-Iova. „Surâsul cailor”, cea mai amplă nuvelă din volum, e chiar un exercițiu de scriere pe urmele „Caravanei cinematografice”. Dincolo de tema comună (subversiunea veselă de la sat), metaliteratura e îmblânzită de comicul de situație și de caracterele extrem de vii. Inginerul Virgil Toderiță, profesoara
Dialog despre neputință by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4453_a_5778]
-
atunci în texte. Ceea ce inoportunează suplimentar lectura volumului Până la capătul liniei este faptul că în el există și câteva proze de cu totul altă factură decît cele la care m-am referit pînă aici. Raport confidențial despre scufundarea piramidelor, Mărul, Surâsul cailor, Era marinar și semăna cu Al Pacino sunt prozele care justifică eticheta „schițe și nuvele” (s.m.) de pe pagina a treia, deși nuvele în toată puterea cuvîntului nu reușesc să fie decît vreo două dintre cele amintite. Spre deosebire de restul textelor
Nu chiar până la capăt by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4468_a_5793]
-
mândră, zâmbesc și spun c-o să fac unșpe ani peste o lună. Am geaca deschisă și helanca roșie pe mine. Îmi pune mâna pe un sân, mă apucă de parcă ar mângâia un măr. Ți-au crescut, îmi spune cu un surâs libidinos. Parcă ieri zburdai pe maidan cu gâștele. Mă întreabă dacă m-a sărutat vreun băiat până acum. Îi răspund că nu. Se preface uimit și îmi spune că o să mă învețe el, ca să nu mă fac de rușine. Deodată
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
de directorul Muzeului de Artă. În sală s-a făcut liniște. O prezentare succintă, frumoasă, elevată. Aplauze, flori, schimb de amabilități, fotografii. - Am cunoscut-o pe mama ta, aici. - Nimic nu e întâmplător, mi-a răspuns ea, aruncându-mi un surâs. Îmi plăcea Eva, o simpatizasem de la bun început. Am rămas lângă Maria până la finalul evenimentului. Am schimbat câteva impresii, povestindu-mi și despre propriile ei începuturi. - Poate ne vedem într-o zi la o cafea, mai stăm de vorbă. Uite
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
primul: tu sau eu? Sună ciudat, dar și „plecarea” asta „dincolo” e o certitudine. De fapt, este singura pe care o avem, încă de la naștere. Ce te-a apucat? Ești mai tânără decât mine! Te aud rostind întrebarea și un surâs ironic apare pe buzele tale frumoase. Da... poți fi ironic la modul cel mai usturător cu putință, atunci când vrei. Am simțit-o de câteva ori pe propria-mi piele, dar am tăcut, deși simțeam... dacă nu durere, cel puțin o
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
disciplina forței, Ed. Elion, București, 2002. O posteritate în cincizeci de pagini În urmă cu mai mulți ani, când ucenicia mea filozofică nu se încheiase și când, prizonier al genurilor consacrate și al gravităților duse până la capăt, eram străin de surâsul cu care, periodic, se cuvine să ne despărțim de noi înșine, un prieten, deschis către toate zările spiritului și interesat de toți oamenii ce l-ar fi putut spori într-o formă sau alta, mi-a vorbit de Petre Țuțea
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
și în revarsare de parfumuri imensa grădină de trandafiri a ființei unei femei, atentă la ea însăși. Basme, legende auzite ori născocite, ritmuri, presupuneri, înnodări și împletiri de senzații, valuri de analize zbuciumate deasupra cărora se ridică, străluminând, câte un surâs firesc și cuceritor, podoabe și găteli alese nu numai din pietrele prețioase și veșmintele subtile ale viermilor de fluture, ci și din luminile becurilor electrice, din tăceri și nopți - abundent, hieratic, generos, regal !”¹ Deschizând la întâmplare, pretutindeni se observă un
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
Cum ea se prezenta , cu ipocrizie, sub unele aspecte bune, s-a făcut!” Hortensia Papadat-Bengescu a avut totdeauna sentimentul exact al propriei valori. Linia severă a profilului, gura făcută parcă să pronunțe sentințe definitive, nu pare să cunoască destinderea unui surâs. Un chip al cărui destin se citește ca într-o oglindă. Feminitatea la ea e mai degrabă de natură interioară, în orice caz controlată de o rațiune mereu trează. La Femeia în fața oglinzii prioritatea părea a reveni problemelor individuale, la
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
înțelegere. Gândește foarte ușor la păcat, la fericire și mântuire, la amor, la fecundare și la moarte, pe care le percepe ca fiind dureri asumate de ea. Nu poate Ădin nou) să înțeleagă netulburarea Fecioarei ”cu ovalul ei perfect, cu surâsul necunoașterii de orice, ca o floare neparfumată, necolorată și neofilită, ca o oglindă fără de răsfrângeri”. Frumusețea Fecioarei este un simbol al idealului de armonie feciorelnică, iar ”surâsul necunoașterii” este însăși cunoașterea perfectă a tot ceea ce o înconjoară. Surâsul simbolizează acceptare
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
Nu poate Ădin nou) să înțeleagă netulburarea Fecioarei ”cu ovalul ei perfect, cu surâsul necunoașterii de orice, ca o floare neparfumată, necolorată și neofilită, ca o oglindă fără de răsfrângeri”. Frumusețea Fecioarei este un simbol al idealului de armonie feciorelnică, iar ”surâsul necunoașterii” este însăși cunoașterea perfectă a tot ceea ce o înconjoară. Surâsul simbolizează acceptare senină a destinului, înseamnă supunere, primire a propriului pocal. Însușirea epitetelor caracterizante ”neparfumată, necolorată și neofilită” este un fel de joacă de-a cuvintele, floarea înseamnă nepăcat
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
perfect, cu surâsul necunoașterii de orice, ca o floare neparfumată, necolorată și neofilită, ca o oglindă fără de răsfrângeri”. Frumusețea Fecioarei este un simbol al idealului de armonie feciorelnică, iar ”surâsul necunoașterii” este însăși cunoașterea perfectă a tot ceea ce o înconjoară. Surâsul simbolizează acceptare senină a destinului, înseamnă supunere, primire a propriului pocal. Însușirea epitetelor caracterizante ”neparfumată, necolorată și neofilită” este un fel de joacă de-a cuvintele, floarea înseamnă nepăcat, dar celelalte însușiri sunt contradicții care evidențiază neînețelegerea ideii de neprihănit
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
de sentimentul armonizării cu spațiul eteric al idealităților, al valorilor eterne, al absolutului. Poezia lui Eminescu este un spațiu al imaculării, un orizont serafic analog spațiilor poetice ale lui Hölderlin, analog Largo-ului din Simfonia IX a lui Beethoven, analog surâsului îngerilor lui Leonardo da Vinci. "Sfânt, senin, dulce, alb, blând, duioșie, lumină, ideal, armonie, iată simbolurile in jurul cărora polarizează ideile poetice eminesciene, deschiderile sufletești și ale intelectului. Cu ajutorul luminii constantă fizică, și duioșie, lumină sufletească, Eminescu a creat o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
reflectă în constatarea amară a nimicniciei universale: Miresme, cupe, harfe și bucle aurii: O, jucării sfărmate de Vreme, jucării ! Gând, faptă, renunțare, virtuți, căinți și rugi: Cenuși pe care vântul le spulberă, cenuși.... antidotul fiind detașarea, viețuirea în sublimitatea poeziei: Surâs și puritate ! o, răsărit divin ! În cupe scânteiază câte-un imens rubin ! Fă dintr-un ram de santal o harpă să vibreze Și arde altă creangă, ca să ne parfumeze ! Deschiderea cosmică din Divina Comedia, având loc în viziunea mitologiei creștine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
n-o să-i scadă rotundul și splendoarea. Și nimeni nu-i să-mi spună ascunsul tâlc al spumii: Ce rost avu venirea ? Și-acum, ce sens plecarea ? Dar transfigurarea prin poezia absolută face să tacă vocile deznădejdii și ale tăgadei: Surâs și puritate! O, răsărit divin! În cupe scânteiază câte-un imens rubin! Fă dintr-un ram de santal o harfă să vibreze Și arde altă creangă, ca să ne parfumeze! Hafiz, de asemenea, deplânge vanitatea lucrurilor omenești: De la pahar la buze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
nerăbdător s-o audă ghicind ingredientele și flecărind șăgal nic, trecându-și vocalele prelungi peste rețeta cea nouă, așa cum obișnuia să-și treacă degetele, rătăcite în mângâiere, prin părul lui și prin al copilului. Dominique mâncase în tăcere, cu un surâs cuminte și trist pe buze. Vocea ei, cărnoasă ca miezul de piersică, îi păruse acum stinsă și subțire. — Foarte bun. Se duseseră la culcare tăcuți, fără să fi fost obosiți. Își sim țeau gâturile uscate de iubire și limbile legate
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
emoția care oprește respirația, creează dependență, distorsionează vremea de-afară, schimbă lumea. Schimbă... lumi. Poate că el este piesa de colecție. Spectaculos, dar nu cât să o bulverseze. Alexandre o simte căscând, deși buzele ei rămân prinse în același imperturbabil surâs politicos. Franceza ei soignée, tipică studentului străin care face ușoară paradă de integrarea lui lingvistică lipsită de asperități, mascând o origine exotică, se rostogolește în șoapte pline și cărnoase peste fumul de țigară care inundă încăperea și se oprește, voluptuos
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Lucru dintre cele mai simple era, desigur, faptul că unul ca Pușkin, bunăoară, nu te slobozește cu una, cu două odată ce a pus laba pe tine. Și apoi, să fie clar, nu putea în prezența maestrului, posesor al unui inefabil surâs exotic, să se scuze idiot cu „să vedeți, domnule Pușkin, oi fi dumneata mare om, mare literat, mare poet, da’ am și eu, se înțelege, niște îndatoriri față de domnul Dumi trescu de la parter, așa că stai matale aici, numai nițel, pe
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
din nasul lui proeminent, și despre nasurile proeminente știm cu toții ce se spune în popor, nu i-ar mai fi răspuns niciodată ocheadelor înserate și s-ar fi cărat definitiv din viața ei într-un registru romantic spre clasic cu tot cu surâsul lui inefabil și exotic. Până la urmă, nu tot din cauza unuia de teapa lui Dumitrescu răposase bietul poet în duel numai ca să-și salveze onoarea în fața altor Dumitrești, la fel de incapabili să înțeleagă un spirit grandios? Și-apoi, ce mai la deal
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
veseli să le spunem o poveste. Când sunt triști să ne găsim timp, noi, cei mai mari, pentru a asculta poveștile lor...! Când întâmplarea te-a adus în fruntea celor din preajma ta, lasă-i pe alții să te laude! Între surâsul primei iubiri și șoaptele întâiului amor e o apreciabilă diferență de vârstă... Când nimic nu mai ai a spune iubitei tale, iar ea, asemenea, nu mai are rost să-ți șoptească, înseamnă că povestea iubirii voastre trebuie rescrisă altfel... Când
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
Fecioară! Și recade în vis. Îi mai rămâne de văzut altceva, cum făcând pe Apolodorin să prindă cu ambele mâini bățul măturii și cum tatăl său îl ridică în sus. Mama întinde brațele scoțând un țipăt, iar tatăl cu un surâs enigmatic, zice: Această forță de presiune o va pierde apoi. Stră-străbunicul nostru, antropopitecul și vărul de-al doilea, cimpanzeul.... Ce lume e asta, Fecioară Preasfântă! Și se retrage mai mult în somn. Alte dăți îi pune un văl pe ochi
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
să-l întrebe: Și scopul științei? Să catalogheze Universul! Pentru ce? Pentru ca să-l înapoieze lui Dumnezeu în ordine, cu un inventar raționat cu existentul.... Lui Dumnezeu... lui Dumnezeu... murmură Carrascal. Lui Dumnezeu, da, lui Dumnezeu! repetă don Fulgencio cu un surâs enigmatic. Dar cum se face că acum crezi în Dumnezeu? întreabă alarmat celălalt. În timp ce El crede în mine... și ridicând episcopal mâna dreaptă, adaugă: ai răbdare puțin, Avito. Strânge buzele și coboară ochii, simptome clare ale unei părți dintr-un
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]