479 matches
-
pământ. Cadavrul unui cal, rupt în două, fusese proiectat pe balconul unei case ruinate. În mijlocul a ceea ce fusese odată strada, caroseria transformată într-o uriașă armonică a unui tramvai arde înăbușit și împroașcă fum înecăcios. Un coollie apare dintre dărâmături, târâind în urma lui o curelușă din piele. Scăpat ca prin minune, cu urechile ciulite și nările în vânt adulmecă urma stăpânilor săi, dezorientat și speriat asemeni unui copil mic rătăcit de părinți. Oare ... mai trăiește cineva? Întreabă o voce gâtuită. Răspunsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
suflecate mult deasupra cotului, Schultz arată niște brațe dezagreabil de albe, groase, cu vine proeminente. Cu sudoarea curgând în dâre late pe obrajii grași și aprinși, fumează ca un om trudit, mulțumit de munca făcută. Privește indiferent cum masivul Scharführer târâie de picioare trupul fostului locotenent Dussek. Fața desfigurată și tumefiată nu mai are nimic uman. Nasul e doar o masă informă de carne în care se văd două găuri, mandibula ruptă atârnă grotesc într-o parte iar orbitele goale ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
cu nostalgia unor fapte mărețe pe care urma să le îndeplinesc când voi fi crescut. Pe măsură ce cunoșteam mai bine lumea, îmi dădeam seama că ea nu era deloc populată cu eroi și fapte de curaj, ci de indivizi care își târâie zilele de la una la alta, jucând după regulile altora, situate mult în afara lor. Teo Haiduc avea dreptate. Soluția samuraiului părea singura corectă în acele vremuri în care totul se construia pe nisipuri mișcătoare. Dar nu era, până la urmă, decât o
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
după aceea Qalaseq a primit vizita fratelui său. Acesta, privind cum făcea dragoste Qalaseq cu femeia, ar fi vrut să încerce și el. A așteptat până ce fratele său a adormit, a apucat femeia de umeri și a început să o târâie spre ieșirea din iglu. La strigătele femeii, Qualaseq s-a trezit și a prins-o de picioare. Cei doi bărbați au tras fiecare de partea sa până când femeia s-a rupt în două. Qalaseq s-a ales cu partea de
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
să încep. — V-am pus puțină miere, aproape că se scuză el. — Mulțumesc. E foarte bun. Am pus ceașca jos. — Am venit să vă văd pentru că de la o vreme trăiesc cu un fel de durere continuă, ca și cum ar trebui să târâi mereu un bolovan după mine. Simt că am ajuns la capătul puterilor. — Cred că înțeleg ce vreți să spuneți, spuse Père Joseph după o scurtă pauză. majoritatea oamenilor sunt obișnuiți să trăiască cu o oarecare doză de durere, care izvorăște
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
Însă n-am lăsat acest lucru să mă oprească. Pot să fiu foarte hotărît cînd Îmi pun ceva În minte. În cele din urmă, pentru a pune capăt nebuniei, mama a trebuit să se ducă și să mai aducă aici, tîrÎindu-le după ea, alte cîteva pagini din Cartea cu C mare. Eram destul de măricei deja, așa că ne-am alăturat și noi În aventura sfîșierii foilor. Chițăind de Încîntare, am rupt și am făcut bucăți cu o plăcere dementă. Nimic nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
ceruse o cărticică subțire ca o broșură, Balada cafenelei triste. Cea care o dorea era o pitică, o tînără Îmbrăcată Într-un palton de cămilă atît de larg că atîrna pe ea ca pe un cort de indieni și Îl tîrÎia pe pămînt. Partea de jos era murdară de noroi. Se afla de ceva timp În prăvălie, aparent uitîndu-se la cărți, dar eu cred că de fapt Încerca să-și adune curajul pentru a vorbi. Imediat ce și-a rostit cererea - dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
Din 60 de oameni, câți sunt într-un an la Columbia, poate doar cinci vor reuși să facă filme. Nu există o formulă. Sunt studenți care își dau seama repede că nu este de ei sau alții care abia se târâie în primul an și în al doilea fac un film care te lasă cu gura căscată. Vrem să îi ajutăm pe toți să-și realizeze visul, dar nu putem să realizăm visul în locul lor. Sidebar Lincoln Center for the Performing
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
pentru povestire.”<footnote Ibidem, p. 267 footnote> Atât de activa dorință contrară părea să-l recomande psihiatrilor pe Sandu din O moarte care nu dovedește nimic: „Mă duc cu mine și nu mă cunosc (...) Mă mir cum pot suporta să târâi cu mine, pretutindeni pe mine streinul (...) Și uneori acel strein e blând, agreabil, dar alteori e odios cu egoismul lui. Și eu îl port mereu cu mine...”. Această dorință contrară are un resort mult mai puțin fioros pe care îl
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
înstrăinarea, “greața” față de Ceilalți și de sine însuși: “Mă duc cu mine și nu mă cunosc, cu toate că mă observ cu o grijă migăloasă și o trudă inutilă. Vreau să pricep pe alții! Mă mir cum pot suporta să târâi cu mine, pretutindeni, pe mine, streinul. Și uneori acel strein e blând, agreabil, dar alteori e odios cu egoismul lui. Și eu îl port mereu cu mine...” Romanul lui Anton Holban ridică serioase probleme de comportament al bărbatului, normalitatea sa
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
eu, conașule. Da’ le gâcesc bine. Asta se vede. Și acum încotro? Apoi merg și eu până la târg. Da’ să nu te aștepți că oi putea ține pasul cu matale, conașule... Matale ai mers de soldat, iar eu abia îmi târâi papucii... Spunând acestea, învârtea în mâini buchetul de tufănele. Măi, da’ proastă mai sunt! Am luat floricele aiestea cu gând să ți le dau matale, boierule, dar m-am fâsticit de tot când te-am văzut și am uitat. Poftim
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
Aceasta găsi de cuviință să ceară lămuriri la preot și, cum îi era rușine de părintele oficiant, apelă la popa Țuică, pe care-l convocă la biserică pentru mărturisire. Era frig, afară ningea și biserica era rece. Popa Țuică își târâia pașii pe lespezi, stârnind ecouri haotice, și tușea cu un abandon agresiv râcâiturii din gât. - M-a omorât iarna asta, tăiculiță, bat-o Maica Precistă,mă-njunghie prin oase toți diavolii. Doar cu țuiculiță fiartă îi mai sperii puțin. Și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
s-a-nfierbântat. Deschide ușa de la cămară, nu-s decât niște biscuiți uscați, ia unul, îl vâră în paharul cu apă, îl moaie și-l molfăie-n gură. — Eu mă duc, mătușă, am de lucru de nu-mi văd capul. Se duce, târâindu-și alene papucii, se trântește într-un scaun și-și sprijină falca în palmă. Își plimbă degetele pe obraz : să se radă azi, să nu se radă... A amețit de vorbăria bătrânei și tot poveștile alea vechi ale ei ; când
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
banii de boilăr ? Dacă îi dă și banii, nu mai are ce să-și reproșeze ! Ce însemnează să ai o fire sensibilă și sentimentală ! Un simplu amănunt este în stare să te dea gata ! Când a văzut-o cum își târâia picioarele spre cuier, ea, de obicei atât de înfiptă ! Cum nu mai îndrăznea să scoată o vorbă... Și basca aceea caraghioasă, cu care o știe de treizeci de ani și de care Tudor, dragul de el, întreabă în toate scrisorile
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Meyer Lübke. Vină de neiertat : întârziat cu o săptămână scrisoarea acasă. Cască, dă jos caietul de pe genunchi, își coboară pe dușumea picioarele, caută neglijent, cu ele, pe bâjbâite, papucii, o lene ciudată îi subminează deciziile spartane, îl face să-și târâie mâinile neglijent, la fel și pașii. Renunță prea ușor să-și mai caute papu cii, lipăie desculț cu labele picioarelor mari până la sărăcăciosul lavoar, întinde mâna până la garafa cu apă și tot de lene bea direct din ea, lipăie spre
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
cu nepriceperea în lucruri practice. Defect capital, pe care nici nu vrea să și-l recunoască drept ce e - un defect -, nici, cu atât mai mult, nu vrea să și-l corijeze. — Bolnav și neputincios, unde mai voiești să mă târâi pentru distracțiile tale ? Cu asemenea răcnete se sfârșește fiecare discuție, încât, pentru a nu le mai da servitorilor un motiv în plus de amuzament, mă retrag, în pragul unei crize de nervi. Acum cel puțin știu că mă retrag în
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mai eram, țineam pătura atent de cele patru colțuri. O pătură obișnuită, mirosind bineînțeles a gaz și a cărbuni și a lături... De pe pat l-au coborât cu cearșaful. Le-a fost destul de greu să-l ridice și să-l târâie, cu cearșaful verde cu tot. Așa l-au pus în pătura pe care o țineam noi de cele patru colțuri, și pe urmă au tras, ușor, de sub el, cearșaful. Țineam de pătură la fel ca atunci când mă aruncau pe mine
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
deja s-au lipit, moi, aproape lunecoase, la fel și buzele s-au lipit... — Numa să ție covertura, zice unul. Nu numai lui, la toți le este teamă că n-o să țină sub trupul uriaș și greu pe care îl târâie în cearșaf până la muchia patului și pe urmă îi dau drumul jos, în cuvertură. Și ceva ciudat s-a ghemuit în răsuflarea mea, n-am lacrimi în ochi, mă uit pe furiș la Vica - plânge, nu plânge ? Trupul uriaș s-
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
spune, aruncînd priviri de control spre ușă. Mă-nțelegi ce spun ? — Ăă, da, spune Nick. Adică, Într-un mediu de piață modern, cred că trebuie să aspirăm spre... Îhm... fuziunea dintre strategie și o viziune progresistă... Doamne, ce se mai tîrÎie computerul ăsta azi... Tare mi-e că, În clipa În care o să intre Jack Harper, o să mă găsească uitîndu-mă În computer ca vițica la poarta nouă. Știu ce-am să fac. Am să fiu persoana care se duce să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
degetele ce și le simte frînte în pumnul mic. Apoi, mîna femeii pierde încet, calculat, din putere, pînă ce, retrasă în poală, rămîne moale în atingerea palmei bărbatului așezată peste ea. Privirea îi stă ațintită înainte, spre ștergătoarele ce se tîrîie greoaie sub zăpadă. Un profil frumos de femeie tînără, învăluită într-un aer melancolic. Mi-e teamă, Mihai! șoptește Doris, întorcînd capul, iar răsuflarea ei fierbinte lovește obrazul bărbatului. Amețit de parfum, Mihai își trece brațul stîng peste umerii ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
Asistentele s-au retras lîngă dulapurile cu medicamente și-și fac de lucru. Mihai se simte de prisos. Murmură vorbe de rămas bun, dar nimeni nu-i răspunde. Cînd ajunge la poartă, refuză să privească spre stația de autobuz. Își tîrîie pașii din nou, alene, pe drumul spre stațiune. Ciorile acoperă iarăși zgomotul mării. Nu mai are chef să le sperie. Niciodată vreun loc nu i s-a părut mai pustiu ca acesta. Doar el și mulțimea de corbi degenerați. Ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
neamul nostru, al Vlădenilor, să am ce spune copiilor mei..." Sub genunchii lui, Mihai simte cum pămîntul începe să cedeze. Cîțiva bulgări cad în apă. Mihai își strînge pumnii, parcă să nu piardă obiectele găsite în buzunar și, tremurînd, se tîrîie pe un cot cîțiva metri. Apoi se ridică. În urma lui, malul se surpă, lovind cu zgomot valurile. Oftînd, Mihai privește iar, îndelung, obiectele din palmele făcute căuș. Le bagă la loc, în buzunare. Întoarce spatele malului abrupt, ca o prăpastie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
departe. Deci e datoria regelui - urmă papa - de-a smulge din rădăcină schisma și erezia din toate țările regatului său, deci și din Cumania și din Valachia, căci erezia samănă c-o boală lipicioasă sau c-un șarpe ce se târâie prin întuneric și s-aruncă mai cu samă asupra celor simpli, când cei cuminți nu opresc răul de cu vreme cu iscusință și asiduitate. Fiindcă un asemenea război va cere multe jertfe și va fi costisitoriu, papa enunță în Ungaria
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
individual și nepus în consonanță cu pretensiunile artei și a obiectivității caracterului. Maniera e așadar într-adevăr 364r o proprietate a individului, însă fără de-a fi pătrunsă și satură de adevăr și de obiectivitate. De-aceea ea se și târâie ca o particularitate (Besonderheit) a artistului prin toate reprezintațiunile sale și e oarecum punctul cel vârtos care n-a putut fi înmuiat și făcut fluid de cătră viața organică. Cât de varie e espresiunea manierei, și în faptă e nemărginită
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
argint și cum băiatul avea mai multe mașini la dispoziție și o casă foarte mare nu i-a fost greu să devină șef de bandă. Se jucau de-a caii. Își legau pardesiele la brîu și le lăsau să se tîrÎie pe jos ca o coadă de care să se poată atîrna călărețul. Cel cu pardesiul legat la brîu Începea să alerge și cel care chipurile era călare Îl urma Îndeaproape strigînd: mai repede! la dreapta! la stînga!, pînă ce te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]