551 matches
-
viața parcă s-ar fi oprit în loc. Liniștea aceea purta în ea ceva neobișnuit, un rost adânc și întunecos, pe care sufletul lui nu-l putea cuprinde. Aplecat peste fereastră, ascultând misterioasele zvonuri ale nopții... gândul îl purtă la suferințele tăinuite ale sufletelor umile care luptă, fără să se plângă, pe toată întinderea pământului, uitând de sine, de suferințele proprii. Și acum, ca și în liniștea nopților trecute, i-au venit în amintire anii tinereții, chiar cei ai copilăriei, regăsindu- se
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
miresmele de hazna, strivite sub anvelopa unui jeep milițienesc, care-și trambalase sașiul prin zonă și parcase cu lehamitea unei dihănii sătule, tolănite într-o rână... Trăgîndu-și frânele taman pe maidanul de unde fuseseră bărbierite, cu lama buldozerului, acaretele și hrubițele tăinuitului Sile Smalț, calif odinioară peste hoți, tata a tuturor sfîrtecătorilor și pârjolitorilor din Bucureștiul interbelic. De îndurările Smalțului își ascuțiseră ei hoții cosoarele și din ugerul încuviințărilor lui supseseră ei cu buza și Gigă Muci și Paranghielie Indianul și Marțafache
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și altceva să așezi temelie. Poate copilul lui, dacă i-o ajijta Ce-lde-sus. Domnul Vasiliu aruncase fumul pe nări, tușise scurt, stins și își potrivise în jurul gâtului un fular alb, de mătase. Buzele i se ascuțiseră 84 Într-un râs tăinuit. Ghicise ce voia Stere, dar aștepta ca acesta să-l roage. -Ei? Cârciumarul își luase inima în dinți și zisese: - Îmi trebuie zece mii de lei... ,v Se făcuse tăcere. Se auziră iar bătăile ceasului. Afară se mișcau pomii. Coroanele lor
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
din centrul orașului, spoite cu var trandafiriu și împodobite cu flori de piatră. Ici-colo se ridicau clădiri noi, cu mai multe etaje. Bucureștiul era plin de schele și el știa lucrurile de preț din 87 fiecare odaie, urcase pe scări tăinuite, umblase, bătuse la uși, uneori fațadele înnegrite de vreme, cu urme vinete de ploaie, ascundeau camere cu covoare moi și perdele de pluș în desene curioase, în care leneveau femei frumoase și câini, unde se benchetuia și se zvârleau banii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
legea lui, fusese chemat de Domnul Moldovei ca dascăl de matematică și filozofie la Academia din Socola. Călugărul Dan e unul din școlarii Academiei, iar cu deosebire al maistrului Ruben, care-i împărtășește toate îndoielele, dar și toate descoperirile lui tăinuite. Înțeleptul evreu se uita cu oarecare curiozitate la fața visătoare a lui Dan. - Ei? - Pe deplin așa cum mi-ai spus-o, dascăle - zise Dan - azi sânt încredințat că vremea nemărginită este făptură a nemuritorului nostru suflet. Am trăit în viitor
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și ea; să cobor stelele cerului în întinderea albă, ca să semene cu oștiri de flori de aur și de argint; să sădesc dumbrăvi de dafin cu întunecoase cărări, cu lacuri albastre și limpezi ca lacrima; ea să alerge prin cărările tăinuite, prefăcîndu-se a fugi de amorul meu și eu s-o urmăresc... Nu! fără ea ar fi raiul pustiu. Și cine era ea, Maria? Era fiica spătarului Tudor Mesteacăn, un înger blond ca o lacrimă de aur, mlădioasă ca un crin
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cărei colonade de piatră sură, în cerdac, îmblau cu pas regulat și încet călugărițe. O grădină unită cu murii monastirei se-ntindea până jos la poalele mării, care se mișca urcîndu-și apele până lângă un boschet de chiparos si roze tăinuit în ponorârea unei stânci, ca un azil de scăldătoare. El se desculță și, sărind de pe-o piatră pe alta, cercetă stâncosul său imperiu. El dădu de un izvor de apă vie și dulce care se repezea cu mult zgomot
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
e argintat, cald de miroase, strălucit de oglinzi cu privazuri de marmură neagră... Cu părul disfăcut poetic, pale trec copile pin ninsoarea aerului și de razele albe, de dulceața cântării nevăzute, de aprinderea danțului e plină lumea salei... Câte grații tăinuite, brațele lor albe și goale, hainele lungi, cununile de roze în părul lor... și numai muzica animă plăcerile cu sunetele ei sfinte, le mișcă cu suflarea ei... Pintre ele, tineri în haine negre, cu veste în floarea crinul[ui ], cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sîngele vărsat, fiecare este înlănțuit în propria-i complicitate. Acesta este nucleul comun, forța care-i ține împreună pe membrii societății, mai mult decît interesele sau legile asocierii. Să mai adăugăm că un astfel de complot, care continuă întrucît trebuie tăinuit, este probabil temelia majorității instituțiilor. După aceste două serii de observații, putem încheia repede capitolul de față. Religiile sînt opera "fiilor", a urmașilor unui tată întemeietor al unei societăți determinate sau al unui popor. Ele îi dezvinovățesc și îi legitimează
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
ar fi judecați de un dumnezeu. Este sentința de moarte. Verdictul nu apare ca adevărat, ci ca necesar. Dacă lor le este frică de ceva, este de a nu-și juca bine rolul, de a da pe față ceea ce trebuie tăinuit, de a compromite un partid făurit de ei și de care sînt legați prin toate fibrele lor. Cu alte cuvinte, sînt cu toții înlănțuiți printr-o solidaritate de grup și de doctrină care nu este nimic altceva decît complicitate. Fiecare este
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
incidență între un anumit stil de viață privată (ilustrat de modalitățile de apropriere personală a corporalității) și valoarea unui produs de cunoaștere. Între primii gânditori care au reușit să deconstruiască mitul modern al raționalității suficiente, detașată de pulsiunile și dorințele tăinuite ale corporalității, a fost Edmund Husserl (1859-1938). Părinte al fenomenologiei continentale, Husserl a încercat să releve, printr-o analiză profundă și riguroasă, contribuția corporalității (mai cu seamă a lumii afectelor) la constituirea originară a subiectului și, evident, a relațiilor de
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
o formă anumită de relief (deși unele preferințe sînt) și nu se atașează de o categorie specială de obiecte. Peisajul liric este format și la el din mai multe peisaje. Ici (În Doine) e vorba de „lunca Înverzită”, de „valea tăinuită”, colo ( În Lăcrimioare) de cîmpia cu „dulcea-i liniștire”. În Mărgăritarele apare „plaiul frumos”, „plaiul Îngeresc”, Într-un sonet este divinizat lacul turistic, sărbătoresc. În multe poezii pătrunde spectaculos marea cu munții spumegători de valuri, marca „vastă și triumfală”, „nemărginit
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o răsturnare previzibilă de sensuri, cu (ara. Poetul leagă de acest spațiu un sentiment al duratei și al dumnezeirii (armonie, grandoare liniștită, permanență, singurătate confortabilă). Apare și valea lamartiniană, spațiu al tainei, al plăcutei complicități Între lucruri („jos În valea tăinuită”), Însă adevăratul spațiu de securitate În imaginarul alecsandrian este lunca. Îl aflăm peste tot ca obiect de referință și obiect de meditație lirică: loc de refugiu, obiect, În fine, de adorație, imagine a fecundității și armoniei naturale. Lunca este, În
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
leagăn de matasă gangurul misterios Cu privighetoarea dulce se Îngînă-armonios. Jos pe la tulpini, la umbră, fluturii, flori zburătoare, Se-ndrăgesc În părechere pe sîn alb de lăcrimioare, Și, ca roi de petre scumpe, gîndăceii smălțuiți Strălucesc, vie comoară, pe sub ierburi tăinuiți. O pătrunzătoare șoaptă umple lunca, se ridică. Ascultați!... stejarul mare grăiește cu iarba mică, Vulturul cu ciocîrlia, soarele cu albul nor, Fluturul cu plînta, rîul cu limpidele izvor. Și stejarul zice ierbei: «Mult ești vie și gingașă!ă Fluturașul zice
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
atrage și dezmiardă cu farmecele ei discrete pe călătorii toropiți de cîntece și parfumuri („ea la sinul ei atrage călătorii fericiți”). În spațiul euforic al luncii apare un spațiu mai redus unde incertitudinile, dacă mai există, dispar cu desăvîrșire: poiana tăinuită. Lunca este un univers de armonii corupătoare, iar poiana tăinuită este inima lui. Aici se adună aristocrația luncii („floarea oaspeților”) pentru a asista la un recital de gală. Tot ce are natura mai de seamă participă la o reuniune mondenă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de cîntece și parfumuri („ea la sinul ei atrage călătorii fericiți”). În spațiul euforic al luncii apare un spațiu mai redus unde incertitudinile, dacă mai există, dispar cu desăvîrșire: poiana tăinuită. Lunca este un univers de armonii corupătoare, iar poiana tăinuită este inima lui. Aici se adună aristocrația luncii („floarea oaspeților”) pentru a asista la un recital de gală. Tot ce are natura mai de seamă participă la o reuniune mondenă a cărei vedetă este privighetoarea. Tablou alegoric, antropomorfism fastuos. G.
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Întrețin buna dispoziție a sufletului, Întineresc spiritul, stimulează reveria. O reverie, trebuie să spunem, molatică, dezmierdătoare. O reverie a măsurii și a firescului. Limbajul ei este repet, șoapta, expresia ei este nuanța, idealul ei este solidaritatea. Fiecare oaspete din poiana tăinuită are rostul, justificarea lui. Arghezi, reluînd acest lirism al miniaturalului, Îi va da o dimensiune cosmică. Lucrurile neînsemnate au În poemele lui o „țandară de lumină” care le leagă de marele univers. Mai săracă, mai convențională, imaginația lui Alecsandri nu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
visează Împreună. Nici o mișcare-n frunze, și nici o adiere Nu tulbură În treacăt a nopței dulci mistere. Albina doarme-ascunsă În macul adormit, Bâtlanul printre nuferi stă-n labă neclintit, Și raza argintie din stele deslipită Căzînd, săgeată lungă, prin umbra tăinuită, Se duce de aprinde văpăi tremurătoare În albele șiraguri de rouă lucitoare.” Alecsandri a fixat și momentul Înserării, legîndu-l, invariabil, de eros. E „ceasul dumnezeiesc” al iubirii, ora tainicelor plăceri. Fantezia adună, În sprijinul acestui sacru moment, luminile și parfumurile
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cu marele univers. Această naivă Încercare de a cosmiciza sentimentul erotic este deja un pas spre noua sensibilitate lirică. Dar să ne Întoarcem la exilul erotic și la peisajul exilului. Grandoarea, sălbăticia lui protejează micul spațiu intim, ocrotitor: „locul cel tăinuit” unde trupurile sînt la adăpost și sufletele trăiesc În liniște. Însă acest peisaj este scris la imperfect: „ne lesnea”, „ferea”, „potica [...] ce-o treceam” etc. A devenit deja opera trecutului. Trăiește doar În amintire prin efortul unei imaginații fidele. Acum
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
demersul conachian cerc o anumită ezitare, langoare, moliciune. El este Însoțit, totdeauna, de un sentiment de vinovăție, de unde regimul de „fereală neadormită”, tîrcoalele, strejuirea „pe furiș”: „Noțîle Înfricoșate, Ce pe furiș străjuiem, Păsurile măsurate Ce pe prispă cumpănem (potrivem), Deschidere tăinuită A zăvoarelor de her, Fereala neadormită De lumina ta din cer.” 17. Apariția unui obiect În poezie poate marca un tip de sensibilitate lirică. Zarifopol credea că apariția, de pildă, a clavirului a revoluționat poezia română: „Clavirul a fost un
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mai favorizată de soartă decât noi; este o acreală îndeobște ascunsă, însă întotdeauna activă, care se insinuează pe ascuns în judecățile și simțămintele noastre (Braud, 2008). Având în centrul ei o puternică notă de răutate, de ostilitate rece, de ranchiună tăinuită și de ciudă (Epstein, 2008), invidia este în raport cu celelalte stări sufletești o emoție ascunsă. Ea constituie un mecanism major, cvasipermanent al raporturilor sociale, însă, în majoritatea copleșitoare a cazurilor, camuflat; este o pasiune cutremurătoare foarte greu sau imposibil de mărturisit
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
lichelele nu iau niciodată în calcul accesul celorlalți la zona lor de umbră, la "lucrătură", la otrava instilată pe ascuns. Ele mizează pe clandestinitate, pe intrigă, pe turnătorie. Iar când sânt ajunse din urmă de propriul lor trecut, de mârșăvia tăinuită și făcută tocmai sub încredințarea pecetei tainei, când ceea ce a fost ticluit cu gândul să rămână ascuns este dat pe față, lichelele nu se căiesc, ci se grăbesc să dea explicații, de obicei extrem de sofisticate sau, mai rău, devin agresive
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
El era, ca să zic așa, premoral moral. Putea fi mitocan, nesimțit, hidos ― dar nu ticălos. Putea trăi ca și cum nimeni nu ar fi existat pe lume pentru a-l privi, ba mai mult, ca și cum nici un atom din ființa lui nu trebuia tăinuit. Era dispus să facă în public orice, pentru că totul putea fi arătat. Totul putea fi arătat și, totuși, el rămânea premoral. Era asemeni Bunului Sălbatic, era un Adam paradoxal rătăcit printre urmașii lui căzuți. Noi, ceilalți, în schimb, sîntem morali
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
din ființa ta pe care nu o poți deschide decât cu prețul pierderii, al destrămării, al îmbolnăvirii. Atât pentru terapia psihanalitică cât și pentru etica religioasă acest tip de discurs este blasfemie. În ambele cazuri, camera zăvorită, ușa condamnată, încăperea tăinuită etc. reprezintă un scandal. În primul caz, acolo se intră cu chei potrivite și cu lanterna în mână, rezultatul prezumat fiind "vindecarea"; în cel de al doilea caz, camera este deschisă prin imperativul curățeniei generale, prin răsucire metanoică, prin spovedanie
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
adunare de care am vorbit mai sus a pronunțat memorabililele cuvinte că românii din Bucovina au ajuns să apere de "liberalii" din Austria ceea ce n-au fost în stare să răpească turcii și tatarii, autonomia bisericii, limbii, școlii. Hotărîtu-s-au în tăinuitul sfat al proniei cerești ca 1877 să devină reversul lui 1777? II. Nu esistă stări de lucruri mai asemănătoare decât acelea ale Ungariei și României, o dovadă că amândouă țările acestea sunt jertfele unei esploatări comune. Dar pe când România, prin
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]