33,332 matches
-
expert ca Fata cu cercel de perlă; în mare parte, aceasta se datorează faptului că cele două lungmetraje îl au ca designer de producție pe Ben van Os. A nu se ignora meritul cinematografiei lui Eduardo Serra, ea metamorfozând geometria tablourilor lui Vermeer în încadraturi numeroase și originale; el e responsabil și de asemănările de perspectivă. Dar asemănările se opresc la nivelul celor dintre picturi și lungmetraj. Cu alte cuvinte, nu vă încredeți în ce spune filmul despre biografia lui Vermeer
Vermeerul de pe micile ecrane by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12166_a_13491]
-
best-seller scris de Tracy Chevalier în 1999. Datele pe care le avem despre viața pictorului sunt infime: se pare că familia lui origina în Anvers. Mai știm că a trăit în Delft, că a fost și pictor, și vânzător de tablouri (ceea ce filmul nu precizează), că a murit la patruzeci-și-trei de ani, lăsându-și familia numeroasă înglodată în datorii (în film apar aluzii la starea lor financiară precară). Iar atunci când criticii de artă se încumetă să facă presupuneri, acestea nu coincid
Vermeerul de pe micile ecrane by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12166_a_13491]
-
reacționează cu tact și inteligență, dar nu încearcă să depășească limitele condiției ei. Meritul efectiv pe care i-l acordă filmul se limitează la ajutorul dat la pregătirea culorilor și la dispariția unui scaun din decor și, în consecință, din tabloul lui Vermeer. Nu e o muză constantă care să nască obsesii în mintea pictorului, el fiind apoi incapabil să se rupă de ea; dimpotrivă, când soția lui o alungă din casă pe nedrept, el nu face nimic pentru a o
Vermeerul de pe micile ecrane by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12166_a_13491]
-
noi. La fel se întâmpla acum câțiva ani și cu Monsu Desiderio pus pe coperta Orbitoarelor. Mircea Cărtărescu nu e indiferent la aceste detalii, prin urmare, alegerea lui Schad poate avea semnificația ei. Autoportret cu model este numele întreg al tabloului pe care Schad l-a terminat în 1927. Cei care cunosc tabloul știu că execuția picturii este de o finețe incredibilă și nu știu cât de bine se vede pe coperta cărții dar bărbatul din pictură (Schad însuși) poartă o bizară cămașă
Povestiri pentru bărbați by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12176_a_13501]
-
pus pe coperta Orbitoarelor. Mircea Cărtărescu nu e indiferent la aceste detalii, prin urmare, alegerea lui Schad poate avea semnificația ei. Autoportret cu model este numele întreg al tabloului pe care Schad l-a terminat în 1927. Cei care cunosc tabloul știu că execuția picturii este de o finețe incredibilă și nu știu cât de bine se vede pe coperta cărții dar bărbatul din pictură (Schad însuși) poartă o bizară cămașă de plasă, ușor închisă la culoare care se deschide sub gât cu
Povestiri pentru bărbați by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12176_a_13501]
-
să "desfacă" însuși trupul bărbatului. Femeia din spatele lui nu e frumoasă. Are un nas mare și o îngrozitoare cicatrice brăzdează fața ei prelungă pe care nu o prinde prea bine nici tunsoarea scurtă ŕ la française. Căci peisajul nocturn din spatele tabloului e Parisul și nu Viena, așa cum sugerase artistul. Deși încărcat de erotism, corpurile sunt goale și apetisante, o senzație de distanță persistă. Perdeaua diafană și narcisa stingheră din spatele lor, privirea pierdută a femeii, privirea înspre noi a bărbatului ne arată
Povestiri pentru bărbați by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12176_a_13501]
-
în mod pe deplin corect, înfățișîndu-se mai mult ori mai puțin alterată de o concepție convențională vizînd "înfrumusețarea" inoportună (pe șleau spus: parazitară) a creației brâncușiene. Chiar așa: "înfrumusețarea", ca și cum un resturator ar fi "corijat" cu penelul său trăsăturile unui tablou consacrat ori ar fi introdus notele sale într-o partitură clasică. Ni se oferă un conform unui gust îndoielnic, coafat și pomădat parcă spre a justifica nota de plată piperată a salonului de cosmetică prin care a fost nevoit a
Brâncuși dichisit by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12180_a_13505]
-
față în față cu o mulțime de prieteni pe care nu-i mai văzusem vreme îndelungată. Așa că atunci când mi-am zvârlit privirile peste băncile din "sala neagră" de la Odin, nu m-a surprins deloc senzația că mă uit la un tablou de Goya, o adunare de fantome reunite în jurul lui Eugenio Barba, un Barba care, dimpotrivă, îmi apărea ca dublul lui Dorian Gray. Această energie insolentă, această lumină orbitoare, această constantă provocare se vor nărui oare vreodată, dându-și la iveală
George Banu – Cei patruzeci de ani de viață ai lui Odin și parabola nisipului by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12163_a_13488]
-
se construiască o clădire nouă, la nivelul mezaninului, în care să amenajeze o grădină și un loc de retragere, un ermitaj. Acesta cuprindea două mese a câte șase locuri fiecare, iar pe pereți, împărăteasa luminată atârnase, spre delectarea musafirilor ei, tablouri alese din colecția existentă în Palatul de Iarnă. Prima achiziție importantă, considerată a fi și data de naștere a Muzeului Ermitaj, a fost făcută în 1764, când un număr de 225 de tablouri, majoritatea aparținând școlilor flamandă și olandeză, a
Arca sufletului rus by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/12193_a_13518]
-
împărăteasa luminată atârnase, spre delectarea musafirilor ei, tablouri alese din colecția existentă în Palatul de Iarnă. Prima achiziție importantă, considerată a fi și data de naștere a Muzeului Ermitaj, a fost făcută în 1764, când un număr de 225 de tablouri, majoritatea aparținând școlilor flamandă și olandeză, a fost trimis de negustorul berlinez Gotzkowski, în schimbul banilor pe care îi datora trezoreriei imperiale rusești. Ulterior, Ermitajul a intrat în posesia altor colecții celebre, precum cea a contelui Brühl (1769), a bancherului parizian
Arca sufletului rus by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/12193_a_13518]
-
LACAT NEGRU tristețea României stă Închisă Într-o oglindă, șerpuiește după lumină unei raze de soare... care se preface că vine! adevărul României stă pedepsit... Într-un tablou demonic, dublat de trucuri ieftine, În Zambaccian -H stă smintit, piperat, lăcrimând! sărăcia României sta-n poalele unei fuste țipătoare, de gitana părăsita... Învârtindu-se În jurul focului, blestemat! și eu ma-nchin, Îmi vine să leșin, Îl strig pe Vlad
Poezii. In: Editura Destine Literare by Daniela Voiculescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_287]
-
treptat. Din pânză a urcat un miros de vopsea, atmosfera înăbușitoare din atelierul unde tatăl meu își întindea culorile, parchetul cu șențulețele lui unde eu alergam după bile, cârpele murdare care puțeau a terebentină. Nu e o scândură, e un tablou. Trebuie să fi scăpat ca prin minune de sobă și de răposata, care ar fi vândut-o cât ai zice pește dacă ar fi pus mâna pe ea. Dintr-o lovitură de baston am dat naibii cât acolo mormanul de
Recviem pentru un cui (Editura Curtea veche) – de Olga Lossky by Doina Jela () [Corola-journal/Journalistic/12194_a_13519]
-
ca prin minune de sobă și de răposata, care ar fi vândut-o cât ai zice pește dacă ar fi pus mâna pe ea. Dintr-o lovitură de baston am dat naibii cât acolo mormanul de umerașe și am scos tabloul din dulap. Este foarte mare. Recunosc în nodurile sforii precizia maniacală a tatălui meu. Am tăiat sfoara cu cuțitul și pânza a căzut la pământ. Înfiptă în ramă e o mică agățătoare de metal, exact ce trebuie ca s-o
Recviem pentru un cui (Editura Curtea veche) – de Olga Lossky by Doina Jela () [Corola-journal/Journalistic/12194_a_13519]
-
a tatălui meu. Am tăiat sfoara cu cuțitul și pânza a căzut la pământ. Înfiptă în ramă e o mică agățătoare de metal, exact ce trebuie ca s-o prind în cuiul meu. Kusok a venit. I-am arătat scaunul, tabloul, peretele. A dat din cap cu un mic mârâit. Picioarele lui sunt de o agilitate surprinzătoare. Și eu înainte, mă cățăram în echilibru pe un scaun, pe schele, pe grinzi. Oriunde trebuia dat cu pensula. Stăteam pe ultima treaptă a
Recviem pentru un cui (Editura Curtea veche) – de Olga Lossky by Doina Jela () [Corola-journal/Journalistic/12194_a_13519]
-
cât arunc un ochi pe fereastră și mă ia amețeala. Totul se învârtește, am impresia că tot cad, tot cad și nu mai ajung jos. Din fericire, există socialismul și pensia de stat. Ciudat noroc am avut cu cuiul ăsta. Tabloul este exact la mijloc, tocmai de mărimea potrivită, ca și cum taică-meu, când l-a făcut, s-a gândit exact la peretele ăsta. Asta mai trebuia, ce strigăte, ce agitație! Un adevărat incendiu alături, toată lumea s-a pus pe chelălăit! A
Recviem pentru un cui (Editura Curtea veche) – de Olga Lossky by Doina Jela () [Corola-journal/Journalistic/12194_a_13519]
-
așa o dexteritate la dat cu bidineaua, înainte, din trei arcuiri de braț văruiam un tavan întreg și iată-mă acum silit să mă uit la peretele ăsta scârbos, ros de grăsimi și de umezeală! Nu, uite, totuși, acum e tabloul aici. Ridicându-mi ochii de pe picior mi-am dat seama că nici nu mă uitasem bine la el. Tabloul cu agățătoarea lui, era pomană curată pentru cui. Se poate spune că am o zi bună. În afară poate de pantof
Recviem pentru un cui (Editura Curtea veche) – de Olga Lossky by Doina Jela () [Corola-journal/Journalistic/12194_a_13519]
-
-mă acum silit să mă uit la peretele ăsta scârbos, ros de grăsimi și de umezeală! Nu, uite, totuși, acum e tabloul aici. Ridicându-mi ochii de pe picior mi-am dat seama că nici nu mă uitasem bine la el. Tabloul cu agățătoarea lui, era pomană curată pentru cui. Se poate spune că am o zi bună. În afară poate de pantof. Cine o să mi-l repare? N-o să pot umbla prin ploaie cu așa o gaură în talpă. În tot
Recviem pentru un cui (Editura Curtea veche) – de Olga Lossky by Doina Jela () [Corola-journal/Journalistic/12194_a_13519]
-
Ar trebui să mai pun un buștean... Am ațipit probabil. E noapte. Aud bărbații întorcându-se. Nu mai aud lovituri de ciocan, doar zumzetul conversațiilor. Este frig. Pipăi după baston, lângă fotoliu, și pe urmă ridic ochii. În fața mea am tabloul, în întregime. În tablou este noapte, se văd lumânările, o mulțime de mici aureole galbene, chiar dacă lumina vine din altă parte. Te întrebi de unde, nu este lună, cerul este întunecat. Se vede totuși biserica pe marginea drumului, un gard și
Recviem pentru un cui (Editura Curtea veche) – de Olga Lossky by Doina Jela () [Corola-journal/Journalistic/12194_a_13519]
-
pun un buștean... Am ațipit probabil. E noapte. Aud bărbații întorcându-se. Nu mai aud lovituri de ciocan, doar zumzetul conversațiilor. Este frig. Pipăi după baston, lângă fotoliu, și pe urmă ridic ochii. În fața mea am tabloul, în întregime. În tablou este noapte, se văd lumânările, o mulțime de mici aureole galbene, chiar dacă lumina vine din altă parte. Te întrebi de unde, nu este lună, cerul este întunecat. Se vede totuși biserica pe marginea drumului, un gard și în fundal o clopotniță
Recviem pentru un cui (Editura Curtea veche) – de Olga Lossky by Doina Jela () [Corola-journal/Journalistic/12194_a_13519]
-
Georgescu atunci când a transpus textul sculptural în text muzical, o traducere diferită de cea verbală, practicată în mod obișnuit de traducători atunci când tălmăcesc dintr-o limbă în alta. Se numește, cu un termen grecesc sofisticat, ekphrasis și reprezintă descrierea unui tablou într-o poezie, a unei poezii în muzică, a sculpturii în pictură, muzică sau poezie. Nu este o simplă găselniță postmodernă, ci un fenomen cu rădăcini îndepărtate, de o complexitate teoretică distinctă, din ce în ce mai provocatoare astăzi pentru semioticienii, lingviștii, criticii literari
Ekphrasis by Pia Brînzeu () [Corola-journal/Journalistic/12219_a_13544]
-
vibrații superioare, de formele cele mai înalte de energie, ce ne apropie amețitor de starea angelică, de divinitate, de transcendent. Dar dacă muzicienii au tradus frecvent picturi sau poeme în texte muzicale, cum ar fi, bunăoară, celebra transpunere muzicală a Tablourilor dintr-o expoziție de Modest P. Musorgski sau a poemului Trandafirul bolnav al lui William Blake într-o piesă de Benjamin Britten, sculptura n-a fost aproape niciodată tradusă în muzică. Motivul este evident: volumul și spațiul se transformă greu
Ekphrasis by Pia Brînzeu () [Corola-journal/Journalistic/12219_a_13544]
-
o scurtă explicație din Nota asupra ediției. Selecția este mai severă pentru perioada veche și pentru perioada clasică, dar ceva mai permisivă, mai laxă, pentru perioada contemporană. E, oarecum, firesc, să fie așa. Nu am remarcat absențe flagrante din posibilul tablou al scriitorilor clasici și interbelici. Discutabilul începe în sectorul actualității. Din generația războiului, lipsește frapant Geo Dumitrescu (nici C. Tonegaru și D. Stelaru nu sunt), în timp ce dintre proletcultiștii notorii e prezent inutil Dan Deșliu. Nu l-aș fi omis nici
Un of: bibliografiile by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12212_a_13537]
-
de "violator al intimității personajelor". Pe de altă parte, această senzație e atenuată tocmai de pasiunea lui Wong Kar Wai pentru încadrări picturiale: personajele sunt mereu înrămate prin intermediul unei uși, ferestre, arcade de clădire, deci fiecare cadru e și un tablou. În acest sens, filmul se poate interpreta ca un comentariu la adresa noțiunii de spectator, voyeur și estet deopotrivă. Totul este studiat în acest lungmetraj, fără a da impresia de artificialitate. Obiectele ocupă prim planul la fel de mult ca personajele. Apar multe
Wong Kar Wai la rampă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12218_a_13543]
-
expresii faciale fără a te copleși vreun șuvoi de replici siropoase. Apoi, mizanscena și modul de filmare, atât de Wong Kar Wai + Christopher Doyle (care sunt deja o echipă veterană) încât îți sare în ochi ca o semnătură de pe un tablou. Cea mai mare parte a filmului se petrece în interioare claustrofobice, o aluzie la faptul că personajele sunt prinse în capcana trecutului lor. Totodată, numeroase secvențe înfățișează convorbiri în care doar unul dintre interlocutori e vizibil, pentru a sugera izolarea
Wong Kar Wai la rampă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12218_a_13543]
-
atâta bucurie, atâta suferință în voce. Cânta cu paharul în mână, cu ochii închiși, a sfârșit brusc, s-a așezat, a luat furculița și cuțitul, a continuat să mănânce: cântecul nu existase niciodată. Casa Micaelei Ghițescu, bântuită de amintiri, mobile, tablouri, fantome, fratele ei, părinții ei, o fotografie, de acum treizeci de ani, a unei fete frumoase, cu flori în păr. Un mod lent de a privi, încă nu surâs, un ante-surâs într-o expresie gravă, degete care nu ating pe
Va fi viață înainte de moarte? by Ion Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/12223_a_13548]