628 matches
-
minunam că se ivise acel conflict cu ceasul de argint. Chitara Mai rămăsese însă de clarificat și chestiunea cu chitara. Alt conflict... Vechea noastră chitară de acasă, la care tata cânta uneori, în lungile seri de iarnă, așezat pe un taburet la gura sobei. Pe asta nu știu pur și simplu în contul cui sau a ce unchiu-meu a sechestrat-o în apartamentul lui de pe strada Cazărmii. Asta după Refugiu, bineînțeles. În ciuda tuturor acelor amănunte de familie, era o adevărată încântare
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Băieții care fuseseră aleși pentru roluri de înger trebuie să i se fi părut Doamnei că au figuri angelice. Negreșit. Și nu numai figuri, ci și suflet angelic. "Poveste de Crăciun", așa se chema piesa. Lucian stătea cocoțat pe un taburet și își examina de aproape fața în oglinda din baie, pe cap cu peruca albă de vată, care era deja gata. Rotocoale de bucle din șuvițe de vată înfășurate pe creion aproape că-i acopereau urechile. Încă nu știa exact
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
lacului Gahița, pe o stradă, dacă stradă se putea numi, unde totul era improvizat, pipernicit și rarefiat sub soare casele, acareturile, tufele, firele de pătlăgele roșii din grădini în timpul verii, și totul. Lucian se dădu jos de la oglindă și împinse taburetul până către cazanul de aramă de la cadă. Dar piticii? își aminti el. Piticii trebuiau să aducă târâș pe scenă sania plină cu daruri. Nu că darurile ar cântări cine știe ce, le explicase Doamna. Dar sania însăși e destul de grea. Ca atare
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
I se cerea să ridice brațele și i se băga pe cap rochia de înger, de hârtie creponată și ea, la fel ca aripile fâșii franjurate pe latura de jos, care, de astă dată, îi înconjurau corpul. Ședea amorțit pe taburet, la o masă grosolană de brad, având deasupra capului scândurile groase ale scenei. Cineva umbla bocănind pe acele scânduri. Pe când i se fixau aripile la spate, doamna Poenaru spuse: Nu trebuie să vă jenați de rochițe. Voi rămâneți tot băieței
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
lor nici urmă de interes. Pe taică-său mama nu-l așteptase cu masa, mâncase înainte, iar acum n-avea altă treabă decât să se ocupe de el. Îi punea în farfurie, apoi se așeza în capul mesei, pe un taburet, își lăsa mâinile în poală și n-avea alt țel decât să sporovăiască. Daniel ar fi vrut să nu-i asculte cum stau la taclale, dar n-avea de ales. Acuma lucrurile s-au lămurit, o auzea pe maică-sa
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
dumneavoastră. De altfel nici nu mai stăm mult, eu și cu Neti. Dacă nu anul ăsta, la anul plecăm sigur. Ne întoarcem la noi în Salonta. Aici nu mai avem niciun rost. Neti, doar în chiloți, ședea cumințică pe un taburet în umbra verandei, cu brațele întinse pe lângă corp, ținându-se cu mâinile de marginile taburetului. Nu se uita nici la unul, nici la celălalt și zâmbea misterios către nimeni, prefăcându-se că nu pricepe nimic din cele auzite. Domnul Rainea
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
ăsta, la anul plecăm sigur. Ne întoarcem la noi în Salonta. Aici nu mai avem niciun rost. Neti, doar în chiloți, ședea cumințică pe un taburet în umbra verandei, cu brațele întinse pe lângă corp, ținându-se cu mâinile de marginile taburetului. Nu se uita nici la unul, nici la celălalt și zâmbea misterios către nimeni, prefăcându-se că nu pricepe nimic din cele auzite. Domnul Rainea se îndepărta pe alee cu mersul lui legănat de fost prizonier de război, truditor în
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
ne certam, ne împăcam, că atfel nu se putea pentru niște chiriași într-o odaie cât un chibrit, cu patul de câteva scânduri aninate pe doi pari, aplecați și ei ca să fie loc și de-o masă. Mai era un taburet și un primus pentru mâncare, aceeași, veșnicul scrob. Mâncarea ca mâncarea dar făceam niște prăjiturele care adunau ca la iarmaroc musafiri din toate direcțiile: nalangâte. Rețeta era simplă: făină de grâu, sare, apă, ulei și, dacă era că nu prea
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
Noi am început, ceva mai liniștiți, să ne gospodărim. Am cumpărat din piața Bolgradului un pat nou din scânduri de brad, vopsit în dungi ca să imite scândurile de esență nobilă. Am luat o putină pentru murături, o masă și trei taburete, câteva pahare. Am luat și o sobă de fier cu burlan pe care am așezat-o în camera mai mică. Trebuia căldură multă fiindcă băiatul avea nouă luni și era o epidemie mare de pojar în comună, o formă grea
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
care nu o apucase pe un drum greșit ca să-i spună rămîi cu bine, eu am plecat pentru totdeauna, era gata să moară de frică. — Bună seara, repetă glasul rău al omului În negru cu pălărie neagră, așezat pe un taburet În barul de larnă. — Iertați-mă, domnule, eram distrat, Îi zîmbi Julius, apropiindu-se, ca să dea mîna cu gangsterul prieten cu unchiul Juan Lucas. Bună seara, domnule, repetă zîmbitor. Dar zîmbetul copiilor se confundă cu zîmbetul femeilor ușoare și ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
limită să-i strîngă mîna cu putere și zîmbetul lui Julius se izbi de aceiași ochi care cu o clipă mai Înainte o dăduseră gata pe Țanțoșa. Julius nu știa ce să facă și Al Capone continua să stea pe taburet, fără să se arate curios să afle ce cărți ținea subțioară. Ar fi fost firesc să-l Întrebe: la ce școală Înveți? sau: ce cărți sînt astea? și atunci el ar fi putut să-i explice să venea de la ultima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
să mă Întorc În țară... Dar mi-am făcut prieteni buni acolo. O să-ți povestesc... CÎteva săptâmîni de lucru au fost de ajuns. — Bine, bine, spune-mi ce vrei să bem. „Ce arătare“, Își spunea Julius, văzînd că uriașul de pe taburet se scurtase cînd dădu să se ridice În picioare. Sigur, avea picioarele prea scurte, iar privirea asta, Susan, dinspre partea ei, observa emoția vechilor prieteni nu fără o oarecare ironie față de Al Capone, dar dispusă să adauge afecțiune la zîmbetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
parcă mai văzuse undeva ochii ăștia. Al Capone se apropie de bar Împreună cu Susan și Juan Lucas și acum profita de un moment de neatenție al ei ca să facă o săritură și să aterizeze cu torsul lui uriaș pe un taburet. După ce-și redobîndi strălucirea, simțindu-se din nou impunător, Al Capone Îi făcu un compliment grozav În stil vechi bietei Susan, țintuind-o cu privirea În clipa În care ea voia să-i arate afecțiune, Susan se intimidă puțintel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Încercă să fie cît mai scurt. Nu mai vreau să cînt la pian, mămico. — Perfect! exclamă Juan Lucas. S-a terminat cu pianul. Astuia Îi venise dintr-odată gustul artei, adăugă, uitîndu-se la Al Capone. Frumos lucru! exclamă uriașul de pe taburet, dar de Îndată parcă regretă ce spusese, arta nu e o treabă prea bărbătească, pentru orice eventualitate repetă privirea din timpul complimentului anterior cu același subînțeles și Susan lăsă din nou să-i cadă șuvița pe ochi. „E neschimbat“, Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
-o pe un drum greșit, fiindcă azi Își făcea lecțiile Împreună cu celelalte două eleve. — Adevărat? Întrebă Juan Lucas, apăsînd pe butonul microfonului prin care Își comunica dorințele la bucătărie. — Julius nu minte niciodată, spuse Susan, sărind și ea pe un taburet și așezîndu-se lîngă Al Capone. — Unchiule, nu-i asa că Frau Proserpina nu e nepoata lui Beethoven? — Aduceți puțină gheață la barul de larnă, spuse Juan Lucas, aplecîndu-se ușor ca să vorbească la microfon. Se ridică apoi Îndată și se uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
devenit din ce În ce mai ridicol, pe măsură ce Carlos și Abraham adăugau noi amănunte la toată povestea asta. Celso se amestecă și el În vorbă și povesti că, În clipa cînd au trecut În sufragerie, domnul Ranchal se Împiedicase dînd să se ridice de pe taburet și fusese nevoit să se sprijine de umărul doamnei. Doamna a pufnit În rîs, dar s-a stăpînit Îndată, fiindcă se pare că domnul Ranchal s-a supărat, era foarte serios domnul Ranchal, se pare că s-a supărat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
-și ascundea zîmbetul. Daniel, care Îi servise la masă, avea și el ceva de adăugat, domnul Ranchal se uita la picioarele scaunelor Înainte de a se așeza la masă, se uita la picioarele scaunelor, probabil că voia să i se aducă taburetul În sufragerie. Arminda se amestecă atunci și ea În vorbă, dar nu reuși decît să-i facă pe ceilalți să-și dea seama cît e de ramolită. Țanțoșa se gîndi că sosise momentul să iasă la pensie, doamna Arminda nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
gîndindu-se că personajul din compoziția lui Julius semăna foarte mult cu tatăl lui. De necrezut, pînă și la Îmbrăcăminte domnul În negru semăna leit cu tatăl lui și acum toți izbucneau din nou În rîs, fiindcă tocmai se urcase pe taburet după trei Încercări nereușite și, din pricină că se uita la un copil care-l observa cu un zîmbet batjocoritor pe buze, Încercînd să-l săgeteze cu o privire ca a lui Al Capone, Își pierduse echilibrul și căzuse din nou și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
uita la un copil care-l observa cu un zîmbet batjocoritor pe buze, Încercînd să-l săgeteze cu o privire ca a lui Al Capone, Își pierduse echilibrul și căzuse din nou și acum Încerca iar să se urce pe taburet, dar unul din lănțișoarele de imitație de aur de la vestă, Fernandito răsuflă ușurat fiindcă lănțișoarele lui tăticu sînt de aur curat, se Întristă apoi Îndată fiindcă oricum erau lănțișoare și unul din ele s-a agățat de clanța ușii de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Julius n-a Împins lucrurile prea departe cu compoziția lui, dar tot i-a fost frică și nu s-a simțit de loc În apele lui văzînd că e leit taică-su, cu picioarele scurte și nevoit să caute mereu taburete În toate barurile din lume. Dar prostănacul de Cano nu pricepuse nimic. A rîs ca toți ceilalți, se distrase grozav pe socoteala domnului În negru, dar distracția lui nu avusese acest dublu Înțeles delicios pe care-l savurase Julius. Julius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
semn că o să rămînă la bar. „Telefonul?“, Întrebă și chelnerul Îi spuse că i-l aduce barmanul imediat. Barmanul Îi recunoscu pe Santiago și-l salută cu efuziune. „Domnii din față pleacă“, Îi spuse și toți trei se Îndreptară spre taburetele care tocmai rămaseră libere, Freddy Solo’s era plin. Crăciunul, desigur. Beții nemaipomenite. Aproape că nu băgau de seamă că venise Santiago, noroc că erau cîțiva care-l cunoșteau și știau că e moștenitorul unei averi fabuloase, Barmanul Îi aduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
se gîndise cum s-o ajute să depășească prejudecățile de Crăciun, dar Santiago Îl convinse că erau și alte locuri, chiar mai bune și că noaptea era pe sfîrșite. CÎteva minute mai lîrziu, Santiago, Bobby și Lester beau instalați pe taburetele din barul Saratoga. Bobby pica de somn, fratele lui Îl dezamăgea. Trecuseră atîtea are și, În afară de săriturile În bazin de la fereastră, nimic din ce făceau el și prietenul lui nu semăna cu fotografiile trimise cu cîteva săptămîni În urmă. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
unde-și dăduseră Întîlnire cu un grup de prieteni. Nu cu Vlăjganul. În nici un caz.cu Vlăjganul. Cel puțin cît timp mai stătea Lester la Lima. — Dar de ce, cînd și așa sînt fermecător? voia să știe petrecărețul, tolănit pe un taburet de la Freddy Solo’s, Înconjurat de cîteva femei care se tăvăleau de rîs de glumele pe care le născocea. — De ce fugiți de mine? Oare nu sînt fermecător? — Întotdeauna ai fost simpatic, Îi spunea una. Dar nici să nu te apropii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Încetul, ținîndu-le piept, Înșelînd una după alta nenumăratele fărîme de culori, Lester izbuti să găsească momentul potrivit pentru uriașul efort care-i Îngădui să se ridice dintr-odată și să evite astfel Încă o rotire a acelui carusel turbat, simți taburetul vertical și profită de ocazie ca să apuce paharul cu amîndouă mîinile, strîngîndu-l pînă cînd barmanul rămase liniștit la locul lui și nu se mai mișcă decît atunci cînd se deplasa pentru a-și servi clienții. — Whisky, ceru. Crezu că acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
trase în lături și pășiră într-un apartament mare, cu pereți înalți. Tapiserii lucrate în fir roșu, verde și auriu atîrnau de cornișe bogat ornamentate pînă la o pardoseală în tablă de șah, cu dale din marmură albă și neagră. Taburete, scaune și canapele vechi erau risipite în jur, fără o ordine anume, printre instrumente cu coarde, de genul alăutelor și viorilor. Un pian cu coadă era așezat într-un colț, lîngă un aparat de raze mătăhălos învechit, iar în mijlocul încăperii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]