3,383 matches
-
am fost io, da' ce-am ajuns, că nu mă mai ajung cu banii nici d-o margarină, nevastă-mea s-a îmbolnăvit că am ținut caloriferele închise toată iarna, texte clasice românești la greu!" "Și cum s-a descurcat taică-tu cu el?" "L-a lăsat să-și facă număru' și după aia i-a dat mutarea-n plic. Două mii de euroi, ca pentru pensionari, he, he, he! Ăla să-și smulgă păru' din cap, nu alta. Că-i prea
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
pentru pensionari, he, he, he! Ăla să-și smulgă păru' din cap, nu alta. Că-i prea mult, că de unde să ia el banii ăștia, că vai de mine și aoleo. Ba a ajuns până la nerușinarea să-i spună lu' taică-miu că el a cotizat toată viața la asigurări medicale și alte bulșitării d-astea ordinare." "Ei, na!?", se minună tânăra. "Zău, mă. Când îl aud cu prostia asta pe câte-un cârnat de pacient, mai că mi se face
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
simplu niște nesimțiți și fii convinsă că toți au bășina asta comunistă-n cap, chit că n-o dau pe goarnă." "Hai, mă, că nu-s chiar toți așa. Da' lasă asta. Zi-mi mai bine cum a rezolvat-o taică-tu pân' la urmă cu moșu'." "S-a ținut tare pe poziții și ăla, dacă a văzut că n-are loc de-ntors, a acceptat." "Două mii de euroi? Hm! Bunuță treabă, da' la anestezist nu i-a dat nimica? Că dacă
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
S-o culcat sănătos și dimineața l-o găsit mort. Asta ar cam însemna că moș Vasile n-o mai apucat să încheie socotelile cu bunicul tău... Da’ și bunicul tău s-o dus repede în Rai după Vasile Căpitanu. Taică-tu poate nici nu s-o uitat în hârțoage. El o închis toate hârtiile în lădița asta și o tras zăvorul pe ușa crâșmei. Știi doar că el făcea fântâni și nu avea vreme s-o facă și pe crâșmarul
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
a dovedit mult mai grea, pentru că vântul avea grijă să-mi zădărnicească munca... Mama ieșea din când în când și mă încuraja: „Ia uite ce gospodar are mama! Acușica treaba-i gata și vine băiatul la căldurică”... Da’ unde era taică tu de țineai loc de gospodar? - a întrebat moș Dumitru. Apoi să nu fie nimeni acolo unde era el... Undeee? - au răsunat ca un ecou glasurile mirate ale cărăușilor. Era în răzbel!... Cărăușii și moș Dumitru au tăcut cu vădită
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
o mireasă cu mine. Și să știi mătăluță că nu dau greș! În cătănie eram primul pe companie la tragere!... Da’ bine, omule! Când ai avut tu timp să fii și vânător, pentru că de când te știu ai fost tot cărăuș. Taică-meu o fost vânător și eu de mic mă țineam de coada lui...Asta am făcut-o până la plecarea la oaste. Pe urmă, toate duminicile erau ale mele. Umblam pe coclauri după tot felul de vietăți... Acum priceput-ai, Ioane
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
Să vezi tu cum acolo mâncau copilașii, acolo dormeau, iar pe deasupra îi și îmbrăca cu hăinuțe noi și frumoase. Și unde o făcut el o trebușoară ca asta? - a vrut să știe Puicuță. Într-o chilie a bisericii zidită de taică-său. Acum să nu credeți voi că lucrurile se sfârșesc aici. Când boierul Anastasie Bașotă o ajuns la bătrânețe, cam prin 1879, o înființat o școală mare care s-o chemat Institutul Academic Anastasie Bașotă, unde învățau feciorii sătenilor de pe
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
Dar nu e nici un deranj! protestă Daisy. Poate ghicise că e un pic timid cu femeile, deoarece la vîrsta pubertății, În loc să citească romane pornografice, ca toți băieții de seama lui, el Încerca să descifreze Știința logicii de Hegel. De altfel, taică-său Îi prezisese de pe atunci: mă, dacă mai citești cărți așa groase, o să ajungi un onanist! Pentru Daisy, asta putea constitui un avantaj; e unanim recunoscut faptul că bărbații timizi au succes la femeile serioase tocmai din cauză că le Înduioșează și
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
despre progres și alinierea la cerințele occidental-europene? -Știu că tremur de frig și-mi guiță mațele de foame, de când m-am născut. Sunt o umbră, Antoniu. Îmi aduc aminte doar o singură zi fericită din viața mea: aceea, În care taică-meu a murit Înecat cu propria vomă, de beat ce era. Eu și mama am fost sacii lui de box. Timp de 11 ani m-a bătut atât de mult, Încât nu știu, zău cum am scăpat cu viață. Mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
dădea nimic și nu făcea nimic. În afară de scandal. Fi-i-ar țărâna grea. Aruncă o privire rapidă spre tavan, adăugând În șoaptă: — Iartă-mă, Doamne. Dar ăsta-i adevărul. Conform mamei mele, singurele lucruri pe care le-am moștenit de la taică-meu erau: talentul de a face prostii și numele de familie. Și dacă era s-o crezi, unul nu putea fi separat de celălalt. Desigur, aveam propriile mele teorii despre asta, dar În acea fază a visului În care mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
fruntea de transpirație și să n-aibă urme de umezeală la subraț, care, până la sfârșitul orei de ortografie și al programului școlar, ajungeau până la curea. Noaptea Winkler nu era dezbrăcat, ci mai degrabș smuls din haine. Și, de parcă genele de la taică-su n-ar fi fost destule, moștenise de la maică-sa sa o voce atât de ascuțită Încât ar fi putut tăia și diamant, pe lângă un vocabular ce conținea doar cuvintele „cre’ că“ și „căcat“. A, și am uitat de cârnăciori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
căcat? obișnuia să mă Întrebe Fischl când apăream din vestiar și intram În rând, așteptându-mă să fiu ultimul ales În echipa de baschet. — Hai să dăm cu presupusul: puțin eau-de-merde? adăugă Winkler. (Dumnezeu știe de unde le scotea. Poate că taică-su era abonat și la Larousse?) Apoi se țineau de nas demonstrativ și Îl rugau frumos pe domnul Maier să-i lase să se mute. De Îndată ce Începea jocul, nu aveam voie să ating mingea nici măcar o dată - până la sfârșit, când Fischl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
poate o jucărie nouă, ascunsă de maică-mea, poate niște dulciuri. Nu avea importanță ce, ci acel ceva. N-am cotrobăit doar În șifonierul maică-mii, ci un pic peste tot: În biroul din camera de zi, În biroul lui taică-meu, care ocupa În continuare jumătate de hol, sub paturi și În spatele cărților din bibliotecă. Ca toți copiii, nu? Mă fascinau lucrurile acoperite și deghizate. Uneori dădeam peste bani ascunși de maică-mea sau cutii plate ca cele primite de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
sau polițe de asigurare coapte de vreme și plictisitoare. Și deja la vârsta de șapte sau opt ani, știam că sertarul ascuns din masa de scris (ceea ce nu era cine știe ce secret, toată lumea observa lacul scorojit) conținea scrisori Îngălbenite primite de la taică-miu și fotografii sepia, montate pe carton. Dar Într-o zi, curiozitatea mi-a fost stârnită de jurnalul soră-mii. — Agnes e cu cinci ani mai mare ca mine și obișnuia să-și ascundă jurnalul sub pernă. Când a devenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
văzusem pe maică-mea și pe Agnes ascunzându-și picioarele În aceste Învelișuri magice, cu glezna și degetele de la picioare Îndreptate În jos și cu brațele Întinse pe lângă genunchii trași. O dată, În mod ciudat, la câțiva ani după moartea lui taică-meu, chiar am văzut-o pe maică-mea vopsindu-și unghiile de la picioare Într-o culoare portocalie, aprinsă. Am presupus că avea de-a face cu decizia ei; ca de obicei, Agnes și cu mine trebuia să dormim la Frau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
să intru În casă. Era târziu, mai mult spre dimineață decât spre miezul nopții, și mă dureau toate alea. Totuși, mi-am dat seama că mâinile erau ale fratelui meu. Maică-mea nu făcea niciodată nimic, decât ce-i ordona taică-meu. Singurul căruia Îi păsa cu adevărat de mine era frate-meu. Odată m-a așezat În patul lui și s-a culcat lângă mine. Dora se opri din nou. Dar atunci Îmi era din ce În ce mai greu să adorm... Vocea Dorei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
a fi „la fel de buni ca oricare“, șansa noastră de a ne câștiga respectul și cinstirea celorlalți - deși, când eram mic, prefera să vorbească de ambițiile lui legate de viitorul meu mai ales în termeni financiari. „Să nu fii prost ca taică-tu“, îi zicea el în glumă băiețelului din poală, „să nu iei de nevastă o fată frumoasă, să n-o iei din dragoste - ia una bogată“. Nu, nu-i plăcea să fie privit de sus, dar deloc. Se spetea muncind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
să obțină rezultatele astea incredibile într-un teritoriu de-a dreptul sterp? Mai mult, în întreaga istorie a Companiei Boston and Northeastern Life n-a existat niciodată un manager evreu (N-are Clasa Noastră, Dragule, cum ziceau pe Mayflower), iar taică-meu, cu cele opt clase ale lui, nu era tocmai omul potrivit să facă pe Jackie Robinson-ul asigurărilor. Acasă, în hol, aveam agățată pe perete poza lui N. Everett Lindabury, președintele lui Boston and Northeastern. Fotografia înrămată îi fusese dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de treizeci și trei de ani încă sper și-l iau în brațe pe ce-ar fi dacă. Pe vremuri, în primul an de colegiu, când eram în și mai mare măsură decât azi fiul care se luptă să-l facă pe taică-său să priceapă - pe vremea când totul părea să fie o chestiune de „înțelegerea sau viața“ - țin minte că am rupt talonul de abonament dintr-un jurnal din alea intelectuale pe care tocmai începusem să le descopăr și eu în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
să catadicsească să se uite ce-i în plic - mi-am zis eu plin de aroganță și disperare - o fi zvârlit-o la gunoi fără s-o citească, o fi crezut că-s reclame tembelul, cretinul ăsta, filistinul ăsta de taică-meu. Îmi amintesc - ca să ne-ntoarcem și mai mult în timp la șirul deziluziilor mele -, îmi amintesc că într-o dimineață am aruncat o minge de baseball înspre tata și apoi am așteptat zadarnic s-o văd înălțându-se în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
mâinile aiurea, dar nu sunt în stare, de teamă să nu izbucnesc în plâns - sau să nu izbucnească el! „Hai, barosane, aruncă mingea“, îmi strigă el și eu mă execut, descoperind, bine-nțeles, pe lângă celelalte bănuieli ale mele legate de taică-meu, că nu-i nici vreun „King Kong“ Charlie Keller. Halal umbrelă. Mama era cea pricepută la toate, cea care trebuia să recunoască faptul că se prea poate să fi fost, de fapt, chiar prea bună. Și se putea îndoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
un Raskolnikov al labagiilor - dovezile cleioase mă-mpresoară! Te pomenești că am și pe manșete? și-n păr? și-n urechi? Toate întrebările astea mi se-nvălmășesc în cap în timp ce mă-ntorc la bucătărie, încruntat și posac, ca să mormăi la taică-meu cu îndreptățire când își deschide gura plină de șarlotă și zice: — Nu pricep de ce trebuie să stai cu ușa încuiată. În ruptul capului nu pricep. Unde te crezi, la Gara Centrală? — ... intimitate... o ființă umană... Aici niciodată, răspund eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
stă nimeni cu ochii pe el? — Da’ chiar nu mă lăsați în pace, dom’le? răcnește tata. Lăsați-mă, dom’le, să-mi tihnească, să-mi fac și eu treaba. — Stai să vezi ce-o să se-ntâmple când o s-audă taică-tu cu ce te ocupi, sfidând cea mai elementară normă sanitară. Răspunde-mi la întrebare, Alex. Ești deștept foc, știi răspunsul la orice întrebare, răspunde-mi și mie acum: de unde crezi că s-a ales Melvin Weiner cu colita aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
să se sacrifice? Or tocmai asta-i grozăvia care-mi depășește puterea de înțelegere - până-n ziua de azi, doctore! Acum mă pregătesc sufletește pentru repriza de șușoteli. Miroase de la o poștă a șușoteală. Suntem pe cale să discutăm despre migrenele lui taică-meu. — Alex, n-a avut el azi toată ziua o migrenă de aproape că nu mai vedea de durere? Face o pauză ca să se asigure că el n-o aude. Ferească Dumnezeu s-audă ce gravă îi e starea, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
zis doctorul, „o să-i fac niște analize să văd dacă n-are vreo tumoare“. Succes total. Izbucnesc în plâns. N-am nici un motiv serios să plâng, dar în casa asta toată lumea se străduiește să bocească zdravăn măcar o dată pe zi. Taică-meu - trebuie să-nțelegi treaba asta - și cu siguranță că-nțelegi: șantajiștii sentimentali reprezintă o parte însemnată a comunității umane și, presupun, și a clientelei dumitale - taică-meu „merge“ la analize pentru tumoare de când îl știu eu. Faptul că-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]