1,982 matches
-
ori extrem-bazice, pe alocuri chiar sulfuroase. La sfârșit, am tras o înjurătură din aceea infantilă și am închis calculatorul. Am fumat în sufragerie, numai de-al dracului, două țigări și am poposit în bucătărie. Abia atunci am observa termosul lui tanti Cateluța. Termosul ăla în care-mi mai lăsa dumneaei cafea. L-am deschis, dar înăuntru nu era decât apă. Nu știu ce mi-a venit, dar apa aia mi-am pus-o în ibric și cu ea mi-am preparat o cafeluță
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
tot blocu'!" " Ho, fă! Se te borsesti asa? Mi-a scăpat dân mână, că era corent", se dezvinovățește cu un aer jignit brunetul. "Si, p-ormă, se? Că doar e aproape zese. Oamenii cumsăcade e trezi dăza la ora asta." Tanti se mulțumește să-i arunce doar o privire severă cu nuanțe ironice și nu mai comentează. Se uită lung prin odaie și tresare: "Bă, Vijulie, ia fi a'ent aci!". "Ă?", emite nenea căscând ochii la ea cu un aer
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
ia un fățeag inocent și iese pe hol, gângurind cu un glas cât mai dulce: "Daaa... Ați venit, dom' profesor?" "Să trăisi!", se repede și bărbatul, scoțându-și mutra la iveală, afișând cea mai îndatoritoare atitudine. Dar nu-i nimeni. Tanti Cateluța oftează nevricoasă: "S-a dăschis dă la corent". Adaugă ridicând arătătorul spre a-și sublinia cuvintele: Mi s-a bătut toată dimineața ochiu' stâng..." Păi, atunsea e dă bine, fă", zice ca un adevărat cunoscător Vijulie. "Nu-i dă
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
la corent". Adaugă ridicând arătătorul spre a-și sublinia cuvintele: Mi s-a bătut toată dimineața ochiu' stâng..." Păi, atunsea e dă bine, fă", zice ca un adevărat cunoscător Vijulie. "Nu-i dă bine, că la mine e viceversa", explică tanti menajera. "Cum poa' să fie viseversa? Se, tu nu esti la fel ca tosi oamenii?" "Ei, uite că așa mi să întâmplă mie. Am verificat, dacă vrei să știi cu tot dinadinsu'. Cân' mi să bate stîngu', e dă belea
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
neliniște: Că până mâine, s-o mai lămuri trebile", decise ea. Urmă ferm: "Hai, iubi, hai, nu mai sta, că-ți stă norocu'!" Rămăsesem din nou singur. Singur, dar în niciun caz trist. Va să zică cu de-astea îmi umbla onorabila tanti Cateluța. Cucoana nu pierdea nicio o ocazie când mai observam, până și eu, că anumite lucruri detergent, ciocolată, alune și alte asemenea se terminau cam rapid, ori dispăreau pur și simplu din casă, ca să-mi declare solemn, cu mâna pe
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
filologii viitorului vor putea contesta exactitatea traducerii mele. Mai ales dacă vor fi români, n-am nicio îndoială. În sprijinul meu țin să le reamintesc de pe acum că orice limbă e un organism viu (a nu se gândi, vorba lui tanti Cateluța, la prostii), un organism care evoluează în timp. Numărul de generații de libărci ce se vor succeda din acest moment până la epocala traducere din viitor, chiar dacă se va produce peste un secol, va fi de sute de ori mai
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
zece mii arunca târtanii în găleată, ba vreo două mătuși sau ce dracului era babele alea dân partea miresei, a aruncat și cu monezi dă cinci mii. Io n-am putut să mă abțiu și i-am și zis lu' una: Tanti, ai dă grijă, bre, că să coclește găleata!" "Ai fost cu bun-simț, să mor! Și tu, și io. Alții cre' că le și înjura. Mda... să nu fie la fel și acu'." "Nooo!", făcu sigur de sine omul-femeie-de-serviciu. Nici vorbă
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Și pornisem de la descălecatul de pe pervaz al bietului domn Ciucurel. Să lăsăm deci aceste divagații și să ne întoarcem cu onestitate la firul epic. Domnul director era buimac, răvășit, cu hainele în dezordine și palid. Privi cu ochi rătăciți la tanti Mery, contabila-șefă, și la Monica, secretara lui. Se încruntă și întrebă cu un glas răgușit: "Ce-i cu voi aici?". Cele două se uitară intimidate una la altă, făcându-și curaj reciproc. În cele din urmă, Monica îndrăzni: "V-
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
vorba.", am făcut eu cu nonșalanță, în timp ce-mi îmbrăcam canadiana și-mi îndesam pe cap șepcălia. Se cam blocase. Înainte să ies, i-am aruncat, tot zâmbind: "Să nu uit! Salutări domnului Vijulie! O zi cât mai bună, tanti Cateluța!". Nu mi-am putut închipui că poate cineva să roșească atât de rapid. Probabil că mulți dintre criticii mei or fi țistuit, strâmbând din nas: "Cu ce șabloane uzate ne umblă și ăsta. A adormit și a visat că
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
cei din fotografii. Aceasta era interpretarea mătușei. Mama nu avea timp de interpretări. Fiind mai tânără, fără răbdare, ea repede lua jordița și mă articula peste mânuțe. Mama credea că, de flămând ce eram, rodeam poze. Atâta îi trebuise lui tanti Karin să audă, că de foame, copilul fusese în stare să mănânce fotografii, că nici nu mai vorbise câteva zile cu mama. Avea cusurul acesta, de a sta timp îndelung mânioasă, ceea ce trăda un mare orgoliu. Scopul muțeniei era să
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
păr au fost anumite scene, mai ales cea cu toastul pregătit anume de Roji, cică.... Poate că și refuzul Iozefinei. Mai știi? Toate îmi păreau acuma, ca scenele unui teatru de păpuși bine jucat de sforar. O, ce serviabilă era tanti Roji! Prea amabilă. Prea cumsecade. Ce frumos sunau vorbele ei și ce mieroase erau: dragilor, porumbeii mamii. În fine, vocea aceea cântată și altele. Și plasarea lui Gicu Sima la zidul infamiei, fusese cusută tot cu ață albă. Și mai
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
și care se face că plouă. Hai, Pruncule, dă-te cu scaunul mai aproape și îmbucă și tu câte ceva, că oi fi fiind flămând, nu? Ce vezi aici, totul e proaspăt. Nici nu știu cum să-i mulțumesc Coraliei pentru toate astea. Tanti, eu mă retrag. Mai trec pe la amiazi - făcu femeia aflată tot într-o viteză. Pe Gerard îl știi? Nepotul meu de la o verișoară dinspre mamă. Să trăiască! Coralia se grăbea să ajungă la Primărie unde lucra ca femeie de serviciu
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
lui, tanti Tx, se Îmbăta și Începea să-i cânte serenade sub geam, făcând o gălăgie de se auzea până În Alfa Centauri. „La noi, ca la mezoni“, spunea mama, privind Încruntată pe fereastră spre trubadur, făcând aluzie la faptul că tanti Tx era la origine un antiquarc, pricină pentru care ea și unchiul Wolfram formau o legătură chimică instabilă, proprie mezonilor. Mama pronunța cuvântul ca pe maison, cu un accent ușor franțuzesc, poate pentru că, la școala unde Învățam și eu, preda
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
și Tanzania. Dacă le ziceai pe numele adevărate, făceau niște figuri de parcă le-ai fi înjurat. Somalia era longilină, Tanzania era neagră. De departe păreau gemene. Dădeau examen și ele, la Geografie. Piri se simțea ca Mamița, Mam' Mare și Tanti Mița într-una singură. Când s-a mai luminat de ziuă, că trenul pornea pe-ntuneric din Tășnad, ăstea două au început să circule peste tot. N-aveau stare, parcă erau două iepe în călduri. Au mers la vagonul-restaurant, de unde
Încercarea prozatorului by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9225_a_10550]
-
să-l ajut la integramele din ziar. Persoana care locuia În acea cameră Între amiază și șapte seara nu folosea nici titulaturi, nici nume de familie. La Început, de câteva ori când ne-am Întâlnit, am Încercat cu „doamnă“ și „tanti“; simțeam că doar numele mic nu e de ajuns. Odată, lăsându-ne pradă unui capriciu britanic, am folosit chiar și apelativul „lady“. Totuși, din cauza acelui m molatec de la Începutul și sfârșitul cuvântului, lung ca plăcerea dublată, și cele două a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
o face să se simtă nici mândră, nici nobilă, nicicum. Dimpotrivă, povestea asta pare să fi făcut din ea, cum ar zice tata, „o nevropată“ pe viață. De la moartea lui Heshie în Normandia, n-a trecut o zi pe care tanti Clara să nu și-o fi petrecut, în cea mai mare parte, în pat, cu accese de plâns atât de urâte că doctorul Izzie a trebuit să fie chemat de câteva ori să-i facă o injecție, să-i calmeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Afară, un vînt nebun învăluie din toate părțile. Mihai întinde mîna, iar Doina i se agață strîns de braț. Ce grozăvie! clatină din cap fata după ce intră și încuie ușa de la intrarea în vilă. Te rog să te faci comod! Tanti e plecată la sora ei, mama-i la spital, tăticu'... Te grăbești? Mihai se uită la ceas: nouă și jumătate, coloana de mașini care duce schimbul trei la uzină a plecat deja. Pot să mai stau vreun ceas zice el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Bucur, stăteau lângă mine când făceam curat în cameră, îmi țineau de urât, și ce poate fi mai urât decât să faci curat în cameră, în fine, aveau o relație cordială și cu mama, și cu Filip, fără „săru’ mâna tanti“ și „cum a fost la școală“, dar se simțeau bine în preajma lor, nu i-am auzit vreodată plângându-se. Cât despre chestia cu vorbitul, nimic nu e mai simplu: da, eu vorbeam pentru ei, dar cum naiba să nu fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
întâi, pentru că mama n-a făcut în viața ei plăcinte, iar de câte ori am rugat-o să facă, ne-a dat bani să mergem la cofetărie. Pe urmă, fiindcă plăcinta cu mere despre care e vorba, una grozavă, era specialitatea lui tanti Lucica. Or, tanti Lucica, sora unei mătuși prin alianță, e una și aceeași persoană cu Uca. Iar Uca a fost pentru Matei mai mult decât două bunici, mai mult decât șapte, a fost un înger păzitor pământean. Boieroaică, frumoasă (semăna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
n-a făcut în viața ei plăcinte, iar de câte ori am rugat-o să facă, ne-a dat bani să mergem la cofetărie. Pe urmă, fiindcă plăcinta cu mere despre care e vorba, una grozavă, era specialitatea lui tanti Lucica. Or, tanti Lucica, sora unei mătuși prin alianță, e una și aceeași persoană cu Uca. Iar Uca a fost pentru Matei mai mult decât două bunici, mai mult decât șapte, a fost un înger păzitor pământean. Boieroaică, frumoasă (semăna într-o poză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
ei te lingeai pe degete, a plâns când am pus la pick-up un disc cu Jean Moscopol, după mine nu se topea, dar îi eram drag. Într-o zi, vorbind cu mama (era precis o zi fără ploaie sau ceață), tanti Lucica a spus că, fără Matei, ar fi murit și n-ar fi știut ce e iubirea. Și i-a mulțumit. Și avea șaptezeci de ani. Pe la optzeci, când nu mai locuiam în Drumul Taberei și Pușița era la liceu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
urmărea, dar pâinea prăjită apărea întotdeauna din rucsacul lui, când ne opream să mâncăm. S-a întâmplat odată, vara, să scriu un minuscul roman, în patru părți, pe care l-am botezat Patimile culinare ale bunicului meu. Suna așa: 1. Tanti Frosa, trufe și șerbet Cu obraji pufoși, cu gropiță în bărbie, cu pieptul pudrat până la decolteul rochiei și cu o aluniță tot pe-acolo, deasupra broșei (așa cum o știu dintr-un tablou mic, un portret în ulei cu ramă aurie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
și șerbet Cu obraji pufoși, cu gropiță în bărbie, cu pieptul pudrat până la decolteul rochiei și cu o aluniță tot pe-acolo, deasupra broșei (așa cum o știu dintr-un tablou mic, un portret în ulei cu ramă aurie și ovală), tanti Frosa mergea la rummy joia. Și joia, când juca pietre, se îngrijea încă de dimineață să comande un carton cu cofeturi la Nestor, frumos ambalat, neapărat în hârtie cerată, după care, înaintea prânzului, cu părul ei alb și privirea semeață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
și le lingea pe rând, compara și înghițea, praful subțire de cacao îi provoca tuse, dar nu tușea, pe urmă, ca un motan sătul și leneș, se străduia să lege panglicile colorate așa cum fuseseră la început. Doamne, cum se înroșea tanti Frosa joi seara, la partidele de rummy, când se serveau cofeturile ei! Odată, nu într-o zi de joi, în alta (doar, în fiecare săptămână, erau la îndemână încă șase zile), băiețelul acela care avea să ajungă bunicul meu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
borcan cu șerbet. L-a golit în liniște, tolănit pe patul uriaș, ca un velier, al mătușii septuagenare, iar la sfârșit, cuprins de plictis, a prins câteva muște care se tot izbeau de fereastră și le-a închis în borcan. Tanti Frosa a năvălit în salon după-amiaza, exclamând: „Fulvioaro, blestematele au mâncat tot! P-ormă au murit...“. Fulvia (nepoata ei și mama lui Mircea Chiril) a râs cu un ochi, iar cu celălalt s-a uitat tăios la copilul care desena
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]