949 matches
-
era trecut de cincizeci și cinci de ani. Era înalt și puțin adus de spate, mai mult ars de soare decât brunet, cu ochii verzi neștiind nici el de ce se obișnuise să privească mereu cu unul mai închis decât celălalt. Tataie fusese un bărbat frumos la tinerețe, era tot timpul grăbit și îngrijorat, de teamă că nu-și va termina printre primii treburile din câmp. Era iute la mânie cu mamaie și cu fetele lui, dar nouă, nepoților, ne tolera toate
GLORIE COPILĂRIEI I de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 478 din 22 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357074_a_358403]
-
timpul rochiile de culori închise, cu un șorț alb pe deasupra. Avea ochii de un albastru- cenușiu, care, cu pielea ei albă și cu ovalul perfect al feței, îi dădea o distincție de părea coborâtă dintr-o icoană bizantină. Pe cât era tataie de gălăgios, căci vorbea și singur prin curte, pe atât era mamaie de tăcută. Pe unde trecea tataie, auzeai în urma lui: „măicuța ta, măicuța mea” și alte înjurături nevinovate...Între calmul ei și gălăgia comică a lui, tataie ne-a
GLORIE COPILĂRIEI I de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 478 din 22 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357074_a_358403]
-
pielea ei albă și cu ovalul perfect al feței, îi dădea o distincție de părea coborâtă dintr-o icoană bizantină. Pe cât era tataie de gălăgios, căci vorbea și singur prin curte, pe atât era mamaie de tăcută. Pe unde trecea tataie, auzeai în urma lui: „măicuța ta, măicuța mea” și alte înjurături nevinovate...Între calmul ei și gălăgia comică a lui, tataie ne-a atras precum „sacul cu povești”. La șase ani mă plictiseam și mă uitam după mamaie cu răutate; nu
GLORIE COPILĂRIEI I de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 478 din 22 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357074_a_358403]
-
Pe cât era tataie de gălăgios, căci vorbea și singur prin curte, pe atât era mamaie de tăcută. Pe unde trecea tataie, auzeai în urma lui: „măicuța ta, măicuța mea” și alte înjurături nevinovate...Între calmul ei și gălăgia comică a lui, tataie ne-a atras precum „sacul cu povești”. La șase ani mă plictiseam și mă uitam după mamaie cu răutate; nu avea timp să stea lângă mine și să-mi povestească unul dintre basmele ei așa de frumoase, pe care în
GLORIE COPILĂRIEI I de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 478 din 22 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357074_a_358403]
-
să tremur de frică și să plâng. Trebuia să fac ceva să o impresionez, să nu mă bată. Atunci mi-am amintit de mami și de tăticu, și necăjită, am început să mă jelesc cu așa foc că mamaie cu tataie înștiințați de prezența mea acasă, auzindu-mă plângând s-au speriat și mai mult. Când au intrat în curte, mamaie își ținea basmaua în mână; cum alergase îi alunecase de pe cap, iar tataie, roșu la față și transpirat, își pierduse
GLORIE COPILĂRIEI I de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 478 din 22 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357074_a_358403]
-
jelesc cu așa foc că mamaie cu tataie înștiințați de prezența mea acasă, auzindu-mă plângând s-au speriat și mai mult. Când au intrat în curte, mamaie își ținea basmaua în mână; cum alergase îi alunecase de pe cap, iar tataie, roșu la față și transpirat, își pierduse vocea de câte ori a trebuit să spună: „Aoleu, măicuța mea ce nenorocire pe noi, ne-au furat țiganii fata!” Mamaia s-a repezit spre mine, dar eu știind ce-mi așteaptă fundul, am început
GLORIE COPILĂRIEI I de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 478 din 22 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357074_a_358403]
-
după gluga de coceni, să nu mă prindă. -Dar-ar praful în sămânța ta de buzoiancă nebună! îmi striga furioasă. -Las-o fa, Susano! Bine că nu am pierdut-o, că nu ne rămânea decât să ne aruncăm în gârlă! îi striga tataie cu vocea sufocată de emoție și oboseală. Profitând de slăbiciunea lui, am început să țip și mai tare. Deodată mamaie s-a oprit, oprindu-mă în fața ei fără nicio posibilitate de fugă. Imediat m-a prins de gulerul rochiei și
GLORIE COPILĂRIEI I de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 478 din 22 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357074_a_358403]
-
posibilitate de fugă. Imediat m-a prins de gulerul rochiei și aruncându-și basmaua din mână, mi-a tras câteva palme în același loc în care încasasem și de la fetele lui Gafton, cu puțin timp înainte. Mamaie mă ocăra, iar tataie se văieta, gândindu-se că Dumnezeu îi ocrotise în ziua aceea. Numai eu, cu ochii măriți de frică priveam când la unul când la altul. Înțelesesem că mamaie îmi observase lipsa după ce trecuseră țiganii și speriată alergase în urma lor, să
GLORIE COPILĂRIEI I de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 478 din 22 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357074_a_358403]
-
când la unul când la altul. Înțelesesem că mamaie îmi observase lipsa după ce trecuseră țiganii și speriată alergase în urma lor, să vadă dacă nu cumva mă țineam după ei cu restul copiilor din sat. S-a întâmplat să vină și tataie de la câmp și amândoi, înnebuniți de lipsa mea, au alergat de la un capăt la celălalt al satului, gândindu-se că poate plecasem la verișoarele mele. Tot satul știa că Gogu o pierduse pe fata Mariei de la București, numai eu nu
GLORIE COPILĂRIEI I de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 478 din 22 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357074_a_358403]
-
București, numai eu nu bănuisem nimic, lăsâmdu-mă antrenată în joacă înpreună cu fetele lui Gafton. În ziua aceea am fost pedepsită, nu mai aveam voie să mă apropii de poartă. Trebuia să mă joc în mijlocul curții, „la vedere”, cum spunea tataie. După mai bine de o oră, plictisită, dar totuși mulțumită că ar fi putut fi și mai rău, m-am îndreptat spre grajd, unde mamaie mulgea vaca. Îmi plăcea mirosul de lapte cald. Mamaie stătea pe un scăunel și micuță
GLORIE COPILĂRIEI I de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 478 din 22 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357074_a_358403]
-
de mamaia, cu codrul de pâine albă în mână, făcută în cuptorul de chirpici din spatele casei, înmuiat în laptele cald, dar muls de dimineață, căci cel de seara îl lăsasem să se verse pentru morți, m-am lăsat dusă de tataie în brațe până în casă și o dată culcată am adormit mulțumită. Pentru prima dată nu o auzisem pe mamaie spunându-mi „Să vină Maria să te ia, că dacă nu m-au albit fetele mele, tu o să mă și omori, maică
GLORIE COPILĂRIEI I de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 478 din 22 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357074_a_358403]
-
auzit și văzut de cineva, să fie admirat, dar tot drumul era pustiu. „Nu e nimeni să mă vadă călare, dar... până acasă mai este. Voi fi văzut la intrarea în sat. Să vezi ce bucuroasă va fi mama! Dar tataie... se va supăra? Niciodată n-a vorbit despre călărit cu mine. A zis odată ceva... Da! Când vei fi mare. Așa a zis. Dar, dacă pot să călăresc acum, nu sunt mare?... Aoleu! Este târziu. Am uitat de asta” - Bătrâna
BĂTRÂNA (2) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357129_a_358458]
-
s-a întâmplat și, destul de orgolios, nu ar fi vrut să fie luat în râs. S-a apropiat spășit, încet, cu cea mai potrivită expresie de nevinovăție pe care o putea înfățișa. - Bunicule, te superi dacă te întreb ceva? - Nu, tataie! Despre ce este vorba? i-a vorbit bunicul mângâindu-i fruntea. Vino lângă mine, aici, pe bancă! - Bunicule, de ce ai dat numele acesta la iapa matale? - Hm! Despre asta-i vorba? se miră bătrânul privindu-l cu luare aminte. Când
BĂTRÂNA (2) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357129_a_358458]
-
de la depărtare. Și câinii vorbesc în limba lor și pisicile și păsările... Toate vorbesc, Tudorele, fiecare pe limba lui. Așa le-a lăsat Dumnezeu să se-nțeleagă... - Da’ pot vorbi așa... ca noi, cu oamenii, pe limba noastră, bunicule? - He-he, tataie! Ei înțeleg ce le spunem, doar. După un timp, după antrenament, cum s-ar zice. Le repeți de multe ori, le arăți și animalele se obișnuiesc. Atâta. Nu vorbesc în graiul nostru, băiete. - Tataie, cât de mare trebuie să fiu
BĂTRÂNA (2) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357129_a_358458]
-
oamenii, pe limba noastră, bunicule? - He-he, tataie! Ei înțeleg ce le spunem, doar. După un timp, după antrenament, cum s-ar zice. Le repeți de multe ori, le arăți și animalele se obișnuiesc. Atâta. Nu vorbesc în graiul nostru, băiete. - Tataie, cât de mare trebuie să fiu să călăresc? - Ha, ha! Da’ grăbit mai ești nepoate... Uite, la vara viitoare te voi învăța. Întâi să văd că nu șchiopătezi la școală. Să văd că ești silitor și cuminte. Apoi... mai stăm
BĂTRÂNA (2) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357129_a_358458]
-
îmi cumpără câte ceva de pe lista mare cât o pagină de caiet din cele care aveam nevoie în tabără. Trei săptămâni printre străini nu era un lucru ușor de acceptat, mai ales că, pentru prima dată aveam să fiu singură, fără tataie, fără tata-mare și mai ales fără mami și tăticu. În ultima noapte m-am culcat necăjită și numai când mergeam cu mami de mâna spre școală, unde era plecare, mi-am amintit că uitasem să-i spun cât eram de
GLORIE COPILĂRIEI VIII de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357088_a_358417]
-
când plecăm așa departe de acasă. După câteva ore, m-am trezit cu gâtul amorțit din cauza poziției în care adormisem, în fața a două porți care semănau celor de la unitatea militară pe lângă care trecea trenul, când ne duceam la țară la tataie. Am coborât din autobuz dusă de vârtejul celorlalți, trăgând după mine rucsacul milităresc conform “regulamentului”, cerut de școală. M-am așezat în rând, sub ochii mirați ai învățătoarei, surprinsă mai mult că eram singură pentru care cel puțin nu trebuia
GLORIE COPILĂRIEI VIII de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357088_a_358417]
-
aceeași agresivitate. Când ușa s-a deschis, m-am furișat înăuntru lăsându-le să se certe pentru prioritate. Am ieșit mulțumită; în primul rând scăpasem de un adevărat coșmar și în al doilea rând, eram mulțumită că “răzbisem” așa cum spunea tataie Gogu, când vorbea de el și de viața lui. M-am așezat lângă fetița cu pistrui căreia îi eram recunoscătoare și încet, mi-am lăsat mana în jos și i-am prins-o pe a ei. M-a privit cu
GLORIE COPILĂRIEI VIII de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357088_a_358417]
-
expert mă trimitea înapoi și numai după ce îl silabisam în gând sau îl înlocuiam cu altul de la mine, citeam mai departe. Într-o sâmbătă am plecat la țară. Îmi era dor de mamaia și poate un pic mai mult de tataie. Cu o vară înainte îi promisesem “Orfanei” să o duc la păscut. Dacă în tabără plecasem cu inima cât un purice, la țară plecasem cu ea plină de bucurie și mai ales cu nerăbdare să-i povestesc totul lui tatatie
GLORIE COPILĂRIEI IX de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357089_a_358418]
-
carte primită premiu. Mami mă pregătise așa cum se cuvenea pentru o vizită după o lipsă îndelungată, cosându-mi două rochii, una albă cu flori de mușețel și alta bleu, cu niște cocoșii roșii. Mergeam așa de “fudulă”, după spusele lui tataie când am întrat în curte, că am acceptat complimentul ca cel mai bun semn; într-adevăr crescusem mare cum mă vroiau toți. Ciobănel, mai jegarit ca niciodată de bătrânețe, s-a aprpiat de mine, dar cum nu m-am aplecat
GLORIE COPILĂRIEI IX de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357089_a_358418]
-
coarnele, atunci când te apropiai de ea. Mă plimbam prin curte cu mîinele la spate și nu-mi găseam locul pe care îl lăsasem cu o vară în urmă. Stăteam cu nasul strâmb și totul mi se părea că miroase urât. Tataie mă privea cu coada ochiului și aștepta să fac eu primul pas spre invidiata noastră complicitate. Știam că era nerăbdător să-i povestesc totul despre mine, dar în sinea mea interpretam viclenia lui ca o răceală apărută între noi datorită
GLORIE COPILĂRIEI IX de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357089_a_358418]
-
amintit de tata-mare. -Ce poate să facă tata-mare?! mă iubește și este mândru de mine! i-am spus convinsă că nici nu ar fi putut fi altul adeavărul. -Și eu te iubesc și sunt mândru de tine! mi-a răspuns tataie la fel de promnt. Am respirat ușurată și m-am așezat lângă el pe prispă, fără teamă că mi-aș putea murdări rochia și fără să-i dau răgaz, am început să-i povestesc de la prima zi până la ultima, din tabăra de la
GLORIE COPILĂRIEI IX de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357089_a_358418]
-
și m-am așezat lângă el pe prispă, fără teamă că mi-aș putea murdări rochia și fără să-i dau răgaz, am început să-i povestesc de la prima zi până la ultima, din tabăra de la Topoloveni. Din când în când, tataie scotea câte o exclamație și ca să-mi întăresc vorbele, îi aminteam mereu de cartea primită, pe care scria cu litere mari ”Premiul inatai la recitat”. În mai puțin de o oră eram aceiași prieteni ca în vara trecută, dar cu
GLORIE COPILĂRIEI IX de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357089_a_358418]
-
-mi întăresc vorbele, îi aminteam mereu de cartea primită, pe care scria cu litere mari ”Premiul inatai la recitat”. În mai puțin de o oră eram aceiași prieteni ca în vara trecută, dar cu singura diferență că de data aceasta tataie nu mă mai tachina și vorbeam amândoi, cum îi plăcea lui să spună, “ca doi bătrâni”. Duminică seara, ne-am culcat devreme pentru că a doua zi, trebuia să plecăm la munte. Îmi era dor de vântul cald, care adia în
GLORIE COPILĂRIEI IX de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357089_a_358418]
-
culcat devreme pentru că a doua zi, trebuia să plecăm la munte. Îmi era dor de vântul cald, care adia în plin câmp și de ecoul lăsat de vocile noastre. Am plecat pe jos de data aceasta; primăria îi rechiziționase lui tataie calul pentru colectiv. Norocul nostru că tarlaua cu cartofi era peste gârlă, la marginea pădurii, așa că nu aveam prea mult de mers pe jos. La cel mai mic zgomot, în zori am deschis ochii; tataie se îmbrăca pe întuneric, iar
GLORIE COPILĂRIEI IX de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357089_a_358418]