675 matches
-
pe uliți, prin crâșme, pe la nunți („surioară, soțioară/ cu mijloc de tămâioară/ cu lacremi de gheață-n vară// lasă-mă să-ți fiu cărare/printr-un fir de lumânare/ care plânge în uitare” - mort pribeag pe sub coline; „soldă risipită prin taverne mici/ jumătate lapoviță jumătate bici// tristețea dă cu banu-n sus/e pajură sau chipul meu bălai apus?” - noaptea mea e mai mult zi). Adesea, efectul textului poetic este susținut vizual prin desenele realizate de Florin Preda-Dochinoiu, fratele autorului, cartea în
PREDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289003_a_290332]
-
în lună! Ce frumoasă, ce nebună E albastra-mi, dulce floare! Și te-ai dus, dulce minune, Ș-a murit iubirea noastră Floare-albastră! floare-albastră! Totuși este trist în lume! {EminescuOpI 56} ÎMPĂRAT ȘI PROLETAR Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă, Unde pătrunde ziua printre ferești murdare, Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă, Cu fețe-ntunecoase, o ceată pribegită, Copii săraci și sceptici ai plebei proletare. Ah! - zise unul - spuneți că-i omul o lumină Pe lumea asta plină de-amaruri
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
-ntoarse la prânz În camera lui William Campbell, acesta dormea, și, cum domnul Turner era un bărbat care știa ce lucruri sunt cu adevărat de preț În viață, nu-l trezi. Astăzi e vineri Trei soldați romani stau Într-o tavernă, la unsprezece noaptea. În jurul camerei sunt așezate mai multe butoiașe. În spatele tejghelei de lemn stă cârciumarul evreu. Cei trei soldați romani sunt cam chercheliți. Primul soldat roman: Pe ăla roșu l-ai Încercat? Al doilea soldat: Nu, nu-l Încercai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
e foame". Și invers, altul se poate tângui toată ziua, tocmai pentru că nu are ce mânca. Oricum, un om e tot așa de misterios ca și Sfinxul. Unul pentru că tace, celalt pentru că vorbește. Am fost într-o seară într-o tavernă lângă Saint-Julien la Pauvre. Era distractiv. Sub pământ, într-o veche închisoare a Revoluției, se cântau cântece vechi franceze, tandre sau cu o savoare galică. Cornemusa acompania. A cântat romanțe sentimentale și o mică babă vopsită exagerat, sforțîndu-se să pară
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
familiile înalte își privesc totdeauna fiii atunci când aceștia mai sar peste cal. Ba mai mult, iminența războiului ar fi dat o savoare și mai mare oricărei libertăți ce ar fi vrut să și-o ia și, cu siguranță, birtașii din tavernele orașului, femeile ușoare din bordeluri și poate chiar vreo fetișcană prea încrezătoare și-ar fi amintit mai târziu de trupa veselă ce urma să se reunească în curând pentru a-și face de cap din nou pe străzile nobilei capitale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nu aveau multe de povestit, însă cei care, ca și el, sosiseră mai târziu vorbeau cu groază de o armată imensă, ce avea să se adune pe malul drept al Rinului, în fața cetății Augusta Rauricorum. Iar prin bivuacuri și prin taverne numărul acelor barbari devenea tot mai mare: oameni care abia de știau să numere până la zece vorbeau cu emfază despre douăzeci de mii, cinzeci de mii sau chiar o sută de mii se gepizi și huni, însetați de sânge, violuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
la un loc nu sunt nici măcar două mii de oameni. Sprijinit cu ambele mâini de balustradă, continuă: — Uită-te la ei, apărătorii Imperiului: oameni care până ieri știau să mânuiască cel mult un cosor, buni eventual pentru un scandal într-o tavernă sau să se ascundă într-o râpă și să țină calea drumeților. — în castrum și în taberele pe care le-am văzut pe Rhon am observat totuși miliții de elită și regulate și chiar detașamente de barbari auxiliari: alani, heruli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
zile. Metronius făcu cu ochiul spre alanul ce stătea întins în iarbă cu mâinile sub cap: — Maliban al nostru nu se interesează de agricultură. El se gândește la dragoste! — Deh, răspunse Sebastianus, cu veselie. Pe fetișcana aia care servea în tavernă o cam are la inimă, pe cât se pare; în ultimele trei zile l-am văzut mai tăcut decât de obicei. Maliban, fără să-și schimbe poziția, se mulțumi să zâmbească vag și le aruncă o privire piezișă, o încuviințare plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
imensă a dușmanului nici un semn că acesta ar fi avut de gând să ia în curând vreo inițiativă ofensivă. Și pe urmă... era în picioare încă din zorii zilei, fără o clipă de odihnă, inspectând, făcând cercetări, răscolind ulițe și taverne... făcuse, deci, tot ce îi stătea în putință, iar acum era obosit. în plus, se pregătea de plouă: greu de crezut că urma un atac la ziduri în acele condiții. Când ațipi, afară ploaia biciuia caldarâmul cu rafale violente. 17
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
după aceea să facă abuz de băutură până târziu după miezul nopții.Aceste abuzuri repetându-se de câte ori se Întâlnea cu el, Tony Pavone Își propuse pe cât e posibil să evite anturajul acestui periculos Doctor, ce aluneca Încet dar sigur, În taverna gansterilor, apașilor, și - desigur a celor care nu au țară și nici un fel de credință! Se trezi și, Încă oarecum amețit de somn și de abuzul băuturilor alcolice, privi la ceasul deșteptător masându-și tâmplele. De necrezut, dormise opt ore
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
început să adie un vânt cald. Iuda iubea nespus diminețile calde ale Ierusalimului, dar aceasta era pentru el ultima. Știa că e slab și că într-o zi, plin de furie sau de orgoliu, fiind în Templu sau în vreo tavernă din port, poate beat, poate sedus de vreo femeie, va dezvălui totul. Atunci tot sacrificiul s-ar fi dovedit zadarnic, iar Adevărul în care și el credea - o vorbă goală. Nu era chip să mai trăiască. S-a spânzurat repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
dovadă de bărbăție, încât nici măcar nu bănui ciudata competiție ce se desfășura sub acoperișul lui. Când cele două soții ale sale se rotunjiră bine, le porunci într-o seară să-l însoțească amândouă, cu puțin înainte de apusul soarelui, până în preajma tavernei unde obișnuia să-și întâlnească prietenii, lângă Poarta Steagurilor. Ținându-se de mână, ele făcură câțiva pași în urma lui, rușinate, mai cu seamă mama, de privirile cercetătoare ale bărbaților și de rânjetele bătrânelor cumetre din suburbia noastră, cele mai flecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
oboseală, stingherite, ajunse la capătul răbdării, Salma și Warda, de data asta solidare, se prăvăliră pe același pat, cel al slujnicei, „Horra“ nefiind în stare să urce scara până la iatacul ei, în vreme ce taică-meu o lua iarăși din loc spre tavernă, fără să aibă habar că fusese cât p-aci să-și piardă în același timp cei doi viitori copii, grăbit, desigur, zicea maică-mea, să culeagă urările pline de admirație ale prietenilor săi pentru nașterea celor doi flăcăi voinici și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
chiar și fete abia pubere, își acopereau chipul din teamă de Dumnezeu, altele de teama bărbaților, căci se alcătuiseră grupuri de tineri înarmați cu ciomege care îi pofteau pe oameni să facă fapte bune și să fugă de rău. Nici o tavernă nu mai cuteză să-și deschidă ușa, nici măcar pe ascuns. Prostituatele părăsiră orașul în număr mare spre a se duce în tabăra asediatorilor, unde soldații le primiră cum nu se poate mai bine. Librarii sustraseră privirilor lucrările care puneau la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de gărzi care aveau sarcina de a-i supraveghea și totodată de a-i apăra de accesele de furie ale câte unui soldat beat sau ațâțat. În cursul uneia dintre aceste preumblări i-a fost arătat tatei, în ușa unei taverne, un marinar genovez pe seama căruia întreaga Santa Fe făcea glume. Era numit „Cristobal Colón“. Voia, zicea el, să înarmeze niște caravele ca să ajungă în Indii mergând spre Apus, pământul fiind rotund, și nu-și ascundea speranța de a căpăta pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
aveau, pe deasupra, și nesuferitul obicei de a stropi cu apă toate străzile, ceea ce le făcea să fie alunecoase trei zile la rând. Acestor derbedei li se alăturaseră, în anul acela, sute de soldați castilieni, care năpădiseră încă de dimineață numeroasele taverne deschise după căderea cetății, înainte de a se risipi prin diverse cartiere. De aceea tatăl meu n-avea nici un chef să ia parte la distracții. Doar văicărelile mele și cele ale surorii mele, cât și intervențiile Wardei și ale maică-mii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
deschise, care nu puteau fi decât cele ale unor cârciumi. Harun imita atitudinea ațâțătoare a unei prostituate. Am râs. La rândul meu, imitam legănatul din șolduri al unei matroane. Și dacă ne-am duce să vedem ce se află în tavernele alea? Știam că nu era cu putință să pătrundem acolo, dar puteam măcar să azvârlim pe furiș o privire. Ne apropiem așadar de prima dintre ele. Ușa stă întredeschisă. Ne întindem căpșoarele spre interior. E întuneric. Nu deslușim decât o înghesuială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
crâșmă la o masă și având alături niște bucle despletite. Eu l-am văzut, Harun cu siguranță l-a recunoscut. Oare el ne-a zărit? Nu cred. De atunci, mi s-a întâmplat de mai multe ori să merg prin taverne și cartiere mai sordide decât el-Mers. Numai că în ziua aceea, pământul mi-a fugit de sub picioare. Parcă ar fi venit ziua Judecății de Apoi. Mi-era rușine, mi-era rău. Nu conteneam să fug, cu lacrimile șiroaie pe obraji
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
am revăzut în minte atâtea imagini ale lui: înduioșător când îmi povestea despre Granada; afectuos când mă mângâia pe ceafă; înspăimântător când o repudiase pe mama; execrabil când o jertfise pe sora mea; jalnic atunci când stătea prăvălit la masa unei taverne. Câte adevăruri îmi venea să-i strig de la înălțimea calului pe care ședeam! Știam însă că limba o să mi se lege din nou când am să pun piciorul pe pământ, când o să trebuiască să dau înapoi calul și mătăsurile, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
nu-mi mai vorbești pe tonul ăsta! Nu știu ce mi-a venit în clipa aceea. Aveam impresia că altcineva vorbea cu gura mea: Nu ți-aș fi vorbit niciodată pe tonul ăsta dacă nu te-aș fi văzut stând într-o tavernă! În clipa următoare deja regretam. Voi regreta până la sfârșitul zilelor mele că am rostit acel cuvânt. Aș fi preferat să mă pălmuiască din nou, să mă snopească în bătaie, decât să se prăbușească pe pernă, cu aerul rătăcit, cu obrazul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Piața Ezbekieh se umplea încet, pe măsură ce se goleau moscheile, căci era obiceiul tuturor cairoților să se adune acolo după ceremonie ca să joace zaruri, să plece urechea la vorbele înșelătoare ale povestașilor, să se piardă uneori pe ulicioarele învecinate unde anumite taverne ofereau o cale mai scurtă spre Rai. N-o vedeam încă pe circaziana mea, dar saltimbancul cu măgarii era acolo, înconjurat deja de o sumedenie de gură-cască al căror număr amenința să se facă tot mai mare. M-am alăturat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
celălalt îl puse să pregătească o pipă cu tutun. — Ai gustat cumva din această dulce otravă din Lumea Nouă? — O dată, acum doi ani, acasă la un cardinal florentin. — Nu se găsește de vânzare la Roma? — Nu există decât în unele taverne. Dar acei tabacchini care le țin sunt oamenii cei mai prost văzuți din oraș. — Curând, lumea întreagă va fi plină de tabacchini, iar reputația lor nu va fi mai proastă decât aceea a băcanilor sau a negustorilor de parfumuri. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Valerius merse câteva mile prin pădure, trecu prin luminișuri pline de zăpadă și își mână calul de-a lungul albiilor torenților. Străbătu două coline și merse pe lângă un lac cu malurile înghețate. Când ajunse într-un sat, se opri la tavernă. Mâncă singur, într-un colț, ascultând glasurile negustorilor care umpleau încăperea. În cele din urmă se duse în grajd și se întinse pe o grămadă de paie. Învelit cu o pătură, avându-l pe Lurr la picioare, se gândi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
am auzit nimic. Nici un străin nu se poate apropia de noi. Bărbatul arătă spre fată. — Tu? întrebă Valerius, uimit. Cum ai făcut? Dormea lângă mine... Și cum se apropie cineva... Fata se aplecă să ațâțe focul. — Am aflat că la tavernă a sosit un călător... Un medic... Oamenii spuneau că ești foarte priceput. Nimeni nu trebuia să-și dea seama că aveam nevoie de tine. Nimeni nu știe - se uită spre gladiatorul adormit - că el se ascunde aici. Da, dar câinele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în mulțimea care te aclama când ai venit aici, la Colonia, acum o lună. — Mă aclama - Vitellius râse disprețuitor. Dar cina pe care mi-ați pregătit-o aici, la Pretoriu, a fost oribilă. A trebuit să mă duc într-o tavernă ca să-mi potolesc foamea. Și nu acolo m-ai găsit pe mine? În ziua aceea ai avut noroc! Băiatul agita zarurile. — Dacă și când o să pregătești noile tale rețete o să riști așa cum riști acum rostind vorbele astea obraznice, o să devii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]