667 matches
-
prea politică pentru a fi culturală, noțiunea de consens desemnează, în realitate, ceea ce în fiecare societate are putere de lege, fără a lua forma legii și nici mijloacele forței. Pe scurt, iată-ne reveniți la misterul inițial, a cărui înfățișare tenebroasă îl înspăimînta deja pe Jaurès. Nu fim oare mai avansați la acest sfîrșit de secol decît la început? Marxiștii au crezut odinioară că schimbă terenul cînd dau hegemonia aspră pe dulcegăria consensului. Gramsci nu a inventat cuvîntul. El a preluat
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
fără istorie". Este o falsă știință, concluziona el, "care nu poate nici rezolva, nici măcar pune" problemele de care se ocupă, iar "singurul sfat de îmbunătățire a metodei pe care-l putem da cercetătorilor angajați pe o cale unde totul este tenebros, este să-i descurajăm." Iar Daniel Halévy, imediat după Primul Război Mondial, face următoarea constatare: "sociologia lui Durkheim a rămas într-un impas în care tineretul studios a fost regretabil împins." Care tineret, împăcat cu soarta sa, nu a nimerit
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
glorios nu... Pentru că Lucrețiu se face luntre și punte ca să-i ofere, sub forma care îi pare a fi cea mai plăcută prietenului său - poemul -, un expozeu asupra doctrinei lui Epicur, iar acest politician veros refugiat la Atena după o tenebroasă afacere de corupere a unor consuli și a unor auguri plănuiește să construiască taman pe ruinele Grădinii un fel de proiect imobiliar menit să șteargă orice urmă a Magistrului pasionatului poet... Deși Epicur manifestă unele reticențe în privința poeziei, suspectată că
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
comentarii cvasiepicizate sau cvasipoematice în jurul câte unei «scripturi» adeseori la fel de inventată ca și meditațiile prozatorului mascat în mitograf” (Ion Vartic). Punând în scenă un „panteon eclectic, de la cel elin la cel oriental”, contextualizat în „epoci amestecate, de la un Ev Mediu tenebros la epoci vag protoistorice” (Adrian Oțoiu), prozatorul acționează un mecanism în care trapele livrescului se deschid continuu către surse obscure sau concrete, colate, trunchiate, inventate. Imersiunea în lumea ficțională datorează mult eficienței cu care enigmaticul (chiar și în varianta sa
MANIUŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287985_a_289314]
-
erotic [...], dar se complică și se abstractizează pe măsură ce se exprimă. Poemele sunt, nici vorbă, profunde, elegia erotică agresează din ce în ce mai mult cosmosul, tinzând spre simboluri fundamentale [...]. Este în poezie și un element de sarcasm, există o fină sensibilitate la grotesc, la tenebrosul și morbidul din viață. Privirea descoperă ușor golurile din lucruri, inconsistența lumii, formele evanescente ale materiei. EUGEN SIMION SCRIERI: Pasărea tăiată, pref. Ștefan Aug. Doinaș, București, 1967; Către Ieronim, București, 1970; Inima reginei, București, 1971; Crini pentru domnișoara mireasă, București
MALANCIOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287968_a_289297]
-
tensionat din evoluția relațiilor dintre România și marile puteri la Conferința de pace de la Paris, într-o perioadă în care la Budapesta regimul bolșevic era în continuare atotputernic, consoarta suveranului României să se fi gândit la un proiect atât de tenebros și chiar să fi lansat ideea în circuitul diplomatic european. Oricât de imaginativă și ambițioasă ar fi fost regina Maria, pare cu totul improbabil ca ea să fi putut spera că poate obține ceva de la suveranul englez George al V
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
realizează prin incursiunea în varii medii sociale. Scriitor cultivat, pe alocuri livresc, cu propensiuni pentru erudiția istorică (heraldica și genealogia, exploatate într-o etalare cvasiștiințifică, dar dezlânată în plan epic), G. resuscită în Vest, un roman al Timișoarei, o legendă tenebroasă despre contesa Elisabetha Báthory, presupusă favorită a lui Mihai Viteazul. Romanul se desfășoară pe mai multe planuri, insuficient asamblate, într-o construcție epică nu prea riguroasă, într-o „cavalcadă narativă” amețitoare și oarecum prolixă. În centru se află frământările sentimentale
GESTICONE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287227_a_288556]
-
slabe, versurile redundante, infantile, rateurile, dar și imaginile teribile, izbutite, unele de-a dreptul superbissime. Chiar dacă nu toți vor ajunge să publice și să se consacre ca autori, important este ca ei să descopere cine sunt, prin prisma acelei părți tenebroase din ei, și nu prin prisma a ceea ce se vede. Continuarea acestui atelier de poezie oniric-delirantă va fi un altul pe muzică psihedelică: muzica va trebui să le creeze participanților un fel de stare de transă, iar ei să scrie
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
diariste constituie pentru poetă prilejul unei identificări explicite. Toate temele definitorii pentru M. - condiția poetului, tumultul istoriei, moartea, cruzimea și violența, solitudinea insurmontabilă etc. - se întâlnesc în aceste versuri sub forma notației organice, a reveriei funebre și a confesiunii jugulate: „Tenebroasele afaceri ale istoriei./ Pumnul băgat în gură/ și imposibilitatea de a mai fi altfel liber/ decât atunci când ești gata să-ți dai singur moartea./ O amenințare surdă până și în cearceaful care m-acoperă,/ până și în lumina lumânării la
MARIN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288028_a_289357]
-
1991, Valul de căldură, București, 1997; A. Guerreiro de Sousa, Compoziție la viitor. Cronos, București, 1988; J.-N. Schifano, Dansând ei ard în văpaie, București, 1990 (în colaborare cu Florin Murgescu); Julien Gracq, Un balcon în pădure, București, 1991, Frumosul tenebros, București, 1994; Cămilo Castelo Branco, Unde este fericirea, București, 1991, Un om de onoare, București, 1991; Adriana Georgescu, La început a fost sfârșitul, București, 1992; Corăbii portugheze în căutarea lumii noi. Jurnale de călătorie, București, 1992; Bernardo G. De Brito
GHIŢESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287272_a_288601]
-
etice și sociale. Dragostea nefericită a poetului „damnat” Dorin e comunicată în aceeași retorică naiv exclamativă, cu vagi inflexiuni de melancolie și o gesticulație teatrală (invocații deznădăjduite, zbateri zadarnice, exaltări, lacrimi, efuziuni), cu o poză așa-zicând byroniană în monologurile tenebroase. Meditațiile asupra timpului, ca și cugetările pe tema vanitas vanitatum sunt livrești, cu totul impersonale. Ca autor dramatic, R. nu avea prea multe de spus. SCRIERI: Smârdanul și Vidinul, București, 1878; Predilă (Un prizonier la turci), București, 1879; Dorin, București
RUSANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289400_a_290729]
-
a lui V. A. Jukovski) iubirea nefericită dintre Minvana și „cântărețul de soi, înjosit” are ca decor o Dacie legendară; Păgânul și fiicele sale, localizare a poemului Gromoboi al aceluiași poet rus, cu puternice pasaje de descripție în nota fantasticului tenebros, păstrează multe din inflexiunile byroniene ale originalului; Le Sylphe al lui Victor Hugo este tratat în spiritul credințelor autohtone (Zburătorul la zebré). Primul traducător român din Alfred de Vigny este S., care, fără a pierde nota grațioasă a originalului, a
STAMATI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289847_a_291176]
-
cu o mare semnificație este reprezentat de Faust și Mefistofel, pe care, Într-o anumită privință, Îl putem apropia de dubletul Oedip și Sfinxul. Faust este spiritul clar, luminos, rațional, cel care caută să dezlege misterul, pe când Mefistofel este spiritul tenebros, irațional, al Inconștientului pulsional. În aceeași serie se Înscrie și dubletul Don Quijote și Sancho Panza, În care vedem diferențierea și complementaritatea dintre spiritul aventurier, expansiv, imaginar și spiritul practic, imediat, limitat strict la realitate, rezervat și supus, lipsit de imaginație
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
civilizațiile date. Fr. Nietzsche distinge, În spațiul culturii clasice elene, două tipuri fundamentale care ilustrează și două atitudini față de viață, două mentalități și două modele umane: tipul apolinic, spiritul luminii, al rațiunii clare și al ordinii și tipul dionisiac, spiritul tenebros al beției orgiastice, al visului, dansului și al senzualității dezlănțuite. Primul este emblematic ca reprezentare pentru supraeul moral, iar al doilea pentru inconștientul primar pulsional. La tipurile deja menționate, O. Spengler adaugă un al treilea tip fausticul, al ființei umane
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
În primul rând ordinea și disciplina, spre deosebire de tipurile grec și latin care aspiră către libertate. Tipul slav Tipul slav are o complexitate particulară, se apropie de tipul german, dar este opus acestuia ca sistem de valori. Acest tip uman este tenebros, pasional, sfâșiat de patimi, cultivând suferința ca pe o condiție și nevoie a mântuirii. Spre deosebire de tipul german care cultivă valorile morale și aspirațiile supraeului, așa cum le vedem la Zarathustra lui Nietzsche, tipul slav cultivă pasiunile abisale ale inconștientului, asemenea lui
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Goethe, Faust IĂ: „O parte sunt dintru acea putere Ce numai răul Îl voiește, Însă mereu creează numai bine. Astfel cum tot ce voi numiți păcat, Distrugere și rău E Însuși elementul meu”. Spre deosebire Însă de Mefistofel, personificarea pulsiunilor tenebroase ale inconștientului, Margareta este simbolul virtuților morale ale frumosului și binelui, al purității și perfecțiunii, pe care Faust le vede În felul următor (J. W. Goethe, Faust IĂ: „Frumoasă-i, Doamne! ce copilă! N-am mai văzut asemenea făptură. Are
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
sine. Direcțiile sunt Însă diferite. Afirmarea presupune Înfruntarea, victoria asupra destinului. Este actul eroic. Negarea presupune suferința, Înfrângerea persoanei În fața destinului. Este un act care sfârșește tragic. Eroul este simbolul forței luminoase, vitale, care Învinge. Persoana tragică este simbolul forțelor tenebroase ale morții care anulează pe cel care se opune. Între cele două situații ontologice, trebuie permanent să vedem omul. Antinomia persoanei ni se revelează Între eroic și tragic, considerate ca două ipostaze egal posibile de a fi ale acesteia. Eroul
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
o intrigă sentimentală, ca toate marile romane din secolul al XIX-lea. Petrini o cunoaște pe Matilda, soția prietenului său, poetul Petrică Nicolau. E o femeie voluntară și imprevizibilă. Căsnicia cuplului Nicolau este un infern. Poetul are o fire sucită, tenebros de bănuitoare. Căsătorit, este dominat de tatăl său, autoritar și absurd. Matilda nu e însă o inocentă, umorile ei sunt teribile, inventivitatea ei în rău nu are măsură. Petrică este, în varianta dată de el însuși, un martir, iubirea nu
PREDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
începând de acum, tușele „naturaliste”, care vor colora parte din prozele lui Ș., susținute de aplecarea către fiziologic, pulsional, impur, dar devin evidente și duioșia, lirismul, respectul față de cuviință - parametri structural „sămănătoriști” ai personalității prozatorului, persistenți în pofida „modernității”, „citadinismului” și „tenebrosului”, arborate ca intenții. În narațiunile din volumul Nunta de argint, modeste, nu foarte diferite de nuvelistica românească de la începutul secolului al XX-lea (dar inferioare stilistic), prozatorul investighează, în medii diferite - (mic-)burghez, mai degrabă al mărunților funcționari ori salariați
SERBAN-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289631_a_290960]
-
omului, romantismul aduce în mod inevitabil în discuție nebunia. O dată cu acesta se produce însă neta diferențiere a preocupărilor în două direcții: filosofico-morală (E. Schopenhauer și Fr. Nietzsche, până la S. Kierkegaard) și medico-morală (Ph. Pinel). Nebunia reintră în spațiul tragicului, al tenebrosului și misterelor (M. Foucault). La sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului XIX-lea se produce însă marea reformă, o dată cu opera medico-morală a lui Ph. Pinel, care va considera nebunia o boală mintală, iar nebunul - din damnat, periculos social
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
este incompatibilă cu aspirația spre puritate și elevație intelectuală. T. încearcă aici să reunească procedee ale unui roman de moravuri cu acelea ale unui roman al formării. Altă categorie tematică abordată de scriitor include câteva scrieri irigate de un fantastic tenebros, cu infiltrații grotești, stranii, ca în romanul negru, gen E.T.A. Hoffmann. Turnul Milenei (1928) psalmodiază romantic pe tema dispariției vremurilor de odinioară, tinzând să reînvie într-o ambianță de roman trubaduresc dramele prințeselor de altădată și ale artiștilor rătăcitori
TEODOREANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290136_a_291465]
-
smulge din somn// Trupul meu lepădându-și/ Suferința/ Și raze-mi curg prin pori cântând/ Frate arbor, tată râu,/ Măicuță pasăre,// Văd peștera în care-am plâns/ Și lespedea către hotarul lacrimei cu adevărat”. Pe de alta, geometria aseptică, opalinul tenebros, tentativele de torsionare a sintaxei și indeterminarea ostentativă: „Trupul lui Arhimede suna/ Un număr necunoscut/ Înota în palma zeului Ra/ Prin lacrima ce l-a născut// Plutea? (Oceanul nins/ De geamăt înecații-și cere)/ O, trupul său învins/ Evaporat de
TUTUNGIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290318_a_291647]
-
pecetea unei duble încifrări: îndoiala („autoreflexivitatea”) hamletiană este suprapusă misticii pitagoreice și „pusă în abis” prin reflexia meditației existențiale în oglinda desăvârșită a ideii de cerc, într-un „joc secund” ce urmărește purificarea spirituală și salvarea sufletului „căzut” în adâncurile tenebroase ale unei lumi corupte și lipsite de orizont, creație a „demiurgului rău”. Poetul se vede pe sine ca pelerin, însă drumul lui nu este nicidecum o călătorie în imanență, ci, în conformitate cu motoul axiomatic după care „dreapta este un cerc de
STOENESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289939_a_291268]
-
prima etapă a poeziei lui S. O schimbare radicală se constată însă odată cu Melancolii inocente (1969), care probează frecventarea intensă a expresionismului german. Imaginea se desfășoară acum tentacular, discursul devine din liniar bidimensional, iar instantaneele fotografice se transformă în viziuni tenebroase: „se înfiripă zgomote care de-abia înspre zori / au sânge de zgomote Doamne, scrâșnetul ușii / este un geamăt al lumii - / nemărturisit și ascuns în pietre spălate de foc // și când se scoală cu toții iar clopotul anunță nașterea luminoasă a graiului
STOICA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289952_a_291281]
-
într-una a sufletelor posedate, tulburate de spectrul misterios al lunii, de taina feminității și de mirajul morții. Apologet al morții - era celebră în epocă o poezie a sa intitulată Cu moartea la un pahar de vin -, mordant, grav, febril, tenebrosul scriitor bucovinean, instituind cultul jertfei și aflat în căutarea experienței originare, poate fi asemuit marilor damnați ai lumii și, cum spune Constantin Ciopraga, marilor nefericiți. Dacă nu și-ar fi umbrit prestigiul cu simpatizarea legionară, destinul tragic al lui Mircea
STREINUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289978_a_291307]