KorAP: Find »[drukola/base=tipologic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...12 13 14 ...58 >

1,430 matches

Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587

personală a evenimentelor lumii interioare sau reflectarea evenimentelor lumii exterioare dinspre conștiința unui mediu personal sau a unui personaj-reflector care își asumă funcția de transmitere a personajului-narator auctorial. Aceste două fenomene apar unul lîngă altul sau succesiv în diagrama cercului tipologic, dar în opera individuală, de regulă, ele se suprapun sau apar ca și cum ar fi încapsulate unul în interiorul celuilalt. Voi examina mai îndeaproape cîteva aspecte ale acestor două fenomene. 7.1.2. Regizarea auctorială a dialogului Regizarea dialogului prin verba dicendi

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
și dialoguri, adică părțile non-narative din roman, fluctuează considerabil de la o operă la alta. Într-un număr semnificativ de povestiri și romane, dialogul ocupă, de departe, cea mai mare parte a textului. Operele de acest tip sînt localizate pe cercul tipologic aproximativ la jumătatea distanței dintre situația narativă auctorială și cea personală. Prezența naratorului auctorial se reduce la indicații regizorale scurte, dar nu apare la nivelul acestora nici un mediu personal. Prezentarea decurge doar dintr-o perspectivă externă. Cîteva opere de acest

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
sînt romanul Nothing al lui Henry Green, și cele ale lui Ivy Comptom-Burnett, de exemplu, Mother and Son, care sînt construite în primul rînd din dialog. Cîteva dintre povestirile lui Hemingway își au de asemenea locul din punct de vedere tipologic aici, în mod special povestirea Asasinii. Din moment ce în aceste opere persoana naratorului apare doar cu funcție narativă, adică sub forma unui principiu abstract, non-identitatea spațiului personajelor și naratorului (sau a funcției narative) ia aici forma cea mai radicală. În măsura în care un

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
o trăsătură tipic umană pe care naratorul și personajele o au în comun. Acesta este un motiv pentru care situația narativă auctorială, care include mereu prezența unui narator personalizat, trebuie situată la o distanță adecvată de polul non-identității din cercul tipologic. În cele mai multe cazuri, retragerea naratorului și predominanța dialogului au, de asemenea, ca rezultat o limitare și o selecție a obiectelor lumii exterioare incluse în textul narativ. Hemingway a practicat această "tehnică a omisiunii" cel mai consistent. El a fost ghidat

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
parte, se întîlnesc în stilul indirect liber. Aspectul personal al acestei perspective duble este, de obicei, susținut mai puternic de contextul narativ decît aspectul auctorial. Din acest motiv, stilul indirect liber apare între polul naratorului și polul reflectorului pe cercul tipologic, mai aproape de situația narativă personală decît de cea auctorială. Este esențial pentru metoda criticii literare ca fenomenul stilului indirect liber să fie văzut nu într-o propoziție izolată, ci în conjuncție cu alte fenomene din aceeași categorie ale modului narativ

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
în mod intenționat problemele legate de definiție ce sînt discutate oricum amănunțit în majoritatea studiilor care tratează despre stilul indirect liber 444. Eu mă voi ocupa de stilul indirect liber în cadrul situației narative la persoana întîi în descrierea sectorului cercului tipologic dintre situația narativă la persoana întîi și cea personală. Includerea stilului indirect liber în cadrul unui context narativ mai mare este de asemenea justificată din punctul de vedere al cititorului, din moment ce acesta nu percepe aproape niciodată stilul indirect liber singur, ci

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
acesta nu percepe aproape niciodată stilul indirect liber singur, ci întotdeauna împreună cu alte cîteva elemente narative asociate. Problema definirii și delimitării stilului indirect liber se rezovă de la sine sub aspectul continuum-ului de forme, așa cum sînt reprezentate acestea pe cercul tipologic pînă acum, astfel încît devine evident faptul că stilul indirect liber însuși nu e înțeles ca o categorie omogenă și inflexibilă, ci mai degrabă ca un continuum de forme și de modificări ale lor. Aceste modificări pot fi prezentate sistematic

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
ale demarcației auctorial-personal Cînd nu doar expresii individuale, ci și argumente, explicații și motivații construite din punctul de vedere al personajului sînt inserate în textul narativ, a fost făcut un pas mai departe în direcția situației narative personale pe cercul tipologic. Leo Spitzer și, după acesta, G. Steinberg au atras atenția asupra propozițiilor cauzale care atașează un motiv personal relatării auctoriale. Spitzer vorbește despre "motivare pseudo-obiectivă"456, dar caracterizarea propusă de Steinberg pare mai adecvată pentru această problemă: Propozițiile cauzale cu

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
anonim. Acest proces, pe care cercetarea din sfera naratologiei l-a ignorat pînă acum, a fost descris mai sus drept unul de reflectorizare a personajului-narator460. Trebuie să definim acum acest proces în funcție de poziția lui în continuum-ul formal al cercului tipologic. Tendința de a înlocui naratorul auctorial din narațiune continuă în reflectorizare, dar cu o importantă diferență: reflectorizarea nu implică dispariția personajului-narator. În schimb, el este făcut similar celorlalte personaje sub aspectul orientării spațio-temporale, al atitudinii și al registrului stilistic, asemănător

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
2. De la situația narativă auctorială la cea la persoana întîi Toate narațiunile sînt la persoana întîi, indiferent dacă vorbitorul se prezintă sau nu. (J. Moffett și K.R. McElheny, Points of View: An Anthology of Short Stories) Dacă urmăm diagrama cercului tipologic de la situația narativă auctorială pînă la situația narativă la persoana întîi, trebuie să traversăm linia de demarcație ce separă narațiunea la persoana a treia de narațiunea la persoana întîi, în sensul general acceptat al acestor două concepte. Din perspectiva teoriei

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
auctorial acorporal (dar nu impersonal), persoana întîi a naratorului dobîndește o formă sporită de corporalitate, devine un "eu cu trup" în sensul definiției mele din capitolele 4 și 6, în măsura în care poziția unei astfel de narațiuni la persoana întîi în cercul tipologic se apropie de tipul ideal de situație narativă la persoana întîi. Creșterea gradului de corporalitate a naratorului la persoana întîi are drept rezultat restricționarea orizontului său de cunoaștere și percepție și punerea procesului narativ în relație cu existența naratorului la

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
469. Astfel, acesta se apropie de următorul nivel al corporalizării naratorului la persoana întîi, acela al naratorului la persoana întîi periferic. Acest tip de narator se distinge de naratorul la persoana întîi aproape autobiografic din faza ce urmează pe cercul tipologic, în primul rînd prin poziția sa în relație cu întîmplările narate. El este localizat la periferia întîmplărilor narate și rolul său este acela al unui observator, al unui martor, biograf, cronicar, dar nu cel al eroului care se află în

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
găsesc aici. Prin urmare, este necesară diferențierea în continuare a rolului naratorului la persoana întîi în calitate de personaj principal. Relația dintre eul narator și cel care trăiește poate fi folosită drept criteriu pentru distincție. În plimbarea noastră de-a lungul cercului tipologic, întîlnim mai întîi un narator la persoana întîi al cărui eu narator se prezintă el însuși în detaliu drept narator (Tristram Shandy, Siggi Jepsen din romanul lui Siegfried Lenz, Lecția de germană). Apoi întîlnim clasicul narator la persoana întîi, în

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
se retrage din ce în ce mai mult ca personaj-narator și se transformă într-un personaj-reflector; această dezvoltare avînd loc atunci cînd accentul prezentării este mutat exclusiv asupra eului care trăiește. Mă voi ocupa de acest proces în relație cu noua descriere a cercului tipologic. Probabil ar fi mai potrivit să vorbim despre un fel de reflectorizare a naratorului la persoana întîi periferic la Joseph Conrad, cu toate că aici procesul este mai degrabă tematic decît structural, apărînd mai ales în acele narațiuni în care o relație

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
sînt Stiller al lui Max Frisch. Forma tipică de narațiune la persoana întîi periferică cu empatie predominantă ("parteneriat neprevăzut") între naratorul la persoana întîi și personajul principal este, prin urmare, localizată mai aproape de narațiunea cvasiautobiografică la persoana întîi pe cercul tipologic decît narațiunea periferică la persoana întîi cu funcție predominantă de intermediere. 7.2.3. De la narațiunea la persoana întîi cvasiautobiografică la monologul interior Un duh liniștitor acum apasă Pe conturul trupului meu, atît de larg pare Vidul dintre mine și

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
care am descris-o anterior în capitolul 4.6 ca pe o caracteristică a "eului cu trup" devine operativă pe deplin. Această situație narativă permite toate variațiile și modulațiile care pot fi din nou ilustrate ca un continuum pe cercul tipologic, extinzîndu-se pe partea tipului ideal de situație narativă la persoana întîi. Principiul primar al clasificării, care definește acest continuum, este reprezentat de distribuția relativă a accentului fie pe eul narator, fie pe cel care trăiește și de cîmpul de tensiune

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
acest echilibru este naiv și nerealist 485. Numărul narațiunilor în care relația dintre erou și lume nu poate fi stabilizată pare să fie cumva mai redus în această formă decît în cea a narațiunilor care sînt direct învecinate pe cercul tipologic. Dacă trecem de la situația narativă la persoana întîi la situația narativă personală pe cercul tipologic, observăm schimbări la nivelul formei narațiunii la persoana întîi care seamănă cu schimbările din formele narațiunii la persoana a treia, între situațiile narative auctoriale și

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
lume nu poate fi stabilizată pare să fie cumva mai redus în această formă decît în cea a narațiunilor care sînt direct învecinate pe cercul tipologic. Dacă trecem de la situația narativă la persoana întîi la situația narativă personală pe cercul tipologic, observăm schimbări la nivelul formei narațiunii la persoana întîi care seamănă cu schimbările din formele narațiunii la persoana a treia, între situațiile narative auctoriale și cele personale. Acest proces are mai multe straturi aici, iar tranziția nu poate fi trasată

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
multe straturi aici, iar tranziția nu poate fi trasată strict printr-o linie, deoarece fenomenele individuale tind să se suprapună. În virtutea clarității, oricum, aceste fenomene vor fi enumerate și discutate în ordinea cea mai apropiată de sistemul ilustrat de cercul tipologic: 1. eul narator se retrage din ce în ce mai mult; echilibrul dintre eul narator și eul care trăiește, care e caracteristic narațiunii la persoana întîi cvasiautobiografică, este abandonat, permițîndu-i eului care trăiește să domine. Drept rezultat, importanța corporalizării "eului" narator pentru procesului narativ

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
persoana întîi ale lui Beckett vegetează pînă spre dezintegrare existențială, o dezintegrare care poate fi de asemenea observată în absența unei distanțe dintre eul narator și eul care trăiește. Romanele epistolare și jurnalul sînt localizate în acest sector al cercului tipologic. Factorul decisiv pentru clasificarea sistematică a romanului epistolar nu este numărul corespondenților, ci în primul rînd distanța spațio-temporală și internă, adică psihologică, pe care corespondentul o dobîndește prin experiența lui. În acest sens, situația narativă trebuie să fie propriu-zis determinată

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
descrierea spontană" a acelor momente critice în care condeiul său înregistrează secundă după secundă avansurile seducătorului și călăului ei486. În analogie cu narațiunile sub formă dialogată din zona continuum-ului auctorial-personal, narațiunea dialogată aflată în zona persoanei întîi a cercului tipologic este localizată aproximativ la jumătatea distanței dintre situația narativă la persoana întîi și cea personală. Predominanța dialogului este doar un criteriu secundar al clasificării. De importanță primară este faptul că naratorul s-a retras aici aproape complet, în timp ce un personaj-reflector

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
este doar un criteriu secundar al clasificării. De importanță primară este faptul că naratorul s-a retras aici aproape complet, în timp ce un personaj-reflector nu a devenit încă vizibil. Această observație menține, de asemenea, narațiunea dialogată pe partea opusă a cercului tipologic. Din moment ce în ambele cazuri criteriul de clasificare este absența trăsăturilor distinctive (cu excepția formei dialogate), este clar faptul că o narațiune de acest fel la persoana întîi, de exemplu Cincizeci de bătrîne a lui Hemingway, este greu de distins de o

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
întîi și a treia este nemarcată, așa cum a fost explicată aceasta în capitolul 4.8.2487, în contextul redării conștiinței și absenței unui personaj-narator, tranziția de la sectorul situației narative la persoana întîi la acela al situației narative personale pe cercul tipologic are loc în mod subtil. Această graniță este, de asemenea, deschisă. Natura cercului tipologic ca un continuum de forme fără o separare categorică este confirmată din nou aici. Cîteva probleme ce apar în sectorul persoanei întîi al cercului tipologic care

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
8.2487, în contextul redării conștiinței și absenței unui personaj-narator, tranziția de la sectorul situației narative la persoana întîi la acela al situației narative personale pe cercul tipologic are loc în mod subtil. Această graniță este, de asemenea, deschisă. Natura cercului tipologic ca un continuum de forme fără o separare categorică este confirmată din nou aici. Cîteva probleme ce apar în sectorul persoanei întîi al cercului tipologic care tocmai a fost descris vor fi analizate mai amănunțit în secțiunea următoare. 7.2

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
cercul tipologic are loc în mod subtil. Această graniță este, de asemenea, deschisă. Natura cercului tipologic ca un continuum de forme fără o separare categorică este confirmată din nou aici. Cîteva probleme ce apar în sectorul persoanei întîi al cercului tipologic care tocmai a fost descris vor fi analizate mai amănunțit în secțiunea următoare. 7.2.4. Relația dintre cele două euri în situația narativă cvasiautobiografică Sper că sînt un om mai înțelept și mai generos acum decît eram atunci cu

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]