456 matches
-
nuc. „Masa asta mică“, spunea Balzac, „mi-a șters toate lacrimile, mi-a auzit toate gîndurile, brațul meu aproape că a tocit-o tot plimbîndu-se pe suprafața ei cînd scriu“. Lui François masa nu i se păruse chiar atît de tocită. Ce ți-e și cu scriitorii ăștia! Veșnic puși pe exagerare! Ar fi putut lucra În casa lui Balzac: cum lucra noaptea, nu ar fi deranjat pe nimeni. Nu avea nevoie decît de un fotoliu, o masă și liniște, trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
singura femeie pe care am abordat-o vreodată pe stradă. Eram Într-o cafenea de pe Champs-Élysées după ce vizionasem un film la spectacolul de la miezul nopții, iar ea intrase, cu picioarele goale În espadrile, purtînd un mantou vechi de blană cam tocit, o pereche de blugi și una din acele cămăși de mătase despre care am aflat mai tîrziu că erau singura ei cochetărie. CÎnd a ieșit din cafenea, m-am uitat pe geam cum se Îndepărtează, copleșit de ideea că n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
de mare. Fără să mă gândesc prea mult, am pătruns în curtea liceului. Nisipul scârțâia sub tălpi ca amintirile. Doamne, cum au trecut anii. Nu m-am putut stăpâni și am pătruns în clădire. Rea inspirație. Am regretat imediat. Pardoseala tocită, zidurile scorojite, în loc să-mi stimuleze melancoliile ca nisipul din curte, mi-au arătat cum se pot degrada amintirile. Am făcut și greșeala de a urca la etaj. M-au ispitit scara în spirală strânsă și o mică vanitate. Vroiam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pavaj și prin ei se zăreau cocioabe cu pereții lăsați pe-o rână, profilându-se printr-o gradare de cenușiuri fumegoase... Am zărit, În timp ce coboram pe bâjbâite o scară (cu treptele nefiresc de ortogonale), figura unui bătrân cu o redingotă tocită și cu cilindru. Îl văzu și Dee: — Caligari! exclamă el. E și el aici, și În casă la Madame Sosostris, The Famous Clairvoyante! Trebuie să ne grăbim. Iuțirăm pasul și ajunserăm la ușa unei maghernițe, Într-o stradelă nesigur luminată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
că n-a fost o atmosferă veselă. Pare o persoană foarte drăguță. — Mulțumesc, mamă. Chiar este. Ralph îi conduse la plecare și o îmbrățișă strâns, așa cum obișnuia să facă atunci când era mică. Mirosul lui bine cunoscut, un amestec de tweed tocit, aftershave antic și o aromă vagă de tutun, îi aminti pentru o clipă binecuvântată de momentele cele mai fericite pe care le petrecuseră împreună. — Mai vino cât de curând. Iar data viitoare adu-l și pe prietenul tău. Mi-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
necazurilor prin care trecusem revenise la cum era înainte, lins și drept, așa că am încercat să fac inele șuvițele încă ude. Mi-am pus un brâu de in, încălțările cele bune, singura tunică de mătase ce-mi mai rămăsese, puțin tocită, și centura cu margini și găici de aramă pe care niciun cămătar nu voise s-o ia. Soarele coborând în asfințit atingea zăpezile eterne de pe muntele Cavallo, ce se înălța pe neașteptate din câmpie. Cât cuprindeai cu privirea ți se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
trebuie să plătească și pentru fărădelegea asta. L-am admirat pentru optimismul ce-l însuflețea și care nu-l părăsise niciodată. Atunci când Bovo ni s-a înfățișat, s-a uitat la noi uluit. Avea pe el doar cămașa și pantalonii tociți și peticiți și n-avea pantofi în picioare. A clătinat din cap nedumerit, și-a luat desagul pe umăr și a spus: „Pornim“. După ce-am lăsat în urmă Adria, ne-a condus pe o uliță care dădea într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
odaie cu podeaua de pământ, plină de găuri. Se coborau două scărițe de piatră, luate cine știe de unde. În vatră ardea trosnind o buturugă, și în apropiere, pe o saltea de paie, zăcea prostituata acoperită cu niște zdrențe și piei tocite. Fața, luminată de la foc și de la o candelă, era vânătă și suptă, cu pomeții surpați și cu ochii adânciți în cercuri negre. Respira greu și ne fixa cu o privire sleită și goală. - Ce are? am întrebat. - E pe moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Am profitat pentru a da un decret care interzicea luarea de materiale de la orice construcție romană încă în picioare. Mi-am dat seama curând cât de puțini la număr erau maeștrii comancini și muncitorii pricepuți. Deși săraci, longobarzii, cu tunicile tocite și brăcinarii cârpiți, continuau să-și poarte cu fală scramasaxul, preferând să moară de foame decât să se-apuce de o muncă oarecare, deși pe domeniile îndepărtate de oraș ceva se schimba, și unii dintre ei s-au resemnat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
A deschis cartea din datorie: să se uite, să citească vreo pagină, ca pe urmă să poată să-i spună colegei de bancă am încercat, am ajuns până acolo și m-am plictisit. Era o carte cu coperte colorate și tocite, pe care scria cu litere inelate și alunecoase: Iluzii pierdute. Și-a citit toată după-amiaza și în zilele următoare și apoi alte cărți, încât pe la începutul lui noiembrie se afla în plină febră a cititului, de parcă n-ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
tata, în mod sigur le tăiase și el cu aceeași foarfecă, mi-am privit mâinile, încercând în zadar să mi le imaginez pe-ale tatei, le vedeam tot pe ale mele, albe și subțiratice, degetele trecute prin urechea de metal tocit a foarfecii, și atunci, deodată, un bătrân a strigat la mine că ce fac eu acolo, cum îmi permit să tai florile numai așa, pur și simplu, și că o să cheme miliția, iar eu voi ajunge la școala de corecție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
drept că erau destul de mari, stăteau înșirate acolo sus, pe peretele de lut, la vreo patru metri de sol, nu prea-mi dădeam seama cum s-au putut cățăra atât de sus ăia de le-au făcut, erau și destul de tocite și nici ce anume reprezintă nu se vedea prea bine, parcă am recunoscut în ele niște case și animale și o mulțime de siluete umane, unele țineau arcuri în mână, altele vânau cu lancea mistreți și urși de pe un car
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
mă dau la o parte, că au și venit, începând să înfulece mămăliga îmbibată cu spirt. Deși mai eram încă amețit, ne-am apropiat de peretele de lut, câinii n-au venit după noi, ne-am dus direct sub basorelieful tocit, ne-am oprit dinaintea peretelui, de aproape părea o piele de balaur, numai solzi, și că face parte din basorelief, la început nici n-am vrut să-l ating, dar apoi i-am aplicat o lovitură de ciocan, au făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
impresia că vorbește lui MACABEUS.): Sigur... Sigur... E liniște... E gata, s-a făcut rost de lumină, trebuie doar cărată până la ochi... Ne vom urca pe trei cai albi și ne vom duce sus de vom strânge cuțitele și topoarele tocite... Unde ești, Maco... (Are impresia că l-a găsit; pipăie o umbră.) Zice că el are trei cai albi, pentru noi, sus... INAMICUL (Tot mai poticnit, chinuindu-se grozav pentru fiecare sunet.): Ttttrrreeeiii... Trei... Trei... (Contorsionat, încercând să ajungă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
către sfântul soare șed liniștiți pe scaune, ținându-și mâinile așezate în poală. Pe scaunul din spatele șoferului, oglindită în geamul care îl desparte pe acesta de restul lumii, stă o femeie bătrână, într-un trenci de culoarea timpului. De sub mânecile tocite se ivesc manșetele roz ale unui jerseu și el tocit, dăruit ei de către doamna la care slujea, bonne à tout, cine știe cu câți ani în urmă. Capul și l-a învelit cum a putut mai bine în căciuli și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
așezate în poală. Pe scaunul din spatele șoferului, oglindită în geamul care îl desparte pe acesta de restul lumii, stă o femeie bătrână, într-un trenci de culoarea timpului. De sub mânecile tocite se ivesc manșetele roz ale unui jerseu și el tocit, dăruit ei de către doamna la care slujea, bonne à tout, cine știe cu câți ani în urmă. Capul și l-a învelit cum a putut mai bine în căciuli și broboade, dar un cârlionț de păr ce-a fost odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
de iarbă, tunsă și îngrijită impecabil, de parcă ar fi fost un gazon scump, Wilton. Dincolo de ele, stejari impunători și, fără îndoială, foarte vechi revărsau umbre imense peste gazon. Lumina soarelui pătrundea printre crengile încărcate de frunze, până la piatra gri și tocită a bisericii și a mormintelor, culegând sclipiri de culoare din vitraliile ferestrelor, iar din iarbă, fâșii de lumină de un verde atât de intens încât părea aproape de smarald. Era imaginea unui turist despre Anglia la scară redusă, ceea ce nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
ar fi mulțumit cu puține, doar cîteva sunete. Un fel de semnal; te iubesc devenise aproape interjecție, o exclamație În jocul cuplurilor În formare; Thomas nu credea că va rosti vreodată vorbele magice. Ar fi fost și caraghios; considera expresia tocită; definea stări extatice, trecătoare, precum un aaaaaaaaah din finalul unei partide oarecare de sex. Thomas și Ingrid erau Împreună, iar asta Însemna ceva. Imaginația unui cuplu - bun, rău - salva deseori aparențele; prefăcătoria, la rîndul ei, putea să aducă o anume
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
și sunt adevărate călă torii în timp. Pasajul Verdeau este poate cel mai autentic dintre toate, găzduind cu discreție tot felul de mici galerii de artă, de anticariate, de minuscule restaurante și de librării cu aer prăfuit. Dalele de marmură tocite purtînd parcă amprenta a milioane de pași, firmele scrise cu vechi caractere de litere, felinarele și vitrinele doldora de curiozități, toate acestea și alte detalii nesfîrșite sunt mesajele unui secol epuizat, fragmente dintr-o memorie sfărîmată. Cînd am ajuns însă
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
Pereții erau tapetați cu hârtie dungată, și de tavan atârnau lămpi electrice cu abajururi plisate. În anticamera apartamentelor se vedeau chiar picturi murale alegorice, cam convenționale și reci, dar de factură îngrijită. La capetele scării vegheau doi copii de marmură, tociți și lucioși ca de ceară. Otilia sună apăsat soneria electrică. Se auziră pași grăbiți și grei, și Pascalopol însuși deschise ușa, îmbrăcat într-un halat larg de mătase fină, legat la mijloc cu un mare cordon, pomădat și parfumat cu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
murdar. Toate aceste mici dezastre nu zdruncinară fanatismul constructiv al bătrânului. Te-ai fi așteptat ca moș Costache să consulte un arhitect, să facă planuri din vreme, însă nu făcea asta. Scoțând din dulapurile lui creionul G. Călinescu cel mai tocit, își făcea singur, pe hârtie, un fel de schițe. Se exprimă limpede că arhitecții sunt niște hoți și că o casă trainică se face cu un zidar bătrân, priceput, cum fusese făcută și casa în care sta. Un italian bătrân
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
a dedicat asigurării securității personale pontificale. Pinky nu-și reprimă micul zâmbet, închipuindu-și un Robin format la propriu dintr-un viguros pod al palmei, plus cinci degete, pocnindu-i, cu severitate, pe toți aceia care se apropiau cu bombe tocite, crăpate sau demodate, de Scaunul Pontifical. - ...Intuiești, probabil, că protecția pontificală desfășurată de Robin a avut un teribil caracter neconformist... Metoda sa era de a le permite cât mai multor atentatori să tragă nestingheriți asupra urmașului Apostolului Petru, pentru ca apoi
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Ucenicul le îmboldea harnic: - Nii, uscăturilor! Hai, hai, hopa... Și le lovea cu picioarele desculțe pe cele mai apropiate, în burțile pline. În urmă, mai apucă să audă un zvon surd de glasuri amestecate, de strigăte și lovituri repezi. Luna tocită se lăsase într-o parte spre câmpul Cuțaridei. Era răcoare și noaptea de septembrie avea o limpezime strălucitoare. În depărtare se vedeau luminile Bucureștiului, ca un policandru atârnat de cerul jos. Numai aproape, spre mahalaua Filantropiei, pâlpâiau felinare cu gaz
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și a privit pe rând pereții albi, pe care se mai vedeau urmele lucrurilor luate și hârtiile desprinse din pioneze. Pe dușumele, Procopie uitase un caiet cu scoarțe albastre. Simți că i se face frig. Ieși. Afară, soarele de noiembrie, tocit și șters, cădea peste case. Sub streașină se așternuse un strat de frunze roșii de viță sălbatică. Motanii se tăvăleau a dragoste în jarul lor. Câinii se scărpinau de pomi. Intră în casă. Maică-sa spăla, și mirosul de leșie
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
poli cel puțin, prețul nisipului, putea să guste cum o da primăvara un morcov proaspăt, dospit o iarnă întreagă. Și-acum, la câtva timp de la întîmplarea aceasta, după ce le lăsa să dumice liniștite, ce apucau să roadă cu gingiile lor tocite, văduva nu le ierta. - Cum e, Chirițo, morcovul? - Bun, cum să fie, coană Marghioalo. - Bun, ai? mârâia văduva supărată numai de față. - Ce zice? Ce zice? întreba Lixandra. - Zice că dacă-i bun morcovul? - Bun, cum să nu fie bun
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]