461 matches
-
arătat lui Mark o poză cu Jude Law în care părea că începe să-i cadă părul. Ca să-mi întoarcă favorul, Mark mi-a arătat o poză cu Jennifer Aniston arătând fabulos nemachiată, cu pantofi cu talpă joasă și blugi tociți. Îmi fusese dor de asta. Durerea pe care am simțit-o dându-mi seama de asta s-a dovedit mult mai mare decât durerea de spate. Toate pastilele și tot sherry-ul din lume nu m-ar putea face să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
striga pe nume. Mă străduiam să ignor cântecul ei de sirenă când o voce a spus: —Scuză-mă. Era o fată cu părul des și scurt, blond decolorat, cu ruj roșu și o față foarte drăguță. Picioare lungi, în blugi tociți, și o jachetă neagră cu franjuri peste umeri. Părea că ezită. Stătea cu mâinile băgate adânc în buzunarele blugilor. —Locul ăsta e ocupat? — Da. Aștept pe cineva. —Ah... A făcut o pauză. M-am uitat în jur. Doar jumătate din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
din profil, uzi de spuma valurilor agitate din spate Și marea vrea să te atingă, iubito... Te-ai îndrepta către ea. Dar ai avea privirea orientată către mine. Buzele tale crăpate și arse de soare Le-aș creiona cu vârful tocit. Ochii tăi albaștri s-ar potrivi perfect cu cerul, Pe care plutesc câțiva nori și-un pescăruș. Ba nu, doi... Aș lăsa vântul să bată, Iar părul tău blond, in care s-ar pierde o rază de soare, Ar pluti
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93429]
-
o valorizare, ci de o opțiune estetică. Poetul nu e cel care a publicat cărți de poezie, ci vizionarul, artistul, cel care poate să-ți spună pe lângă povestea propriu-zisă și ce mirosuri sunt în încăpere, cum cade lumina pe covorul tocit, să creeze o atmosferă care să-ți rămână în minte și după ce ai terminat cartea. Altfel, un text poate fi impresionant, bine scris, dar nu va reuși niciodată să te emoționeze. Asta îmi imaginez că face ingredientul „poetic“ într-un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2187_a_3512]
-
-n pragul crizelor de astm, cu picioarele împleticite și cu sufletul pilaf. Parc-ar fi ghicit că țin cu Dinamo. Pe urmă, după ce ne încălzea bine, ne împărțea în două, în trei sau în patru echipe, ne arunca niște mingi tocite, cu șiret, și ne lăsa să jucăm. Era ca la ping-pong, învingătorii rămâneau la masă, învinșii treceau în spatele unei porți și-și așteptau iarăși rândul. El stătea pe margine și mânca semințe, uneori, rar, îl mai înjura pe câte unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
și zeama se prelinge peste cărți, caiete, foi mâzgălite și fotografii, dacă sub pat zac laolaltă un ciorap roșu, o minge de tenis, o riglă, un cotor de măr, coji de alune, o insignă de pionier, un creion cu vârful tocit și un extensor (între corzile căruia păianjenii țes ca la gherghef), în fine, dacă toate sunt așa cum sunt, nu înseamnă că lucrurile se petrec alandala. Dezordinea e una, iar haosul e alta. Exemple: 1. pe Elena Ceaușescu o chema, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
de rană deschisă, în inimă. "Victor! Victor!" - auzeam vocea ei strigîndu-mă din susul scărilor. Am coborât ore în șir pe scărița de lemn, înșurubată monoton în pereții dați până la jumătate cu ulei vernil. Mii, zeci de mii de trepte prăfoase, tocite, scârțâitoare. Globurile murdare din tavan dădeau o lumină tot mai stinsă, crepusculul devenea cafeniu închis, echivoc. Din când în când ajungeam pe câte un palier cu uși numerotate, mereu închise, și cu scaune acoperite cu vinilin slinos de-a lungul
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
de lenjerie de corp, de bluzițe, tricouri, pantaloni ecosez, fuste din cele mai diferite materiale, furouri lucioase și foșnitoare, vestuțe de discotecă, cutii întregi cu dresuri și șosete galbene, vărgate, stacojii, câteva perechi de blugi originali, unii nou-nouți, alții deja tociți, rochițe vaporoase de pânză topită, basmale negre cu bănuți aurii. Le așeză, bătîndu-le cu palmele, pe capacul pianinei, până când acesta, între celelalte mobile mai înalte, începuse să semene cu un culcuș îmbietor, policrom, de o moliciune delicioasă. Apoi, din despărțitura
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Aceste câteva ruble care, într-o lună, ajungeau cam la patruzeci, apăsau foarte greu asupra vieții mamei mele. De ani buni, umbla într-un palton cârpit în fel și chip, destrămat și urât mirositor, purta ghete cu tocuri strâmbe și tocite, din cauza cărora cred că o dureau atât de tare picioarele ei umflate. Când avea bani, mi-i dădea plină de bucurie, în timp ce eu îi primeam cu expresia de dispreț îngăduitor a omului care depune la bancă un mărunțiș fără importanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
am convins imediat ce l-am scos de acolo. Acest album avea o închizătoare metalică cu arc și era îmbrăcat în catifea liliachie. Partea pe care stătea albumul era ghintuită la colțuri cu niște flori de cuie de aramă rotunde, puțin tocite, flori pe care albumul se sprijinea ca pe niște rotițe; pe coperta de deasupra se putea vedea imaginea în culori plesnite a unei troici în galop, cu vizitiul ridicând biciul și cu nori deasupra tălpilor saniei. Deschisesem albumul și-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
ar mai răbda pământul unde-or mai fi! Și n-am spus nimic. Durerea o simt și acum, și-n urechi o simt, uite, când povestesc. M-au adus cu escortă la Tecuci. N-am cedat. Zarurile erau aruncate și tocite oricum. Era noapte. De serviciu era un locotenent Barbu. M-a legat cu lanțuri de mâini și de picioare. Dar, uite ce înseamnă omul: mi-a dat mâncarea lui, brânză și ce mai avea el de-acasă. Un gest pe
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
Pereții erau tapetați cu hârtie dungată, și de tavan atârnau lămpi electrice cu abajururi plisate. În anticamera apartamentelor se vedeau chiar picturi murale alegorice, cam convenționale și reci, dar de factură îngrijită. La capetele scării vegheau doi copii de marmură, tociți și lucioși ca de ceară. Otilia sună apăsat soneria electrică. Se auziră pași grăbiți și grei, și Pascalopol însuși deschise ușa, îmbrăcat într-un halat larg de mătase fină, legat la mijloc cu un mare cordon, pomădat și parfumat cu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
murdar. Toate aceste mici dezastre nu zdruncinară fanatismul constructiv al bătrânului. Te-ai fi așteptat ca moș Costache să consulte un arhitect, să facă planuri din vreme, însă nu făcea asta. Scoțând din dulapurile lui creionul G. Călinescu cel mai tocit, își făcea singur, pe hârtie, un fel de schițe. Se exprimă limpede că arhitecții sunt niște hoți și că o casă trainică se face cu un zidar bătrân, priceput, cum fusese făcută și casa în care sta. Un italian bătrân
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
negreșit în gândire și ține de fondul inspirat al acesteia, raționamentul caută să fie prezentat nu așa cum se petrece el pe viu, ci ca un demers mecanic, manipulat în trepte egale, simetrice, în așa fel încât efectul de surpriză apare tocit, leșinat, extenuat și chiar anihilat sau extrem de previzibil. Literatura, în schimb, judecă mai fluid lucrurile și își permite să iasă din aparatura militară (ai chiar impresia că în multe cazuri logicienii au un creier militar, aservit unei tehnici de cazarmă
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
de toate ! Zahareasca mai cârpea, mai peticea câte ceva ; ailantă, madam Daniel, arunca lucrurile una-două. I-a lăsat ei țoașca asta de piele-mpletită : Ia-o, madam Delcă, i-a zis, s-o ai amintire... I-a lăsat ș un covor persian tocit, unu mare, de l-a pus în sală. Și cămăși vechi de-a lu Daniel i-a lăsat, era gras Daniel, da tot nu era namilă ca omu ei, le-a înnădit ea, le-a cârpit, a mai tras omu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
seara, m-așed pe bancă, și stau... Doamne, ce bine e ! Ce minune ! Acolo parcă-i raiu pe pământ, nu alta ! — Bine, haide... E strâmtă curtea, dar uite, Vica a găsit loc unde să pună flori ! Printre cărămizile strâmbe, cu colțurile tocite, ale curții, ies tulpinile, ca niște vrejuri alburii, ale florilor de piatră. Flori mov roz, galbene - frunze înspicate. Florile colorate se întind ca o ciudată iederă pe treptele plesnite de la ușa Vicăi. Ce mândră e Vica de ele și de
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
această umilire, că e lipsit de demna înțepeneală a morții, de acea înfiorătoare înțepeneală demnă ? Și așa îl duc prin curtea pietruită cu cărămizi bătrâne, printre care se strecoară tulpinile viclene și alburii ale florilor de piatră. Jos, peste cărămizile tocite ale curții, peste florile mov-galben-roz, este sicriul lucios, în care l întind. La fel ca și cu cearșaful, acum trag de sub el cuvertura. Capul i se bălăngăne, rămâne strâmb, i-l așază decent în sicriul împrumutat, urcă sicriul pe umeri
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
nuc. „Masa asta mică“, spunea Balzac, „mi-a șters toate lacrimile, mi-a auzit toate gîndurile, brațul meu aproape că a tocit-o tot plimbîndu-se pe suprafața ei cînd scriu“. Lui François masa nu i se păruse chiar atît de tocită. Ce ți-e și cu scriitorii ăștia! Veșnic puși pe exagerare! Ar fi putut lucra În casa lui Balzac: cum lucra noaptea, nu ar fi deranjat pe nimeni. Nu avea nevoie decît de un fotoliu, o masă și liniște, trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
singura femeie pe care am abordat-o vreodată pe stradă. Eram Într-o cafenea de pe Champs-Élysées după ce vizionasem un film la spectacolul de la miezul nopții, iar ea intrase, cu picioarele goale În espadrile, purtînd un mantou vechi de blană cam tocit, o pereche de blugi și una din acele cămăși de mătase despre care am aflat mai tîrziu că erau singura ei cochetărie. CÎnd a ieșit din cafenea, m-am uitat pe geam cum se Îndepărtează, copleșit de ideea că n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
farfurii și hîrtie. — Ia Încearc-o, zise ea. — N-ar trebui. Nu Înainte de a face o baie. — O, prostii. Îmbrac-o. Vreau s-o văd pe tine! Așa că Helen se dădu Încet jos din pat, Își scoase cămașa ei de noapte tocită, Își puse pantalonii de la pijama și-și Închise cămașa. Pantalonii se prindeau cu un șnur din olandă. Cămașa se prindea În talie - era bogată ca o bluză, dar satinul fiind greu, Îi desena clar sînii plini și sfîrcurile. MÎnecile erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
De data asta Îl văzu și pe Fraser - și el se uita prin Încăpere. Întîlni privirea lui Duncan și-și lăsă ușor colțurile gurii. Apoi Îi privi pe tatăl lui și pe Viv cu interes... Duncan se gîndi la paltonul tocit al tatălui său. Își coborî capul și Începu să culeagă bucățele de furnir de pe masă. Avea mîinile curate, pentru că se Îngrijise să le spele În dimineața aceea și să-și taie unghiile. Pantalonii, la ambele picioare, aveau o cută adîncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Helen nu răspunse. Kay Își retrase brațul. Apucă gulerul cămășii lui Helen și Îl trase ușor În jos. Își puse buzele la baza gîtului, plimbîndu-și gura pe pielea fierbinte și netedă. Dar În timp ce făcea asta, Își dădu seama de materialul tocit pe care-l ținea În mînă. Își săltă capul de pe pernă și zise surprinsă: — Dar nu te-ai Îmbrăcat În pijamaua nouă? — Îmm? spuse Helen, de parcă s-ar fi aflat de partea cealaltă a somnului. Pijamaua ta, zise Kay, Încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
se strecoară fade prin jaluzele făcând camera să pară spălăcită și tulbure. Cu un efort mă scol, mă spăl și mă duc să mă bărbieresc ca lumea, dar mi s-au terminat lamele și mă râcâi pe față cu una tocită. Mă hotărăsc să nu merg cu mașina și mă Îndrept către stația de autobuz, simțind un amestec bizar de disperare și libertate, dându-mi seama că e abia zece și douăzeci a.m. și deja am luat decizia să ies la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
pare de argint. Poate că e. stelele par de aur. Poate că sunt. TIMPUL se prelinge printre degete. Și nu mai e... Alina Tonigaru, clasa a VIII-a C Happy-end Liniște deplină. Inexistente zgomote răsună sarcastic, glasul stelelor moarte. Fâlfâitul tocit al îngerilor muți treziți de mângâierea lunii. Gingășia de fildeș a oceanelor siderale este - curios lucru! - albastră. Tulburătoare mereu, niciodată stabilă, magia paradoxului mascat de tăcere frământă taina mirajului plictisit. Inexplicabilă liniște a conținutului celest. Sfidătorul Luceafăr pare un Tedy
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
bătea cu pumnii în piept. Atunci Apostol fu împresurat de un val de iubire izvorâtă parcă din rărunchii pământului. Ridică ochii spre cerul țintuit cu puține stele întîrziate. Crestele munților se desenau pe cer ca un ferăstrău uriaș cu dinții tociți. Drept în față lucea tainic luceafărul, vestind răsăritul soarelui. Apostol își potrivi singur ștreangul, cu ochii însetați de lumina răsăritului. Pământul i se smulse de sub picioare. Își simți trupul atârnând ca o povară. Privirile însă îi zburau, nerăbdătoare, spre strălucirea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]