1,162 matches
-
Sugestia străină se adaptează într-un mod specific dunărean: Zori de zîuă să răvarsă/ Și ochi încă n-am închis,/ Cum să-i închid cînd ei varsă/ Păraie de foc aprins . Versurile aceluiași Dorat i-au sugerat lui Conachi un topos ce va parcurge poezia moldoveanului de la un capăt la altul, decenii la rînd. Ci citind aceste stihuri, ce amoriul le urzăște:/ „Am o inimă în lume care sîmpt că mă iubește.”/ Ars am fost de-a ta iubire, dar această
Părintele (re)găsit al poeziei românești Costache Conachi by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5270_a_6595]
-
adevărat - pentru modul în care bocancii Istoriei calcă peste destinul uman individual, frângându-i, mutilant, cursul firesc. Lucian Dan Teodorovici reînvie anii „obsedantului deceniu”, speculând motivul vinovatului fără vină și găsind un culoar neexploatat ficțional în intervalul postdecembrist, acela al toposului concentraționar (revelat anterior de Paul Goma, de pildă). Protagonistul cărții, Bruno Matei, cu ascendență italiană maternă, este arestat, în ’49, din cauza relațiilor cu Lucrețiu Pătrășcanu (fost coleg de facultate al tatălui său, care îi facilitase obținerea unui post de consilier
Păpușari și marionete by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/5179_a_6504]
-
a se mai întoarce deadevă ratelea în spațiul originar, bardul efectuează acolo vizite melancolice, incursiuni ale unei rememorări ocazionale, mărturisind: „Eu aș fi vrut să mai rămîn, / Eu trebuie să plec (Legănări). „Emoția” d-sale e circumscrisă în principal de toposul urban (Emoție de primăvară). Se produce o sciziune în sistemul retrospectiv în cauză, legată de introducerea unui trecut „cult”, care se cumpănește fin cu cel ancestral, folclorizant. Un melos specific înfioară o sală de bal, stil mitteleuropean (Vechile dansuri). Această
Un limbaj personal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5187_a_6512]
-
clasat, bun doar de trecut în istorie și-n manuale, după cum Bacovia supraviețuiește mai cu seamă pe o latură a sa ce se "universalizează" mai lesne, cea a angoasei. În pofida acestor circumstanțe, producția poetică se îndărătnicește a porni inclusiv din toposuri cu particularități culturale proprii, care modelează temperamente, se răsfrîng în imaginar și în stilistică deseori la un nivel de autenticitate ce se cuvine luat în considerare. Un exemplu: Maramureșul, care nu e numai un set de poze color cu miză
Poeți maramureșeni by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6643_a_7968]
-
Luiza Săvescu (n. 1979) - poet, eseist, critic literar, redactor al revistei literare bilunare „Topos". Trăiește la Gdaâsk. A primit burse din partea Internationales Haus der Autoren Graz (2008), Ministrului polonez al Culturii (2007), Literarisches Colloquium Berlin (2006), Baltic Centre for Writers and Translators (Visby, 2004). Este laureat al premiilor Hubert-Burda-Preis (2008), Splendor Gedanensis (2007). În
Tadeusz Dabrowski by Luiza Săvescu () [Corola-journal/Journalistic/6315_a_7640]
-
nu numai în reluarea genuină a repertoriului tematic și a repertoriului gestual al devoțiunii, ci mai cu seamă în ritualul imaginativ, care nu e altceva decât un ritual anamnetic. Memoria ține funcțiile imaginației și ea e cea care decide asupra toposurilor imaginative, ca și asupra dicției imnifore a reveriei. Nu s-ar putea zice că Ion Horea n-a făcut exerciții de exorcizare a acestei identități, dar tot ce i-a ieșit, până la urmă, a fost o simplă transpunere ardelenească a
Ardeleanul definitiv by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6322_a_7647]
-
această zonă a creației lui, aproape toate mediocre ori previzibile, deoarece antologicul Șt. O. Iosif trebuie căutat în altă parte, acolo unde prima moștenire se află epuizată și apoi depășită. În vastul teritoriu ardelean-semănătorist, poetul pleacă de multe ori de la topos-ul satului lăsat în urmă, al depărtării de familia rămasă în Ardeal, al inadaptării la marele oraș. Tema l-a obsedat pe poet încă din perioada debutului („Da, mult mai bine ar fi fost/ Să fi rămas în sat la
„Muzică mai presus de orice” by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6339_a_7664]
-
și cer...// Vin verile Transilvaniei,/ le aud prin sânge ușoare cum trec - / miresme de sânziene/ și de porumb încruzit,/ cântec de greieri prin care/ calcă sfioase, țărăncile...”. De altfel, interogația revine obsesiv de-a lungul versurilor acestui volum, devenind un topos privilegiat, de indiscutabilă anvergură („Abia atunci înțeleg că e toamnă,/ că în apa fântânii/ umbra ei se apleacă - / semn viu de-ntrebare...” - Umbră în amurg, sau „Senin și singur, Doamne, ce senin/ mă simt aici pe plajă, lângă mare,/ sunt
Melancolii în palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4747_a_6072]
-
ori sub semnul tutelar al candorii și al purității, precum în poemul Tandrețea iluziei. Viziunea lirică este animată de bucuria/ nostalgia de a trăi într-un „paradis vegetal”, prin „invulnerabilitatea pe care o asigură întotdeauna candoarea” (Alex. Ștefănescu). De altfel, toposul paradisiac e perceput și de Al. Cistelecan ca marcă specifică a acestor poeme: „Pe această topică a paradisului, când pierdut, când regăsit, temele privilegiate vor fi, firește, cele ale copilăriei și ale «eternei reîntoarceri». Copilăria e, deopotrivă, un timp și
Melancolii în palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4747_a_6072]
-
din partitura erotică, sunt contaminate de acest limbaj evlavios ce se desfășoară ca o monodie melancolică”. În acest fel, versurile lui Eugeniu Nistor posedă înfiorarea nostalgică a unui eu liric care percepe spațiul natal ca pe un „paradis pierdut”, un topos edenic la care ființa nu poate accede decât prin intermediul evocării și sugestiei. Poet cu o structură clasicizantă, Eugeniu Nistor își orientează demersul liric spre resuscitarea unui trecut exemplar, a unei geografii mitice, simbolizând o întreagă istorie, fără să apeleze însă
Melancolii în palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4747_a_6072]
-
evocator. Versurile lui Eugeniu Nistor reprezintă tot atâtea somații adresate adâncurilor firii, profunzimilor universului, unei sacralități abia întrezărite, unei lumini difuze ce nu se arată niciodată pe deplin. Peisajul transilvan, istoria, tăcerea, absența, înserarea, modulările unui timp mitic, acestea sunt toposurile predilecte ale poetului, acele elemente ale figurației lirice care îi conturează un relief propriu, într-o rostire elegiacă, ce-și interzice tonalitatea retorică, amplitudinea timbrului, asumându-și, în schimb, modulația reținută, dicțiunea solemnă și o poetică a elipsei, prin care
Melancolii în palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4747_a_6072]
-
boemilor de la Acvariu, debordând de inteligență și umor, dar și de oarecare morbidezza, pe fond de classic-jazz și rhythm & blues. Deși pare o lume închisă, adăpostind personaje pitorești, melancolizate de muzică și de alcool, localul acesta nu devine, totuși, un topos al poveștilor, cum sugerează Cristina Balinte, pe coperta a patra. Dialogurile nu se dezvoltă suficient pentru a toarce niște fire narative. Mai expandat este flashback- ul despre perioada de comentator sportiv la radio a lui Timi, însă el aparține mai
Rafinament fără explozie by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/4797_a_6122]
-
nu numai în reluarea genuină a repertoriului tematic și a repertoriului gestual al devoțiunii, ci mai cu seamă în ritualul imaginativ, care nu e altceva decât un ritual anamnetic. Memoria ține funcțiile imaginației și ea e cea care decide asupra toposurilor imaginative, ca și asupra dicției imnifore a reveriei. Nu s-ar putea zice că Ion Horea n-a făcut exerciții de exorcizare a acestei identități, dar tot ce i-a ieșit, până la urmă, a fost o simplă transpunere ardelenească a
Caligrafiile memoriei by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4605_a_5930]
-
celorlalți într-un mod grotesc ș...ț Revelația bolii e că lumea e în mare măsură rezultatul unui set de convenții umane care funcționează solidar, mascându-și astfel caracterul «construit» și participând la o impostură”. Înțeleasă astfel, boala devine un topos în întregime blecherian, cu ramificații în toate ungherele operei. În fond, cartea criticului ieșean nu face nici mai mult nici mai puțin decât s-ar cere de la orice biografie bună: să dea seama de un mod original de a fi
Resurecția biografiei by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4627_a_5952]
-
căci în primul rând propriului nostru interior, în care trebuie să încapă Lumea. O repetă obsesiv, pe infinite etaje neîncheiate, și poetul Paul Celan, spre a ne sugera, ca în gravurile lui M.C. Escher, că interiorul și exteriorul sunt același topos ÎN și DIN care se intră sau se iese simultan. Iar astfel emoția este interiorul maximei noastre exteriorități, universală, căci strict autobiografică. Distorsiunile de spațiu cu care ne-au obișnuit reprezentările fractale existau deja natural în dinamica stroboscopică a emoției
În adâncul emoției by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/5755_a_7080]
-
chiar fără să tragi din ele / pe pervaz păhărelele cu pască / se umplu cu apă de ploaie” (Porumbel). Deloc flamboaiantă, amintirea sentimentală e redusă la formatul naturaleței, rătăcindu- se delicios în sonul folcloric (apare astfel și o delicată figurare a toposului tradițional): „Odinioară demult / Că Nadia, că Sonia, că Mașa / Aiurea! Nu voi s-ascult! // Dumneaei, ehei! Avea trei miei:/ Unul se dădea pe brazdă / Altul se dădea la gazdă / Numai eu țipam că azi dă / Iarna iarbă-n dinții mei
Nevoia unei consubstanțieri by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5859_a_7184]
-
de acest lut, În brațul vostru să mă luați.“ Aceste versuri au fost compuse cînd Heliade nu avea nici 30 de ani, deja ferm convins că menirea sa era realizarea renașterii culturale a țării. Exaltarea morții se transformă într-un topos personal, mai puternic decît locul comun romantic. Contemporanii glumeau pe seama poetului, gata oricînd să aștearnă pe hîrtie cuvîntări funebre și panegirice ale personalităților dispărute; era vorba de o atracție mai profundă decît aceea a oratoriei mondene; ea l-a împins
Întemeietorul by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5539_a_6864]
-
e un Orfeu ce nu refuză bacanalele imaginarului. Asta e voluptatea și coșmarul său. Rămânând la nivelul acestor referințe mitologice, consubstanțiale lui Ion Mureșan, aș spune că fiecare act imaginativ al său poate reprezenta un fragment al unui ritual dionisiac. Toposul cărții sale și al mitologiei ei e cârciuma - imaginea izomorfă îndepărtată a popasurilor satyrilor și bacantelor. Spațiu de petreceri infernale, regăsit la toate răscrucile, pe traseul ce pornește din Hades, trece prin halta Rimbaud, cotește prin saloanele suprarealiste, ilustrând sublime
Un satyr convertit la orfism sau un Orfeu satyric by Aurel Pantea () [Corola-journal/Journalistic/5697_a_7022]
-
definește pe sine aluziv și detașat: „Captiv în labirintul supraviețuirii,/ atras de nebănuite himere“. Sedus de mirajul imaginarului livresc, dar și de aventura formelor concretului mundan, Constantin M. Popa comentează, în paginile sale, teme de mare impact asupra gândirii contemporane (toposul identitar, diversitatea culturală, dilemele cotidianității și ale socialului), prin intermediul unei scriituri disponibile, ce glisează de la notația nudă la ceremonialul reveriei fascinate de relieful propriilor rememorări.
Obsesia identității by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/3288_a_4613]
-
studii de mai târziu, fie că e vorba de „Mircoarmonia”, de „Îmblânzirea romantismului” sau de „O teorie a secundarului”, pun în scenă, în ecuații diferite, această dinamică foarte subtilă dintre Centru și periferie. Și mai ciudat e, însă, că acest topos - care face cât o poetică de autor - e prezent în mai toate studiile din perioada românească. Atenția față de microfenomen, combinată cu un olimpianism integrator, dau personalitate fragmentelor din Calmul valorilor, compuse, în general în retorica austeră cu care criticul ne-
Etica distanței by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/3464_a_4789]
-
asta, pentru că Dósa speculează nemaipomenit de bine cam toate simbolurile, clișeele și stereotipiile „țării tuturor posibilităților”, resemantizându-le. Huckleberry Finn, Holden, Humbert Humbert și Robert Mancini, American Pie și summercamp movies sau, pur și simplu, spiritul Coca Cola nu mai sunt topos-uri privilegiate ale visului american, ci mostre de ipocrizie - pe cât de „sclipicioase”, pe atât de insidioase - ce populează coșmarul imigrantului. Un coșmar... colorat, trebuie spus, tocmai pentru că derivă direct din visul american, ca o prelungire monstruoasă a lui. Ceea ce-i
Window-shopping by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/3163_a_4488]
-
din epistolele trimise și primite de cărturarul de la Cluj. O investigație, ulterioară, ar trebui să semnaleze și să adnoteze imensa literatură epistolară pe care a scris-o și trimis-o Adrian Marino în țară, în Europa și dincolo de fruntariile acestui topos. Epistolele acestea ar elucida anumite enigme și aspecte ale biografiei și operei unuia dintre cei mai însemnați comparatiști ai literaturilor romanice. Extrem de prețioase sunt și epistolele pe care le-a elaborat pe când era director și coordonator al revistei plurilingve Cahiers
Noi completări la bibliografia lui Adrian Marino by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/4012_a_5337]
-
pe anul 2009, Premiul „Cartea anului 2009”, acordat de revista România literară etc. Poezia lui Varujan Vosganian se înscrie în sfera căutării simbolurilor fundamentale ale existenței, circumscriind stări-limită (moartea, disperarea, confruntarea cu destinul, tentarea, în registru tragic, a limitelor umanului, toposul jertfei, cu toate ipostazele și dimensiunile sale). O poezie semnificativă pentru acest registru tematic și stilistic este Cuvântul care ucide, rememorare, în tonalitate de litanie obiectivată, a jertfelor din decembrie 1989: „îmi amintesc în douăzeci și unu decembrie/ lumina era stranie, de
Scriitura ca depoziție by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/3121_a_4446]
-
Voinescu sau Jeni Acterian). De altfel, cartea se organizează ca un triptic - Trăind regal frumusețea, plăcerea și dăruirea de sine, Între jubilație și destrămare, Suferința ca împlinire se numesc cele trei părți, fiecăreia revenindu-i câte unul din cele trei toposuri ale recluziunii anunțate în titlul cărții - prima parte fiind dedicată portretelor Reginei Maria, Mariei Cantacuzino-Enescu, lui Zoe Cămărășescu și Cellei Delavrancea. Și cea mai senină parte a cărții, Trăind regal frumusețea, plăcerea și dăruirea de sine e un exercițiu de
Elogiu feminității by Andreea Răsuceanu () [Corola-journal/Journalistic/2939_a_4264]
-
par a fi și cele trei epistole trimise istoricului Constantin Moisil (1876-1958), specialist în numismatică și arhivistică, pentru care Constantin I. Karadja nutrea sentimente de admirație și prețuire intelectuală. Epistolele sunt trimise din satul Grumăzești, situat din ținutul Neamțului, un topos unic în România dar și în Europa, unde înțeleptul și eruditul cărturar își păstra o bună parte din arhiva și biblioteca sa ce cuprindea incunabule privitoare la Țările Române. * Grumăzești, T[âr]g[u]Neamț 23 iunie 1924 Dragă domnule
Constantin I. Karadja și contemporanii săi by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/3653_a_4978]