1,165 matches
-
argint, apare în 1966. Proza scurtă publicată de B. reunește schițe și povestiri în care sunt analizate stări afective variate, legate mai ales de momente tensionate, reflectând criza interioară a personajelor. Primează notațiile lirice, descrierea nuanțată a peisajelor (marea este toposul preferat) și surprinderea fină a detaliilor. Fiecare gest pare simptomul unor atitudini și relații complexe, care incită prin ambiguitate. Narațiunea se concentrează pe forța sugestiei și mai puțin pe definirea concretă a sentimentelor. Sunt alese personaje feminine în formare, vulnerabile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285628_a_286957]
-
înflăcărează și îngheață sau dorința îndrăgostitului de a se substitui unuia din obiectele de podoabă - turban, colan („Mă mulțumesc dar să fiu cerc și să am de centru nu pământul, ci sfera grațiilor și izvorul amorului”), saric - ale iubitei, adevărat topos al jocurilor senzualității în lirica vremii, ca și metafora ,,pervanelei”, fluturele atras și distrus de flacără. Motivul trandafirului (cu o veche tradiție, de la anticul carpe rosam la cântecele trubadurilor medievali și la roza mistică a lui Petrarca) sau motivul oglinzii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290402_a_291731]
-
nevoie de o nouă formă de logică, bazată pe indecidabile (aici: propoziții asupra căror valoare de adevăr nu putem decide, a căror valoare de posibilitate trebuie Însă reținută și pusă În legătură cu indecidabilele derrideene). Această nouă logică ar putea fi logica toposurilor 1, În care observatori diferiți, care raportează corect ceea ce văd și adună maximum de informații accesibile, stabilesc o aceeași valoare de adevăr pentru propria situație de observare. O cosmologie a observatorului recuperează timpul: În universul nostru, un observator poate vedea
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
prin reflectarea temporală specific umană pe care o presupune chiar și memoria colectivă, un produs al intersubiectivității sociale, deci unul În care reflexele prea intens subiective sunt relativizate de Împărtășirea lor de către alți subiecți. „Locuri ale memoriei” vor fi deci toposurile - nume, obiecte și chiar locuri propriu-zise - care marchează hărțile invizibile ale imaginarului unei colectivități. A le desemna ca „amintiri” ar fi oarecum eronat, câtă vreme, spre deosebire de acestea, care evocă un trecut de care s-a produs separația psihologică și care
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
și misterul. Ea face parte din șirul capodoperelor fără autor ale literaturii universale. Dar toate acestea țin de un succes estetic și nu Îndreptățesc suficient ecoul național al temei mioritice, din care literații și gânditorii români au făcut unul dintre toposurile cele mai frecventate atunci când vine vorba despre identitatea românească. De ce ar fi Miorița mai emblematică pentru modul de a fi al românilor decât orice altceva? În lumea elitei, a culturii scrise, acest succes Începe cu jumătatea secolului al XIX-lea
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
Întâi, la nivelul societății românești În ansamblu, tendința pare să fie una de urbanizare treptată a țării. Chiar dacă falimentul industriei noastre a purtat masele de muncitori Înapoi În sate, aceste așezări - ce păreau cu câteva decenii În urmă niște adevărate „toposuri ale eternității” - nu mai sunt izolate și nu mai adăpostesc sătenii de odinioară. În satul vremurilor posttotalitare, care e unul al contradicțiilor - agricultură cu mijloace feudale, administrație de tip cvasicomunist, vile de vacanță ale orășenilor Înstăriți și televiziune prin satelit
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
se pare că exemplele pe care ni le-ați dat sunt dintr-un areal destul de limitat față de cel pe care Îl preconiza textul teoretic, un spațiu imaginar transnațional, transetnic, În care „locurile memoriei” Își pierd sensul spațial, fiind În esență toposuri. Dar oricum, tot demersul mi se pare extrem de riscant pentru o cercetare foarte amplă și foarte serioasă, chiar dacă e vorba de un serium ludere, În ultimă instanță. Și e foarte riscant, pentru că s-a Încetățenit deja - și cred că toate
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
perspectivă psiho-istorică, despre contextele În care inconștientul masei proiectează o fantasmă necesară. Apoi, În accepțiunea sa politică, „locurile memoriei” presupun cel puțin două discursuri: discursul puterii, cel oficial, și apoi discursul maselor, modul În care conștiința de masă receptează un topos impus de autoritatea ideologică. Voi da un exemplu care probabil e iarăși derizoriu, total nereprezentativ: În satul bunicilor mei, În ziua de 23 august se scoteau cartofii, fiindcă aveau zi liberă de la CAP. Era o zi trăită altfel. Sunt mai
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
eudemonist luptă în două tabere învecinate. Nu chiar prieteni, desigur, dar nicidecum dușmani. Oricum, de aceeași parte a baricadei în fața căreia Platon reprezintă pozițiile antihedoniste... X PRODICOS și „fericirea” -1- Soarta literei „Y”. Filosofia antică utilizează în mod recurent un topos referitor la cele trei genuri de viață: viața teoretică de cercetare dezinteresată, viața dedicată acțiunii politice și viața hrematistică, închinată afacerilor. Toți autorii care recurg la această împărțire tripartită ierarhizează scopurile care comandă alegerea genului de viață. Ce anume îi
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
în scenă, față în față, a vieții private a înțeleptului și a vieții publice a oratorului implicat în viața cetății. Ansamblul programului decorativ al vilei îndeamnă la acest gen de reflecție care decurge din logica binară a lui „Y” - faimosul topos grecesc ilustrat în mod clasic de Prodicos din Keos. Philodemos, autor al unei cărți intitulate Despre modurile de viață, a putut expune în toate detaliile gândirea sa asupra acestui subiect, precum și această îmbinare estetică interioară: cartea și sculptura exprimă în
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
motor să dispară apoi în favoarea alteia: discul dur informatic. în orice caz, cauzalitățile oarbe par să anime o filosofie stigmatizată pentru simplificările ei exagerate. Opoziția dintre viață, idee, imaterialul spiritualiștilor, și mecanică, atom, materia adepților imanenței pure, acționează ca un topos al istoriei filosofiei. Totuși, platonicienii nu exclud particulele concrete, lumea reală, după cum nici epicurienii nu exclud sufletul sau spiritul - la Lucrețiu, spiritul dă impuls sufletului care comandă trupul și este localizat în partea mediană a pieptului. în schimb, sufletul este
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
să ne bucurăm de suferințele altuia, ci doar să știm să profităm de situația fericită în care se află cel care nu a fost lovit de nenorocire. Scena navei luptându-se cu valurile și a spectatorului de pe plajă este un topos greco-latin prezent și într-o piesă pierdută a lui Sofocle; o regăsim și la Tibul, Horațiu și Philodemos, iar mai apoi și la Marc Aureliu. Din secolul al V-lea î.Hr. până în secolul al II-lea d.Hr., imaginea e
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
teoretică asumată: istoria literaturii este și istoria receptării ei - idee cu totul modernă. Contribuția literară a Transilvaniei face și obiectul primelor studii din culegerea Ipostaze critice (2001), unde se urmărește impactul acestei părți de țară asupra lui Mihai Eminescu sau „toposul ardelean” în opera lui Ioan Slavici. Ponderea cărții stă însă în comentariile despre alți mari scriitori - Ion Barbu, V. Voiculescu, Liviu Rebreanu, G. Călinescu, Mircea Eliade, M. Blecher, E. Lovinescu, Paul Zarifopol ș.a. - din perspectiva edițiilor critice, al căror cronicar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289397_a_290726]
-
se află într-o companie aristocrată, a unor tineri, care pun tot felul de întrebări legate de dragoste, în maniera celor descrise a avea loc la curțile din Franța. Plăcerile nobile ale celor din regatul Napolelui au fost asociate cu toposul grădinii idilice, pline de splendoare, în care tinerii manierați trăiesc clipe de desfătare spirituală. Motivul acesta devine încărcat de melancolie pentru că amintește de o lume ideală, în acord deplin cu natura, pe care autorul se pare că a cunoscut-o
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
sale mai timpurii, reprezintă unul dintre aspectele paradoxale ale autorului în ultima parte a vieții sale, deoarece, în chiar ultimii ani de viață, a considerat potrivit să retranscrie Decameronul.16 Vittore Branca consideră că această scrisoare este mai curând un topos literar decât o critică reală sau o subestimare a propriei creații.17 La fel va proceda și Chaucer în Povestirile din Canterbury, acestea încheindu se cu o Retractare finală, menită să aducă în prim plan valorile morale, pe care societatea
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
desemna „durerile dragostei”. În exordium, naratorul povestește despre o doamnă, Maria, pe care a întâlnit-o într-o biserică de Paști și care i-a dăruit noului îndrăgostit fericire supremă și lumină, elemente convenționale ale iubirii medievale. și urmând un topos antic, el declară că la cererea femeii a scris cartea, pe care de altfel i-o dedică. Proemul este un procedeu retoric, prezent în fiecare operă boccaccescă, scrisă după Caccia di Diana, și care are rolul de a stabili o
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
Aici lucrarea este închinată iubitei absente a naratorului, Filomena, pentru care va spune povestea lui Troiolo și a suferinței lui, cauzate de plecarea Criseidei. Opera are rolul de a-i alina propria durere legată de plecarea iubitei sale. Găsim convenționalul topos al învinuirii proprii: autorul a scris această lucrare în rime simple (folosind forma versului popular narativ, ottava), în limba florentină, într-un stil necăutat și a găsit consolare în actul creației.” Judith Serafini-Sauli, op. cit., p. 29. (trad. n.) 950 Ibidem
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
definit de Durand ca "neîncetatul schimb care există... între pulsiunile subiective și asimilatoare și somațiile obiective ce emană din mediul cosmic și social" și pe care-l numește și "imaginar" considerat drept "un segment" al "magistralei" mișcări a materiei, un "topos" al "saltului de la biologic la social"80. Conform teoriei lui Durand, imaginarul se situează între ,,pulsiunile subiective și somațiile obiective", astfel încât se poate "pleca în descrierea lui fie de la natura psihologică, fie de la cultură"81. Punctul de plecare al demonstrației
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
ale vieții naratorului, stabilind în acest fel implicarea temporalității în crearea realului. Rolul lor este acela de a marca trecerile sau locurile succesive ale ființei care se autoanalizează și se cunoaște pe sine odata cu percepția pozitivă sau negativă a toposului. În cazul lui Blecher, toate aceste variante de caverne, prăpăstii și scobituri se configurează din aspirația eului de a umple un gol interior, dintr-o tânjire după starea de echilibru a eternității, aspirația în fapt de a avea o altă
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
onticului, logos-ul se împlinește ca ontologic (ontologic), iar metalogicul, ca filosofie a logos-ului, nu mai este doar gândire-despre-gândire, ci mai mult, gândire-despre-ființa-care-gândește. Astfel, metalogicul atinge limita logicului și, în același timp, o depășește pentru că se constituie ca loc (topos) al filosofiei văzută ca ontologie fundamentală, gândire esențială despre ființă (Noica 1998; Heidegger 2003). Depășire a limitelor logicului, metalogicul este, totodată, deschidere câtre ființă și sens, câtre filosofie și semiotică, logos și ethos, ordine și libertate, gândire și credință. Dar
by Sergiu Gherghina [Corola-publishinghouse/Science/1101_a_2609]
-
uneori dormitează"59 Însă aici este folosită în scop evident polemic. Aducerea în același plan a anticilor cu modernii este o idee pe care Perrault o mai întărește și prin argumentul naturii imuabile. De fapt, acesta reprezintă un fel de topos al textelor Modernilor, regăsindu-se printre alții și la Fontenelle. Perrault accentuează faptul că substanța naturii, fiind aceeași, poate să genereze în orice epocă spirite înalte: " Pentru a crea caracterele precum și-n creația trupurilor, / Natura a făcut mereu aceleași eforturi
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
atributele celuilalt, devenind, ca la Eminescu, „chin dulce” și „farmec dureros”. Fundamentală este percepția existenței îndreptate inexorabil spre „amurg”, al cărui potir e „plin cu otrave”. Acum, moartea nu mai apare ipostaziată, iar scenariile de hăituire cedează pasul unui alt topos, al chemării thanatice, îmbrăcând forma soliei mute, neutre, dar și a îmbierii cvasierotice ori a imperativului brutal (Oberon). Neființa este prevestită și de peisajul celest nocturn (De caelo, Seraphita), dar mai ales de cel autumnal (Brumariul, Rob Codru, Muza tragică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285840_a_287169]
-
sau pe care o pot contesta. În teoretizarea lui Marc Angenot, retorica manifestului este o "retorică a continuității explicite", adică "ea întărește în enunț ceea ce, altundeva, ar putea fi presupus ori lăsat într-o stare latentă; ea articulează entimema în defavoarea toposului"163. În ipostaza unui discurs politico-ideologic, manifestul mizează, mai mult decât oriunde, pe o finalitate pragmatică, urmărind, la modul cel mai concret, influențarea atitudinii destinatarului. Trebuie semnalat faptul că, în această variantă, manifestul aparține, în marea majoritate a cazurilor, unui
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
discernământ sau critica politicianismului, considerându-l pe Arghezi, printr-o asociere fără echivoc cu Eminescu, "reprezentant al marilor permanențe naționale". În esență, predispoziția polemică a celor doi creatori traduce, după Marc Angenot, din aceeași perspectivă a teoriei discursului social, un topos cultural transistoric Mundus inversus, în care fiecare generație înscrie contradicțiile momentului prezent"219. Gazetăria eminesciană, privită din perspectiva ariei tematice, dar luând în considerare și predispoziția structurală a poetului, reprezintă rodul unei gândiri care, printr-o alchimie proprie, a combinat
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
fi gazdă / 56 Ulise la Polifem sau curiozitatea batjocorită / 67 Inversarea rolurilor / 75 Visul Nausicăi / 81 Rusticitatea unui porcar / 90 În seara unei zile frumoase / 95 Filemon și Baucis / 96 O teoxenie / 98 Învățăturile poveștii / 105 Posteritatea și avatarurile unui topos / 113 Ospitalitate și dragoste conjugală / 116 Dorința de Itaca / 123 Arhitecturi ale dorinței / 153 Deliciile surprizei / 156 "Doliul rozelor" / 172 Un singur castel. Despre un castel și despre un viol: Rousseau și ospitalitatea / 189 Pipăitul ospitalității: Gustave Flaubert / 217 Secret
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]