2,402 matches
-
lui cu rotile, fără să-i zâmbească Verigii Lipsă, la fiecare pas Miss America pune un picior în fața celuilalt, făcându-și șoldurile să pară mai zvelte, piciorul din față ascunzându-l mereu pe cel din spate. Pasul Modelului, îi spune Tovarășa Lătrău. Se înclină spre carnețelul Contelui Calomniei și spune: Nuanța aia de blond e ceea ce femeile numesc accentuarea culorii părului. Miss America a scris cu ruj pe oglinda din baie, o mâzgălitură pentru prietenul ei, în camera de motel în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
bilet spunându-i ofițerului care se ocupă de eliberarea ei condiționată că poate fi contactată la numărul 1-800-TEAPA. Contesa Clarviziune iese din penumbră purtând un turban, înfășurată într-un șal de dantelă. Plutind pe culoar, se oprește o clipă lângă Tovarășa Lătrău. — Că tot te întrebi, spune Contesa, fluturându-și mâna moale cu o brățară largă de plastic în jurul încheieturii. Zice Contesa: E un senzor de poziționare globală. O condiție a eliberării mele înainte de termen... Un’, doi, trei pași pe lângă Tovarășa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Tovarășa Lătrău. — Că tot te întrebi, spune Contesa, fluturându-și mâna moale cu o brățară largă de plastic în jurul încheieturii. Zice Contesa: E un senzor de poziționare globală. O condiție a eliberării mele înainte de termen... Un’, doi, trei pași pe lângă Tovarășa și Conte, lăsați cu gura căscată, și fără să se uite în urmă, Contesa spune „Da”. Își atinge turbanul cu unghiile de la o mână și spune: — Da, ți-am citit gândurile... După încă o intersecție, după următorul centru comercial cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
a ace de pin. Mirosul rășinii de pin din focul de tabără. Mirosul de busuioc și coriandru din sosul de salată. Mirosul de santal din piața de articole exotice. Părul lung, tăiat drept, i se leagănă în dreptul tivului de la sari. Tovarășa Lătrău dă ochii peste cap până i se vede doar albul, și-și face vânt cu bereta ei neagră de fetru moale, spunând: — Paciuli... Colonia asta a scriitorilor, insula noastră pustie, ar trebui să fie încălzită comfortabil și climatizată sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
coborât pe o rampă de ieșire, am tot mers până când domnul Whittier a spus „Întoarce aici”. Strângând în mâini cadrul cromat al scaunului cu rotile, a arătat smucit cu degetul lui împuținat, cu pielea uscată și unghia galbenă ca osul. Tovarășa Lătrău și-a înălțat nasul, a adulmecat spunând: — O să trebuiască să suport putoarea asta de paciuli în următoarele douăsprezece săptămâni? Domnișoara Hapciu a tușit în pumn. Și Sfântul Fără-Mațe a intrat cu autobuzul pe o alee îngustă și întunecoasă. Printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
palide, o dâră de sânge pare să se întindă la nesfârșit. Degetele i se relaxează, și cuțitul cade pe covor, și ea spune: — Acum, domnule Whittier, trebuie să-mi dați voie să mă duc acasă... Înghiontindu-l pe Contele Calomniei, Tovarășa Lătrău spune: — Ce ți-am zis? Uită-te. Face semn înspre vârful cosiței însângerate și spune: Acuma se vede cicatricea de la liftingul facial. Și Lady Zdreanță e moartă. Așa spune Sora Justițiară, verificând cu degetul carotida. Cu degetul mânjit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Alea două zile în care aveam să postim cu adevărat, înfometați și suferinzi, le-am fi putut lungi până la vreo două săptămâni în poveste. În carte. În film. În miniserialul de televiziune. Am flămânzi doar atât cât să căpătăm ceea ce Tovarășa Lătrău numea „pomeți de lagăr”. Cu cât mai multe proeminențe are o față, cu atât mai bine arată la TV, spune Miss America. Pungilea alea etanșe erau atât de rezistente încât toți ne-am milogit pentru un cuțit de la Bucătarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Agentul Ciripel cu videocamera. — Credeți-mă, spune Sfântul Fără-Mațe. Din întâmplare, știu multe despre măruntaie. Domnișoara Hapciu strănută în pumn, de parcă am mai avea nevoie de moartea ei. Domnișoara Hapciu, viitoarea stafie a acestui loc. Ștergându-și brațul de picături, Tovarășa Lătrău spune: — Scârbos! Spune: Unde-ai crescut, într-o sferă de plastic? Și domnișoara Hapciu spune: Da, cam așa ceva. Pețitorul se retrage, spunând că e obosit și are nevoie de somn. Și se furișează în pivniță să saboteze centrala termică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
care a coborât aseară în pivniță și a tăiat toate cablurile centralei termice cu un cuțit de pâine. Doamna Clark se freacă la ochi cu mâna. Din spatele videocamerei, Agentul Ciripel spune: — Ai habar cât e ceasul? În reportofonul Contelui Calomniei, Tovarășa Lătrău spune: — Știi că nu este apă caldă? Tovarășa Lătrău, cea care a urmărit traseul conductelor de cupru pe tavanul pivniței, urmându-le până la boiler și închizând gazul. Ea tre’ să știe. Doar a smuls maneta valvei de gaz și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
toate cablurile centralei termice cu un cuțit de pâine. Doamna Clark se freacă la ochi cu mâna. Din spatele videocamerei, Agentul Ciripel spune: — Ai habar cât e ceasul? În reportofonul Contelui Calomniei, Tovarășa Lătrău spune: — Știi că nu este apă caldă? Tovarășa Lătrău, cea care a urmărit traseul conductelor de cupru pe tavanul pivniței, urmându-le până la boiler și închizând gazul. Ea tre’ să știe. Doar a smuls maneta valvei de gaz și i-a dat drumul într-o gură de canal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
stă de vorbă cu domnișoara Hapciu în salonul italian cu scaunele lui brodate și fâșii de mătase verde între ferestrele înalte cu geam oglindă: e locul în care se poate înfiripa o idilă. — M-am gândit să mă îndrăgostesc de Tovarășa Lătrău, zice Sfântul Fără-Mațe. Lângă ei, satârul e împlântat în masa lungă de lemn: stafia domnului Whittier așteptându-și următoarea victimă. Ștergându-și nasul într-o parte, domnișoara Hapciu îl întreabă dacă i-a spus și Tovarășei Lătrău despre îndrăgosteala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
mă îndrăgostesc de Tovarășa Lătrău, zice Sfântul Fără-Mațe. Lângă ei, satârul e împlântat în masa lungă de lemn: stafia domnului Whittier așteptându-și următoarea victimă. Ștergându-și nasul într-o parte, domnișoara Hapciu îl întreabă dacă i-a spus și Tovarășei Lătrău despre îndrăgosteala asta. După ce ne salvează, în timpul campaniei de marketing și promovare media, cei doi care s-au zbătut să fie împreună va trebui măcar să se prefacă îndrăgostiți. Cum se comportă aici nu contează, dar după ce se deschid ușile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
prăfuit. Toate poveștile astea se vor sfârși cu povestea noastră. După miile de realități diferite ale pieselor de teatru și filmelor, ale religiei și stripteuzelor, clădirea asta va deveni pentru totdeauna Muzeul Nostru. Pețitorul le spune candelabrelor de cristal „piersici”. Tovarășa Lătrău îi spune fumoarului gotic „Camera lui Frankenstein”. În foaierul maya, Reverendul Fără Dumnezeu spune că basoreliefurile portocalii sunt strălucitoare ca lumina unui reflector de pe podium trecând prin petalele de mătase ale unei clasice fuste-lalea bufante create de Christian Lacroix
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
stacojie, legat cu șnur de aur. Încetând să mai fie un personaj, domnul Whittier a devenit recuzită. Păpușa noastră. O constelație căreia îi putem alipi o poveste ca să zicem c-am înțeles. Cu fața ascunsă într-o batistă de dantelă, Tovarășa Lătrău spune: — Nu știu de ce-ar trebui să-l plângem. Respiră prin parfumul vechi impregnat în batistă, încercând să nu simtă duhoarea. Spune: „Personajul meu n-ar plânge”. Spune: — Jur pe trandafirul tatuat pe fesă că bătrânul m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
plângem. Respiră prin parfumul vechi impregnat în batistă, încercând să nu simtă duhoarea. Spune: „Personajul meu n-ar plânge”. Spune: — Jur pe trandafirul tatuat pe fesă că bătrânul m-a violat. Și brusc cortegiul funerar se oprește. În clipa asta, Tovarășa Lătrău e victima numărul unu între victime. Restul suntem cu toții în roluri secundare. Doamna Clark, care ne conduce, privește îndărăt și spune: — Ce-a făcut? Și din spatele videocamerei, Agentul Ciripel spune: — Și pe mine. Pe mine m-a violat primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
sferice care te arată gras. Chiar și pe slăbănogul de Sfânt Fără-Mațe, cu pantalonii și mânecile cămășilor mereu fluturând în jurul lujerelor subțiri ale picioarelor și brațelor. Nu, crimele și chinurile nu ne umpleau chiar toate zilele. Unele zile erau așa: Tovarășa Lătrău se privește într-o piersică, întorcându-și fața ca s-o vadă din unghiuri diverse în sticla bombată. Cu degetele celeilalte mâini, cu buricele lor trage pielea flască înapoi deasupra urechii. În timp ce trage, adâncitura întunecată de sub pomete dispare. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
piersică, întorcându-și fața ca s-o vadă din unghiuri diverse în sticla bombată. Cu degetele celeilalte mâini, cu buricele lor trage pielea flască înapoi deasupra urechii. În timp ce trage, adâncitura întunecată de sub pomete dispare. Ce spun o să sune groaznic, zice Tovarășa Lătrău. Degetele ei dau drumul pielii, și jumătatea de față revine la pungile lăsate și ridurile întunecate. Am văzut poze cu oamenii ăia din lagăre, în spatele gardurilor de sârmă ghimpată, spune ea. Scheletele alea vii. Și întotdeauna m-am gândit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
cu oamenii ăia din lagăre, în spatele gardurilor de sârmă ghimpată, spune ea. Scheletele alea vii. Și întotdeauna m-am gândit: ăștia ar putea purta orice. Contele Calomniei întinde brațul spre ea, să-i culeagă cuvintele pe banda argintie a reportofonului. Tovarășa Lătrău îi dă piersica Baronesei Degerătură... Care zice: — Ai dreptate. Baroneasa Degerătură zice: Chiar sună îngrozitor. Și Tovarășa Lătrău se apleacă spre microfon și spune: — Dacă înregistrezi acuma, ești un nesimțit. Baroneasa Degerătură, cu dinții ei slăbiți în gingii, clănțănind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
am gândit: ăștia ar putea purta orice. Contele Calomniei întinde brațul spre ea, să-i culeagă cuvintele pe banda argintie a reportofonului. Tovarășa Lătrău îi dă piersica Baronesei Degerătură... Care zice: — Ai dreptate. Baroneasa Degerătură zice: Chiar sună îngrozitor. Și Tovarășa Lătrău se apleacă spre microfon și spune: — Dacă înregistrezi acuma, ești un nesimțit. Baroneasa Degerătură, cu dinții ei slăbiți în gingii, clănțănind, fiecare dinte mare și alb cu rădăcina maronie și subțire la vedere, îi înmânează piersica Ducelui Vandalilor. Ducele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
asupra inelelor galbene ce stăteau încolăcite în jurul fundelor. Câteva dintre ele, scăpate din strânsoare, zăceau căzute peste frunte. Fetița înțelese că aspectul părului ei nu este pe placul învățătoarei și nu se miră date fiind paratrăsnetele ancorate în creștetul ei. Tovarășa prezentă elevilor abecedarele, le oferi florile, adresă zâmbete din colțul buzelor anumitor părinți și declară prima zi de școală încheiată. Întoarcerea acasă fu o mare ușurare. Aruncă scrobeala cât mai departe, cu dorința neexprimată de-a o mânca șoarecii până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
a trăi și lipsă de griji, toate ca o ploaie benefică peste micul târg moldovenesc. * * * În scurt timp înțelese că ierarhia funcțiilor și puterea banilor se fac simțite și în școală. Elevii din clasă se împărțeau în trei categorii. Comportamentul tovarășei față de ei scoase în evidență acest lucru. În prim plan se aflau copiii ai căror părinți erau bine situați ori prieteni cu învățătoarea. Aceștia îi făceau mici servicii și o vizitau acasă. În fiecare zi, în pauza mare, mama unuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
copiii ai căror părinți erau bine situați ori prieteni cu învățătoarea. Aceștia îi făceau mici servicii și o vizitau acasă. În fiecare zi, în pauza mare, mama unuia dintre băieți venea la școală și își hrănea odorul, timp în care tovarășa îi ținea companie. În timpul orelor, băiatul era mângâiat pe creștet cu o grijă și simpatie deosebite. Văzându-l atât de corcolit, Luana crezu că e suferind cine știe de ce boală grea și fără vindecare. "Poate are cancer și pățește ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
grija exagerată care i se arăta nu putea fi decât zăpăceală la cap și atât. Un alt copil pe care învățătoarea îl ridica în slăvi era Ana. Soții Lipșa, ambii croitori, se aflau la mare rang în liota părinților clasei. Tovarășa îi primea, întotdeauna, cu un zâmbet până la urechi și Luana se întreba, cu naivitate, ce mare brânză să încropești câteva boarfe pentru care nu-ți trebuie matematică să le duci la bun sfârșit. În ciuda acestei atenții exagerate, părinții Anei se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
parte și Luana, reprezenta grosul clasei. Era formată din acei copii de condiție medie care, indiferent de inteligență sau prezența de spirit de la ore, rămâneau cufundați în anonimatul numelui. Eleva Leon se sufoca să vadă cât de greu se îndura tovarășa să laude pe unul ori pe altul, cât se chinuia să atingă, abia cu vârful degetelor, creștetul aceluia din gloată care dădea dovadă de reale înzestrări intelectuale. Nu suporta gândul că toți aceștia purtau crucea pregătirii și a buzunarelor goale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
De altfel, elevii nu se înghesuiau să-i adreseze vreun cuvânt. Veșnic încruntat și incomunicabil, școlarii se temeau de el. Vându era scund și de o veselie debordantă, în totală contradicție cu apatia celuilalt. Îi curgea încontinuu nasul și zilnic tovarășa îl lovea peste față din pricina asta. Prima lovitură peste obrazul băiatului izbise urechile Luanei ca o plesnitură de bici. I se oprise inima în loc. Se așteptase ca pământul să se surpe și învățătoarea să cadă înăuntru, cu picioarele în sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]