1,558 matches
-
scrumbie uscată, doi nasturi, o pană, o călimară. — Și tu? - zise voinicul către Iovănuț. Iovănuț scotoci și el prin traistă și, oarecum încurcat, mai scoase două scrumbii. Episodul 44 FRAȚII STĂNCIULESCU Văzând puținele lucruri scoase de cei doi călugări din traistă, frații Stănciulescu ridicară a mirare din sprâncene. — Nestor! - strigă unul din ei. Calul înălță deștept capul așteptând poruncă. Omul fluieră într-un chip ciudat, ca o mierlă rănită. Calul se uită la stăpân, se uită la călugări și din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Calul lăsă capul supus, își întinse botul spre tulpina mărului pădureț, se dezlegă și cu frâul aninat de gât, porni la pas spre călugări. Când ajunse în dreptul lor, se opri, îi privi lung, mai înaintă un pas, se uită în traista lui Metodiu, apoi într-a lui Iovănuț, îi mai mirosi puțin și necheză. — Chiar nu mai au nimic! - spuse uimit unul din frați. — Așa ceva n-am mai pomenit! Mulțumesc, Nestor! Calul se înapoie în iarbă, sub măr, alături de tovarășul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
uimit unul din frați. — Așa ceva n-am mai pomenit! Mulțumesc, Nestor! Calul se înapoie în iarbă, sub măr, alături de tovarășul său. — Preacuvioșiile voastre! - spuse cu bunăvoință unul dintre Stănciulești. Poftiți, rogu-vă, încoace! Nu vă facem nimic! Palizi, drepți, cu traista-n mână, călugării se apropiară de șanț. — Stănciulescu Vasile! - zise unul din voinici, întinzând brațul. — Stănciulescu Demeter! - spuse și celălalt, făcând aceeași mișcare. își strânseră îndelung mâinile, se îmbrățișară cu respect. — Poftiți, ședeți, nu vă sfiiți! - spuse Stănciulescu Demeter, lăsându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
doi preabuni călugări, Metodiu și Iovănuț își luară rămas bun de la cazacii lui Vasea, strângându-și îndelung mâinile, îmbrățișându-se cu respect, ș-apoi, liniștindu-l încă o dată pe jupan Macek în privința succesului misiunii lor, puseră cei doi dinți în traistă și o apucară teleap-teleap spre castelul Potoțki. Castelul își ridica înfricoșător surii păreți pe geana unui deal, nălucindu-se negru în calea singuraticilor drumeți. Nouri de corbi se învolburau la apus în juru-i; în nopțile fără lună vânturile șuierau dându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
acel răgaz de concentrare în care-și săpunește îndelung netremurătoarele mâini, povestitorul își drege glasul oleacă răgușit, face o gargară cu substantive calme, la locul lor, însoțite de serviabile, credincioase, adjective. Un moment de respiro, un armistițiu: povestitorul scotocește în traistă, scoate merindea. De partea cealaltă cititorul deja înghite primul dumicat. între ei flutură steagul alb al înțelegerii: măcar mâncarea asta să ne tihnească. Penele, cuțitașele, cerneala, nisipul, creioanele povestitorului stau risipite prin iarbă precum dincolo radierele, ochelarii, lupele, foarfecele. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Veneau în două căruțe cu coviltir, ca și cum ar fî negustori, iar în a treia aveau ascunși sub boarfe zece desagi cu barabule. Gândul lor era să pătrundă în Ieși, să nu precupețească nici un efort pentru a face să pătrundă o traistă cu barabule fierte la Husain Ramza-Pașa, vestindu-l totodată că Barzovie e în târg și că mai are multe barabule de-astea, și-apoi s-aștepte ce-o da Domnul. La trei-patru poște de Cetatea de Scaun, pe dealul numit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
tremură cînd le dai de pomană păi dacă nu eram așa mă călcau și pe mine În picioare toți belferii și nu-mi mai ridicam capul după ce m-au dat afară și am fost la pîrnaie tremuram cu bulendrele În traistă În gara de nord de mi-a dat femeia aia În doliu cincizeci de lei ca la cerșetori și mi-am cumpărat parizăr și penteleu și o pîine neagră de toți banii și-am Înfulecat ca un spart În sala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de bățos ca mai înainte. Devenise un moșneag peste care vârsta înaintată își lăsase amprenta. Îmbrăcat în hainele acelea din pânză țesută în casă, se făcuse și mai mititel și acum părea mai aplecat peste toiagul în care se sprijinea. Traista care-i atârna pe umărul stâng părea că îl trage în jos cu greutatea ei, dar încheieturile pumnului se albiseră strângând toiagul de lemn lustruit. Ileana îl luă de braț pe inspector și plecară mai departe spre vârf. Bătrânul mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se ridica la loc, ca și cum nimic nu o deranjase. De data aceasta nu se mai sprijinea în toiagul pe care îl purta în mâna dreaptă, ci îl ținea ca pe o lance la subsu oară. Petrecută pe după gât, purta o traistă la fel de sură ca și mantia lungă ce îi atârna pe spate, prinsă cu un șnur de umeri. Pe cap avea un fel de căciuliță din lână, cu vârful lăsat într-o parte, de sub care îi ieșeau pletele lungi, albite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nuare de mână și ochii îi străluceau din nou. Se mulțumi numai să facă un semn aprobator din cap fără să rostească nici un cuvânt. Îmbracă-te cu astea! îi întinse Calistrat un vraf de haine pe care le scosese din traistă. Ascultător, inspectorul luă straiele de la moșneag și se duse spre mașină. Se îmbrăcă repede și, după ce își lăsă îmbrăcămintea în portbagaj reveni înapoi. Cei doi purtau o discuție aprinsă însă se opriră imediat ce el se apropie. Calistrat se dădu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pădurii se afla un trunchi căzut la pământ. Acolo îl conduse Calistrat pe Cristian Toma și îl invită să ia loc. Iarba era culcată la pământ, semn că mai stătuse cineva acolo cu puțină vreme în urmă. Moșul scoase din traistă un pachet de țigări fără filtru și o cutie cu chibrituri. Vrei și tu? întrebă el, fără să-l privească pe inspector, în timp ce stingea flacăra scuturând puternic bățul de chibrit. Mulțumesc, tușesc la fel de bine de la ale mele, glumi Cristian scoțându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Ți-am spus să n-o aduci și pe ea! îi reproșă bătrânul lui Toma, făcându-se că nu o aude pe domniță. Calistrat ținea la subsuoară o cutie de lemn pe care o lăsă jos la picioarele inspectorului. Din traista de pe umăr scoase un colac de fitil și un pumn de capse. Câte batoane spuneai că ai nevoie? întrebă el. Mă gândisem la vreo cinci bucăți, dar acum cred că s-ar putea să nu ajungă. Stânca e foarte compactă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cu cartușele de dinamită ajutat de bătrân. Apoi, odată ajuns sus, intenționa să-l trimită de acolo iar el să se ocupe singur de amplasarea lor. Îi întinse toiagul moșului iar el se apropie de lada de lemn. Dă-mi traista ta! îi ceru el lui Calistrat. Acesta își scoase traista de la gât și i-o întinse. Ce Dumnezeu ai în ea? întrebă inspectorul mirat de greu tatea acesteia. Eh, nimic deosebit. Niște lucruri fără de care nu plec nici odată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
sus, intenționa să-l trimită de acolo iar el să se ocupe singur de amplasarea lor. Îi întinse toiagul moșului iar el se apropie de lada de lemn. Dă-mi traista ta! îi ceru el lui Calistrat. Acesta își scoase traista de la gât și i-o întinse. Ce Dumnezeu ai în ea? întrebă inspectorul mirat de greu tatea acesteia. Eh, nimic deosebit. Niște lucruri fără de care nu plec nici odată de acasă. Trebuie să o golesc ca să pun dinamita în ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
tatea acesteia. Eh, nimic deosebit. Niște lucruri fără de care nu plec nici odată de acasă. Trebuie să o golesc ca să pun dinamita în ea. Nu vreau să mai fie nimic înăuntru care să se lovească de batoanele de exploziv. Întoarse traista cu gura în jos, curios să vadă lucrurile de care spunea Calistrat că nu se desparte niciodată. Mirat că nu cade nimic de acolo, o scutură cu putere. Nici de data aceasta nu se întâmplă nimic, așa încât se uită în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
că nu se desparte niciodată. Mirat că nu cade nimic de acolo, o scutură cu putere. Nici de data aceasta nu se întâmplă nimic, așa încât se uită în interior. No, gata, nu mai e nimic înăuntru! spuse Calistrat. Într-adevăr, traista era acum ușoară ca și cum obiectele ar fi căzut la pământ. Privi mai întâi lângă el, acolo unde ar fi trebuit să fie lucrurile lui Calistrat, apoi se uită la bătrânul care zâmbea. Probabil că era încă unul din secretele bătrânului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
puse în gând să vorbească cu moșul pe această temă, imediat ce duceau la bun sfârșit treaba de la peșteră. Vreau să vă îndepărtați, le spuse el Ilenei și lui Calistrat, cât timp scot eu dinamita din ladă și o pun în traistă. Acolo, după stânca aceea cred că ar fi cel mai bine. Ești sigur că poți să faci asta? întrebă femeia. Nu-i prea periculos? Sigur că e periculos, de asta și insist să plecați de aici. După ce umplu traista, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
în traistă. Acolo, după stânca aceea cred că ar fi cel mai bine. Ești sigur că poți să faci asta? întrebă femeia. Nu-i prea periculos? Sigur că e periculos, de asta și insist să plecați de aici. După ce umplu traista, îl voi chema pe Calistrat să mă ajute să le pun la locul lor. Pe tine am să te rog să rămâi acolo, nu vreau să fii aici lângă mine. Nu te pot lăsa singur, insistă ea. Dacă lucrurile nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cine repeta greșeala. Înghiți în sec și își văzu mai departe de treabă. Cu mișcări delicate se apucă să scoată calupurile de dinamită din lada de lemn. Ușor, ca și cum ar fi umblat cu ouă, le așeză unul câte unul în traista lui Moș Calistrat. Își petrecu apoi baiera lungă peste cap și ridică de jos mănunchiul de fitil Bikford. Măcar, bine că bătrânul adusese acest tip de fitil. Fitilul de amorsare Bikford, după numele ofițerului naval care îl inventase, ardea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și grija asta. Sunt aici și poți să te bizui pe mine! spuse Calistrat, apucându-l zdravăn de mijloc. No, cred că așa e mult mai bine, adăugă bătrânul, dacă te țin de mână te-aș încurca. Inspectorul extrase din traistă un baton pe care îl introduse apoi în crăpătura din fața lui. Deasupra mai introduse unul cu capsa înfiptă în el și lăsă să cadă în jos fitilul. Umplu gaura cu pietre mici până la suprafața stâncii. Ar fi fost bine dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
era ușor adus de spate și se mai împuținase la trup, se vedea că e bine clădit și fusese un bărbat puternic la viața lui. Purta haine din pânză de in țesută în casă și, atârnată de gât, avea o traistă mare. Moșneagul se sprijinea într-un toiag lustruit de atâta purtat în mâini. Bătrânul, care îi văzuse și el, ridicase toiagul deasupra capu lui, apropiindu-se de ei. Prinsese să vorbească cu un glas puternic, proferând amenințări și blesteme. Minerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
olari mai pricepuți ca cei din Răchitoasa 59, care veneau cu carele încărcate cu oale, străchini, căni, pe care le schimbau pe cereale. Se opreau la răspânătii și își strigau marfa: oale-e-e, hai la oale! Și lumea venea (femeile) cu traista plină de boabe. Rar se dădea și pe bani. Apoi n-au mai venit nici olarii străini. Ne-am modernizat, nu mai era nevoie de oale de lut; câte mai trebuiau erau luate de la târguri sau de la magazine. Cioplitori în
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
din 1859, când se aplică pe timbru (Capul de bour), pe scrisori s-a menținut multă vreme. Despre funcționarea poștei în comuna Filipeni ne informează tot Toader Boca. Poștașul, un om din sat care nu șștia carte, pleca luni cu traista cu hârtii spre Bacău, pe josă peste zarea imașului, pe Iapa și peste Dealul Mare. Ajungea la Buhoci, lua de acolo hârtiile și le ducea la poștă, la Bacău, le lăsa acolo și le lua pe cele care trebuiau aduse
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
de perete, era un scrin Întărit cu benzi de fier. Forțând cu vârful dăgii, smulse capacul din țâțâni. Înăuntru se afla un caiet Învelit În piele. Probabil jurnalul de bord. După o privire sumară, Îl vârî și pe el În traistă. Duhoarea descompunerii devenise insuportabilă. Fu cuprins de un atac de tuse violentă, În timp ce senzația de greață se Întețea. Reuși doar să se Încredințeze că prin hainele lor nu mai exista nici un obiect vrednic de interes, Înainte să părăsească Încăperea. De cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
lui Frederic, care deschide poarta Împărăției Luminii. Un pergament sigilat, fără indicarea destinatarului. Semn că acesta știa că va veni și Îl aștepta la magaziile stofelor, dacă o inspecție Întâmplătoare nu i-ar fi luat-o Înainte. Întinse mâna spre traista pe care o azvârlise pe cufărul de la capătul patului și scoase caietul găsit pe galeră. Se apucă să Îi deschidă cu delicatețe paginile, lipite de umezeala marină. Probabil că era jurnalul de bord, judecând după Însemnările de navigație care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]