696 matches
-
catastrofic: Ana se spânzură, copilul adus de ea pe lume moare și el, iar soțul Floricăi îl surprinde pe Ion la nevastă-sa și îl omoară cu sapa. Drama conjugală și sfârșitul ei violent, întâlnit adesea în lumea rurală, furnizează trama epică a romanului. Dar acțiunea prinde nu numai viața protagoniștilor și a mediului țărănesc, ci și existența notabilităților satului, preotul, învățătorul, notarul, familiile lor, rivalitățile care îi animă, mici drame casnice și evenimente sociale, pe fundalul luptei naționale din Transilvania
REBREANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289159_a_290488]
-
existența are ritmuri trepidante, care erodează energiile și, în atari condiții, refugiul în meditație, în trecătoare și iluzorii idile înseamnă doar soluții de moment, paleative ale unui parcurs plin de neprevăzut. Un roman interesant este Râul tăcut (1999), unde, dincolo de trama polițistă (într-o banală localitate provincială, un procuror vine să ancheteze uciderea unei fete bătrâne), există o structurare alegorică de profunzime a imaginarului privind condiția umană, pusă într-o lumină înduioșat ironică. SCRIERI: Aventurile tezaurului Cloșca cu puii de aur
STEFAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289899_a_291228]
-
nuvele Cercul de ochi, apărut în 1968. Colaborează la „România literară”, „Luceafărul”, „Steaua”, „Vatra”, „Ateneu” ș.a. Cariera prozatorului și maniera în care acesta înțelege actul de creație sunt serios amendate în 1975, când publică Miezul și coaja, roman psihologic cu tramă detectivistică (investigarea unei crime), plagiat după un autor italian. I s-au acordat Premiul Asociației Scriitorilor din Iași (1968, 1983) și Premiul Uniunii Scriitorilor (1972, 1981). În chip nu tocmai ironic, Ș. ar putea fi socotit o variantă fericită a
STEFANACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289900_a_291229]
-
conservării realului în imaginar se perpetuează și în următorul roman, Nopți de trecere (1984), unde protagonist este „un om care a trăit o experiență și acum caută povestea experienței lui”. Dimensiunea experimentală a scriiturii este însă aici mai pronunțată: păstrând trama erotică, autorul recurge cu mai mult aplomb la tertipurile optzecismului. Descărcând cotidianul în ficțiune, S. îl bruiază, totodată, prin diverse artificii autoreferențiale, creând un dispozitiv de reflectare reciprocă a textului în lume și a lumii în text și sugerând astfel
STAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289856_a_291185]
-
scena istoriei într‑un anumit moment de la sfârșitul veacurilor (deși o atare credință revine în fiecare moment de criză). El este conceput mai curând sub forma unei energii difuze și insidioase care se impregnează încă de pe acum, încet‑încet, în trama existenței noastre. Unii îl identifică cu progresul tehnologic și cu dezvoltarea „nesăbuită” a științei; alții, cu individualismul și pragmatismul modului de viață contemporan; alții, în fine, cu secularismul generalizat al epocii noastre. Astfel, aproape toate fațetele modernității devin manifestări ale
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Aduersus haereses. Limita superioară pe care am stabilit‑o demersului nostru este reprezentată de textele anticristologice ale lui Theodoret, care identifică toate tradițiile existente până la el. Cea mai importantă inovație medievală - la sfârșitul secolului al VII‑lea - este introducerea în trama eshatologică a figurii ultimului împărat roman depunându‑și coroana pe crucea de pe Golgota. În plus, având în vedere că lucrarea urmează un traseu esențial analitic, fără a pierde însă din vedere aspectul fundamental al sintezei, perioada circumscrisă nu poate depăși
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
o idee anume, ci să îi îndepărteze de o alta. Intenția sa este de a induce cititorilor‑auditori confuzia, incertitudinea, îndoiala în privința celei de‑a doua veniri a Mântuitorului. El reușește acest lucru construind un scenariu coerent în a cărui tramă sunt prinse câteva personaje simbolice, care nu au un referent precis: „omul fără de lege”, „fiul pierzării”, „cel nelegiuit/impios” și mai ales 6∀ϑΞΠΤ<‑ul. Spre deosebire de textul de la Marcu, 13, unde profeții mincinoși sunt prezentați ca dușmani ai creștinilor, textul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Irineu respinge viziunea pandemonică a lui Iustin, de care am vorbit deja. Pentru el, cosmosul nu se află sub stăpânirea diavolului, ci a lui Dumnezeu, cel ce rânduiește împărații și supraveghează îndeaproape acțiunile lor. Răul se strecoară totuși furiș în trama divină și, dacă nu o poate destrăma complet, poate cel puțin să‑i încurce ițele. El își atribuie titlul de „stăpân al lumii” în fiecare dintre cele trei momente menționate. La rândul său, Anticristul, „purtând în sine toată puterea diavolului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Mică. Lectura sa publică a fost în cele din urmă acceptată cu condiția, se pare, ca ea să fie interpretată alegoric, după modelul alexandrin. Din aceste motive, Irineu consideră necesar să își ia toate precauțiile înainte de a introduce textul în trama argumentării sale. În consecință, nu întâmplător între citatele de la Daniel și cele din Apocalipsă se află cuvintele lui Pavel și mai ales ale lui Isus însuși, autorități evanghelice incontestabile. Irineu subliniază caracterul cristologic al vedeniilor lui Daniel, lăsând deoparte diferențele
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
exemplul lui Isus și al apostolilor, cei care au credință adevărată reușesc să învie efectiv pe cei morți. Pe de altă parte, aceste învieri nu se pot produce decât în împrejurări excepționale. Minunea reprezintă o țâșnire a tainei dumnezeirii în trama cotidianului, o descoperire la lumina zilei a acelui mysterium tremendum et fascinans. Prin concepția lor, ereticii banalizează acest fapt extraordinar, transformându‑l în simplu „exercițiu spiritual” pe care fiecare ar putea și ar trebui să‑l practice în particular. Căci
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
teoria Logosului ca vector integrator, a cărui manifestare este spirituală, în cazul profeților veterotestamentari, sau materială, în Întrupare. Misiunea exegetului se reduce la reperarea și ordonarea pasajelor din Scripturi care au legătură evidentă cu venirea Anticristului. Fiind cel care structurează trama hermeneutică a discursului pe baza materiei prime oferite de textele sfinte, exegetul are permanent grija de a nu interveni la nivelul conținutului propriu‑zis. Dumnezeu se descoperă pe sine acolo unde dorește și cum dorește. Tratatul va lua în discuție
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lor, care închide în sine „germenii” perisabilității. Cele patru structuri politice pe care le‑a cunoscut istoria nu sunt decât încarnări imperfecte, caricaturi efemere ale unei realități sacralizate, aparținând unei ordini ontologice superioare. În același timp, aceste patru imperii configurează trama unei istorii înlăuntrul căreia s‑a petrecut evenimentul unic al Întrupării. Tocmai din acest motiv, Hipolit evită să proclame caracterul în întregime diabolic al instituțiilor umane, în general, și al puterilor politice, în special. Intenția spuselor sale nu este de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
simplu martor al mitului întoarcerii lui Nero, ci că el a contribuit la acreditarea acestuia în Occident”. „Apocalipsa după Commodian” Legenda neroniană apare de asemenea în operele lui Commodian, Carmen apologeticum și Institutiones, având o deosebită importanță, fiind integrată în trama scenariului anticristologic. „Commodian, scrie Antonio Salvatore, editorul său italian, este poate cel mai enigmatic și problematic scriitor al Antichității creștine.” Într‑adevăr, nu există nici o informație sigură în legătură cu viața și opera sa. Cronologia oscilează între secolele al III‑lea și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de ani a „poporului ascuns”. Va fi aruncat, împreună cu profetul său mincinos, în „iezerul de foc”, așa cum precizează Apocalipsa 19,20. Dar, dacă lucrurile stau în felul acesta, ce sens ar putea avea introducerea legendei lui Nero („anticristul” păgân) în trama anticristologică? Mai întâi, trebuie spus că din legenda în cauză, Commodian reține doar câteva elemente, utile discursului său, ca, de pildă, caracterul tiranic și atitudinea anticreștină. Imoralitatea, cabotinajul și desfrâul sunt intenționat lăsate deoparte. Nero devine un personaj disuasiv pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
deci nu pot sensibiliza un public păgân, lipsit de cultură biblică - sunt deliberat îndepărtare. O altă schimbare semnificativă, în raport cu Commodian: legenda lui Nero rediuiuus constituie o paranteză. Am remarcat deja că legenda în cauză a fost introdusă de Victorin în trama eshatologică cu scopul clar de a legitima dubla identitate a tiranului eshatologic, aceea de conducător al unui imperiu păgân și de iudeu. Commodian reia legenda și îi conferă o nouă semnificație. În concepția sa, Nero îndeplinește funcția metaforică de Anticrist
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
obișnuiți, ales la un moment dat de Dumnezeu pentru a îndeplini o misiune sfântă. „Cristosul” propovăduit de aceste mișcări este tocmai Anticristul care apare în De consummatione. Acest aspect polemic, vizând anumite grupuri eretice s‑a adăugat, probabil, mai târziu tramei inițiale a mitului, reprezentată de scenariul lui Hipolit. Un alt aspect inedit este prezența lui Ioan Teologul, un al treilea profet, alături de Ilie și Enoh. Ucenicul preaiubit al Mântuitorului este cooptat în grupul martorilor a căror activitate kerygmatică va preceda
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Prima variantă a tratatului despre Αnticrist nu cuprindea decât foarte puține referiri la autorii păgâni, fiind redactată din perspectiva „alor noștri”, adică a scriitorilor creștini care s‑au ocupat deja de acest subiect. În momentul în care îl introduce în trama comentariului, Ieronim îl îmbogățește cu o cantitate însemnată de informații preluate din cartea lui Porfiriu, precum și cu alte istorii păgâne sau tradiții iudaice. Într‑adevăr, unele manuscrise ale Com. Dan. conțin versiunea dezvoltată, altele versiunea scurtă, fără referire la Porfiriu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
probabil, în ziua de marți din Săptămâna Mare. Comentariul reia trei dintre temele epistolei ioanice: 1) opoziția întuneric‑lumină; 2) dragostea față de frați (inclusiv față de frații schismatici); 3) autenticitatea credinței (opoziția omul lăuntric/omul din afară, cuvânt/ faptă). Regăsim în trama comentariului numeroase teme cu caracter diferit, de la manifestarea credinței, până la iubirea absolută. Contextul istoric este profund marcat de tensiunea dintre catolici și donatiști. Adesea, predicatorul face aluzie la situația existentă, îndemnându‑și credincioșii să conștientizeze și să încerce să remedieze
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de țară, mai cu seamă componenta ei răzeșească), aerul misterios (animale fabuloase, schimnici clarvăzători, tărâmuri infernale), gesta eroică sunt amalgamate fără cusur, făcând din Frații Jderi o culme a romanului istoric românesc. Autorul a reluat, la bătrânețe, Șoimii, realizând, pe trama narativă gogoliană a vechiului roman, Nicoară Potcoavă, o operă inedită, de mari rafinamente stilistice. Pentru motive circumstanțiale sunt îngroșate aici conflictele societății feudale și înnobilat ajutorul acordat domnului moldovean de oștile căzăcești. Totodată, din răzbunătorul lui Ion Vodă, trădat de
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
aici (dar sper că pentru ultima dată). Chei pentru literatura fantasticătc "Chei pentru literatura fantastică" Ca și În diferitele tradiții oculte de care este plină literatura sa fantastică, de la jumătatea anilor ’30 la Începutul anilor ’80, Eliade Își acoperă Întreaga tramă narativă cu suite de camuflări și ricoșeuri a căror imensă și stranie abilitate duce la o concluzie, totuși, clară: a Înțelege desfășurarea unei nuvele (Tinerețe fără de tinerețe și eshatologiile electricității, de pildă) Înseamnă să accepți nu numai temporar și parțial
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
treptat) un yoghin care caută un țel budist Într-o casă secretă din mijlocul Bucureștilor. Chiar și la 1907-1910, fără mențiunea Ïambhalei ar fi fost imposibil să se Întrețină firul narativ, căci numai desolidarizarea parțială de orizontul hindus putea alimenta trama narativă - și motiva existența unui jurnal, deci a unei pedagogii. Iată deci că Zerlendi, ca și Honigberger, nu derivă nicidecum complet din yoga, căci el caută În fond să se Înscrie În ordinea ocultă a reechilibrării lumii, nu În finalizarea
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
de debut, Cătălina, este o derivare liricoidă din Luceafărul eminescian, cu specificarea că disponibilitatea cosmică a lui Hyperion este preluată, literal, de un astronaut. Cu romanul Proba tăcerii (1965), publicat în foileton în aceeași colecție, prozatorul descoperă posibilitatea brodării unei trame SF pe un scenariu de policier. Se remarcă efortul coagulării unei recuzite specializate și a jargonului care o identifică, dar rezultatele nu ies din câmpul gravitațional al literaturizărilor proprii epocii. Între timp S. perseverase și ca nuvelist, o primă mobilizare
SASARMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289505_a_290834]
-
precum Încă unul, În capcană sau Bombardament obișnuit. O experiență, de asemenea nemijlocită, asigură substanța epică a nuvelelor din culegerea Seara a 13. De data aceasta, S. urmărește procesul reintegrării combatantului întors de pe front în lumea, deja străină, de acasă. Trama din Colonelul Chabert - un om plecat pe front este crezut mort -, scrierea lui Balzac pe care o tălmăcise în 1910, îi oferă un punct de plecare pentru cea mai reușită nuvelă a sa. Prozatorul atinge acum punctul maxim al mijloacelor
SAVEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289519_a_290848]
-
de inspirație, prin predilecția pentru lexicul arhaic, regional. Asimilează doina (Doina Iancului, Doina doinei, Doina graiului românesc, Doina timpului), cântecul (Cântec din nai, Cântec din fluier), descântecul (Descântec de dor, Descântecul lui Orfeu), orația (Orația vârstelor), colinda (Colindul vieții), preia trama unor basme, ca În căutarea tinereții fără bătrânețe și a vieții fără moarte, pleacă de la balade și legende, ca în Chemarea firii, unde valorizează motivul vânătorilor transformați în cerbi. Tonalitatea imnică e caracteristică, în acest mod fiind elogiate personaje emblematice
SERB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289627_a_290956]
-
schițarea unor personaje, îndeosebi grotești, motivațiile psihologice rămân superficiale. Tot un inginer este și protagonistul următorului roman, Nașterea bărbaților (1974), unde ilustrativismul tezist cu privire la făurirea „omului nou” în perioada socialistă este condus mecanic, în secvențe reportericești de „producție”. Prozatoarea intrică trama cu un fir paralel, ceva mai izbutit, ce se dorește monden și select, în societatea elitistă, oarecum snoabă, a Bucureștiului intelectual de la începutul anilor ’70 ai secolului trecut, pe fundalul unei relații erotice a eroului, dar, din păcate, și aici
SFINŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289659_a_290988]