1,362 matches
-
unora care preferă soluția nedreptății, motivând palid că ar fi mai simplu de supraviețuit așa. E-adevărat că dă dovadă uneori de mai mult atașament față de glie decât mulți dintre localnici, dar nu-nseamnă că ar condamna pe cineva. Nu transpare nicăieri nici urmă de critică la adresa celorlalți. Tabloul general e oricum mult prea complex pentru a putea fi ciopârțit și tranșant în ”buni” și ”răi”, ”activi” și ”inactivi”, ”alb” sau ”negru”. Dimpotrivă, ideea că tocmai coloritul divers al lumii noastre
Drumul fermecător, cronică la cartea Along the Enchanted Way – A story of Love and Life in Romania, autor William Blacker [Corola-blog/BlogPost/92969_a_94261]
-
în șoaptă, discret, așa cum nu numai savantul, ci și omul Ion Taloș persistă în memoria colaboratorilor, a discipolilor, a marilor prieteni (printre care Ovidiu Bârlea ori Artur Greive) și a tuturor celor care-l cunosc și-i recunosc valoarea, așa cum transpare și din elegantul volum omagial, editat în onoarea să în anul 2009 (România Occidentalis - România Orientalis. Volum omagial dedicat Prof. univ. dr. Ion Taloș, îngrijit de Alină Branda, Ion Cuceu, Editura Fundației pentru Studii Europene, Editura Mega, Cluj-Napoca). Discipol al
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93067_a_94359]
-
camerei sale. O figură Întunecată, care se contura În contra luminii, se apropie cu pași lenți de patul pe care Dante era Întins. Era o femeie, Învăluită Într-o largă tunică din mătase albă, verde și stacojie, ale cărei forme atrăgătoare transpăreau pe sub vălurile străbătute de lumina cea orbitoare. Continuă să Înainteze până când atinse culcușul cu gambele, iar poetul simți căldura trupului care se apleca peste el, deschizându-i șireturile hainei și Întinzându-și pântecul spre chipul lui. Chiar atunci, pântecul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ascuns. Dante se hotărî să abordeze subiectul În mod fățiș. — Se poate ca meșterul să fi aflat ceva primejdios, În timpul lucrului? — N-am idee. Ceva pentru care să poată fi omorât? Antonio părea sincer uimit, dar trăsăturile vulpești continuau să transpară. — Ceva care să fi putut fi dezvăluit În opera lui? — Mânăstirea de la San Paolo se numără printre proprietățile Commendei templiere de la Roma. Pe atunci, găzduia o comisie de juriști, din care făceam parte și eu, Însărcinată de Bonifaciu să pregătească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ușor foșnet În spatele lui Îl determină să se Întoarcă brusc. Unul dintre panourile din lemn ale mobilei aflate lângă perete se deschisese, scoțând la iveală o Încăpere. În dreptul ușiței Își făcuse apariția Antilia. Teofilo Îi parcurse cu privirea formele, care transpăreau cu farmecul lor sub pliurile delicate ale rochiei, aidoma unei statui a Venerei Întemnițată În veșmântu-i drapat. O picătură de sudoare Îi coborî pe frunte. Femeia Își scosese de pe față masca de călătorie, iar acum i se arăta În Întreaga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o umbră. Îl recunoscu pe Guido Cavalcanti, Îmbrăcat Într-o tunică lungă. Trupul său părea alcătuit dintr-o materie subțire și luminoasă, asemenea unui trunchi gol pe dinăuntru, căruia i se dăduse foc. Flacăra interioară mătura suprafața și Începea să transpară În brazdele subțiri, neobișnuit de clare, de pe chipul din umbră. Guido Îl privea și continua să râdă. Parcă Îi citea gândurile. Dante se simți invadat de un fluviu de iubire. — Sănătate, Guido. Ne reîntâlnim. Ce mai e nou? — Am murit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
urmărirea. O corabie a ordinului ne așteaptă pe coastă. E lună plină, drumul până la țărm e deschis. La schimbarea mareei vom părăsi Toscana. Dante nu izbutea să Își dezlipească ochii de templier. Poate că privirea diavolului era cea care Îi transpărea din pupile. Lângă dânsul, chipul Antiliei se apropiase, patru ochi care Îl priveau cu fermitate. Fu cuprins de o amețeală ușoară. Nu era fiara Apocalipsei, care urma să Înghețe omul cu ochii săi nenumărați? — Arată-mi despre ce vorbești. Veniero
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Pământ”? - Da, dar nu cu alte cuvinte, ci chiar cu acestea. - Mă Îndoiesc, dar vă ascult. - Nu-mi propun o analiză exhaustivă a textului; mă limitez la a vă semnala punctual câteva dintre datele semnificative ale problemei. În primul rând, transpare cu evidență natura extrapământeană, străină, a Creatorului, pe care Biblia Îl numește Dumnezeu, dar În care noi vedem personalizarea ideii de forță externă angajată În opera de edificare a unei realități cosmice genuine, de o vastitate și o complexitate copleșitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
pe care îl impunea ori de câte ori avea ocazia în fața colegilor săi, în orașul pe care îl putea considera ca fiind al lui deci, apăruse un nou nume. Și era un nume special, Mircea era conștient de asta, pentru că pur și simplu transpărea din cele câteva rânduri pe care le citise despre această persoană, iar lui, care avea un simț aparte al identificării unui nou talent, nu-i fusese deloc greu să-și dea seama că era vorba, probabil, despre una dintre cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Într-un șir de imagini care se derulează halucinant, interminabile zile ploioase cu drumuri desfundate și acel „iremediabil frig tăios“. Aș vrea Însă să vă Încredințez, domnule, că Mendel Osipovici nu avea deloc o Înfățișare austeră, cum ar putea să transpară din proza sa ascetică, scrisorile adresate mie fiind scrise În manieră flaubertiană, În care relatează aceleași lucruri narate și În opera sa și În care ignoră aceleași lucruri eludate și În opera sa. Despre bucuria creației și despre criza creației
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
care avea să se desfășoare votarea. Îi salută mai întâi pe colegii din prezidiu, cei care urmau să numere voturile, apoi pe delegații partidelor și pe respectivii lor locțiitori. Avu grijă să folosească față de toți aceleași cuvinte, nelăsând să-i transpară pe chip, nici în tonul vocii, vreun indiciu care să le permită să se perceapă propriile sale înclinații politice și ideologice. Un președinte, chiar al unei circumscripții electorale atât de obișnuite ca aceasta, trebuie să se ghideze în toate situațiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
parfum subtil Îi năvălea pe nări. Un freamăt Îl scutură. Urcată la locul ei, Amara se lăsase pe micul spătar. Vălul se coborâse, dezvăluindu-i chipul de alabastru, care părea Încă și mai palid În lumina lunii. Trupul ei Înclinat transpărea sub țesătura ușoară a veșmântului cu o plinătate nebănuită. Dante era fascinat de mlădierea șoldurilor ei, de gambele lungi și nervoase, de gura Întredeschisă, În care o picătură de salivă lucea slab la colțul buzelor. Dante Își trase brusc Înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Era, În schimb, doar locul unde se aciuise taverna lui Ceccherino. Rușinea Floenței. Pe fațadă, Între cele două coloane centrale, se deschidea o ușă joasă și largă, Întărită cu piroane și benzi de fier. Prin crăpăturile largi, jos și sus, transpărea o luminozitate unduitoare, ca și când Înăuntru ar fi fost aprinse mai multe focuri. Dante Împinse canatul ușii și intră. Se așeză pe un loc liber de la masa cea lungă. Cu un gest, atrase atenția unui băiat care se Învârtea printre mușterii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
nume, spre deosebire de ceea ce se întâmplă în cazul numelor altor interlocutori mai mult sau mai puțin celebri puși în scenă în dialoguri. Cu ajutorul etimologiei, vedem că Philebos îl desemnează pe amatorul de băieți, iar Protarh pe șef, guvernator. Ironia lui Platon transpare clar în alegerea acestor două nume de botez, căci unul dă numele dialogului, desigur, dar apare o singură dată pentru a spune că pleacă imediat, pe când celălalt se prăbușește treptat pe parcursul schimbului de replici cu Socrate și dovedește nu atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
deschide, se va despica și va lăsa să se dezvolte două ramuri întinse spre cer, dar în direcții opuse. O viață, două existențe posibile... Fericire sau Virtute. încă din primul moment al opoziției, comentariul și analiza acestei figuri lasă să transpară o evidență: fericirea nu este virtute, nici virtuoasă, și nici obligatoriu morală; virtutea, la rându-i, pare să întoarcă spatele fericirii, căci practicarea ei nu presupune nicio jubilare. Ori una, ori alta: ori te bucuri de plăcerile vieții, ori suferi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
harurile / reliefurilor edenice / din crucea visului / să nu mai văd / cruzimea Lumii / izgonind în gol / Îngerii cuvintelor” (Chipul durerii). Deși un suflet exilat, ființa se lasă purtată de o stare de trezire a conștiinței, chiar de extaziere. Și-acest imbold transpare ca un „dor dureros de ieșire din sine”. Zeiască pare-această dorință de libertate din templul stabilității. Ființa aspiră spre culmile depărtărilor „care n-au chip și nume”, spre-acele trepte ale Inuabilului, aspirație (în)spre-acel „nimb” al nemuririi (Mihai Eminescu
MISTUIRE CELESTĂ, ÎN VIZIUNEA LIVIEI CIUPERCĂ de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 956 din 13 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364322_a_365651]
-
ne) rămână închisă, inaccesibilă. Sunt limite peste care doar mintea își cuibărește lăcaș. Ne dorim vultur sprințar printre astre, dar suntem (rămânem) apriori limitați. Gândim infinitul, doar în limitele lui „hic” (aici) și „nunc” (acum). Granițele spațiale și temporale ne transpar - o spune poetul - „înfrigurate...” Cât de sacrală este această finitudine! Merită să trăiești, „total, dar nobil, în prezent”, precum glăsuiește Homer. Da! „Poți visa!...” (Om și Univers), șoptește poetul. Visul - dorință crescătoare - se răsfrânge asupra sinelui ca o „împărtășire nelimitată
MISTUIRE CELESTĂ, ÎN VIZIUNEA LIVIEI CIUPERCĂ de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 956 din 13 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364322_a_365651]
-
Luna / presărată cu ochii / Lumii...” (Om și Univers) Inflexiunile imperativului „ține” (și în varianta franceză: „Tiens dans ta bouche...”) converg spre același țel, de a străpunge dinspre „crucea viitorului” înspre „fereastra Universului...” (În fereastra Universului) Dar Lupta cu visul? Acesta transpare dintr-un principiu al incertitudinii, firesc pentru filosoful care-și proiectează „n” supoziții: „Parcă aș fi desprins o flacără /din steaua sub care visez; /parcă aș fi schimbat în cuvânt / firul infinit al ierbii, / așa de adânc mă doare / Universul
MISTUIRE CELESTĂ, ÎN VIZIUNEA LIVIEI CIUPERCĂ de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 956 din 13 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364322_a_365651]
-
de teolog. Sălăjean din obârșii, clujean de formație intelectuală (licențiat al Universității Babeș-Bolyai, Facultatea de Teologie), maramureșean, în cele din urmă, părintele Botiș preia din cele trei zone cunoscute, mental, intelectual, spiritual, frânturi de trăire și de emoție. Acest lucru transpare în mod evident în versurile sale, în limbaj, în modurile de manifestare. Poeziile cu tematică religioasă, până la apariția acestui volum remarcabil, au fost publicate în diverse reviste, printre care Credința ortodoxă (Episcopia Romanului), Cruce și Înviere (București), AloPlus (Cluj-Napoca), dar
RUGĂCIUNE ÎN VERSURI. ... CA TĂMÂIA INAINTEA TA de RADU BOTIŞ în ediţia nr. 914 din 02 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363892_a_365221]
-
mulțumită, arată a fi om bun care uită de sine." Apoi am citit câteva rânduri în care își făcea prezentarea și m-am oprit de câteva ori ca să se așeze mai bine cele citite și am reflectat: "Din rândurile lui transpare inteligența încărcată de spirit și cultură, care va să zică, pe lângă pictură, i-a stat în apropiere și cartea." Am citit apoi mai mult și așa am aflat că pictorul Mihai Teodor Olteanu, este supranumit și Pictorul Revoluției de la Timișoara și gândul m-
„CEASUL DE TAINĂ” AL PICTORULUI MIHAI TEODOR OLTEANU de ELENA BUICĂ în ediţia nr. 392 din 27 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362453_a_363782]
-
tablourile de inspirație religioasă. Fervoarea credinței de acum își are începuturile din fragedă copilărie, de când mama și bunica îl duceau de mânuță la biserică să se roage ca bunul Dumnezeu să-i aducă acasă tatăl sănătos din pușcăriile comuniste. Credința transpare nu numai din tablourile cu teme religioase, ci și din multe alte ipostazele ale vieții. Bisericile, locașuri sacre, formează o temă cu predilecție și prin toate pictorul ne transmite frumosul, armonia, binele și iubirea. Numeroase sunt și tablourile-icoane cu chipul
„CEASUL DE TAINĂ” AL PICTORULUI MIHAI TEODOR OLTEANU de ELENA BUICĂ în ediţia nr. 392 din 27 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362453_a_363782]
-
Maria e pictată în diferite icoane ca o făptură diafană, gingașă, cu infățișare de fecioară abia ieșită din universul copilariei, un chip ce ne amintește de un boboc de floare cu parfum, culoare și frumusețe specifică vârstei adolescentine din care transpare puritatea, inocența, sinceritatea, devoțiunea. Icoanele și tablourile pe teme religioase ne trimit cu gândul la existența unui univers dincolo de lumea noastră concretă, care se află în adâncul nostru, un univers pe care pictorul l-a sugerat strecurând picuri de sfințenie
„CEASUL DE TAINĂ” AL PICTORULUI MIHAI TEODOR OLTEANU de ELENA BUICĂ în ediţia nr. 392 din 27 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362453_a_363782]
-
34, desigur, și foarte „trans-Dan Barbilian / Ion Barbu“ spus; „o formă de sminteală / un trans cu-n trans pereche / o transorânduială / un început de streche“, p. 38; „transversez roiuri de stele“, p. 50; „transdilema-mi personală“, p. 82; „îi plăcea ca să transpară / înțelept“, p. 95; „transpersonal destin / [...] // transgres prin veac“, p. 101; „ce genune / te-ncearcă zi-de-zi un trans / ce transfuzează-n minte-ți cuante“, p. 135; „transul formelor fetișuri / un virotic trans fatal / impregnat de preconștiințe / [...] / servil cu transul infinit / din
DESPRE „GRAAL” ŞI BUCURIA MICROCANTITĂŢII DE ENERGIE RADIANTĂ DIN CUVÂNT de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1252 din 05 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360986_a_362315]
-
ale „vieții sufletești” și să nu ne lăsăm mereu copleșiți doar de stările negative și vibrațiile joase cu care ne inundă azi realitatea din jur.“ Portretul altei personalități din trecutul ceva mai apropiat al culturii noastre, regretata Zoe Dumitrescu Bușulenga transpare printre rândurile de evocare emoționantă semnate de „australianul” George Roca. Presărate printre rânduri, poeziile Elisabetei Iosif și zîmbetul reconfortant al scriitoarei prolifice Elena Buică, stabilită în Canada, ne echilibrează parcă din nou, molipsind cu oprimism întemeiat. De pe piedestalul vârstei de
O DIMINEAŢĂ CÂŞTIGATĂ, GRAŢIE PUBLICAŢIEI VIRTUALE CETATEA LUI BUCUR de GABRIELA CĂLUŢIU SONNENBERG în ediţia nr. 943 din 31 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/361210_a_362539]
-
vânt / Noaptea-mi arăta Calea Robilor. Pe buze simțeam bucuria stropilor / Când sărutam flori și păpuși de pământ” - ce dovadă mai clară a legăturii cu locul în care a fost plăsmuit, vrem, oare? Mai bine să-i deslușim frământările ce transpar din următoarele versuri: „Anii m-au fugărit și m-au pierdut în vreme./ M-am îmbătat cu picurări de flaut / Ca între stele și ceruri să mă caut, / Dar din uitare, cine-o să mă cheme?” Într-un alt poem
NICHITA TOMESCU – REPREZENTANT JURIDIC AL CANADEI LA ONU, AVOCAT AL MAFIOŢILOR ŞI POET AL BĂRĂGANULUI! de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 229 din 17 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360856_a_362185]