431 matches
-
obrajilor două lacrimi. Nu le șterse, de teamă să nu atragă luarea aminte asupra lor. Era încurcat. Copil fiind, îi lăcrimau ochii când se întețea vântul, altfel nu-și aducea aminte să i se mai fi întâmplat. Ștefan, cu voce tremurată, zâmbind sfios, spuse: — Ce-o da Dumnezeu, maică, ce-o da Dumnezeu, sfinția ta. Scoase o pungă de galbeni și o încredință doamnei. Maică, să pornești o ctitorie pentru mine, un schit la Hurezi. Da, Ștefane, pornesc și o să se
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
cu o cruciuliță de argint. Ștefan nu-și putea veni în fire, i se părea că ceva anume, cuprins în vorbele măriei sale, îi scapă și că acel ceva este foarte important. Făcliile fură aprinse și în lumina lor jucăușă zâmbetul tremurat al stolnicului părea că-i schimonosește fața, umbra strâmbă a mustății cărunte proiectându se nefiresc pe obrazul opus luminii. Și spătarul ascunzându-și ochii sub pleoapele lăsate părea stânjenit. Sfinția sa ațipise din nou, sau așa părea. Beizadea Constantin aștepta, zâmbind
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
până se linișteau lucrurile... Dar el, douăzeci și cinci de ani s-a înfipt în scaun, fără să-i pese de noi Cantacuzinii că îmbătrânim și murim și nu apucăm să ne cânte și nouă: vrednic este! Ultimele două cuvinte le intonă tremurat, alăturându și glasul celorlalți boieri. Spătarul Mihai își trase capul spre spate, nu cânta, dar afișa cu demnitate un fel de triumf de parcă ar fi vrut să spună: „Iată nepotul meu a ajuns domn”. Entuziasmul lui nu dură prea mult
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
la televizor, urmărea un nou episod dintr-o telenovelă. Îl cuprinse deodată, neliniștea și emoția fiindcă nu știa cum să facă introducerea, să-i spună despre plecare. - Mami, vreau să-ți spun ceva! zise cu un glas stins și puțin tremurat. - Tu nu vezi că mă uit la un serial? zise pe un ton ridicat nevastă-sa. După ce se termină, stăm de vorbă! Bietul Stănică merse În bucătărie, Își aprinse o țigară și se gândi că trebuie să fie calm, să
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
răcoros, sub ploaia măruntă. Asculta acel vuiet uriaș pe care-l auzea fără încetare de când sosise aici și despre care nu putea niciodată spune dacă vine dinspre pădure sau dinspre fluviu. Când ajunse pe mal, privi în depărtare către linia tremurată a mării, către miile de kilometri de ape pustii, către Africa și, dincolo de ea, către Europa, de unde venea el. - Domnule comandant, spuse el, din ce trăiesc oamenii aceștia? - Muncesc, când au unde. Suntem săraci. - Și ei sunt cei mai săraci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
pustiu și tăcut, se legăna în ceața înserării. Stepa părăginită se desfășura nemărginită, netedă ca o foaie de hârtie de împachetat, boțită și pătată, înțepată cu copaci răzleți, desfrunziți și sfâșiați de obuze. Pozițiile se desenau ca niște dungi mohorâte, tremurate, cârligate și capricioase, fără început și fără sfârșit. În apropierea bateriei, Bologa se opri căutând, în zigzagul de șanțuri, postul cel mai înalt de observație, unde a fost și azi-noapte. Când i se păru că l-a găsit, gândurile lui
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de ușa dinspre curte. Apostol urcă treptele și bătu. Lumânarea se opri șovăind... Din altă odaie se auzi glasul doamnei Bologa, și apoi cheia se învîrti de două ori în broască, pe dinăuntru. Mâna lui Apostol apăsă clanța, și lumina tremurată îl izbi drept în față. Servitoarea țipă ca și când ar fi văzut o arătare: ― Tulai, doamnă, tulai și vai de mine, c-a venit domnișorul!... Apostol intră vesel, iar Petre închise ușa. În pragul odăii din fund apăru doamna Bologa, în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
din odaie se stinse ca un vis. Apostol se uită împrejur cu frică și i se păru că s-a trezit într-o casă străină. Pânza de soare rămăsese pe loc, dar avea o melancolie de amurg în sclipirile-i tremurate. Pe urmă toată odaia se umpluse parcă numai cu gândurile lui, ca un stol de păsărele scăpate dintr-o colivie. " Ce înseamnă romantismele astea caraghioase de licean amorezat? își zise cu o revoltă pe care o simțea el însuși falsă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de pe obraji. In sfârșit, sosi într-o poiană, unde cărarea se pierdea. " Mi se pare că aici se împart căile", socoti Bologa, dibuind zadarnic să regăsească drumul. Vârfurile brazilor se conturau mai negru pe cerul mohorât, descriind cu o linie tremurată marginile poienii. Apostol porni spre punctul cel mai jos, unde trebuia să înceapă altă vale. Și cum intră iar în pădure, simți într-adevăr o cărare umblată. Se opri, să se odihnească un minut și să-și mai șteargă nădușeala
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
i se pătrunse de încredere mare. ― Dezertare? șopti privind cu ochii strălucitori crucea albă dinaintea președintelui. Apoi plecă fruntea și, în tăcerea amară ce se împînzi, întrebarea lui pluti câteva momente, ca o mustrare blândă. Și iarăși răsună glasul colonelului, tremurat, parcă o mână nevăzută i-ar fi strâns beregata: ― Răspunde la întrebarea mea, locotenent Bologa... Și, după o tăcere mai grea și amenințătoare, glasul urmă, tot șovăitor: ― Vina e covârșitoare, desigur, dar Curtea va asculta cu luare-aminte apărarea d-tale
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
sală o resfrîng. Și aeru-mprejuru-i, lumina-i colorată, Căci razele se-mbină, se turbură, se frâng, Și-n dulcea atmosferă uimită, purpurată S-aud glasuri ușoare ca arfe care plâng. Dar nu-i sunet aievea... ci-a gândurilor sale Glas tremurat și dulce îi răspundea cu jale: Când Dumnezeu crează de geniuri o ceată Să cerce vrea p-oricare de-i rău ori de e bun, Căci nu vrea să mai vadă cum a văzut odată Că cete rele d-îngeri
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lui Dumnezeu Tu-mi pari un înger de flacări albe Văd fruntea-ți blondă în rece-eter Haina-ți lumin-a serei rosalbe, Tu geniu gândit de cer? Tu ești cântare înnaripată, Iar eu suspin sunt ce te îngîn, Cântare dulce și tremurată, O, du cu tine al tău suspin. lO. VISUL UNEI FLORI (cca 1869 ) Când în lunca-ngălbenită Filomela cîntă-n dor, Viorica vestezită Doarme-n valea fără flori. Și visează vis de aur Văile umbră și miros Unde-n luncile de laur
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Iașilor... ... Și lăutarii se întrec în a pune în cântec tot harul pe care l-au primit - cu dărnicie - de la Cel de Sus... Vioara parcă este mângâiată de lăutarul care își pleacă obrazul pe trupul ei, făcând-o să sune tremurat, a tulnic îndepărtat, să ofteze ca un îndrăgostit sau să zboare ca un tril de ciocârlie... În umbra ei, cobza murmură acorduri profunde, line, ca o apă scăpată la loc deschis sau năvalnice ca o furtună iscată din senin... Totul
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
o bunicuță din strana unei biserici. Bătrâna doar îl privea și chiar dacă prințul încerca să intre în vorbă, ea nu reușea să spună nimic, pesemne era fermecată sau blestemată. În schimb, ziua, prin toiul amiezii, Andrico aude vocea stinsă și tremurată a femeii din trunchiul copacului, care îi cuvântă așa: - Dragul meu prinț din regatul Soarelui, dacă vrei să mai salvezi Soarele și fetele furate de balaurul Marco, ajutămă să mă prefac din nou în zâna Luminii și a Soarelui ce
Prințul Andrico by Adelina Ciocan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91480_a_92896]
-
Gogu Pintenogu s-a făcut foc de mânie, s-a umflat în pene, și-a înroșit creasta și s-a repezit spre motan. Motanul Silvestru a înlemnit căci știa ce poate Gogu Pintenogu. A început să spună ceva cu glas tremurat: - Eu nu am vrut să fac nimic. Voiam doar să mă joc cu ei. Vreau doar să fiu prieten cu puișorii căci sunt singur și nu am nici un prieten. PRINTRE PRIETENI Cel mai frumos lucru e să trăiești printre prieteni
PRIMA CARTE CU POVEȘTI by Înv. MERA FEVRONIA Prof. MERA FEVRONIA () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91503_a_93524]
-
cine le distinge primul dintre frunze și crenguțe) și nu mai știu ce altceva. Iar la capătul coridorului se deschidea o mare grotă, în centru cu un cilindru enorm de sticlă groasă. Toată lumina din grotă era albastrul intens și tremurat al apei din uriașa cisternă. Toți trei deveniserăm deodată albaștri. Era un miracol. Cilindrul era bazinul cu foci văzut de sub nivelul apei. Podeaua lui se prelungea cu podeaua noastră. Suprafața apei, mult deasupra capului nostru, se spărgea ca o oglindă
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
întristat ca atunci când am citit cum s-a stins ultimul bătrân care mai vorbea limba dalmată. 108 Pe singura carte pe care mi-a dat-o vreodată cu autograf se poate citi, cu cerneală neagră, cu un scris mărunt și tremurat: Poetului Mircea Cărtărescu, L'obscenite des prophetes, Gellu Naum Doinaș melancolicul Moartea tragică a lui Ștefan Augustin Doinaș și a soției sale (care mi-a readus în memorie o altă dramă recentă din lumea culturală românească, sfârșitul în aceeași noapte
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
într-acolo. Drumul i se păru mai scurt de o clipă. Soldații stăteau în jurul unui foc și mâncau. Când îl văzu, căpetenia lor întîi crezu că nu-l vede. Apoi făcu ochii mari. - N-ai murit? îl întrebă cu glas tremurat. Auta ridică din umeri. Căpetenia îl privi cu luare aminte, apoi păru că se dumirește: - Ori n-au fost nici un fel de zei și țăranilor li s-a năzărit cine știe ce?... Bine că te-ai odihnit măcar. Puteai să și fugi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
învățat. Preoții ridicară ochii. Unul murmură: - Auta... - Nu e Auta cu ei, răspunse bătrânul. Acum se descurcă și fără el. Auta e în cer, a plecat cu străinii... și cu Nefert. - Cum, slăvite? Cu care Nefert? rosti cu voce ușor tremurată preotul Zeului Apelor. - Cu fiica lui Tefnaht. Tatăl s-a dus sub pământ și fata lui s-a înălțat la cer! zise bătrânul și începu să râdă. Preotul Zeului Apelor își mușcă buzele până la sânge. - Cum a putut ea să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Nefert) râdeau știind de ce râd, Mehituasehet râse ca de o glumă plăcută a vrăjitorului ei, iar Ntombi și Mai-Baka râseră pentru că râdeau zeii. Și când nimeni nu se aștepta, Mehituasehet se opri din râs și întrebă cu glas sfios și tremurat: - De ce spun acești doi robi negri că sunteți zei?... Oare nu sunteți chiar zei? - Și dacă aș fi zeu nu ți-aș mai fi drag? o întrebă cârmaciul. Mehituasehet îl privi lung. Apoi răspunse cu grijă: - Un zeu poate iubi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Ce dorești, de fapt? Elevul de serviciu se simțea o persoană foarte importantă, și-l privea de sus. Noul venit o fi fost un novice, un elev nou sau, poate nici atât. - Care-i problema ta? Ioan derutat, explică cu glasul tremurat: - Am participat ieri la examen, și pentru a mă întoarce acasă îmi sunt necesare actele, o adeverință, ceva să am pe drum. Răspunsul fu pe un ton mai îngăduitor: - Așa da, numai că domnul director nu este în școală. Poate
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
coloană și-l căută. Anton era agent veterinar, casa lui avea curtea la șosea. Bătu la poartă și așteptă. Într-un târziu, fratele apăru îmbrăcat în halat, încălțat în papuci, cu un felinar în mână. Îi ghici îngrijorarea, după glasul tremurat. Firesc, era noapte și el deslușise doar silueta unui militar: - Cine-i acolo, ce doriți? - Sunt eu, Ioan. Se apropie și-i întinse mâna. Grele vremuri, nu? Vezi în ce condiții ne-a fost dat să ne-ntâlnim? Asta-i
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
pericol. Marcă o porțiune din suprafața apei, după verificarea adâncimii și a geografiei albiei în acea zonă. Înainte de a-i lăsa pe soldați în apă, le atrase atenția să nu depășească marcajele. Apa era caldă, soarele și cerul se oglindeau, tremurat, în apa Siretului. Detașarea de moment îl duse cu gândul departe. Se întinse pe iarbă, privind norii. Pentru o clipă își închipui că era pace, că el preda undeva într- o școală, că în fiecare dimineață își grebla iarba din
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
lui, o iconologie sui generis. Ceea ce se numește "noua gândire" nu este, fără îndoială, decât eternul negândit al imaginii actualizate de mașinile noastre de vizionare. Rațiunea iconică roade inexorabil "Rațiunea grafică", iar suprapunerea celor două face momentul nostru cultural, fotografie tremurată pasibilă de două lecturi opuse, după cum o privim pornind de la una sau de la cealaltă, de la trecut sau de la viitor. Teolog protestant al grafosferei, Jacques Ellul anunță o catastrofă spirituală 108. Filosof prospectiv și informat despre potențialitățile telematicii, Pierre Lévy anunță
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
de-o suliță pe cer. Clopotele de la Schit, încă băteau... băteau, văsduhul răsuna de dangăte... Și totuși, în glasul lor de bronz se simțea o putere neînțeleasă, o măreție fără seamăn, o taină liniștitoare. Clopotele au tăcut! Dar, glasul lor tremurat a continuat să vibreze în vazduh, prelung, până s-au stins... ca valurile făcute de piatra căzută pe oglinda apei liniștite. * ...Era în timpul războiului din ‟77, când satele aproape că se goliseră de bărbați, rămăseseră la vatră numai bătrânii și
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]