313 matches
-
seria aghiografică, Dionisie Exiguul este considerat autorul unei impresionante colecții de texte patristice din opera Sfinților Atanasie, Grigorie Teologul, Grigorie de Nyssa, Vasile cel Mare, Ciprian, Ilarie, Ambrozie, Fericitul Augustin. Textele acestora se referă la diverse probleme teologice, în special trinitare și hristologice. Scrierile de drept canonic formează o altă serie de lucrări dionisiene. Cercetându-le, constatăm că nu poate fi vorba despre simple lucrări de arhivă, ci de traduceri elaborate, comentate, care dovedesc o muncă științifică susținută, o deosebită competență
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
și de interes major pentru lumea creștină a epocii sale și pentru posteritate, au cunoscut o amplă circulație în diversele compartimente ale vieții bisericești din Țările Române: scrieri patristice necesare și pline de eficiență pentru apărarea dreptei credințe în controversele trinitare și hristologice, scrieri de edificare sufletească, mai ales în mediile monahale, canoanele Bisericii universale și lucrările de cronologie creștină. Universalismul spiritualității daco-romane s-a manifestat prin scrieri ca cele elaborate de Dionisie Exiguul, dar și prin contactele dintre romanitatea răsăriteană
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
Întrupării, atunci când trebuia să fie eficace, împotriva oricărei forme de idolatrie, mai ales în creștinismul primar. Mai mult, noțiunea a contribuit la joncțiunea dintre manifestarea istorică și imanentă a modelului divin (etern și transcendent), exprimată prin categoria temporalității, cu filosofia trinitară și cu christologia; totodată, a oikonomiei discursului religios, ca text și imagine, cu pedagogia și cu gestiunea temporală (Mondzain 44-83). Transferul dinspre gândirea greacă și imaginarul filosofic antic despre politic (organizarea justă și eficientă a comunității și a cetății) înspre
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
sfânt: „Duhul tău cel sfânt (ruaƒ qadeška, LXX: tò pne¤mă tò hágión sou) nu-l lua de la mine”, spune psalmistul (Ps 51,13). În Noul Testament, este o persoană distinctă, desi nedespărțita, de „Tatăl” și de „Fiul”, în unică dumnezeire trinitara. În Faptele Apostolilor, unde este personaj central, jucând, în maniera proprie, rolul lui Isus din Evanghelii, precum și în Apocalips, este numit cel mai adesea pur și simplu tò pne¤mă (de ex. Fp 2,4; 10,19; 11,12; 19
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
lista cu asterisc. În tabelul cu numele divine veterotestamentare, am introdus o coloană cu traducerea Septuagintei, având în vedere că majoritatea traducerilor românești au pornit de la ea. În tabelul cu nume divine neotestamentare am evidențiat numele care aparțin unei persoane trinitare sau alteia. Se poate vedea astfel mai limpede că multe dintre nume îi sunt date și Tatălui, și lui Hristos. tc "" Numele divine din Coran și traducerea lor în limba românătc "Numele divine din Coran și traducerea lor în limba
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
conștientă și voluntară. Este clar faptul că subiectul acționează prin natura care îi aparține, exersând inteligența și voința sa, dar nu se poate identifica nici cu natura, nici cu conștiința, nici cu voința. Acest lucru este valabil și în cadrul doctrinei trinitare, în care se evită identificarea dintre persoană și conștiință. Se remarcă, totuși, o schimbare de semnificație a conceptului de persoană, începând cu secolul XIX, cea de conștiință de sine, deoarece în loc de o definiție ca entitate metafizică, avem o definiție ca
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
de o subzistență relațională. Se afirmă că: „Unul din aspectele cruciale ale dezbaterii filosofice, activat de creștinism în jurul conceptului de persoană, constă tocmai în a stabili dacă ea indică substantia abstractă sau concretul subsistens. Direcția în care se îndreaptă teologia trinitară este evident cea de singularitate a persoanei, a concretului său individual, a ființei sale ca subiect sau substrat, o substantia individua (după cum a afirmat Boethius).” Se cuvine să facem o precizare importantă, legată de discursul antropologic în epoca Sfinților Părinți
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
responsabilității creaturii, în opoziție cu o teologie care-l supune și pe Dumnezeu sclaviei destinului. Se remarcă faptul că în istoria conceptului persoanei predomină concepția substanțialistă, deși există momente de dezvoltare și a unei concepții relaționale. Printre acestea amintim momentul trinitar în gândirea creștină (sfântul Augustin), momentul de invenție a subiectului de drept ca persoană în secolul al XII-lea (de la Grotius la Leibniz), momentul recunoașterii (Fichte și Hegel), momentului dialogului interpersonal (M. Buber și E. Mounier). Ceea ce determină reflecția creștină
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
modul în care trebuie să se înțeleagă cuvintele care descriu crearea omului, cu referire la plural doar la crearea omului, inserându-se în tradiția Sfinților Părinți care au recunoscut prezența și acțiunea Sfintei Treimi, preluând o antropologie creaționistă de tip trinitară. De asemenea, este sugestivă mențiunea pe care o face Augustin în De Trinitate, legată de problema „De ce nu se spune că în Sfânta Treime există o singură persoană și trei esențe”: „Grecii, este adevărat, dacă ar voi, ar putea să
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
sens absolut.” Această problemă terminologică poate fi o posibilitate pentru a descifra suprapunerea conceptelor de „substanță” și de „persoană”, utilizate de Augustin în sens antropologic. Se observă o corespondență imperfectă între termenul ,πόστασις grec și persona în latină, din cauza disputelor trinitare de la sfârșitul secolului al IV-lea, ceea ce a condus la suprapunerea termenilor antropologici de „substanță” și „ipostază - persoană”. Se cuvine să precizăm că natura este în mintea lui Augustin ceva ce este comun, iar persoana este aliquid singulare et individuum
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
are voință, deci are doar natură și nu este încă persoană. Se poate spune că, la Augustin, conceptul de persoană este dat de posibilitatea unui raport între două naturi individuale, adică de relație. Acest lucru iese în evidență în cadrul relației trinitare dintre Cuvânt și Dumnezeu Tatăl: Cuvântul, ca Fiu, are viață proprie. În Cuvântul întrupat, persoana este cea a Fiului care a luat natura umană. O natură rațională, așadar, considerată în sine, nu este în mod propriu persoană decât în raportul
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
pe linia lui Vasile cel Mare, consideră ființa ca fiind luată în sens general și universal, iar persoana în sens particular, acest fapt putându-se observa și în cazul Sfintei Treimi, și, după cum am remarcat, Toma de Aquino reia doctrina trinitară a lui Augustin pentru a reflecta despre trup ca relație cu sufletul și sufletul în relație cu Dumnezeu. Aceste baze solide, dezvoltate cu o critică riguroasă de către pionierii personalismului creștin pe care i-am amintit, constituie un punct de plecare
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
poate spune și despre numele altor doi saoșyant, care constituie Împreună cu Astvat-ereta, un fel de triadă mântuitoare. Aceste nume, care pot fi explicate În interiorul unei frazeologii cu o valoare tehnică evidentă, sunt, așadar, nume teologice și de cult. O schemă trinitară domină Întreaga viață a creației: bundahișn, gum¶zișn, și wizarșșn (cf. supra, subcapitolul 2.2) și marile perioade caracterizate de venirea Primului Omxe " Om", a lui Zoroastruxe "Zoroastru" și a Salvatorului final (cf. Molé, 1963, pp. 484. sq.); așa cum oricare
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]