346 matches
-
societate, liniștite sau în acțiune, dar cititorii, cu răbdarea epuizată de un fotomaton în care variantele de culoare și de aspect, pe lângă minime și cu un efect stimulator redus, încă în cea mai îndepărtată antichitate erau deja considerate ca banale trivialități ale exploatării libidoului, au continuat, din cauza detașării, din cauza indiferenței și chiar din cauza dezgustului, să determine scăderea tirajelor și a vânzărilor. De asemenea nu avea să aibă nici o influență favorabilă asupra balanței cotidiene a cheltuielilor și încasărilor, aflată iremediabil în reflux
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
doi ochi pe față, unul pe dos. Și arta sapă. Dar în sus. Surtucarii scrisului frăgezesc solul marilor scriitori. Arta surprinde cel mai bine raportul dintre Om și Absolut. Dacă arta este intelectualizată excesiv, fanii ei fug în brațele divertismentului. Trivialitatea în artă poate contura un singur stil. Cel al absenței ideilor. Arta pune la microscop pliurile și zonele obscure ale vieții. Arta se retrage discret în lumea ei, precum altădată băștinașii din calea năvălitorilor. „ Dacă nu reușesc, mă spânzur ” - afirma
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
totuși un sens. Jovialitatea imbecilă nu este rudă cu umorul. Umorul - această mirodenie a artei. Zeflemeaua pare a fi un concubinaj al aroganței cu prostia. Umorul se luptă cu radicalii liberi ai răutății umane. Zâmbetul trebuie citit și pe verso. Trivialitățile pretind că sporesc umorul. Gafa poate fi un agent al sincerității. Sau al prostiei. Descifrat corect, râsul ne-ar putea salva. Surâsul - o lizieră a bucuriei. Cei care fac haz de necaz anesteziază puțin timpul, dar nu înving frica. Zâmbetul
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
beat criță pozînd În chiloți de damă și cu peruca blondă a Wandei. Începe să rîdă singură. Domnul D. devine atent. E abjectă nici măcar nu face efortul să-și mascheze bucuria că mi-l aduce În casă să le ascult trivialitățile să-l văd cum o ia de mînă cînd se Înfierbîntă descriindu-i ultima lui performanță erotică cum o urmează În bucătărie ca o umbră pentru că nu a terminat Încă să-i spună eu continui să scriu Îmi iau medicamentele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
saltimbancilor iuți și tandri. Când se aprinde lumina pentru pauză, stăruie o stânje neală vinovată. Invitații își regăsesc însă repede vioiciunea, forțează exagerările, elogiul. Entuziasmul - în antract - rămâne, totuși, zgârcit. Se aud prin colțuri disertații despre amestecul de prospețime și trivialitate al acestei arlechinade, despre poezia prohibiției anilor ’30... Devine vizibilă, în sfârșit, și perechea din tren : cavalerul își plimbă chipul spuzit de coșuri dintr-o parte în alta a foaierului, croind drum delicatei thailandeze, mai stin gheră și mai sfioasă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
se completează unul pe celalalt, supunându-se unui model al circularității. Manuela, protagonista romanului Femeia în fața oglinzii, trăiește în chip evident un sentiment al dezgustului față de realitate, față de fenomenul existenței, determinat în primul rând de aspectele de vulgaritate sau de trivialitate ale acesteia: „Cunoscuții tocmai fiindcă-i cunoștea bine, nu-i mai puteau da iluzii, și străinii, mulțimea - era vulgară, inestetică, o rănea în gustul ei de forme, linii, culori, cu aspectele ei disgrațiate.”² Această atât de puternică teamă nedeslușită, o
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
grup de cărți, m-am oprit din nou asupra volumului în discuție și mi-am propus să-i fac recenzia. în cuvântul autorului se spun următoarele: „într-o vreme în care limbajul poetic (era prin anii ’70) este invadat de trivialități (se uza de principiul realismului socialist) am încercat să-i opun acestuia un limbaj simplu, uneori în vers popular. Cele 102 poezii create în răstimp de zeci de ani sunt grupate în două părți inegale ca număr. Cele mai multe, 74 la
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
voie și pe nesimțite ajunsese a stă pâni pe toți, așa încât orele petrecute o dată pe săptămână la Junimea steteau în cel mai mare contrast cu viața de toate zilele, erau o lume aparte, un vis al inteligenței libere, înălțat deasupra trivialităților reale. Și așa de intensiv, de puternic lucra această atmosferă asupra celor ce o respirau, încât forma ea însăși o legătură între ei șii armoniza pe toți pentru timpul cât dura, pe unii pentru toată viața lor. Cele mai disparate
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
Drumul spre centru, 1991). Μ Omul modern trebuie să recurgă tot mai mult la practici ascetice și contemplative pentru a realiza ceea ce se cheamă o „depășire de nivel existențial”, adică o ieșire din smogul unei realități dominate de egoism, invidii, trivialități și nedreptăți de tot felul. Μ Ajuns la sfârșitul ciclului vieții, omul retrăiește, ca Într-un film mental, principalele etape sau momente ale vieții sale. De unde oare această nevoie ca, În ultimele momente ale vieții sale, omul să-și retrăiască
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
vulgare despre tatăl mort, “un bătrîn tîmpit care și-a vîrÎt pula groasă În păsărica mamei” (În traducerea mea; În cea a lui Emanoil Marcu, mai pudic, „i-ai pus-o cu temei bătrînei”). Demarat În trombă, branșat la rezervorul trivialităților amare și al imaginilor șocante cu atît mai mult cu cît sînt relatate impasibil, romanul urmărește destinul lui Michel În Thailanda. Omul pleacă Într-o excursie de recreere În care are ocazia să remarce la tot pasul figuri umane jalnice
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
să nu fie Întinată. Este o carte pe care nici tu, adolescent furios, revoltat, feroce sau blînd care zgîrii rău, amator de hip-hop, n-ai nevoie s-o deschizi, pentru că o să te izbească cu snobismul ei, cu lehamitea ei, cu trivialitatea ei lipsită de orice frondă. Vouă vă recomand o carte de eseuri a lui Gilles Lipovetsky, L’Ere du vide: era vidului. Despre epoca indiferenței albe, a umorului vlăguit, politicos, cool, a trăirii periculoase În jocurile de pe computer, a sexului
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
a eliminării excen tricității în întregime este rareori satisfăcătoare, din două motive. Într-un sens pur formal, armonia necontrastantă a unei structuri exclusiv centrice nu justifică tensiunea creată de tendințele antagoniste ale experienței umane. Ne aducem aminte de banalitatea și trivialitatea scuturilor din cercuri concentrice pe care unii op-artiști ai anilor ’60 le foloseau în scopuri practice. William C. Seitz, curatorul expoziției „Ochiul sensibil” din 1965, organizată la Muzeul de artă modernă din New York, scria cu acea ocazie: . Într-un sens
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
primelor flori la tumultul celor din urmă, ce precedă apariția macului masculin), avînd o finalitate care incită, subliniată de comentariul naratorului. Știind că astfel comparatul (femeia) și comparantul (vegetalul) își schimbă în permanență atributele, Balzac ajunge la sugestia senzualității evitînd trivialitatea unei comparații de la termen la termen. (15) În jurul gîtului revărsat al glastrei de porțelan, închipuiește-ți un fel de volan, de mănunchiuri albe de șerpariță din viile Turenei, ca o imagine a formelor rîvnite, înghemuite ca acelea ale unei roabe supuse
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
a povestirii la cele instituite de Noul Roman și de literatura absurdului, narațiunile amalgamează elemente din toate tipurile de roman - realist clasic, analitic, frescă, politic, popular, senzațional, de mistere, polițist, dezbatere. Aliază banalul cotidian cu extraordinarul și fantasticul, gingășia cu trivialitatea, frivolul cu poeticul, eroicul și carnavalescul, vulgarul cu sublimul, grotescul cu tragicul, realismul demitizat cu romantismul mizerabilist (idealizarea declasaților, disculparea delincvenților), relatarea cursivă, limpede cu dialogul polemic sofisticat, cu monologul contorsionat sau cu cel dramatic, uneori subiacent dialogului, pe care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288929_a_290258]
-
Logica clasică este prescrip-tivă sau prohibitivă: ea îți interzice să faci o operație sau alta. Or, nu există vreo logică prescriptivă a terțului inclus. Nu poți spune că, în orice situație, această foaie de hîrtie este și o pijama. Banalitatea, trivialitatea, gîndirea fragmentară ascultă de logica aristotelică. Terțul inclus se impune atunci cînd apare un anumit tip de problemă profundă. Și iată de ce recunosc necesitatea introducerii acestui terț, a depășirii acestei constrîngeri a logicii care împiedică orice contradicție, dar, spre deosebire de tine
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
Bucureștiul noaptea. Era un fel de a mărturisi fascinația produsă de o metropolă a cărei vitalitate pitorească atrăgea numaidecât luarea-aminte. A fost așa până în anii dictaturii, când capitala a intrat într-un declin progresiv, înecându-se, odată cu țara, în mizerie, trivialitate și disperare. Mizeria există și acum, după atâta timp de la Revoluție, aspecte triviale se pot întâlni încă peste tot, numai disperarea face loc, vizibil, unei atitudini mai tonice, mai active, ceea ce conferă acestei metropole, centrului său îndeosebi, ceva din însușirile
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
Dar, vai! păcat! s-a-nțepenit Cu limba în a mare." Aflat într-o îngrijorătoare bună dispoziție, Șerban Cioculescu apreciază că în epigrama citată "autorul dă un specimen foarte reușit al echivocului licențios"; mie mi se pare că avem în față o trivialitate (im)pură și simplistă, mai ales cînd Caragiale se înțepenește în nefericita formulă și o repetă în contexte care îi marchează și mai mult grosolănia: după ce în textul poeziei Excelsior ce îi este dedicată, se introduce deviza "Nihil sine Hasdeo
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
Zuiliu Damphirescu în versiunea lui Caragiale) a fost foarte afectat de afronturile comediografului ("grosolănia lui Caragiale și naivitatea mea mă făceau să sufăr groaznic.") pînă cînd va remarca "infinita nestatornicie a simțirii sale"; nu l-a iertat și îi subliniază trivialitatea chiar și în deznădejdea pierderii celor două copile: "Era așa o trivială deznădăjduire în bietul om." Pe Heliade-Rădulescu, Caragiale îl numea în zeflemea "Părintele Literaturii Române" comunicînd lui Zarifopol că "D-ta nu-ți poți da seama bine de calitățile
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
viață, de exprimare etc. împrumutate fără discernămînt dintr-un alt mediu care i se pare mai distins, mai original, mai la modă decît al său; trivial 1. comun, de rînd, obișnuit; 2. de prost gust, vulgar, grosolan; 3. obscen, indecent; trivialitate 1. caracterul a ceea ce este comun, de rînd, obișnuit; 2. lipsă de gust, vulgaritate; 3. lipsă de pudoare (în vorbe sau în fapte), necuviință, obscenitate. Încă din 1907 (Din psihologia poporului român), D. Drăghicescu observa că suntem "o rasă occidentală
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
și aceeași ființă". În acest fel ajungem să nu mai înțelegem ale cui sunt meditații de felul "ca să capeți experiență, e bine să practici opinii opuse" și cine sugerează lui Caudella pentru muzica operei Hatmanul Baltag "o ușoară nuanță de trivialitate". Abordîndu-l în marginile psihanalizei, Pompiliu Constantinescu va remarca similitudini între autor și propriile personaje ("Sociabilitatea lui I. L. Caragiale este proverbială; și-a risipit viața în conversații uluitoare, în presă, bodegă și cafenea, trăind alături de eroii lui din proză și comedii
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
delectat contemplînd egoismul conformist al omului; s-a identificat cu plăcerile comune ale lui și l-a reflectat într-o oglindă măritoare și totuși exactă". În plus aș adăuga i-a oferit spre vețuire un univers-bîlci din care nu lipsesc trivialitatea și pornografia, poate însă nu la nivelul pe care îl acuza H. Sanielevici: "Pentru Caragiale viața e un mare bîlci, care prezintă priveliștele cele mai interesante [...] și foloasele cele mai pozitive, aceluia care știe să uzeze de dînsa; într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
iar pentru P. Constantinescu "vulgare, ipocrite și egoiste"; o pată de culoare pitoresc-balcanică o reprezintă Lache și Mache cuplu paronimic și siamez, precum și celebrul Mitică parizianul nostru oriental! Pompiliu Constantinescu are meritul de a fi intuit sensul adevărat al acestei trivialități, sensul etimologic care se referă la expunerea agresivă la vedere a aspectelor presupuse dar pe care conviețuirea socială ne obligă să le trecem într-o zonă a tăcerii: "Caragiale acceptă morala practică a vieții, filozofia instinctului care conservă pe om
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
Alexandru George crede că atașamentul pentru această zonă "nu e decît rodul prea directelor contacte ale autorului cu o lume trivială, din care la urma urmelor putea chiar să fi făcut parte"; poate de aceea și eroinele sale au poezia trivialității iar apărarea lui Maiorescu pare neconvingătoare: "...în lumea artei adevărate nici nu poate fi vorba de trivial. Trivial este o impresie relativă din lumea de toate zilele..." ceea ce subzistă însă în lumea de toate zilele poate deranja în artă, așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
și în estetica simboliștilor și decadenților, atît de opusă principiilor clasicismului cărora le-a fost credincios Ion Luca Caragiale: "...oricît ar părea de oribil, verva bătrînului Caragiale, ostentativa-i comportare plebeiană, verdeața limbajului său, era dispus să le convertească în trivialitatea volubilă a lui Pirgu, sub a cărui înfățișare de măscărici își cam vedea tatăl" (idem). S-a mai afirmat iarăși că veritabila noblețe mateină ar consta în talent; nu ar fi lipsit de interes să se raporteze această postură la
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
de sorginte păgînă, ce are atingere cu acel "nietzscheism instinctiv" (O. Cotruș) ce proiectează personajele dincolo de bine și de rău, într-un amoralism definitiv și într-un pedepsitor dispreț cioranian prin care unicitatea este chemată să se apere de atingerile trivialității. Oferite spre contemplare și nu spre cunoaștere, personajele se închid în taină, noapte și moarte slova mateină conservîndu-le ființa pînă cînd un alt veac de purpură și aur va chema la viață semeața seminție. ÎNTRE OGLINZI PARALELE Criticii și istoricii
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]