485 matches
-
lovit-o. Era ceva foarte scârbos, jur, domnule sculptor. Îmi venea să le strig: «Mă, nenorociților, dacă nu puteți lăsați fata în pace, n-o mai chinuiți». Dar îmi era frică. Erau atât de întărâtați că puteau să mă omoare. Tropăiau pe margine, se așeza când unul când altul între picioarele Laurei, doar, doar... Înțelegeți dumneavoastră ce vreau să spun, dar degeaba. Și nici nu se hotărau să-i dea drumul. De parcă biata fată era de vină că ei erau neputincioși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
În siguranță? Barmanul pune deja o sticlă de coniac și alte ingrediente pentru Corbu Într-o pungă de plastic. Cred că da, la ora asta. Am văzut oameni care se plimbă pe străzi. Toți patru părăsesc cafeneaua braț la braț, tropăind prin palele de ceață Încă plutitoare. Trotuarele sînt acoperite de leșurile argintii a milioane de termite și micul grup Începe să dănțuiască, inventînd pași de dans mergînd așa, prin piață, pe lîngă catedrală și apoi În jos, pe străzile pustii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Casa de vis. O minunăție în alb și albastru, în care emailul strălucitor al căzii și vopseaua impecabilă se armonizau cu nuanțele de campanulă ale sutelor de vase de porțelan de pe rafturi. Din clipă în clipă te așteptai să intre tropăind o fetiță olandeză cu saboți și bonetă. Parcă pentru a desăvârși ansamblul, pe bazin, într-un minunat vas de pe vremuri trona un buchet de nemțișor - Doamne, oare cât costa în perioada asta a anului? Nu puteai să-ți închipui un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
asalt asupra timpanului: țipa la el de jos, din hol. Încă pe jumătate adormit, nu-i deslușea cuvintele. Atacul acesta putea fi parat cu un simplu „da, da“ sau „îhî“. A doua oară trecea la amenințări sau proceda ca acum, tropăind zgomotos pe scări și strigând la el. Nici de data aceasta nu avea de ce să se teamă. Răspundea pur și simplu că tocmai se îmbracă. — Vezi să nu mă minți! — Bine. Zău că vin! Nu mai putea fi dusă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Ce mai vrei? — Am fost cerută în căsătorie. — Zău? Cred că individul nu e-n toate mințile. — Ōkuma, de la birou... — Tipul acela care arată ca talpa piciorului meu... Takamori s-a ridicat, s-a întins și a ieșit în grădină, tropăind cu saboții lui. Privind la cerul înstelat, a văzut o stea căzătoare brăzdându-l. Și-a întors privirile de parcă era un semn de rău augur. A sunat telefonul. Tomoe s-a ridicat să răspundă. Era ceva ciudat în glasul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
păcură, ne-am dat seama că nu mai puteam înainta. Apa și nămolul nu ne dădeau voie să vedem unde era făgașul drumului. Ariald a mers înainte câteva zeci de pași, dar calul necheza de zor, scutura din cap și tropăia nervos, alunecând pe terenul mocirlos. - Eu zic să ne-ntoarcem înapoi și s-o luăm pe celălalt drum, a hotărât, înțelegându-se din ochi cu Gundo. E-ntortocheat, dar mai înalt. S-a întors spre soldații care ne-nsoțeau. - Atenție mărită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
dimineții, mănăstirea strălucea în mijlocul lacului, albă, cu focurile arzând încă pe zidurile înalte. Podul, care mergea de la mal până în buza insulei, nu părea foarte lung, cel puțin din locul în care privea Ghighina. O luase într-un suflet spre el, tropăind pe podelele de stejar, legate bine cu funii din păr de capră. Era un pod suspendat care se legăna deasupra apei. Apoi podul devenise fără sfârșit. Zogru plutea lent, mult prea lent, în urma fetei. Ar fi vrut s-o oprească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
degetele lui nea Miki dansând pe clape și butoane, era greu de spus ale cui erau degetele acum, părea că Prodan cântă singur, fără ca nea Miki să-l dirijeze, și părea că amândoi dansează, mișcându-și trupurile în ritmul muzicii, tropăind pe loc, lui nea Miki îi alunecaseră ochelarii negri spre vârful nasului, era să-i piardă, și atunci melodia s-a auzit și mai tare, și atunci, brusc, Prodan și-a deschis ochii, cu fața schimonosită și-a luat mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
am tras din toate puterile și de grilajul de fier, fără să reușesc însă să-l mișc, în schimb șurubul parcă a scos un scârțâit, dar de cedat, n-a cedat, între timp se auzea din sală că toată lumea urlă, tropăie și fluieră, urla și tovarășul director cât îl ținea gura, trebuie să fi stat în picioare, undeva în fața rândurilor de scaune, fiindcă-l auzeam de-aproape, răcnind să rămână toată lumea pe locuri și că vom cânta cântece patriotice până trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
se târa Feri, o vreme l-am mai auzit gâfâind și lovind cu genunchii sau vârful pantofilor peretele tunelului, dar apoi, luând pesemne un avans prea mare, nu l-am mai auzit, i-am auzit numai pe cei din sală, tropăind și urlând. Galeria se făcea tot mai strâmtă, mi-am simțit umerii frecându-se de pereți și credeam c-o să rămân blocat acolo, ca atunci când mă băgasem în conducta din beton, după mingea de piele a Prodanilor și, într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
stropi smulși din valuri, de zări Îndepărtate, și doar țipătul pescărușilor, care treceau În zbor razant pe deasupra traulerului, tulbura tihna unei zile atît de pașnice. Eu, eu, eu, păreau ei să spună, la fel ca Marie cînd era fetiță și tropăia de nerăbdare sîcÎindu-l pe taică-său ca s-o ia cu el cînd mergea să golească năvoadele. TÎnăra femeie nu Închisese ochii toată noaptea. Una cîte una, certitudinile ei din copilărie se făcuseră țăndări, pînă la lovitura de grație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
or fi cumpărat asemenea drăcie? l-or fi confecționat chiar ei?). Femeia se repezi Înăuntru, ieși cu doi țânci minusculi, câte unul agățat de fiecare șold, și Începu să-i legene fără chef. Urletele se Întețiră. Masculul apăru și el tropăind, În sula goală. Era un bărbos destul de solid, de vreo cincizeci de ani, cu părul lung, cărunt. Îl luă În brațe pe unul din maimuțoi și Începu să-l giugiulească; era grețos. Bruno se depărtă câțiva metri; nădușise. Cu asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
-mi regăsesc buna dispoziție. Ce naiba. E vorba de Guy. Sigur vrea să știe ce fac. Sigur va face tot ce poate ca să mă ajute. Deschid mobilul și sun la biroul lui, pe numărul direct. O clipă mai târziu aud pași tropăind pe parchetul din hol. Trish. Îmi pliez fără zgomot mobilul, îl bag în buzunar și iau un broccoli. — Cum merge ? mă întâmpină glasul lui Trish. Cum stai ? În clipa în care intră în bucătărie pare ușor mirată să mă găsească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
fluierau alene și horcăiau galeș iar ea, ce să facă, până la urmă o să se ducă cu unul dintre ei, În timp ce Krog nu putea decât să treacă prin fața ei, fără să facă zgomot. Of, of, Krog ar mai fi putut să tropăie precum Faa, bourul, sau să se bată cu pumnii În piept precum Duli, maimuța, dar nu așa o Îmbiai pe una ca Siloa. Hm, aș mai fi putut s-o sperii tare-tare, cu vorbe spuse În minte, astfel Încât să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
nu cântau din gură: făceau sunete și triluri ca de pasăre, suflând În niște oase goale pe dinăuntru! Ohoo, și cu cât foc știau să cânte la oasele alea, de ne-au ridicat pe toți În picioare, făcându-ne să tropăim mai abitir decât o cireadă de bivoli loviți de streche! Of, of, l-am chemat și pe Dupna la chef alături de noi, dar el a venit doar pentru că l-a Împins maică-sa de la spate. - Am venit pentru copii, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
n-ați urlat? PRIMUL BĂRBAT: De ce? De ce a-ți tăcut? AL DOILEA BĂRBAT: Când ați văzut că piesa e proastă, de ce n-ați fluierat? VIZITATORUL: Când i-ați auzit că încep să povestească din nou actul întâi, de ce n-ați tropăit? RECRUȚII: Mamă, de ce n-au tropăit? VIZITATORUL: Bomfilor! Ați stat ș-ați înghițit toate mizeriile! Ați stat ș-ați ascultat o sută de mii de prostii! PRIMUL BĂRBAT: Mai bine citeați un ziar! (Personajele s-au risipit prin sală și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
De ce a-ți tăcut? AL DOILEA BĂRBAT: Când ați văzut că piesa e proastă, de ce n-ați fluierat? VIZITATORUL: Când i-ați auzit că încep să povestească din nou actul întâi, de ce n-ați tropăit? RECRUȚII: Mamă, de ce n-au tropăit? VIZITATORUL: Bomfilor! Ați stat ș-ați înghițit toate mizeriile! Ați stat ș-ați ascultat o sută de mii de prostii! PRIMUL BĂRBAT: Mai bine citeați un ziar! (Personajele s-au risipit prin sală și-și aruncă replicile cu furie deschizând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
și pe BĂRBATUL CU ZIARUL.) Ta-ta-ta-ta! Numai duminica! Ta-ta! DOAMNA CU VOAL: Așa! Așa! Brusc începe să cânte cu o voce destul de educată de soprană.) O sole mio... o sole mio... O sole mio... (Dezlănțuire totală. BĂRBATUL CU ZIARUL tropăie și face pe trompetistul cu ajutorul ziarului, DOAMNA CU VOAL se urcă pe un scaun și urlă în disperare același „o sole mio...” iar BĂTRÎNUL CU BASTON începe să bată la baterie pe marginea unui scaun. BĂRBATUL CU VIOLONCELUL continuă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
gură... Ați vrut să găsiți adevărul meu, în gura mea, nu? HAMALUL (Copleșit, rușinat.): Nu, nu... A fost ideea lui Bruno... Numai el... numai el putea să facă așa ceva... Bruno pe vremuri... îneca pisici în apă... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ați tropăit în jurul meu, toată noaptea, ați tropăit și v-ați învârtit în jurul meu. Mi-ați măsurat hainele, m-ați măsurat de sus până jos, m-ați întors pe toate părțile, când ați văzut că dorm așa cum dorm... că nu pot face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
meu, în gura mea, nu? HAMALUL (Copleșit, rușinat.): Nu, nu... A fost ideea lui Bruno... Numai el... numai el putea să facă așa ceva... Bruno pe vremuri... îneca pisici în apă... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ați tropăit în jurul meu, toată noaptea, ați tropăit și v-ați învârtit în jurul meu. Mi-ați măsurat hainele, m-ați măsurat de sus până jos, m-ați întors pe toate părțile, când ați văzut că dorm așa cum dorm... că nu pot face nimic... în timpul somnului... că sunt ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
urâțenia, de frig. Chiar dacă un felinar de neon nu poate da pic de căldură, ei se apropie totuși de el mânați de un străvechi instinct. Gerul se întețește. Așa e întotdeauna în zori de zi, în stația de autobuz. Oamenii tropăie pe trotuarul înghețat, își suflă în pumni, unii se adăpostesc de crivățul subțirel ce despică osul în refugiul de metal și sticlă ridicat în mijlocul zăpezilor. Într-un colț s-a încolăcit un câine, din cei cu blana albă, mițoasă, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
i se încheagă în perii din blană, încununând-o cu țurțuri străvezii. Oamenii îl lasă mai departe să doarmă, se uită doar la el. Își suflă în pumni, își trag căciulile și mai bine peste urechi, se bat peste brațe, tropăie. Deși nu s-a luminat, felinarul se stinge. Poate s-a stricat. Oricum n-are nici o însemnătate, cei care așteaptă autobuzul nu au a se duce altundeva. Câțiva pufăie din țigări, prin aburul alb al vieții. E liniște, nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
se apropie cu mare greutate, de parcă fiecare atom s-ar împotrivi. Și de ce să nu se împotrivească? Cine are chef să fie aici? În această dimineață crâncenă cu treizeci de grade sub zero, cine să vrea să se miște, să tropăie în stație, să se urce cum o putea în autobuzul care gâfâie gata să facă infarct, să rămână acolo agățat cine știe cum, într-un picior, într-o mână, înghiontit din toate părțile, pentru ca în sfârșit să coboare înapoi în aerul înghețat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
mântuirii și că potopul, departe de-a se sfârși, de-abia începuse. Îmi aduc aminte o dată când Helga și cu mine am coborât din cer, din capul unei scări bombardate, direct în adâncurile unui adăpost subteran, iar deasupra bombele mari tropăiau peste tot. Și tropăiau, tropăiau și iar tropăiau și păreau că n-o să mai plece niciodată. Și adăpostul era lung și îngust, ca un vagon de cale ferată, și era plin. Pe banca din fața mea și a Helgăi stăteau un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
departe de-a se sfârși, de-abia începuse. Îmi aduc aminte o dată când Helga și cu mine am coborât din cer, din capul unei scări bombardate, direct în adâncurile unui adăpost subteran, iar deasupra bombele mari tropăiau peste tot. Și tropăiau, tropăiau și iar tropăiau și păreau că n-o să mai plece niciodată. Și adăpostul era lung și îngust, ca un vagon de cale ferată, și era plin. Pe banca din fața mea și a Helgăi stăteau un bărbat, o femeie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]