504 matches
-
-o, au scuturat desimea nopții de jur împrejur. La poartă, sub cișmea au găsit căldarea pe care o luase cu ea când ieșise din cameră. Nu se umpluse încă. După nici zece minute de căutări, tatăl se întorsese în casă, tropăind pe prag ca să scuture de pe bocanci zăpada. Carmina și mama îl priveau din ușa bucătăriei, cum își leapădă încruntat mesada, cum se apleacă, vinețiu în obraji și-și trage cu răbdare șnururile de la ghete, se descalță, așază încălțămintea lângă perete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de emoție, a dat în lacrimi, și-a șters ochii cu poalele șorțului de bucătărie și, evident, nu erau lacrimi de fericire. Ce-ți veni? I-a reproșat tatăl. Tu plângi? Acum? Părinții i-au condus până la poartă în tăcere, tropăiau pe aleea cimentată, în grădină, tatăl dăduse foc unui maldăr de frunze, fumegau și acum, potolit. Au rămas pe urmă nemișcați în poartă, parcă mai bătrâni și mai greoi, Carmina i-a văzut până când mașina a cotit pe șoseaua principală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fugea speriată și unii țipau chiar. Midori s-a dus într-o cameră cu vederea la stradă, a deschis fereastra și a privit în jos. Mi-a spus să aștept un pic și a dispărut, după care am auzit-o tropăind pe scări, în sus. Continuam să-mi beau singur cafeaua și încercam să localizez Uruguayul pe harta minții. A, Brazilia e aici, Venezuela aici și Columbia undeva mai încolo. Nu știu de ce, dar nu-mi puteam aminti deloc unde este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
fuseseră reduse la lemne de foc. Rămășițele pernei pluteau În aer, ca o versiune de vară a unei ninsori. Grilajul de metal al sobei cu faianță fusese smuls și el; pe podea se vedeau movilițe de cenușă. Niște tălpi negre tropăiseră În jur, Încercând să caute o legătură Între lucruri, dar pierzându-se apoi printre mărunțișuri. Fiind prea greu de dărâmat, biroul fusese pur și simplu Întors, sertarele trase, conținutul lor răvășit pe jos. În mod ciudat, haina lui Anton atârna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
-o pe Asya cu cotul, Însă aceasta nu s-a grăbit să traducă, În principal fiindcă atenția Îi era fixată asupra unui trecător. Era un flăcău deșirat, În zdrențe, care trăgea pe nas aurolac dintr-o pungă de plastic În timp ce tropăia din picioarele desculțe și murdare În ritmul imnului. La fiecare câteva secunde, băiatul se oprea din inhalat și rostea cuvintele imnului, Însă În urma celorlalți, ca un ecou straniu: „...sub pașii noștri grei... Între timp ceilalți petrecăreți au Început și ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
arată cum să sugi frumos, elegant, din banii publici“, a spus un liberal. Victor Ponta (PSD) s-a arătat scârbit, acuzând puterea că „se folosește de copii morți în scopuri politice“. Șeful grupului liberal, Crin Antonescu, l-a trimis să tropăie la tineretul social-democrat, unde obișnuiește să se joace de-a Che Guevara. Opoziția a văzut în ministru „contabilul providențial, născut din spuma mării, ca Afrodita“ și care a declanșat „epidemia portocalie“. În replică, puterea s-a ridicat în picioare, păstrând
Nişte ciori vopsite-n roşu by Răsvan Popescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1376_a_2711]
-
este regele. articolul 3 numai regele are dreptul să decreteze legi. numai el are dreptul să nu le respecte. artICoLUL 4 regele nu este niciodată singur. articolul 5 numai regele are voie să producă zgomote, să pufăie, să tușească, să tropăie și să spună cuvinte. orice sunet organic sau anorganic și orice cuvînt care nu vine de la rege sunt imposibile. Și prin urmare suspecte. articolul 6 regele abolește zilnic pedeapsa cu moartea. artICoLUL 7 regele are în proprietatea sa toate bunurile
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
uitării, Fainberg a tret să le noiască memoria la caftangii, ba chiar să-i pună pă jar cu o ciotcă dă glume pârdalnice și zeflemeli. Când ne Întrebam dacă avea să arunce cu șalupele unii Într-alții sau să-și tropăie mergătorii, lu Fainberg i-a mers să le tragă atenția altunde, vorbind dă chestia cu vinurile șpițerești, care tre să te obosești și să recunoști că o buchisește la perfecție, fincă, acu câteva zile, doctoru Pertiné i-a strecurat prospectu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
din care venise omul gloanțe care făceau fiu-fiu, fiu-fiu și undeva aproape ta-ta-ta-ta, ta-ta-ta-ta... dar gloanțele se opriră în aceeași clipă, acest zgomot tocat venea de undeva din înaltul clădirilor și se îndrepta într-o direcție nedefinită, alți oameni fugeau tropăind și privii îndelung să văd dacă mai cădea vreunul. Nu mai căzu și pieriră pe o stradă laterală. Mă uitam îndărăt spre omul mort lângă statuie. Cine îl omorîse? Ce se întîmpla în oraș? "Un om mort seamănă cu un
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
Casa de vis. O minunăție în alb și albastru, în care emailul strălucitor al căzii și vopseaua impecabilă se armonizau cu nuanțele de campanulă ale sutelor de vase de porțelan de pe rafturi. Din clipă în clipă te așteptai să intre tropăind o fetiță olandeză cu saboți și bonetă. Parcă pentru a desăvârși ansamblul, pe bazin, într-un minunat vas de pe vremuri trona un buchet de nemțișor - Doamne, oare cât costa în perioada asta a anului? Nu puteai să-ți închipui un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
spre Iezer în trap leneș. Domnul Sandu, crâșmarul, mă aștepta în prag cu mânile în șolduri, zâmbindu-mi cu obișnuita-i prietinie. S-a întors iar vremea bună, boierule! Ce mai zici? Te așteaptă neica Marin... Și vânătorul ieși îndată tropăind cu cizmele-i grele, privindu-mă iscoditor cu ochii lui verzi și rotunzi. Zise cu vocea-i joasă, ostenită: — Atuncea n-am așteptat... Era vremea urâtă... Știam că n-ai să vii... Și cum mă privea, o neliniște ciudată mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ani nu rostise Leiba Sanis atâtea cuvinte. El știa atâta: când se înturna acasă de la abator, scotea de prin buzunări și de prin turetci bucăți de carne și le arunca pe leasa care aștepta sub tingirile de aramă, pe urmă tropăia cu cizmele-i pline de sânge, se așeza la locul lui și nu zicea nimic, pânăce nu-l chema nevastă-sa la mâncare. Atunci își îndesa în cap pălăria spartă și începea să înghită cu lăcomie. Apoi își ștergea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Nu l-am întrebat... —Leiba! tu totdeauna faci așa!... strigă cu nemulțămire nevasta. Iar jupitorul își aduse aminte că mâncase o jumătate de scrumbie cu ceapă; și-ndată începu să se învârtă căutând ceva; apoi își răsuci țigara și ieși tropăind ca să se ducă la șfertul lui de vin. După ce plecă el, fata începu să se frământe în locul ei. — Mie încă nu-mi trebuie nuntă, zise ea întunecată. —Haie! strigă maică-sa holbând ochii. Ți-a spus cineva ceva? Ce treabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
femeile dând din cap. E adevărat nebună! Îi trebuie frânghie și sopon, altceva nimic nu-i trebuie... Sanis, sara, asculta tânguirile nevestei și da tăcut din cap. Aștepta o vreme, se uita pe sub sprâncene într-o parte, și se ducea tropăind la prietinul lui, Făluță. —Haie! tatu-tău se supără! strigă într-un rând Rifca. —Poate să se supere. Toată lumea vorbește și te arată cu degetul. Rău ai s-ajungi! Poate să m-arate! Ce? am tăiat punga cuiva? Am omorât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
făcut tu, Haie? Fata întoarse capul fără putere, cu ochii aiuriți, c-o spaimă sălbatică năvălită în față. A doua zi Sanis, alungat de tânguirile și lacrimile femeii, porni la Pașcani, la rabin, amărât, fără să știe nimic. Se duse tropăind spre gară, molfăindu-și bucățica de pâne, și în sufletu-i întunecat abia acuma se lămurea o durere și creștea o nădejde. Iar în jurul fetei se adunară cele trei femei, cu vorba plină de spaimă și blesteme. Mormăind întunecată, moașa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și gemea. Pornea iarăși să caute; uita ce o doare; după aceea se tânguia iarăși. Culi își stropi ochii cu apă și-și clăti gura amară. Trase de mânici haina cea groasă, căptușită cu blană de miel, și ieși hotărât, tropăind. Cățelușa de vânătoare îl urma. Din camara de alături, alese sarica ce era de trebuință bătrânei; veni îndărăt și o lepădă lângă vatră. Cățelușa i se încurcă iarăși printre picioare. —Tu vrei să te duci și Vidra se împotrivește, râse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-i acest Culi totdeauna! oftă bătrâna. Feciorul ei ieșise, întorcând aceleași sprâncene posomorâte. Sania era trasă dinaintea ușii; calul înhămat. Vremea se arăta moale și senină. Ion Bezarbarză, sluga, umbla aprig împrejur, grămădea fânul în lada săniei, întindea bine cergile. Tropăia cu bocancii lui grei, din când în când își trecea un pumn pe sub nas, întorcea ochii vii spre stăpânu-său, aștepta un cuvânt. Vedea că stăpânul său e într-un ceas crâncen. Ca să nu lese nici o clipă neîntrebuințată și să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nas, întorcea ochii vii spre stăpânu-său, aștepta un cuvânt. Vedea că stăpânul său e într-un ceas crâncen. Ca să nu lese nici o clipă neîntrebuințată și să nu rămâie un gol în care mânia paznicului s-ar fi putut prăvăli, Bezarbarză tropăi repede în casă și ajută pe femei să iasă. — Stăi să vie și stăpână-tău! țipă aprig nana Floarea. Lui Bezarbarză nu-i păsa de asemenea țipăt. Bătrâna era totdeauna bună cu el. —Ai fiert lapte? —Fiert. —Băut-ai două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mărfurile. —Du-te, du-te, l-a mângâiat nana Floarea. Ți-am adus și ție niște turtă-dulce. Vezi de te poartă cu vrednicie cât e stăpânul bolnav. — Asta neapărat! s-a fudulit Onu Bezarbarză. S-a dus el la căsuță tropăind cu bocancii, iar nana Floarea s-a întors la bolnav. Badea Toma și Traian stăteau în preajma lui pe două scăunașe. Păreau că schimbaseră câteva cuvinte și primiseră un răspuns mulțămitor de la Culi. Acuma tăceau. Femeia a pășit în vârful degetelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
morală. Mă învinuia că-mi pierdeam timpul și mă amenința că mătură "gunoaiele" de pe pereți; adică imperiile mele. Atunci îmi arătam colții: "Îndrăznește". Știa la ce mă refer. Suferea de migrene teribile și era o adevărată sărbătoare pentru mine să tropăi, când îl durea capul, în camera alăturată. De aceea trântea ușa și mă lăsa în pace. O singură dată l-am rugat din nou, după ce jurasem să nu-i mai cer nimic, să mă ducă într-o seară la circ
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
reproșuri, rugîndu-mă să-i arunc din când în când câte o ciosvârtă de dragoste. Aveam și pregătit un discurs pentru o asemenea ocazie: "Dragă Emilia, nu am energia să te iubesc. Adevărul este că..." etc. etc. Adevărul este că viața tropăia pe lângă mine și eu n-o observam de multă vreme, îmi astupasem urechile ca să n-o aud, iar Emilia m-a trezit cumva din amorțeală. Am intrat atunci cu furca în sufletul meu, am răscolit cu răutate și am aflat
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
vă las adresa pentru cazul că vă schimbați părerea". A fost o iarnă foarte friguroasă. N-au căzut zăpezi mari, dar frigul, sticlos și demoralizant, nu mă slăbea nici o clipă. Îmbrăcat cu două perechi de ciorapi groși, cu două pulovere, tropăiam în atelierul cu cruci de marmură. Trebuia să-mi frec mereu mâinile care-mi înghețau pe daltă. Acasă, pereții, patul, scaunele, toate erau reci. Până am cumpărat niște lemne am crezut că înnebunesc. Îmi blestemam zilele. Și nici atunci nu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Bătrânii mă așteptau pe peluza din fața azilului să le povestesc ce se mai întîmplase în noaptea dinainte și cu ocazia asta profitau și de soare. Treceam de fiecare dată pe lângă ei fără să mă opresc, dar mulțumit că-i vedeam tropăind de nerăbdare, spunîndu-le că vroiam să fac mai întîi o baie. Înotam până mă dureau brațele, apoi mă uscam, culcat pe una din stânci. Nu mă grăbeam, îmi plăcea să fiu așteptat, asta îmi dădea, mai ales în atâta lumină
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
lovit-o. Era ceva foarte scârbos, jur, domnule sculptor. Îmi venea să le strig: "Mă, nenorociților, dacă nu puteți lăsați fata în pace, n-o mai chinuiți". Dar îmi era frică. Erau atât de întărîtați că puteau să mă omoare. Tropăiau pe margine, se așeza când unul când altul între picioarele Laurei, doar, doar... Înțelegeți dumneavoastră ce vreau să spun, dar degeaba. Și nici nu se hotărau să-i dea drumul. De parcă biata fată era de vină că ei erau neputincioși
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
norișorii delicați de praf. Învelindu-se în lumina filtrată de arborii parcurilor. Înaintând printre frunze ruginii sau îngălbenite ce pluteau nesigure, smulse de adiere din copacii bulevardelor. Același fel de mulțime în oricare parte a orașului, preocupată, grăbită, frământată, vociferând, tropăind, trăind. Aceeași mulțime fără de care orașul n-ar fi fost așa cum este: imens, enervant, obositor, prăfos, aglomerat, acaparator, obsedant și drag. Când a ajuns, târziu, acasă, erau de mult strânși la praznic în jurul unei mese lungi improvizate din mese împrumutate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]