537 matches
-
pe care scrie cu litere mari: "TALHARI" Porțile grele de stejar, legate în fier, scârțâiră prelung din balamale, deschizându-se. Să coborâți stârvurile aistea! poruncește Ștefan. Destul mi-au împuțit cetatea! Și dă pinteni, întrând în curtea cetății. * Scrâșnetul lanțurilor, tropotul cailor, zarva o făcură pe Maria să arunce cartea și să dea fuga la fereastră, pe care o deschise smulgând-o aproape. Ploaia îi biciui fața, orbind-o. Curtea nu se vedea, era dincolo de al doilea zid de incintă, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu noi!... Pe cai, domnii mei! Pe cai!! După mine!! poruncește și pleacă. 16 Noaptea întrebărilor... "Neînfrântul" În întuneric, buciumele buciumă ca scoase din minți, de scoală cetatea, ridică târgul: Ce-i?!?! Ce-i?!?! Au dat tatarii?!?!... Lanțurile podului scârțâie, tropot de copite, vânzoleală, zăngănit de arme, strigăte, forfotă. Lumină! Lumină! Slujnicuțe în catrință, despletite, lipăie, dau buzna cu lumânări aprinse în odaia domnului. Pe scări, pe culoare, zăngănit de arme, zornăit ritmic de pinteni... Alaiul îl deschid copiii de casă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu coșmarurile lui, Încăpățânându-se să doarmă, deși de fapt era mai treaz decât În cea mai desăvârșită stare de veghe. Apoi, spre dimineață, ațipi ușor, cufundându-se În pacea blândă a poienii. Dintr-odată, sări În picioare. Se auzeau tropote de cai. Simeon dădu să se ascundă, Într-o primă mișcare de spaimă. Dar Își aduse aminte că aici, În această pădure neagră, era departe de călăreții morți și rămase pe loc. Țipetele erau tot mai clare. O voce subțire
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
bogat, auriu, se revărsase pe umerii subțiri. Era o făptură delicată, frumoasă, cu ochi albaștri ca cerul. Pielea feței era neîn chipuit de fină și o rumeneală de piersică gonea treptat pa loarea spaimei. În aceeași clipă se auzi iarăși tropot de cal și un nou călăreț apăru din marginea poienii. Sări de pe cal, abia ținându-se pe picioare și se apropie dând să Îngenuncheze. Dar un gest poruncitor Îl țintui locului: — Nu s-a Întâmplat nimic, după cum se vede. și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
curtea din Konstanz, unde se simțise adă postit și ocrotit. Dar neastâmpărul lui, populat de himere sângeroase, Îl Împinsese să plece mai departe, tot mai departe, cu nădejdea că undeva, vreodată, Își va găsi pacea și liniștea... Auzi deodată zgomote, tropote, hămăit de câini. Dădu să se ascundă În umbra pădurii, dar fu Înconjurat Într-o clipă. Era o ceată de slujitori călări și de hăitași, care-și stăpâneau cu greu câinii Întărâtați. Unul dintre călăreți, se vedea după Îmbrăcăminte că
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pietrei salvatoare. Apoi Începu să-și facă un plan. Timpul trecea nespus de Încet. Simeon Își mișca fără Încetare degetele ca să nu-i amorțească și pipăia din când În când piatra, rugându-se Sfintei Fecioare. După un timp se auziră tropote. Hugo, care coborâse o bucată de drum ca să poată vedea mai bine În lumina tulbure a dimineții, se Întoarse la ceilalți, șoptind: — Sunt doi călugări. Nu-i omul nostru. Oricum, fiți cu băgare de seamă și stați În ascunzișuri până ce
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
poată vedea mai bine În lumina tulbure a dimineții, se Întoarse la ceilalți, șoptind: — Sunt doi călugări. Nu-i omul nostru. Oricum, fiți cu băgare de seamă și stați În ascunzișuri până ce vă dau un semn. Trecură câteva clipe și tropotele se auziră din ce În ce mai aproape. Curând, după cotitură apărură două mogâldețe călărind pe asini scunzi. Ca și cum ar fi vrut să-i asigure pe ucigași că nu sunt cei așteptați, unul din ei Începu să cânte cu voce tremurată un Kyrie, Eleison
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pentru starea iubitului ei, ci, pe măsură ce-și croiau drum pe sub cetinile negre, Își amintea tot mai lămurit sfatul sihastrului: „Nu te Încrede În nimeni. Ești Înconjurată de trădare!“ De câteva ori i se păru că aude În urmă tropote de cai. Era un zgomot Înfundat, ca și cum copitele le-ar fi fost Învelite În zdrențe. Așa făceau vânătorii când voiau să-și surprindă vânatul. I se păru că și călăuza lor ciulește ure chile, dar el Începu să cânte psalmi
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
-i vom duce familiilor lor, ca să-i Îngroa pe creștinește. Iar noi ceilalți vom călări mai departe. Poate că Întâlnim pe cineva care să ne povestească ce s-a Întâmplat. Ca și cum providența ar fi vrut să-i răspundă, se auziră tropote din pădure și un călăreț trecu ca fulgerul printre cavalerii care așteptau Încordați, cu mâna pe spadă. Se opri scurt În fața tânărului prinț, descălecă și Îngenunche. Era Johannes, dar nu cocoșatul pe care-l știau toți, ci un bărbat zvelt
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să ai și tu o Monică. Tu mă ferești de viziunea acablantăde azi; tu mă ferești de gândul că aș putea vreodată să fiu singură, cu lucrurile mele vechi și pline de amintiri într’o odaie de azil... Eu aștept tropotul pașilor micuți și moi și râsul clar în camera mea de bunică; și tu, după plecarea mea, nu trebuie să rămâi singură. Tinerețea e victorie și victoriile au apusuri. Să nu crezi că sunt nefericită în astă seară; ușor melancolică
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
a oferit să mă găzduiască 1-2 săptămâni, cât apreciam noi că va evolua episodul de boală. Cum nu cunoșteam pe nimeni În localitate, am acceptat. Într-o noapte Înstelată, cu lună plină, când abia ațipisem am fost trezit de un tropot de cai și un ușor ciocănit În geam. Venise un soldat cu vestea Îmbolnăvirii de colici a unui cal. Veniți cu mine, domnule locotenent major, m-a Întrebat gazda. Se mai pune problema, i-am răspuns. Ne așteaptă caii afară
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
Abrumcic. Mâncam dar ceva nu era în regulă. Petrică tot ieșea și se uita în noapte spre răsărit. Cădea un cuțit, el întreba: Ce-a fost asta? Clopot? Tocmai când ciocneam un pahar de vin roșu, cabernet sau merlot, auzim tropote de cai și clopotele pompierilor amestecate cu muzica din restaurant. Petrică iar sare la ușă, iese, și se întoarce vesel: Arde, fraților, arde, arde, arde! Să bem și să vină lăutarii! Ce mai, chef în toată regula, dacă există reguli
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
raptului, menit doar să atragă atenția asupra întrupării fiarei. La nivelul enunțului, hierofania are o rapiditate acută, construită prin propoziții scurte, percutante, de un dinamism accentuat de verbele predicative ce surprind exclusiv acțiuni momentane. Momentul urmării redă la nivel auditiv tropotul în doi timpi, prin repetiția du-te și mână, iar ruptura survenită după intrarea în sacru și instalarea dimensiunii mitice oprește brutal această ritmicitate, ca efect al uimirii generale. Prezentă doar pentru a transporta eroul este și musca, ea fiind
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
cu vin, / Stoluri de dropii și plopi; cu o apă ca luna / Care se roade în stânci și se roade vara în rădăcini. Și noi toți deluroși, plini de iarbă în coaste, / Clopot albastru în fugă de cer pe sub rai / Tropot uscat de copite mari tălpile noastre, / Sfinții-n biserici murind și noi vara pe cai” (Felix, în Zeii neatenți), spațiu elementar al asprimii și durității existenței rurale - filon „realist” ce urcă până la bucolica Antichității clasice: „Frații mei și surorile mele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290689_a_292018]
-
era să se mai facă decât la întoarcerea lor. în așteptare Acum ne urmărea ideea intrării germanilor. De nu am fi avut o nestrămutată încredere în victoria finală, nici n-am fi putut rezista. Noaptea săream din pat, visând de tropotul trupelor inamice, de muzicile lor militare, de zgomotul camioanelor și automobilelor. Când ne uitam afară în lumina lunii și a felinarelor, vai! reaprinse de două zile încoace, îmi dădeam seama că nenorocirea nu se realizase încă. Renunțam la somn și
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
Noi nu suntem oaspeți, ci învingători“ (germ.).) De aici înainte suntem sub potcoava lor. Doi ani va ține acest chin și acest întuneric. Vorba strămoșească: „Ne-a călcat vrăjmașul“, atunci am înțeles-o în toată oroarea ei. Când le auzeam tropotul pe stradă, când zăream pe unul din ei, parcă simțeam o durere fizică și parcă, într-adevăr, ne călcau trupul nostru deodată cu pământul țării. Precum învățasem din copilărie, Dumnezeu a fă cut pe om din pământul în care va
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
Bineînțeles, nu dusese niciodată spada domnească, dar ajunsese să comande un grup de ostași tineri, mulți dintre ei luați din garda voievodală. Acestora li se spunea spătărei, iar el devenise spătar prin asociație. Așadar, ieșea din cancelarie când a auzit tropotul cailor. Apoi a văzut călăreții. Aveau blazonul Hunyazilor. Au descălecat, au trimis înainte solul, apoi au intrat în palat. L-au scos pe Vlad Dracul în piață, au spus ceva despre trădare și nesupunere, apoi i-au luat capul. Întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
un ins măturând cu fiecare, în stânga și în dreapta, făcând loc destul cât să elibereze ieșirea. A deschis poarta și s-a aruncat pe capra trăsurii. Drumul era pietruit și destul de larg, iar când ajunsese aproape de pădure a auzit în spate tropote de cai. Pădurea părea pustie, iar zgomotele urmăritorilor se auzeau distinct. Își dădea seama că vor fi ajunși din urmă în curând, dar nu-și făcea probleme. Se gândea doar cum s-o ferească pe fată. Îi era milă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Pășea fără să aibă cea mai mică idee încotro se îndreaptă. Auzea felinarele cântând, iar vântul trecea prin ea, făcând-o să tremure și mai rău în ciuda șalului cu care era acoperită. Nu reușea să discearnă clinchetul săniilor și nici tropotul mut al copitelor, iar caii erau cât pe ce să o doboare, dacă nu ar fi fost struniți mai bine de vizitii în caftane verzi ale căror vorbe, adresate ei sau echipajelor lor, se pierdeau în aerul umed. Ochii bărbatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
reprezentanții familiilor din apropiere. Primul lucru pe care l-au văzut băiețașii cățărați în copaci ca să zărească sosirea ducilor a fost stindardul albastru deasupra unui nor de pulbere. Vacarmul a fost întrerupt de îndepărtatul sunet al unui corn și de tropote de cai ce se apropiau cu iuțeală. Cei dintâi care s-au arătat au fost ducii, urmați de purtătorul de steag, de șase luptători, zece longobarzi și, la sfârșit, de douăzeci de soldați cu sulițe. Cei doi frați erau îmbrăcați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
parte a șeii, legănându-se și ținându-se cu mâinile de oblâncurile din față și din spate. Se luminase de ziuă, iar sătenii din Atsuta, inclusiv femeile și copiii, ieșiseră În fața caselor și la răspântiile drumului ca să privească, atrași de tropotul cailor care se Întreceau să fie primii. Când Își dădură seama că era Nobunaga, cu toții erau uimiți și șopteau Între ei: — Chiar se duce la luptă? — E cu putință? N-au nici o șansă la zece mii. Nobunaga călărise de la Kiyosu la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Dar, nu peste mult, din depărtare se auziră cai. Nu se suna din corn, nu se băteau tobele, iar călăreții trecură printre piscurile munților În cea mai desăvârșită tăcere cu putință. Totuși, În pofida eforturilor lor, nu aveau cum să ascundă tropotul și praful stârnit de numeroșii cai. Sunetul copitelor pe pietre și rădăcini umplu curând văzduhul, iar armata principală a marelui Imagawa Yoshimoto acoperi movila verde Dengakuhazama și Împrejurimile cu soldați, cai, stindarde și corturi improvizate. Yoshimoto transpira mai mult decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
care era motivul. Dimineață, când plecaseră din castelul de la Kutsukake, Yoshimoto căzuse de pe cal. Interesându-se iarăși de lovitură, n-ar fi făcut decât să-l stânjenească și mai mult. Ceva se mișca. Dintr-o dată, păru să se audă un tropot zgomotos de cai și de oameni de la poalele colinei, venind spre tabără. Yoshimoto se Întoarse imediat spre un servitor, Întrebând neliniștit: — Ce e? Fără a-i aștepta ordinul de a merge să se uite, doi sau trei oameni se repeziră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Întoarse imediat spre un servitor, Întrebând neliniștit: — Ce e? Fără a-i aștepta ordinul de a merge să se uite, doi sau trei oameni se repeziră afară, lăsând să intre vântul. De astă dată, nu mai erau tunete la distanță. Tropotul copitelor și al pașilor omenești ajunsese deja pe culme. Era un grup de vreo două sute de oameni, purtând multe capete ale inamicilor răpuși la Narumi - dovada vie a modului cum progresa războiul. Capetele fură aduse Înăuntru, pentru a fi cercetate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
tremurau de emoție. Distanța era atât de mică Încât, dacă oamenii lui Honda ar fi strigat, glasurile inamicilor ar fi ajuns Înapoi la ei. Chipurile soldaților dușmani se vedeau bine, iar pașii celor douăzeci de mii de oameni, amestecați cu tropotul nenumăratelor copite ale cailor, traversa râul, răsunând În piepturile oamenilor care priveau. — Kazumasa! răcni Honda În spatele lui. — Ce e? — Vezi ce e pe malul opus? — Da, este o armată imensă. Coloana pare mai lungă decât Însuși râul. — Tipic pentru Hideyoshi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]