911 matches
-
între ei. Cei ce auziseră remarca îi înțeleseseră sensul. Brian era ciupit de vărsat. Avea buze roșii și dinți puternici, ca de lup. În adolescență, când purta o barbă blondă, arăta ca un pirat. Acum era ras, iar părul încărunțit, tuns scurt, i se ondula într-un vârtej în creștet. Nu era foarte înalt și avea o față hotărâtă, cu ochi prelungi, albaștri. Părea anxios și melancolic și era adeseori irascibil. De bună seamă, în comparație cu George era „amabil“, dar în realitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
o ușă neagră, lăcuită, pe care era prins un ciocan de bătut, în formă de delfin. Adolescența și-o petrecuse la Bruxelles, într-un apartament mare, întunecos, pe o stradă respectabilă și mohorâtă, nu departe de Avenue Louise, cu platani tunși și clădiri înguste și ascuțite, din cărămidă galbenă. Frumoasa și blajina lui mamă îmbătrânise. Arhitectul belgian și soția lui decedaseră. Emma, pentru care existau vagi planuri de a fi trimis să urmeze la Colegiul Trinity, refuză să se întoarcă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
o expresie de blajină și inteligentă nedumerire. Ambii săi părinți aveau un aer „desuet“. Taică-su arăta ca un ofițer din primul război mondial, iar mama lui ca o vedetă de pe vremea filmului mut. Avea părul blond, ondulat și pufos, tuns scurt, un nas mic, drept, o gură mică și ochi mari, frumoși. Încă nu reușise să-și trădeze vârsta mijlocie; părea foarte tânără și întotdeauna prefera să șadă pe podea sau pe un taburet scund, expunându-și gambele perfecte, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
din bumbul nasului și fornăie: Absurd! Pas, de te odihnește. Pe furca lui Belial! A mai sosit unul! BAAL I Iar noului Vizitator i se asocia, acum, un Chip: Un tânăr, mai degrabă înalt, longilin, cu pletele și barba blonde, tunse și împletite după moda din Ninive, cu fruntea de o netezime zeiască și cu ochii verzi și luminoși. Ochi ce intersectau, cu o căutătură blajină, șaua nasului, pe sub streașina fină a sprâncenelor, într-o înfiripare cuceritoare de strabism. Tânărul suplu
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
calități diferite surprinse mai mult sau mai puțin din același unghi. Obiectivul e focalizat drept în întunericul văgăunii vaginale. Degete cu unghii vopsite-n roșu strânse pe coapse ca să depărteze labiile. Orificiul uretral moale și roz. În unele, părul pubian tuns periuță. Adâncimea vaginală oferită pe-o distanță de cincisprezece, douăzeci, cinci centimetri. În unele, corpus spongiosum nerezectat ce crește în jurul deschiderii uretrale. Clitorisul cu scufie, frenul clitorisului, pliurile minuscule de piele de sub scufia care unește clitorisul de labii. Vagine scârboase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Tatăl meu e un erou și l-au spus la televizor. Eu nu-mi amintesc dacă mi-a părut rău că a murit pentru că eram mic. Era Înalt de un metru optzeci și cinci, avea 46 la pantofi. Purta părul tuns scurt pentru a nu transpira la sală și avea mustăți În formă de virgul,ă ca Paolo Di Canio. Eu, când voi fi mare, nu vreau să fiu polițist, ci deputat, așa că Într-o zi moare altcineva În locul meu, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
asculta Într-adevăr piesele, pe când Miria se prefăcea doar, În timp ce privea În jur, căutând pe cineva cunoscut. Astăzi Miria ochise un tip foarte Înalt, iar când făcea astfel uita de meci, de Valentina și de orice altceva. Miria avea părul tuns periuță și vopsit roșu, iar În jurul ei roia o turmă Întreagă de băieți. Sâmbăta Valentina ieșea cu trupa ei, petrecându-și timpul mai mult pe gărdulețul din Piața Dante, dar uneori se strecurau la petrecerile unor persoane pe care nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
toate piesele și apoi le lipesc cu carton. Tatăl lui avea un Mercedes. Era atât de lung, că nu-i găsea niciodată loc de parcare. — Al meu are o Toyota, se băgă În vorbă un băiat mai mare, cu părul tuns paj și cu ochii de un albastru azuriu. Mașinile japoneze sunt cele mai bune. Kevin nu Îl cunoștea și-l consideră fascinant. Își dori să fie prietenul lui. — Tipo e o mașină bună, și are un po-porba-bagaj mare, Îndrăzni. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
În timp ce ea Încerca fără nici o grabă zeci de perechi de ochelari de soare la oculistul ei de Încredere Bernabei. Schimba ochelarii de soare În fiecare anotimp. Cum, de altfel, Își schimba gențile, pantofii, coafura și toate celelalte. Acum avea părul tuns scurt, cu breton, și părea mai tânără. Antonio nu schiță nici măcar un surâs, nici nu reuși să zdrobească impenetrabila răceală a Majei, care o asculta distrată pe mama Carlottei, În timp ce un surâs gol Îi plutea pe buze. Din bâțâiala ritmică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
spune „misterios“ - dar cred că „adormit“ ar fi unul mai adecvat, pentru că „miste rios“ nu sună bine În fața statului. Ghidul e chiar directorul-adjunct al filialei de turism locale, un tip la vreo 40 de ani, volubil, cu un păr creț, tuns scurt. Pare că știe ce face, e relaxat. E relaxat chiar și cînd treceți prin controlul vamal (niște creaturi colțuroase care vă cercetează cu lamele tăioase ale privirii) și prin toate celelalte controale, Înarmat cu pașapoartele voastre și cu un
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
vizitați o sală enormă de sport cu o arhitectură specială, cupola enormă și luminată pare un OZN; undeva jos, pe gheața terenului de hochei, se văd niște purici care se distrează ciomăgindu-se prietenește, În timp ce un grup de băieți blonzi, tunși perie, cu jachete de piele și cămăși albe și pantofi negri, cu boturi cu plăcuțe metalice, privesc tăcuți și serioși de undeva din sală. Îți vine să le strigi: Hei, Bros boys, sîntem popoare prietene, nu vreți să schimbăm adrese
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
se extinde sau se renovează și camioanele cu materiale de construcții trebuie descărcate, așa că singurul lucru eroic În toată povestea sînt spinările și brațele noastre. Locotenentul bateriei noastre e tot un guler alb, un bucureștean suplu, fățos, brunet, cu ceafa tunsă și cărare pe-o parte atent pieptănată, spilcuit pînă la ultimul detaliu, pînă și cascheta are ceva cochet. E tînăr, probabil are vreo 26 de ani. CÎnd se Întîmplă să-și scoată tunica, Își suflecă mînecile cămășii cu grijă pînă
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
și murdară În timp ce el ne relatează, hlizindu-se din ce În ce mai tare - probabil observînd efectul pe care cuvintele lui Îl au asupra noastră. În mod normal, s-ar găsi cineva să-i tragă un șut În cur, poate niște palme peste scăfîrlia tunsă și să-l trimită la culcare după o noapte petrecută la cazanul centralei. Dar asta nu se Întîmplă. Cumva, știm că are dreptate. Ne lasă munciți de presimțiri și gînduri - știm că ceea ce ne-a povestit ciudatul s-ar putea
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
vagoanele de călători arată ca niște dormitoare militare, În care se fac glume proaste pe seama răcanilor. Noroc că sînt santinelă. Sau planton. Sau ceva. Noroc că trenul nici n-a ieșit bine din gara Caracal, cu cîteva salbe de capete tunse nefericit scoase pe geamuri, răcnind Hai liberare! aproape de să spargă ferestrele micuței gări, că m-am trezit cu comandantul de baterie peste noi, care mi-a făcut semn să ies pe culoar. — Bă, nu’ș cum să-ți zic io
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
la grămadă tot ce ne-au adus părinții la prima oră), ne retragem la odihnă În saloane. Dar liniștea amiezii e spartă de un moment intens. Unul din colegii lui Rică face o criză. E un tip micuț, cu țeasta tunsă, pare un copil. Strigăm la asistentă din ușa salonului În timp ce el tremură și se curbează violent, gura i s-a umplut de spumă, pare să se liniștească, dar Întoarce spre noi o privire albă, fără iris, e străbătut de un
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
grijă ce faci cu cutia aia, nu sta cu curu’ pe viitorul copiilor mei? RÎdem, ne animăm un pic. Petcu pare să Înțeleagă ce vreau, Își rotește ochii, amuzat. — Mă, ai ținut minte? Încuviințează clipind și balansîndu-și destul de imprecis țeasta tunsă. — Ești sigur? Păi atunci dă-i bătaie. — Măi! Îl auzim că strigă (și, deși vocea lui e pițigăiată și fără virtuți dramatice, e Îndîrjită și răzbate). Ai grijă ce faci la cutia! Viitoru’ lu’ copilu’ meu e la tine la
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
și nici nu-i interesau, se luminau basmele din O mie și una de nopți, melodiile seraiului, fumul narghilelelor. Apoi, în contratimp cu vorbirea dumneavoastră însoțită de gesticulații molatece, înfățișarea de senator roman, prin chipul croit din linii precise, părul tuns foarte scurt, roba ce vă atârna pe umeri, jurământul meu din primăvara anterioară acelui an, căldura insuportabilă și modul solemn și prietenesc în care m-ați întâmpinat, crucifixul de pe biroul dumneavoastră dinaintea căruia, întâmplător, mă aflam, toate, aici, la porțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
zâmbește. 7. Intrasem în octombrie. Era în prima săptămână, vremea dădea să se strice. Lung, ieșit în prispa casei sale, privi cu mândrie câmpul în partea dinspre răsărit, unde se afla bucata lui de pământ. Soarele bătea cețos pe suprafața tunsă a câmpiei. - Mărie, vino să vezi! Femeia ieși în prispă, puse mâinile deasupra ochilor și se uită departe, încotro privea bărbat-su. Apoi întrebă simplu: - Ce-i? - Pământu’! Păru nedumerită. Lung coborî în curte și începu să măture frunzele ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
un platou de plăcinte aburinde (specialitatea ei). Era îmbrăcată într-o rochie roșie de crep, ținându-și aruncat pe umeri paltonul negru cu guler de vulpe, mica ei mândrie, nerostită. Părea ușor întinerită, poate culoarea și croiala rochiei, poate părul tuns scurt, care în curând va fi o modă (trecătoare ca orice modă), după tunsoarea Anei Pauker, personalitate politică a vremii pe atunci, poate numai zveltețea surprinzătoare, mlădierea trupului care-și refuza vârsta, sau altceva inefabil ce scapă observației, așa cum, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
E partea noastră de miracol, domnule judecător. - E adevărat. - Eu, de exemplu, mă văd de cele mai multe ori bunică, odihnindu-mă pe o bancă într-un parc mare, plin cu flori, cu statui, cu fântâni arteziene, cu pitici decorativi în iarba tunsă scurt, un parc pe care nu l-am văzut niciodată în viață, aparținând altei lumi, venind din subconștient. - Acolo, sau poate mai în adânc, sunt cele mai mari depozite ale memoriei, spusei, iar eu cred că geneza acestei memorii urcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
nu avea Încredere În secretar, care era o hahaleră - și, peste toate, i se mai anunțase și inspectorul de la județ pe linie de Pionieri, pe care Îl chema Albu, dar avea pielea neagră ca un țigan - ceea ce și era. Copilul tuns chilug stătea În fața ușii, nu se hotăra să bată: Directorul era aprig și Înfricoșător, mai ales când ținea În mână o legătură de chei uriașă, pe un inel gros din oțel. Inelul era făcător de țanțoșe cucuie, mai ales pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ștersese repede, ca să nu le zărească ăilalți. Se bucurase când vițelul o luase la goană și-l Înspăimântase iureșul care urmase. Apoi i se strânsese inima și pentru zornăitul unei ditamai legături de chei a Directorului pe chica gălbuie și tunsă scurt, cu țepi, a lui Baronu. „De ce dă, mă?” se oțărâse pedepsitul la Ectoraș, În timp ce se mângâia pe cucui. „Dacă nu taci din gură, de-aia!” „Ție acasă tot așa-ți face?” „Eu nu vorbesc aiurea și nu-i Întorc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și simplu, în fața unei fresce bizantine - dar, de data aceasta, vie, în carne și oase, în care chipurile spiritualizate ale locatarilor exprimau povara păcatului originar și, în același timp, neputința de a i se împotrivi. O masă de capete goale, tunse chilug, cu faciesul supt și ochii înfundați în orbite, ale căror priviri stinse evocau agonia muribunzilor fără șansă de salvare. Totul părea ireal. Mi se părea că răsfoiesc un album cu desenele lui Goya, în care „somnul rațiunii” scoate la
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
o imită pe cea de la Luvru, la picioarele unei statui ecvestre înnegrite de vreme care reprezintă un suveran necunoscut mie, prins între zidurile severe ale bătrânului Schloss din Berlin; ofițerul, ca un zeu pe sprintenul său cal alb cu coama tunsă scurt, cu coiful de argint, se ridică deasupra infanteriștilor care-l înconjoară și a căror amplă legănare sacadată pare să-l aducă spre alte zări, împreună cu calul său. Un prodigios simbol războinic înaintează în fruntea regimentului; este catargul lung al
by CONSTANTIN IORDAN [Corola-publishinghouse/Science/996_a_2504]
-
amendat pentru nerespectarea regulilor de circulație; d) Tuturor verilor doctorului le place salata de fructe; e) Nimeni care nu e inginer nu face versuri; f) Nimeni care nu e văr cu doctorul nu ia masa cu doctorul; g) Toți cei tunși scurt au fost amendați. Întrebare: Îi place lui Vasile salata de fructe? Timp: 4 minute. (Soluția este dată la pagina 350.) Un coeficient de inteligență ridicat prezice succesul persoanei în școală și profesie. Oamenii cu IQ înalt dobândesc mai ușor
Creativitate : fundamente, secrete şi strategii by Georgel Paicu () [Corola-publishinghouse/Science/690_a_1152]