2,898 matches
-
ne Întorseserăm de la Megève, nu prea mai puteam să dorm. Ultimele zile fuseseră un coșmar, căci Hunter era din ce În ce mai mulțumit și bucuros, În timp ce eu fierbeam de supărare În spatele afurisiților ălora de ochelari de soare pentru schi. Am fost atât de uimită și de zăpăcită de ceea ce se Întâmplase În acea zi la L’Idéal, Încât am decis să aștept până ajungem acasă la New York, ca să iau atunci o hotărâre În legătură cu ceea ce era de făcut În continuare. Zborurile către casă au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
un rânjet. Se plac atât de mult unul pe celălalt, că Îmi fac griji câteodată... nu ți-a spus Încă? M-am uitat la Lauren, apoi la Giles și, În cele din urmă, din nou la Hunter. Eram atât de uimită, Încât, văzând expresia de pe fața mea, Giles și Hunter Începură imediat să râdă În hohote. — Păi nu ți-am zis eu că o să le fac lipeala și că se vor căsători? zise Hunter. Acel prieten misterios din facultate era Giles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Mă pregătesc să vin. Ce poate să facă un bărbat în afară de muncă? — Ce bine! Mă bucur să aud asta. Voiam să vorbesc puțin cu tine. Nimic important, doar o mică discuție. Cât de mică era discuția asta? se întrebase Bull uimit, îndreptându-se către adăpostul reprezentat de baia umedă. O discuție sau discuția? Dacă era chiar așa de neînsemnată, ar fi putut foarte bine s-o poarte la telefon. Trase de șnur și lumina de deasupra chiuvetei se aprinse. Bull deschise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
scosese cucul gros ca un ciot și se pișase din greu, se pișase ca un pompier care stinge un incendiu cu un furtun cu spumă. Și pe când se pișa, își privise organele genitale originale. Se uita la ele cu expresia uimită a unui străin. „Păi, nu prea le-am mai dat atenție în ultima vreme.“ Punctă le printr-o scuturare, după care își îngrămădi la loc ansamblul bleg. Și așa și era. De la metamorfoza înfiorătoare, Bull uitase cu totul de atributele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
îmblânzesc calul, dar am nevoie de un bici de fier și un pumnal. Mai întâi îl biciui. Dacă nu se supune, îl lovesc în cap. Și dacă nici așa nu reușesc, îi tai gâtul cu pumnalul". Împăratul Taizong a rămas uimit auzind aceste vorbe, considerând că o favorită cumsecade nu trebuie să spună așa ceva. Însă fiul lui, prințul Li Zhi a plăcut-o pe Wu Zetian, care era cu patru ani mai mare decât el. După moartea lui Taizong, Wu Zetian
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
s-o arunce pe vrăjitoare în apă. Mai târziu, el adăugă: Ce lentă e vrăjitoarea asta. Trebuie să trimitem pe cineva s-o ajute să se grăbească puțin! Și puse să fie azvârlită în fluviu și asistenta vrăjitoarei. Toată lumea fu uimită văzându-l pe Ximen Bao cu un aer respectuos, aplecându-se spre oglinda apei ca și cum l-ar asculta pe Hebo. Acesta îi privi pe nobilii orașului și pe funcționarii care organizau așa-zisa căsătorie și le zise: Ce mulțumit este
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
balaur, când mama și tata se pupă, când zgândări cu un băț mușuroaiele de furnici, când clefăi gumă de mestecat sârbească, roz, care imită țigaretele cu filtru, când intri desculț în apa rece ca gheața și ieși cât ai clipi, uimit și îngrozit, auzind râsul părinților. Ei bine, după toate astea, când ajungi acasă (aici se vede greșeala), găsești o mare de caca și pipi în întregul apartament, până puțin mai jos de genunchi, o inundație ca la carte datorată înfundării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Privind-o pe mama, care-și pusese o fustă de stambă și o bluză cărămizie, și pe tipul ăla, care se încălțase și îmbrăcase o uniformă militară, cu câte trei steluțe pe epoleți, am înghițit în sec. Și am descoperit uimit că gustul războiului nu era neapărat acru, ca lămâia sau ca zarzărele. Putea fi amar ca algocalminul. Stăteam toți trei în bucătărie (Matei, slavă Domnului, era la grădiniță, cred că dormea dus și nimeni, dar absolut nimeni n-avea curaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
fost. N-are rost să stăm așa. Hai, șezi aici. Să Închidem amîndoi ochii și să ne prefacem că trăim În zilele de dinaintea exploziei acelei bombe. Despre ce-mi vorbeai atunci? Anna se așeză, tăcînd stînjenită. — Nu plînge! exclamă el, uimit. — Era vorba să Închidem, amîndoi, ochii... — I-am Închis. Salonul luminos și artificial, unde se simțea atît de străin, nu se mai vedea; dispăruseră și revistele cu coperte lucioase, și scrumierele de sticlă. Întunericul era deplin. Digby Întinse o mînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Dunwoody, În chestiunea hainelor de lînă. — Te pomenești că ne-a auzit! — A, nu. Nu ne poate auzi. Și are un somn atît de adînc! Tot din spirit de economie: să dormi puțin, dar adînc... — CÎt Îl urăști! exclamă Rowe uimit. — A Încurcat totul. Un băiat atît de fin, de inteligent, și totuși, singurul lucru pe care-l face e să inspire frică altora. — Unde spuneai că e? — În dormitorul lui, dincolo de salon. — Pot folosi telefonul? — E riscant. Telefonul se află
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
tras un șut în cap. Nu mă credeam, fizic, în stare de așa ceva. Începusem să obosesc și mă dureau mâinile, dar prinsesem gustul sângelui. Un picior în inimă aruncă colosul nefolositor pe jos. Am privit în jur, văzând chipuri neîncrezătoare, uimite, șocate. Probabil că toți se așteptau ca Alexandru Gheorghe să se ridice și să măture orașul cu mine, dar eram hotărât să nu îi ofer o asemenea șansă. Am plasat un șut năprasnic în gâtul lui și, deși arbitrul intervenise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
mergem la tine. Propunerea îl bucură pe Andreas, din motive lesne de înțeles. Locuia în Dietzenbach, un sat aflat la zece kilometri de Frankfurt. Drumul îl străbătură repede, sporovăind în continuare vrute și nevrute. - Credeam că stai într-un apartament, zise Christine, uimită, când ajunseră în dreptul casei lui. Care era într-adevăr mare, deși avea numai patru camere. Una dintre ele era însă un living de vreo 80 de metri pătrați, dacă nu chiar mai mult. Se instalară în canapelele negre de piele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
pare foarte rău, l-am asigurat eu. - Bine, mersi, pa, pa, zise ursul, îndepărtându-se. - Ursule! l-am strigat. - Da? Se opri. Un glonte pornit din pistolul pe care îl țineam în mână i se înfipse între ochi. Mă privi uimit. - Dar... de ce? Mor! zise și căzu la pământ fără suflare. - Chiar așa, de ce? mă întrebă Alin trist. Nici Luca nu părea prea mulțumit de fapta mea. - Faimă, am răspuns visător. - Faimă? Pentru ce? Că ai împușcat un urs care-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
teancul de bancnote pe care-l retrăsese de la bancă mai devreme în dimineața aceea și îl plăti pe bijutier. — Mai trebuie să știu un lucru, îi spuse domnul J.L.B. Matekoni bijutierului. Diamantul este din Botswana? Bijutierul se uită la el uimit. — De ce vreți să știți asta? se interesă el. Diamantele sunt diamante, indiferent de unde provin. — Știu asta, replică domnul J.L.B. Matekoni. Dar mi-ar plăcea să știu că soția mea va purta una din pietrele noastre prețioase. Bijutierul zâmbi. — În cazul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
rotile, dar se opri și lăsă brațele să-i cadă neputincioase, ca paralizate. Drept în fața lui era Mma Ramotswe ținând un coșuleț plin cu scrisori în mâna dreaptă. Tocmai se ducea la oficiul poștal când îl văzuse și se oprise uimită. Ce se întâmplă aici? Ce face domnul J.L.B. Matekoni și cine sunt copiii ăștia? CAPITOLUL CINCISPREZECE Menajera ursuză și rea acționează Acritura de Florence Peko, veșnic nemulțumita menajeră a domnului J.L.B. Matekoni, suferea de dureri de cap din momentul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
potrivit -, domnul J.L.B. Matekoni, garajistul Excelenței Sale, înaltul comisar britanic în Botswana, își luă cei doi copii adoptivi la garaj, să petreacă după-amiaza acolo. Fetița, Motholeli, îl implorase să-i ia și pe ei, ca să-l vadă la lucru, iar el, uimit, acceptase. Un service auto nu e un loc potrivit pentru copii, cu toate mașinăriile acelea complicate și furtunurile cu aer comprimat, dar ar putea să-l pună pe unul dintre ucenici să-i supravegheze în timp ce lucrează. În plus, ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
stăpânesc un căscat, două lacrimi izvorăsc de atâta caznă în colțul ochilor. - A scăpat vreo fiară? mă interesez politicos. - Nu se aștepta nimeni ca animalele alea s-o ia razna și să mănânce muflonul ... - Să mănânce ce? o invit vag uimit să repete. - Mu-flo-nul, silabisește ea, crezându-mă mai tare de ureche. Și, pe urmă, cu oarecare îngăduință dăscălească: - ...berbecul sălbatic de la Grădina Zoologică, cu coarne mari, răsucite, strămoșul... - Bine, bine, opresc Discovery-ul ad hoc, știu ce e. Cum s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
posedat cînd vedea că broasca nu suferea, deși el o străpungea cu cuțitul și o tăia În bucăți. CÎnd, În cele din urmă, Îi retezase dintr-o singură lovitură capul și broasca se prăbușise la pămînt, avusese ocazia să constate, uimit, că Încă mai Încerca să-l muște și avea să facă asta aproape o jumătate de oră, iar trupul continuase să trăiască și inima să-i bată, cu aproape desăvîrșită normalitate, vreme de o săptămînă și mai bine. Asta era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
pluș, și, ridicîndu-l deasupra capului, Îl azvîrli cu putere, lipindu-l, cu un scrîșnet de oase, de cea mai apropiată stîncă. Tot ce catadicsiră să facă a fost să se uite cu atenție la el, cu acei ochi rotunzi și uimiți, ochi În care se putea citi desăvîrșita stupoare și descumpănire. Nici un strigăt, nici o tînguială, nici un gest de a o rupe la fugă, și poate că tocmai această renunțare la sine și această absolută supunere l-au calmat pe Oberlus, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
reluîndu-și eforturile, În pofida faptului că brațele Îi atîrnau de parcă ar fi fost de plumb. Și Își rupse lanțurile. Nu mai credea că va reuși și continua să Încerce din pură inerție, cînd, deodată, băgă de seamă că cedaseră și observă, uimit, că veriga se rupsese În două și că putea Înainta fără să trebuiască să sară sau fără teama de a cădea lat cînd făcea un pas mai mare. Își luă o scurtă pauză de odihnă pentru a se bucura de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
decît trei secunde... Ea Încercă să citească adînc În ochii lui. — N-ai să tragi, Îl asigură. — Ești sigură? — Da. Detunătura bubui În peșteră, iar ecoul ei păru să se repete de un milion de ori, din perete În perete. Uimită, neîncrezătoare Încă, Carmen de Ibarra rămase cîteva clipe foarte liniștită, Încercînd să priceapă ce Însemna să fii moartă după ce ai primit un glonț În piept, tras de la o aruncătură de băț. Dar zgomotul se risipi, scăpînd prin strîmta ieșire a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
care Îl observa cum lucrează Înfrigurat, pradă parcă unei ciudate stări febrile, Îl Întrebă: - Ce se Întîmplă? De ce ai nevoie de vaporul ăsta? - Ca să plecăm, răspunse el fără s-o privească. - Unde? - Pe continent. - Pe continent? repetă ea bîiguind cuvintele, uimită, iar cînd păru să-și fi recăpătat rațiunea, Întrebă disprețuitoare: Ai oare idee la ce distanță se află continentul? - La șapte sute de mile. - Și vrei să străbați șaspte sute de mile În asta? - N-am Încotro. - Dar În zona aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
el nu prea înțelegea în totalitate cum devine cazul, darămite tîrgoveții din Vladia!), și de astfel de dezordini este responsabil Radul Popianu. Așa că îi "propunea" să-și bage mințile în cap binișor. Iar tîlharul și le băga, palid la față, uimit că adjutantul Popianu știe nu doar ceea ce s-a petrecut ori se petrece în Vladia, ci și ceea ce ar putea să se petreacă! Ori dădea de urma unuia care pusese cam mult ochii pe femeia altuia. Știa bine că urmau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ceașca la loc în farfurie, un foșnet, și-a aranjat rochia albastră, trosnetul nuielelor uscate, s-a așezat mai bine, lăsîndu-și, probabil, brațele să se odihnească pe spetezele arcuite, ușor tocite. "O alianță, domnule adjutant, o alianță !" S-a întors uimit. La multe s-ar fi putut gîndi, e drept, n-a făcut-o, dar la așa ceva, nu. S-a întors greoi, a ridicat sprîncenele roșcovane a mirare. "Alianță? Ce fel de alianță, domnișoară? Și cu ce scop?" Domnișoara K.F. avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
consecințele, mai ales pe cele care îl priveau anume pe el, îi dădea bătaie, băga cărbuni în cazane și nu-și dezlipea ochii de la ținta cuvenită. Dar asta a fost, vremea minunilor trecuse, lumea nu mai era tot atît de uimită, de zăpăcită, din pricina rapidității și îndrăznelii sale, deoarece chiar lumea însăși devenise mai rapidă și mai îndrăzneață. Chiar viața se trecea mult mai repede. Părea că în față se înalță o oglindă către care se îndreaptă cu pași din ce în ce mai mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]