1,469 matches
-
Dar nu știam că ele Înseamnă dragoste până nu mi-ai spus tu. Alexandru se Întoarse, surprins, spre fratele lui. Nu bănuise că ar fi putut fi Îndrăgostit. Pe fața lui nu se putea citi nimic. Îl descoperea, tot mai uluit, ca pe o minunăție spectaculoasă și complicată. Se gândi, totuși, că nu e cazul să pună prea multe Întrebări. Ar fi deschis o rană. „Câlcâiul lui Ahile... ” gândi, fără să vrea. - Cine e Ahile? Întrebă, candid, Ștefănel. - Iar Începi? Uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
bucătărie se lăsă liniștea. Vestea ar fi produs o explozie de bucurie În orice familie de pe cuprinsul Europei. Dar familia Oană abia se adunase, după ani lungi de așteptare și bătălii. - Nu, răspunse, simplu, Ștefănel. - Cum adică... nu? Întrebă Pietro, uluit. E cea mai mare onoare pentru un luptător! - Nu, repetă Ștefănel. Voi ajunge la Veneția, Împreună cu fratele meu, dar nu ca să trec testele lui Angelo. Nici ca să intru În Ordinul Apărătorilor. - Putem afla și noi de ce? insistă Pietro. - Nu. Nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
aerul în preajma cazanelor lui Scaraoțchi. Singurul moment in care orașul calvinist nu mai respectă regulile de circulație: se parchează peste tot, inclusiv pe trotuare, se trece pe roșu. Libertate de moment, cu miros de pucioasă. Mă întorc acasă pe bicicletă, uluit și obosit. Două personaje mi-au atras atenția în mod deosebit atenția în mulțimea de aseară: o americancă cu o bărbie extraordinar de bine desenată, voluntară. Sportivă, cu o rochie mulată pe coapsele-i modelate de zecile de ore de
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
adolescență, același model simplu, dar extrem de elegant. El m-a privit surâzând enigmatic. Apoi a spus clar că acum nu mai are nevoie de pantofi, în locul în care se găsește acum nu mai are nevoie de nimic. M-am trezit uluită - René dispăruse brusc după ce spusese aceste cuvinte. Mirosea din nou ciudat în toată camera, miros de eter, alfabetul celor prezenți în absență eternă. 10 ianuarie Se întâmplă lucruri ciudate: așa-zisa revoluție din România a luat mințile românilor de aici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
e cu un picior în mormânt. Cu toate astea are de gând să se însoare cu Agnes, soția lui Doru Davidovici, fratele poetei și prietenei mele Toia (Victoria Dragu), mort într-un accident al avionului pe care-l conducea. Sunt uluită și fascinată de visele prietenului meu, ce are deja o prietenă suedeză, dar care nu vrea să se mărite cu el. Încă un vis cu René: eram la Lucerna, dormind în patul nostru, în care el a și murit. Deodată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
petrecut minunea, orbindu-i pe atacatori. Priviți puterea lui Dumnezeu! Dintr-o dată, predicatorul Își coborî mâinile, arătând cu dreapta spre statuie. După o clipă, Dante văzu clar cum pleoapele Fecioarei se ridicau, cu pupilele luminate de o strălucire. O tăcere uluită Înghețase sutele de persoane Înghesuite În naos. Apoi, totul se scufundă Într-un vuiet, toate gurile unindu-se Într-o aceeași exclamație de minunare. Poetul murmurase și el ceva, surprins, fascinat de relicva care continua să se miște. Aceasta, după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
corabie Întreagă de cadavre. Arrigo deschise gura să mai pună o Întrebare, dar apoi Își strânse buzele ca și când s-ar fi răzgândit. - Ce este „Împărăția Luminii”? Îl Întrebă poetul pe nepusă masă. Celălalt se răsuci spre el cu un aer uluit. - Un loc al triumfului spiritului, Îmi imaginez. Sau, printr-o metaforă, ceea ce voi numiți paradis. - Noi? - Vreau să spun voi, teologii, care Îi desenați aparența, esența și hotarele. Sau, de asemenea, voi poeții, care Încercați să Îl Înveșmântați În cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o trase peste cap, În timp ce, cu mâna cealaltă, Încerca să Își ascundă fața. Dante sări asupra lui, descoperindu-l. În Întuneric, văzu pentru o clipă lucind figura călugărului Brandan, Înainte ca aceasta să Înceapă să se deformeze sub ochii lui. Uluit, Își dădu seama că smulsese și nobila frunte a omului, o mască din pergament vopsit. Eliberată din strânsoare, o claie de păr căzuse dintr-o dată, ascunzându-i fruntea, Îngustă și teșită, ca a unui plebeu. Brandan părea și el pierdut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Începea câmpia. Pe sub un arc, trecu dincolo de zid, ajungând din urmă un grup de oameni care stăteau aplecați peste ceva, la baza turnului. Trupul matematicianului zăcea sfărâmat pe pietre, Într-o baltă de sânge. Printre cei de față, care priveau uluiți, era și hangiul, care Îl recunoscu. - Ce cumplită nenorocire, priorule! Dante Îi Îndepărtă pe toți de trup și se apropie să examineze mai atent. Craniul și membrele purtau semnele vădite ale ciocnirii brutale cu piatra. Își ridică privirea către vârful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ridică ochii pentru o clipă, iar apoi reveni la pergament. - ... „pe care eu, episcopul Mainardino, l-am văzut, și despre care las amintire celor drepți, carte a cărei Întocmire s-a Început la anii de la Întruparea lui Isus Cristos MCCLV.” Uluit, Își ridică privirea. - Cronica lui Mainardino... murmură el. Marele biograf al lui Frederic. Așadar, există cu adevărat. Bernardo nu mințea. O răsfoi cu iuțeală, parcurgând cu frenezie anii de fapte vitejești și de glorie. Nașterea lui aproape miraculoasă la Jesi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
aici, Într-un loc sfânt... Va trebui să-l anunț pe abate, bâigui el, zgâindu-se la mort. - Așa să faci. Dar mai târziu. Mai Întâi, trimite să fie chemat cineva de la Misericordia, cu căruța pentru morți. Călugărul Îl fixa uluit. - Trebuie făcută repede Înmormântarea, Îi explică poetul. Nu e bine ca mânăstirea voastră să fie târâtă Într-un scandal. Chiar În noaptea asta vreau ca trupul să fie dus dincolo de ziduri, fără lumini. Călugărul Încuviință și se făcu nevăzut. Trecuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
niște cursuri de limbi străine la un fel de Universitate Populară. Apoi l-a cunoscut pe Peter și lucurile s-au complicat. Făcuse câteva avorturi fără știrea lui , deoarece nu știa sigur a cui era copilul. -Sărmană fată! exclamă Codrin uluit parcă. -Nici nu-mi doresc vreodată copii. M-ar încurca. Nu-i puteam vedea fața,dar nu spuneam nimic, stânjenit parcă de discuția despre copii. Dragostea ei mi se părea hâdă, monotonă, destul de tristă în asemenea condiții. Seara, ne-am
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
când munceam la munte, am avut impresia că școlarii mă privesc cam ciudat. Într-o zi, pe când duceam niște coșuri cu pământ pe umeri, au trecut câțiva dintre ei pe lângă mine și-au șoptit: — Crezi că e spioană? Am rămas uluită. Am întrebat-o pe fata de lângă mine, care căra și ea pământ, ce-au vrut să spună băieții. — Poate pentru că ai aer de străină, răspunse ea, serioasă. — Zău? Și tu crezi că sunt spioană? — Nu, răspunse ea, schițând un zâmbet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
masca. Mamei nu-i place să pună nimic pe față, nici măcar ochelari sau prișnițe pe ochi când i se umflă pleoapele, darămite o mască. — Mamă, vrei să porți mască? am întrebat. — Da, am s-o port. Vorbea serios. Am rămas uluită. Aveam impresia că mama s-a hotărât să asculte și să creadă tot ce-i spunea Naoji. După micul dejun am înmuiat niște tifon în rivanol, așa cum ne spusese Naoji, l-am împăturit, l-am băgat în mască și i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
cucerit în luptă. Făt-Frumos: - Copii, rupând vraja, blestemul cu buzduganul, ne putem lupta cu toți Zmeii și cu toți balaurii întunericului ! Priviți curtea castelului : toți curtenii au prins din nou viață, nu mai sunt statui de piatră ( copiii se uită uluiți ) iar balaurii au fugit în codru. Paul: - Acum aflând adevărul despre secretele castelului părăsit, plecăm spre casă. Făt-Frumos: - Luați buzduganul. Ați promis Zânei că-i duceți buzduganul ca dovadă că ați fost la castel și pentru ca povestea să nu se
Teatrul ca o lecţie de viaţă by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91610_a_92357]
-
află întrun echilibru perfect pentru milioan și milioane de ani. A sosit oare sfârșitul lumii?(se plimbă nervos) Nu, nu se poate!Am fi avut semne, semnale din Univers. (în acest timp planetele evoluează pe bolta cerească. ML se uită uluit). Gigel: ML și Jupiter cu inelele lui a plecat la drum spre Soare. ML: Terra 5100, revino imediat pe Pământ! Cosmon: Centru. Aici Terra 5100. Am pierdut controlul asupra rachetei. Un flux neobișnuit ne duce cu viteza a III-a
Teatrul ca o lecţie de viaţă by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91610_a_92357]
-
am vrut să te tulbur. Băiatul (perplex): Asta-i bună ! (pe urmă, cu "tonul" mai mic) Știu eu: n-ai venit să mă tulburi... ai venit, simplu, să mă bați... Cel mare : Uite, liniștește-te: îmi cer iertare... Băiatul (din ce in ce mai uluit): Cum ?... Cuuum?... Cel mare (cu capul plecat, cu adâncă părere de rău): Da, iartă-mă, te rog... (ceilalți doi copii se așează jos, rămân în picioare cei doi) Băiatul ( brusc îngrijorat, se trage puțin înapoi, cu teamă): Nu cumva ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
și să o faci cât se poate de sincer. — Cum ai putut să mă minți în halul ăsta, Martin? zise Antonia, reușind în sfârșit să se uite la mine. Se oprise din plâns și era mai liniștită acum. Am rămas uluită, continuă ea. Sigur că mai mint și eu câteodată, dar pe tine te consideram atât de sincer. Și credeam că mă iubești atât de mult. Spunând aceste cuvinte, o podidi plânsul din nou și-și acoperi fața cu batista. — Te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
mine o față ca de oțel. — Înțeleg, am rostit. De mânie mă aprinsesem la față și-mi pierdusem răsuflarea. După o clipă, când m-am simțit în stare să vorbesc din nou, am zis: Îți dai seama că sunt absolut uluit. Fii bună și lămurește-mă! — După ce m-ai scos afară în grădină, n-am plecat acasă, spuse ea. Clocoteam de furie. Îți explic imediat de ce. M-am dus la Biblioteca Universitară și am încercat să citesc ceva, dar n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
și știam exact ce am de făcut. De îndată ce m-am urcat în tren, la Liverpool Street, am început să înțeleg că aveam destule motive să fiu totuși îngrijorat sau mai degrabă speriat și nedumerit, sau mai curând de-a dreptul uluit. Faptul că, având deja de-a face cu două femei, mă mai îndrăgostisem de a treia nu mă tulbura deloc. Forța care mă trăgea acum spre Honor se impunea cu autoritatea unui cataclism; și, cum nu mă încerca nici o umbră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
ți-aș fi spus că te urăsc, n-ar fi fost adevărat. Așa că mai bine îmi țin gura. — Îți ții gura. Viața noastră în doi e ca la casa de nebuni. De ce dracu te-ai măritat cu mine? Toată lumea era uluită. Taică-tu a rămas stupefiat. De ce-ai făcut-o? — Ah, n-are importanță. — N-are importanță. Asta-i tot ce știi să spui. Asta-i ce-ai să spui și când am să-mi dau duhul. Ești o lipitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
lui Emma era rezonantă, pătrunzătoare și extrem de stranie, un sunet aproape nepământean. La Casa Gărzilor Călare se deschiseseră ferestrele. Câțiva trecători traversaseră drumul dinspre clădirea Vechii Amiralități. Alții, care ieșeau de la Teatrul Whitehall, se opriseră siderați să privească în jur, uluiți. Zurbagiii din Trafalgar Square se apropiaseră și se țineau acum după el, ca șoarecii după fluierar. Apăru și un polițist. Tom îl vârî pe Emma, care continua să cânte, într-un taxi, unde irlandezul adormi pe loc. Tot drumul îndărăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în drum, ca o obstrucție majoră. Știa cât e de proastă. Din nefericire, știa și cât e de bună, cât de superioară e cărților scrise de alții, de oameni mai mici decât el. John Robert era uneori uluit, aproape copilărește uluit, de măsura în care viața lui era încă guvernată de vanitate, deși își recunoscuse acest cusur cu mulți ani în urmă, dorind pătimaș și străduindu-se pătimaș să-l depășească. Renunțase de mult să se mai opună concluziei evidente, spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
acum era el cel capturat și întemnițat în cușcă. — Da, perfect. — Îți mulțumesc, îți sunt foarte îndatorat. Rozanov se ridică să plece și părintele Bernard îl urmă. Ușa bisericii hârșâi, scârțâi și bufni din nou. Părintele Bernard se așeză. Era uluit, măgulit, îngrozit, alarmat, mișcat. Ochii luminoși îi scânteiau mai puternic ca de obicei. Și începu, ca și Alex, să râdă încet, pe înfundate. Hattie Meynell ședea pe patul ei, în dormitorul internatului. Peste zi, fetele nu aveau ce căuta în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
se simți și el în pericol. Totodată, însă, simți că pogorâse asupră-i unul din „marile lui momente“, un moment de elan subit. Șovăi doar o clipă, apoi se îndreptă spre George și-l sărută pe obraz. George rămase vizibil uluit, de parcă nu-și dădea seama dacă primise o sărutare sau o plamă. Făcu un pas îndărăt. Apoi, cu o privire rătăcită și fără să se uite la preot, îl ocoli și ieși din cameră, lăsând ușa deschisă. Părintele Bernard o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]