376 matches
-
vodă Brâncoveanu lui Staico paharnicul: "Începu Costandin-vodă să zică: "N-aș fi gândit, Staico, să văz una ca aceasta, zău, n-aș fi gândit în vieața mea. Cela ce într-atâta vreme, printr-atâtea locuri și cu atâtea feluri de umblete, astăzi să te văz așa dinaintea mea într-acestași chip, zău, n-aș fi gândit."" 3. Ceea ce a mărturisit vodă cum că n-ar fi putut gândi despre Staico paharnicul (care a uneltit să fie domn) aș fi putut și eu
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
cu; pălăria pe cap dar mult mai disperat recitam cât puteam mai tare fetele treceau mai departe cu niște băieți care mă apreciau umblam mult mai disperat una a zis : „nu mai zbiera așa pentru că pari un derbedeu“ o speria umbletul meu și pălăria mea neagră voia să mă întristeze să mor de rușine cu pălăria mea cu tot aveam un curaj nebun am recitat : „poate chiar sunt și ce dacă sunt ?“ ei i-a plăcut simțeam că începea să mă
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
aer nou, sau măcar așa își făcuse el socotelile. Jos, sub el, începea să se simtă forfota unei case cu multe suflete. Erau glasul unui copil, într-o limbă necunoscută, râsul unei femei și, probabil, o muzică de la radio. Era umbletul lui Godun, care apăsa ca un taur pe podeaua de la parter și părea că se ceartă cu cineva. Cum Omar nu plecase de lângă geam, o văzu pe Eleonor țâșnind în zăpadă, ca o virgulă mare în mijlocul unei pagini. Și acum
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
fost adus acolo de afară. Pe scurt, era vorba de-o farsă. În aceeași seară, Bernard Rieux, în picioare pe culoarul imobilului, își căuta cheile înainte să urce, când vede apărând, din fundul întunecat al coridorului, un șobolan mare cu umbletul nesigur și cu blana udă. Guzganul s-a oprit, părând să-și caute un echilibru, apoi a luat-o în fugă spre doctor, s-a oprit iarăși, s-a răsucit de câteva ori cu un mic chițcăit și a căzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
peste Cutarida. Dinspre groapă adia vântul de martie. Își aprindea luleaua și aștepta ivirea zorilor. Dulăii se așezau pe labe și moțăiau. Spre dimineață răsunau strigătele ascuțite ale cocoșilor. Se chemau de departe peste câmpul sur. Urechile lui bătrâne auzeau umbletul furiș al unor oameni. Către fundul gropii se mișcau umbre aplecate. Câinii tresăreau în somn, ridicau capetele, dar nu lătrau. Se întorceau hoții. Grigore punea mâna pâlnie la gură și striga: - Care ești, mă, acolo, măăă? Nu răspundea nimeni. Trecuseră
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
vieții ca să am ce să caut în pustiul lui. Nu se mai poate trăi decât pândind viața peste tot unde nu-i la ea acasă, ca s-o salvezi de la înstrăinare. Astfel, te surghiunești în moarte, ca să guști viața în umbletul ei deșert. Ceea ce lipsește sănătății este infinitul. Iată de ce au renunțat oamenii la ea. În îmbrățișări, senzația de fericire și de nefericire te chinuie într-o sfârșeală echivocă, în care ai vrea ca din senin să te spulbere un trăsnet
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de Divinitate. Totul se bălăcește în neant. Iar neantul în el însuși. Ostenit de a scoborî clipă de clipă din Dumnezeu... Și lipsa aceasta de popas, numită "a trăi"... Nu te istovești în muncă, necaz și caznă, ci în căința umbletului prin lume, cu umbra lui Dumnezeu în spate. Nimic nu e mai propriu făpturii ca oboseala. Cum mi se despică duhul și mi se clatină cugetul! Cine să-mi stingă negura senzuală din sânge și vuietul aiurit din oase?! Toți
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
unde mieii „pasc, alerg, se joc, șăd”. Este peisajul clasicei pastorale. Iancu Îi adaugă bucuria muncii agricole, plăcerile cinegetice, pescuitul, lectura, satisfacțiile gastronomice și, element nou În poezia meditația asupra făpturii care Învârte totul de sus: „Muncă, luptă, călărie, Jocuri, umblete pe jos, Mă-ntăreau cu veselie Și-mi dau-nvederat folos. Curăția și măsura Masa mea Împodobea, Mulțumea stomah, ochi, gura; Dar mă sătura d-abia... .............................................. De-amănunt privind natura Planeți, răsărit, apus, Stăm gîndind: Așa făptura Cine-or fi-nvîrtind de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nefericiri, către o instanță și o întruchipare mai înaltă, pe care el o vede limpede, cu toată ardoarea și speranța" (Mărturii). Semantica termenului în cauză își adaugă nuanțe întregitoare. Creatorii de întâia mărime, un fel de "piloți de încercare", refuză umbletul "pe poteci bine bătătorite", inclusiv "rezonanțele îndelung stratificate". Astfel de principii au avut impact vizibil asupră-și; inconformismul său, în esență propulsiv, implica un veto sever la adresa practicilor rutiniere; rebelul propunea dezinvolt o deontologie de urmat: "A scrie nu înseamnă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
loc retras, în podul grajdului. Unul dintre credințeri, Gregoriu Dragoș, îi făcea rost de ceva mîncare din ceea ce mai rămînea de la masa profesorilor. "Om închis (ni-l descrie acesta). Umbla mai tot singur. Semnele desperării se arătau în față, în umblet, în vorbă, în ordinea veștmintelor de pe dînsu (...) Flămînzia mereu. Nu era de mirare că era așa desperat. Mi se rupea inima de milă, unde-l vedeam cum umblă de destrămat și flămînd, în periodul ultim, că mai înainte nu știm
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
sau, cum s-a mai spus, reface tradiția: Când se zbate/ vântul sfânt/ latră câine le-n/ pământ/ Latră-n curtea harului/ vechi legat/ de-a dreapta canarului". Un ciclu de poeme este intitulat " Tânguiri" și acestea sunt de noapte, de umblet, în doi, în somn etc. Dualitatea spirit trup își găsește plasticizarea prin alternarea coloristică de alb și negru: "Jumătate Trup, jumătate Gând/ se târăște-n pulbere..." Poetul coboară în propriul lui infern: Pe străzi e frigul de care m-am
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
este strigoi; îndată i se bate un par în inimă, pe care o și ia, și cu ea se ung toți membrii familiei, păzindu-se prin aceasta de a mai muri vreunul. Prin morminte nu e bine a face dese umblete, mai cu samă marți și sîmbătă noaptea, căci femeile care au fost strigoi, de-au dus lapte și altele, se scoală și umblă, și, fiind foarte păcă toase, nu au stare nici în mormînt, de diavolul fiind purtate; fă-ți
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
rămâne ? Unde începe și unde se oprește intervenția diacului ? Fidelitatea între declarația orală și transcrierea acesteia este greu de controlat. Înjurăturile sunt deseori eliminate și înlocuite cu termenii „cuvinte netrebnice“, „vorbe nerușinate și proaste“, descrierea unui comportament este redusă la „umblete și fapte diavolești sau netrebnice“. Și totuși oralitatea are câștig de cauză în fața stilului sofisticat și pretențios. Lectura unei jalbe te poartă prin toate stările și emoțiile jeluitorilor și dă posibilitatea cititorului să-și imagineze scenele descrise. Oralitatea se remarcă
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
mahalaua Brezoianul“. Ea este nenominală și se adresează tuturor celor care au văzut, au auzit, au aflat despre traiul celor implicați într-un proces, despre „pricina acelor zvonuri de au fost cu adevăr sau de n-au fost“ sau despre „umbletele jupânesei“ sau „ale sus numitului soț“. Scopul de clarat al acestor acte este de a afla adevărul în cercetarea anumitor pricini. Un groaznic blestem se aruncă asupra celor care ar ascunde adevărul sau care ar mărturisi strâmb. Blestemul se construiește
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
casa căruia trăiește, nu poate păcăli restul comunității. Complicitatea lumii masculine o va pierde, căci bărbații intervindeseori în favoarea unui membru al comunității, livrând femeia găsită în locuri nepotrivite soțului sau autorităților locale. Cum va demonstra și anchetaa, mahalaua întreagă cunoaște „umbletele“ ei și atunci mărturia se construiește în jurul comportamentului unei femei măritate care nu-și respectă statutul și care nu ține cont de reputația soțului în interiorul comunității. Alteori martorii merg și mai departe cu precizările pe care le fac cu privire la sancționarea
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
separa. Dar termenul îmbracă forme diferite de la o jalbă la alta. Femeia construiește această sintagmă, plecând de la propria experiență de viață comună: pentru unele traiul rău este asociat cu violența verbală și cea fizică, pentru altele cu risipirea zestrei și umbletele soțului pe la cârciumă. Suferința feminină nu se măsoară niciodată după aceiași parametri cacea masculină, ea se simte și se exprimă în cuvinte, gesturi, emoții, trăiri, răni, crize crunte de epilepsie și îmbracă forma durerii fizice. Suferința masculină pare mai de
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
bărba tă-său și în câr do șin du-se și cu nem ții au avutîntâlnire cu dân șii încâtă vreme au fost nem ții aici“, po ves tesc vecinii. Ei mărtu ri sesc, totodată, că și-au dat seama de umbletele femeii încă de la început, dar, ca și soțul, au trecut cu ve de rea. Femeia-cur vă se află la discreția tuturor. Ea poate fi în temni ța tă, bătută, in sul ta tă, bat jo co ri tă. Tra ta
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
și fuge. Astfel Neacșa își pe trece primii trei ani din viața de cuplu în căutarea și aducerea soțului acasă. Cum nu poate cere despărțirea fără să facă propria anchetaă, femeia întreabă, cercetează și rătăcește „pă unde i-au știut umbletele lui“. Neavând copii, ea se vede obligată să abandoneză gospodăria și să plece în căutarea soțului, urmând firul fragil și discontinuu al amănunte lor furnizate de cei care l au recunoscut după descrierile oferite și, mai ales, ghidându-se după
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
cu privirile pierdute în înălțimi, în timp ce mâinile trag hățurile într-o parte și alta cu gestul orbului care înaintează în propriile lui tenebre. Este în fixitatea acestei priviri în oglindă ceva ireal și trist, ceva ce seamănă într-adevăr cu umbletul orbilor care tatonează febril trotoarul cu bastonul, în timp ce ochii albi privesc indefinisabil în vag. Bolnavul din trăsură e de altfel îmbrăcat corect, are haină, cravată, batistă albă în buzunarul de sus și mănuși. Cine ar bănui că sub cămașă el
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
nu fără rost. Dacă, plecând de acasă și mergând pe drumuri diferite, reveneam întotdeauna pe urma pașilor mei, asta o făceam pentru ca să nu descriu cu mersul meu un cerc în care să rămâie închis case și copaci. În această privință umbletul meu semăna cu un fir de ață și dacă, odată desfășurat, nu l-aș fi strâns la loc, pe același drum, obiectele strânse în nodul umbletului ar fi rămas pe veci iremediabil și adânc legate de mine... Era în toate
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
meu un cerc în care să rămâie închis case și copaci. În această privință umbletul meu semăna cu un fir de ață și dacă, odată desfășurat, nu l-aș fi strâns la loc, pe același drum, obiectele strânse în nodul umbletului ar fi rămas pe veci iremediabil și adânc legate de mine... Era în toate acestea un fel de melancolie de a exista și un fel de chin organizat normal în limitele vieții mele de copil... Când intrai în adolescență nu
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
nu fără rost. Dacă, plecând de acasă și mergând pe drumuri diferite, reveneam întotdeauna pe urma pașilor mei, asta o făceam pentru ca să nu descriu cu mersul meu un cerc în care să rămâie închis case și copaci. În această privință umbletul meu seamană cu un fir de ață și dacă, odată desfășurat, nu l-aș fi strâns la loc, pe același drum, obiectele strânse în nodul umbletului ar fi rămas pe veci iremediabil și adânc legate de mine. Dacă în timp
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
meu un cerc în care să rămâie închis case și copaci. În această privință umbletul meu seamană cu un fir de ață și dacă, odată desfășurat, nu l-aș fi strâns la loc, pe același drum, obiectele strânse în nodul umbletului ar fi rămas pe veci iremediabil și adânc legate de mine. Dacă în timp de ploaie mă feream să ating pietrele din cursul șuvoaielor de apă, asta o făceam pentru a nu adăuga nimic la acțiunea apei și pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Dar sub streșini cine-mi șade? / Șade-un stol de porumbei. În cel stol de porumbei / Este-o albă porumbiță, / Porumbiță, pană scrisă / Și nu este porumbiță, / Ci e Ion Sânt Ion, / Trimes de la Dumnezeu / Ca să măsoare pământul, / Pământul cu umbletul / Și cerul cu cugetul. Măsurară, isprăviră, / Ș-a găsit pământ mai mult / Ce să facă cu pământul / Să facă dealuri și munți / Și fântâni cu ape dulci / Și crăcșoare netejoare."7 Totuși, în mod tradițional s-a consacrat ideea că
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
Câmpiile Elizee. Interesant este că naratorul execută, cu abilitate, o mutație de perspectivă, descriind tabloul prin ochii bătrânului: "Era Măriuca. Mai încolo era Vlad și tocmai în fund venea o femeie care nu putea fi decât Agripina, dar care avea umbletul unei nebune". După ce fetița reușește să-i comunice esența pericolului, Dănilă are în față figura femeii epuizate: "Agripina, roșie-vânătă la față și cu cămașa sfâșiată pe pieptul umflat ca un cimpoi, venea tot blagoslovind cu capul și cu mâinile". Finalul
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]