868 matches
-
Breban e făcut să pluseze, chiar dacă așa ceva îl aruncă în minciună ori doar în ridicol. O Istorie (ori doar un compendiu pentru gazetă) a disidenței românești scrisă de un megaloman este o contradicție în termeni. Disprețul pentru informația exactă și umorile nestăpânite distrug un demers analitic de felul celui la care mimează că s-a înhămat dl Breban. Să spunem că nu contează prea mult dacă primul scriitor român disident nu a fost regretatul A.E. Baconski, cum crede dl Breban
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
acel alter ego neliniștitor, obsedant, întruchipat simbolic de „trista vietate“, câinele Degringo. Urmează poeziile din Nevoia de cercuri (1966), mai lirice decât... Aventurile lirice. Ele captează ecouri din spațiile intimității, ale erosului, cultivă tonul elegiac. Dar nu exclud nici sarcasmele, umorile negre, exasperările, furiile, pendularea între râs și plâns, în vechiul spirit din Aritmetică sau din Libertatea..., volume de altfel încorporate în Nevoia de cercuri. Acum poetul își reprezintă un „personaj“, o proiecție a ideii sale despre condiția umană. Acest personaj
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
să culeg plante de leac: îmi amintesc cum ea, întoarsă cu fața către lună, a început să declame cuvintele tainice ale unui descântec pe care nu a vrut să mi le divulge. Tocmai efectele ciclului lunii sunt cele ce condiționează umorile femeilor; Aia e foarte atentă să poarte ofrande zeiței nopții, pătate de culoarea sângelui. Călătorie Am simțit mereu nevoia să mă mișc, să nu rămân încremenit în același loc, fie ca bărbat, fie ca poet. Am alergat neobosit după o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
ca să subliniez situația absurdă în care mă aflu. N-aș fi putut niciodată să-mi închipui că o să ajung în halul ăsta de neputință. Cred că, pentru a atinge finalul dorit, va trebui să sufăr și alte metamorfoze. Nepăsătoare la umorile mele schimbătoare, Aia cântă ceva, îngânându-se cu o melodie suavă. E același cântec ce induce somnul copiilor în fașă. Melodia asta reușește să-mi aducă tihna. Metamorfoză Într-o seară am provocat compasiunea localnicilor, povestindu-le emoționat tot procesul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
Române, iar mai târziu de consensul tacit și liber acceptat al tuturor priete nilor de la Ideea Europeană. Am putut duce casă bună cu o lume Întreagă de colaboratori cu caractere, firi, temperamente, titluri și pretenții, fizionomii fizice și morale cu umori, bizarerii și capricii, oameni cu talente, competențe și fărâmi de geniu - atât de feluriți! - respectând, menajând sau Înlăturând În fel și chip susceptibilitățile unora, gâdiliciunea altora, competițiile și rivalitățile abia aparente sau născânde ale acestui neam al scriitorilor, reputat genus
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
alături de ea în pat, să facem dragoste, oricât am stăruit. În nopțile următoare, n-am mai reluat „atacul“, imaginația mea s-a mutat pe alte terenuri, iar ziua mă purtam rece și ofensat cu fata blajină și harnică, nepăsătoare la umoarea mea. Concomitent cu această întreprindere ratată, vreau să consemnez un alt eveniment de coloratură erotică. Mă aflam în centrul orașului, în piața Catedralei Sf. Mihail (Piața Unirii, cum i se spunea atunci), cu privirile scufundate într-o vitrină a magazinului
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
nu confirmă în mod perfect prietenia, fiind supuse fluctuațiilor și nefiind intrinseci și imuabile și pure ca virtutea (adică, după Lysis, binele), care singură consacră adevărata prietenie, le reține totuși ca esențial necesare, chiar dacă nu suficiente. Mânat mai mult de umoare și lipsit de spiritul metodic al Stagiritului, Montaigne, comentându-i acest pasagiu, se pripește cam imprudent să tăgăduiască plăcerii și folosului caracterul de factori determinanți ai prieteniei : „Car, en général toutes celles (les amitiés n.n.) que la volupté ou le
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
a fi idilice, tot așa cum sînt departe de a fi colorate exclusiv în negru. Pentru a contrabalansa efuziunile și declarațiile amo roase din finalul textului de mai nainte, iată un altul, despre aceeași chestiune, scris într-o perioadă în care umorile mi se transformaseră din apoase în sticloase. Ideea este că, deși de fiecare dată am fost cît se poate de sincer, nici una din atitudini nu trebuie luată prea mult în serios. În fond, sînt atît de puține lucruri pe care
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
ale definiției sau metaforei; „drumul” unei narațiuni - sau ale unei confesiuni sau mărturisiri! -, ca și cele Întâlnite În cale, ființele, scenele, dialogurile, evenimentele, reflecțiile de atunci, eșecurile și posibilele victorii!, vor prinde culoarea momentului În care sunt scrise și a umorii psihice a celui care povestește, afirmă, Își „amintește”, evocă, comentează, acceptă sau respinge. Mai sus vorbeam de „falsele, enormele și extrem de coloratele, abisalele amintiri” din epopeea lui Proust A la recherche du temps perdu; evident, subtitlul de „roman” scuză orice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
literar aprehensiunile și nervii iscați de conflicte. Mi-a fost lene și jenă să-mi culeg propriile-mi impresii și idei. Iar cînd mi am învins indolența și am făcut-o, am răsucit frazele pînă le-am vlăguit de toate umorile rele, încît, uneori, sensul lor inițial s-a denaturat. Și, întrucît ceea ce nu-i autentic e inutil, nu o dată am abandonat paginile la jumătate și m-am refugiat în lectură. Aș vrea, deci, Doamne, să mă treci dincolo de zidul ezitărilor
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Stalin din acest post și de a numi în locul său pe cineva care ar avea în plus față de tovarășul Stalin un singur avantaj, acela de a fi mai tolerant, mai loial, mai politicos și mai atent cu tovarășii, de o umoare mai puțin capricioasă etc.” Lenin va relua ideea diminuării puterilor secretarului general într-un articol despre rolul comisiei centrale de control, publicat în „Pravda”, dar cenzurat în punctul esențial: neamestecul în activitatea acesteia „nici al secretarului general, nici al vreunui
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
care să nu le fi încercat pentru a redobândi grația imperială. Pe măsură ce speranțele ei scădeau, sănătatea ei se măcina și, după trei ani de exil, a murit de tristețe. Locuise pe rând la Luynes, Lyon, Grenoble, ducând pretutindeni cu ea umoarea capricioasă care i-a stricat viața. Fără să fiu prietena ei, aveam cu ea relații destul de apropiate. Știindu-mă în Savoia în timpul șederii ei la Grenoble, mi-a scris cât de mult regreta că dificultățile care complicau deplasările unei persoane
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
întreține o ambiguitate profitabilă, fie că nimicul a apucat să ia proporții considerabile, fie că gravitatea a fost redusă prin derizoriu la dimeniuni liliputane. Moftul nu are o stare de agregare stabilă, dinamismul lui ține de caracterul fundamental fluctuant al umorii identitare. Altfel, această deformare subiectivă încadrează detaliul în ordinea monstruosului. Nu este vorba numai de o modi- ficare de scară, ci și de o internalizare a deformării care conduce către specia monstruosului. Rimbaud realiza nece- sitatea pentru poezie a unei
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
are propriu-zis o poantă, pentru că beneficiază mai puțin de jovialitatea care-l recomandă pe nenea Iancu. Avem, dimpotrivă, un Caragiale întors pe dos, sau mai precis, de‑a‑ndoaselea, cu o doză mare de resentiment, aceasta dacă apropiem întrucâtva nepermis umoarea nara- torului de presupusele umori ale scriitorului. Ne asumăm însă prudent riscurile unei lecturi de suprapunere a afec- telor acolo unde există foarte multe indicii autobiografice. În locul ocheadelor amuzate, a aluziilor malițioase, a sub- înțelesurilor împărtășite cu care Momentele ne
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
beneficiază mai puțin de jovialitatea care-l recomandă pe nenea Iancu. Avem, dimpotrivă, un Caragiale întors pe dos, sau mai precis, de‑a‑ndoaselea, cu o doză mare de resentiment, aceasta dacă apropiem întrucâtva nepermis umoarea nara- torului de presupusele umori ale scriitorului. Ne asumăm însă prudent riscurile unei lecturi de suprapunere a afec- telor acolo unde există foarte multe indicii autobiografice. În locul ocheadelor amuzate, a aluziilor malițioase, a sub- înțelesurilor împărtășite cu care Momentele ne obișnuiesc, avem parte de o
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
emoțională transfe- rată unui anumit tip de discurs nostalgic este respinsă, iar ceea ce pare să-i repugne naratorului este chiar retorica grandorii, recuperabilă estetic prin romantism, dar care disimulează un mecanism emfatic. Chiar dacă naratorul ne-a prevenit că nu atât umoarea, cât starea de moment este ceea ce decide o severă judecată, acest alibi camuflează o idiosincrasie profundă însoțită de ceea ce Elisheva Rosen numește o „retorică a respingerii” (rhétorique du rejet) . Pentru a epuiza acest topos al copilăriei care poate ascunde un
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
chiar dacă este fascinant în scris). Pe de altă parte, emisiunile noastre „culturale“ trebuie să descopere polemica. Deocamdată, ele nu știu cei aia. Oamenii noștri de cultură, deși mulți dintre ei au opinii divergente (ca să nu mai vorbim de antipatii și umori), când se întâlnesc pe platourile televiziunii pupă cu toții Piața Endependenți. E vorba de lașitate, e vorba de „nu ne spălăm lucrurile în public...“ La televizor, cu toții ne zâmbim chinezește și ne pupăm țocțoc pe ambii obraji. Iar moderatorul ne încurajează
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
O auzeam pe maicămea din când în când: „Nu mai ai voie să te uiți la televizor... (și urma o pauză pentru sporirea efectului, în care eu îmi așteptam cu înfrigurare condamnarea) o lună.“ În funcție de gravitatea boacănei sau doar de umorile maicămii, perioada de detenție varia între două săptămâni și trei luni. Sa întâmplat - foarte rar - să primesc o săptămână, dar niciodată mai puțin. Țin minte că, pedepsit fiind, stăteam seara în camera mea și auzeam sonorul televizorului din camera alăturată
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
PURul și apoi PCul au avut de fiecare dată scoruri electorale mediocre. Propaganda a început să fie eficientă numai atunci când sa trecut de la partid la persoană. Nu cred că au făcuto calculat, ci totul a ținut de întâmplare și de umorile patronului Voiculescu. Pur și simplu, șefului ia cășunat pe Traian Băsescu. Nu știm de ce (că l a numit „soluția imorală“, că ia scos do sarul prin care se dovedea că a fost turnător, căi zice Felix) și nici măcar nu mai
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
zgripțorii satirizați evoluează în ambientul unui grotesc de figurație zoologică. Tapirul, Păianjenul, Pupăza, Limbricul, Caracatița fac parte din ceata acestor creaturi repugnante și caraghioase. Oricât adevăr ar exista în șarjele „belferului” asediat de toxinele atâtor „parapoane”, ele nu disimulează îndeajuns umoarea rea. Apatia, ieșirile lui de revoltă trădează obida unui complex social, precum și cantonarea în resentiment. Replierea în reverii și cultivarea unor efuziuni naturiste constituie cea mai bună terapie a stărilor de indispoziție. Ca și C. Hogaș, B., iubitor de solitudine
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285831_a_287160]
-
maghiară, grămăticii români nu au fost boieri de sine stătători și nu au avut În spate o pătură socială care să-i susțină; „grămăticii români, spunea Ivasiuc, au ținut Întotdeauna de Domn și au depins de bunul plac și de umoarea acestuia”. (Cu titlu de informare, e suficient să dăm un singur exemplu din ceea ce s-a Întâmplat la sfârșitul anilor ’30 când Carol II, certându-se cu Nae Ionescu, corifeu al tinerilor genialoizi Eliade, Cioran și alții, i-a aruncat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Ierunca afirma amuzat cuiva că „atunci când vorbești cu Goma la telefon, singurul moment În care acesta nu minte este când zice «alo!»” -, dar și față de prea iubiții și protejații scriitori, cum fuseseră Marin Sorescu sau fragilul și ultra-sensibilul Valeriu Cristea. Umoarea și atitudinea cuplului s-au schimbat diametral, cei doi neintegrându-se perfect noii politici a opoziției care-l critica pe Ion Iliescu, șef al statului ales prin vot universal, aproape În aceiași termeni care fuseseră folosiți Înainte contra camarilei ceaușiste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
literare", vorba lui Tocqueville contează numai în măsura în care gestionează, de regulă clientelar, resurse substanțiale. Cam toate polemicile din România au loc în această publicistică preponderent literară și în idiomul destul de idiosincratic, "urechist" și foarte personalizat, al publicisticii literare. În care contează umoarea și persoana, nu argumentul și ideea. V. N.: E adevărat ceea ce spui, dar, pe de altă parte, n-ai să poți să negi că anumite figuri cumulează poziția de jurnalist, de critic literar sau ceva de felul acesta cu cea
by Vasile Boari, Natalia Vlas, Radu Murea [Corola-publishinghouse/Science/1043_a_2551]
-
avem o țară „grea“, românii sunt cum sunt, săracii își asumă, inerți, sărăcia, iar bogații sunt prostiți de avere, strada arată jalnic, salariile scad și prețurile cresc, guvernul e îngălat, președintele e simultan prea autoritar și prea slab, dominat de umori dezordonate. Majoritatea televiziunilor exală o miasmă de mahala, prea mulți gazetari scriu prost, isteric și ieftin, prea mulți români trișează sau fură. Învățământul e mediocru, spitalele sunt în faliment, cârciumile sunt pline. Da, avem oricând suficiente motive de disperare. Dar
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
agitat, infectat de trivialitate. Apetitul vital a devenit anemic, plăcerea de a fi și-a pierdut amplitudinea și suculența. Respir crispat și pripit, ca într-o etuvă. Când cineva trece printr-o asemenea criză, de vină e, în primul rând, umoarea proprie. Te poți acuza că ai consimțit în prea mare măsură imediatului, că nu știi să-ți dozezi timpul și afectele, că nu mai deosebești între esențial și accesoriu, că, în sfârșit, ai scos din calculul zilnic valorile zenitale. Dar
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]