351 matches
-
mâna a doua, avem conducători de mâna a doua, trăim sub presiunea multiplă a necesității. Ni se oferă texte mediocre, show-uri de prost gust, condiții de viață umilitoare. Am ajuns să nu mai avem simțuri, idei, imaginație. Ne-am urâțit, ne-am înstrăinat cu totul de simplitatea polifonică a lumii, de pasiunea vieții depline. Nu mai avem puterea de a admira și de a lă uda cu o genuină evlavie splendoarea Creației, văzduhul, mările, pământul și oamenii. Suntem turmentați și
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
pe agitatul meu forum (exterior). Nu. Știu că țara se bâlbâie și că vremurile sunt grele. Dar nici psihologia drobului de sare nu ajută. Și nici obiceiul de a pune frică peste frică, de a înrăutăți răul și de a urâți urâțenia, oricât rating ar aduce acest obicei. O singură frică pare să fi dispărut cu totul din lumea noastră: frica de Dumnezeu, în care trăiau, nu demult, înaintașii noștri. Iar când frica de Dumnezeu dispare, toate celelalte frici, mici și
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
Superioritatea - căci asta este realitatea pentru om - trebuie demonstrată de el prin grijă și afecțiune, nu prin asuprire și Înjosire, chiar dacă omul urmărește doar stăpânirea. Altminteri, animalul ne va vedea - obiectiv de astă dată - așa cum am fost și suntem Încă: urâți. „Radioalmanah“, 4 octombrie 1997, ora 17,10 18. Rotund și auriu ca Soarele Am pretenția - sau speranța - că, din când În când, rotunjesc ori Întregesc, printr’o replică vegetală, mai desele pledoarii animaliere pentru relații firești cu Natura, dobândite prin
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
harnică. Nu sta, cum nu stă apa care curge. Sarcastică ca și tata, [...] Avea pretenții de nobleță [...] Foarte greu prindea ură pe cineva, dar odată prinsă, prinsă era. Când ținea la om sau femee, ținea, dar și când îi ura, urâți erau pentru vecinicie 310. În prozele eminesciene, portretele mamei nu sunt propriu-zis niște portrete făcute după regula clasică, conturate, definite ca atare, ele au mai degrabă consistența unei amintiri dragi, dezbrăcată câteodată de amănuntele realului, iar altă dată aceste amănunte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
barbar, a cărui sclavă era, și care reușise să i-l scoată până și pe Titus din minte. Vechea panică pusese din nou stăpânire pe ea. Cât de mult uram expresia de spaimă sălbatică, aproape implacabilă, de pe chipul ei. O urâțea. În timp ce în pădure, când îmi sărutase mâna, arătase frumoasă. Titus interveni: — Haide, unde-i mașina, trebuie să plece acasă. Fără îndoială, Titus uitase că misiunea lui era s-o rețină pe Hartley la Capul Shruff. Sau, mai curând, se contaminase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ciudat că tocmai ceea ce ne amenință cu moartea ne întoarce violent cu fața spre soare.” (O. Paler) Din punctul de vedere al raportului propoziție-enunț, propoziția poate fi: • independentă; reprezintă în ea însăși un enunț autonom (sau relativ autonom): „Nimic nu urâțește mai mult ca ticăloșia.” • nondependentă; face parte, printr-o relație de coordonare sau de apoziție, dintr-o frază simplă: „Ca și zarea, gândul meu se înnegri... Și de lume tot mai singur, mai barbar,- Trist cu-o pană mătur vatra
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
variante (stilistice) prin care se comunică același (sau relativ același) conținut semantic: „Așa-i?/Nu-i așa?; Aveți?.../N-aveți?... etc.: „Așa-i că s-a deocheat vremea? zise unul dintre plăieși oftând.” (I. Creangă), „Nu-i așa că m-am urâțit?” (G.M. Zamfirescu), „Aveți (cumva) un bilet în plus?”/„N-aveți (cumva) un bilet în plus?” Excluzând conotațiile, enunțurile interogative din dialogul: „- A fost în urma noastră pe aici nenea Anghelache? - Nu i-ai spus că l-am căutat? - Ba da!” (I.L.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
al doilea rând, este să zdruncine spiritele vestice contemporane din liniștea istoriei lor ferită de totalitarisme. Atât de ferită încât a făcut posibilă întrebarea pe care mi-au pus-o în 1995 studenții de la Cornell University: „De ce voi românii vă urâți copiii?”. Gail Kligman a răspuns în locul nostru, cu luciditate, cu simpatie comprehensivă și cu empatie asumată. A răspuns academic și simplu, pentru cercetători, pentru politicienii mereu ispitiți să controleze statal facultățile reproductive ale femeilor, dar și pentru un public mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
surprinzătoare și năzdrăvane, ele trezesc curiozitatea oamenilor, îndeosebi celor tineri și chiar se îndrăgostesc de tineri frumoși și viguroși. Ca și eriniile (divinități răzbunătoare), Ielele îi pedepsesc pe cei care le încalcă teritoriul și au curiozitatea să le vadă, îi urâțesc, după ce îi adorm cu cântecele lor pline de vrajă. Locul unde ele apar, cântă și dansează, rămâne pârjolit, de aceea oamenii le alungă de lângă casă punând un craniu de cal înfipt într-un par în fața porții. Cei care le văd
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
și pe jos”.9 ) Vara, laitmotivul nemulțumirilor devenea faptul că „străzile sînt insuficient stropite”.10 ) în cursul unui an aveai așadar - considerau unii mai îndrăzneți în analogii - cînd o Veneție mocirloasă, cînd un colț de Sahara. Tot vara, Bacăul era urîțit de mizeria lăsată de negustorii ambulanți, veniți în număr mare, „ca la iarmaroc”: „Nu-i tocmai elegant să vezi în centrul orașului numai ciocălăi de porumb și coji de pepeni”, observa autorul notei din numărul citat mai sus al „Bacăului
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Alt Nepătruns, alt Presupus”. După „frigul de toamnă”, variat (cu „ploaie de gheață”, „liniștit” sau cu „aer tare”), vine, „ca o veste” (rea) cel de iarnă. Obsedat de felul cum arată, Bacovia urăște frigul pentru că, adesea, el îl învinețește, îl urîțește: „Un frig violet [adică matinal - n. m.], și fața e creață” („Plumb de iarnă”). Omul înfrigurat e mai mic, îngrămădit, stîngaci, nu o dată caraghios. Frigul e o constrîngere care te obligă să iei act cu neplăcere de propria persoană: „-O
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
la punct, cu până la 12 benzi pe sens ! Milioanele de mașini poluează dar... există ! Tot felul de artificii arhitectonice înfrumusețează un oraș plictisitor în sine prin geometria veche, străzi înguste, multe mii de semafoare și gălăgie infernală. ,,Desenele” smintiților, grafitti, urâțesc substanțial clădirile. Cel mai urât centru din lume: Omonia,piata centrala, are un platou de vreo 5000 de m.p. cu W.C. în mijloc, cercurile olimpice (aproape neobservabile), tot felul de drogați și amatoare de servicii sexuale. În apropiere, magazine (de
Ceauşescu- ... -Băsescu : Mitterand - Snegur - Iliescu - Lucinski - Constantinescu - Regele Mihai I : evocări de reporter by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Journalistic/500_a_1238]
-
tot muncă se numește și, de cele mai multe ori, nu-i remunerată separat. De ce nu sunt întrebați adevărații specialiști ai educației? Pentru că nu aduc voturi suficiente? Proliferarea excesivă a paradoxului netransfigurat este o boală mentală mai veche pe care comunismul a urâțit-o, iar tranziția a cronicizat-o. Un exemplu elocvent preluat dintr-un interviu al lui Andrei Pleșu este cel referitor la vocația victimizării la români. Susținem sus și tare că suntem cei mai tari și cei mai mari, dar ne
by NICU GAVRILUŢĂ [Corola-publishinghouse/Science/990_a_2498]
-
că performanța lui are un nedorit ajutor: presimțirea morții. Într-adevăr, scrise în exil și pe patul de spital, aceste pagini care spun totul nu mai au ce să apere și nu au de ce să acuze, nu înfrumusețează și nu urâțesc. Moartea apropiată este 5 garanția sincerității de cea mai bună calitate. Singurul pericol care pândește paginile este epuizarea timpului, și asta dă celor două capitole din Straja dragonilor pe care bolnavul a mai apucat să le scrie, capitolele despre primii
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
fi putut vorbi cu har și cu deplină ușurință dacă, doritor cum era să pătrundă gândul celor cu care vorbea, teama de a nu merge mai departe decât plănuia nu i-ar fi dat năravul unei false bâlbâieli care îi urâțea vorba și care, întețindu-se când a ajuns să joace un rol în treburi importante, a devenit insuportabilă și uneori de neînțeles. Fără aceste fereli și judecând după puținul firesc care răzbătea prin toată paza sa, conversația lui ar fi
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
Sunny Prestatyn. Deși e plin de cuvinte indecente, poemul e aproape rușinat. "Veniți în însoritul Prestatyn" e o reclamă strălucitoare pentru o stațiune la mare. Imaginea unei fete frumoase în nisip, cu palmieri și un hotel în fundal, e treptat urâțită de mâzgălelile trecătorilor. Artiști anonimi o transformă într-o hârcă știrbă, sașie, mustăcioasă și indecentă. Concluzia poetului este, "Era prea bună pentru viața asta". Un cuțit o înjunghie în cele din urmă. A doua zi cineva lipește alt afiș. Poate
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Începutul lumii e o primăvară de frumusețe eternă, aurea aetas, vârsta de aur, cum o numesc grecii și latinii, neatinsă încă de seceta care veștejește, de răul care a sălbăticit apoi făpturile, de bolile care nu cruță, de bătrânețea care urâțește și desfigurează, de moartea care seceră fără alegere. întâiul om care a cunoscut desfătarea paradisiacă a primăverii divine se numește în Zend-Avesta Yima, în literatura asirobabiloniană Uttu sau Adapă, nume, acesta din urmă, pe care învățații îl pun în legătură cu Adam
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
fete: "A devenit foarte susceptibilă..." Constantin, profund afectat de incident, o admonestă pe fetiță. Gata să plângă, Nel nu înțelegea ce i se reproșează. Portretul poate că nu-i reușise, putea să accepte asta, dar nu ofensa modelul: "N-am urâțit-o." Constantin puse capăt discuției: "Du-te și-i cere iertare lui Lillișu și să nu mai aud nicio vorbă despre portretul ăsta!" Puțin convinsă și rănită în mândria ei de artist, Nel se execută. Fetele se împăcară, dar Lillișu
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
Marin care mi s-a părut puțin prostituată sufletește, altfel decît cum o știam eu. Iași-ul rămîne însă un oraș de care nu mă pot atașa în întregime. Nu știu de ce am mereu impresia că cei de pe stradă îl urîțesc. În București e altfel în București nu mă simt niciodată plictisit (exceptînd duminicile). E bine c-ai fost la București! Pentru că oamenii uită prea ușor uneori. Eu nu-i caut decît pe cîțiva, dar nu la reviste. Prietenii mei din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
naționale unde bucuria puternică și pură estompa sau chiar îngropa toate relele lumii! Calitățile, forța și decizia lui Shri Ganesha permit lui Kundalini să se înalțe și să ne înnobileze, dar natura umană ne trădează de multe ori și ne urâțește. Suntem obligați să recunoaștem - dacă suntem sinceri cu noi înșine - că statutul de om, de pământean, ne coboară adeseori de pe piedestalul Sahasrarei! Știu, de asemenea, că acolo unde este plus, este și minus! Că frumosul se însoțește cu urâtul, deșteptul
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
pe-acum deja un lucru, acela că dumneavoastră veți supraviețui și veți trăi dincolo de moartea mea și a multora dintre oamenii pe care îi vedeți în această sală. Un singur lucru însă vă doresc, domnule Vasile. Să ajungeți să ne urâți la fel de tare până la moarte și să nu ne înțelegeți, să nu vină acea nenorocită clipă în care să ne plângeți. Ce cuvinte mari, domnule Antonescu. Ce cuvinte îndrăz- nețe. — Am învățat, domnule Vasile, că doar cuvintele mari și faptele mari
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
cu o privire ca de pe Insula Paștelui, care-l face pe acesta să se simtă ca un balon de săpun sau ca musca la arat. În fața acestor profeți fără vârstă, înveșmântați în bărbile lor albe, pe care nu i-ar urâți niciun dagherotip așa cum nu l-au urâțit nici frescele sau miniaturile medievale, și pe care zadarnic încerc mereu să mi-i imaginez copii sau măcar adolescenți imberbi, prea conștient fiind de faptul că deranjez, eu unul mă cam bâlbâi. Ei
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
care-l face pe acesta să se simtă ca un balon de săpun sau ca musca la arat. În fața acestor profeți fără vârstă, înveșmântați în bărbile lor albe, pe care nu i-ar urâți niciun dagherotip așa cum nu l-au urâțit nici frescele sau miniaturile medievale, și pe care zadarnic încerc mereu să mi-i imaginez copii sau măcar adolescenți imberbi, prea conștient fiind de faptul că deranjez, eu unul mă cam bâlbâi. Ei rămân totuși curtenitori și mai degrabă ospitalieri
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
semne distinctive fată, nevastă, fată bătrână, văduvă. Femei nalte, subțirele, mândre. (toate stele de cinematograf cum spunea Bernard Shaw). Și oamenii (muntenegreni) au statura naltă. Cel mai mult m-au impresionat bătrânele cu înfățișare nobilă și încă frumoase. Sunt și urâți dar cei mai mulți localnici (țărani) tipuri distinse. Monumentul lui Mestrovici de la Țavtat. Cimitir pentru întreaga localitate, săpat în stâncă, cu cheltuiala unui bogătaș. (..................) 13 milioane dinari. Portretul de la primărie a lui Tito mai tânăr (blond roșcat). Tren pitic pe malul mării
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
poate naiv dar sincer și plin de căldură. Oare unde a rămas acel tânăr simpatic și prietenos, unde a dispărut, cine l-a răpit? Sau poate... ce zână rea l-a schimbat, l-a transformat, l-a îmbătrânit, l-a urâțit în halul ăsta? Uneori încerc să-mi revăd anii care au trecut, caut adesea, fără să reușesc întotdeauna, să-mi regăsesc amintirile. Acestea însă sunt tot mai depărtate, tot mai ascunse, sunt ca frunzele care, căzând toamna din copaci, se
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]