KorAP: Find »[drukola/base=uscat & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...12 13 14 ...241 >

6,013 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205

Agricultor sau ale Marelui Navigator, fiindcă tatăl său, la fel de înțeleptul rege Matuá, îl învățase - așa cum și el învățase de la tatăl său - că acela care știe să asculte guvernează mai bine decât cel care știe să vorbească. Iar despre siguranță pe uscat știa mai multe Roonuí-Roonuí decât Miti Matái, chiar dacă lui Tapú Tetuanúi - care era convins că viteaza Căpetenie a Războinicilor făcea parte din cercul conducător al Sectei - nu-i conveni deloc gândul că un Arioi va fi stăpân pe destinul lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
mai limpede și transparența. Astfel că luna plină continuă să fie cel mai mare dușman al unui pilot, iar Mării Navigatori obișnuiau să folosească cele patru sau cinci nopți în care luminozitatea lunii era maximă pentru a trage undeva pe uscat și pentru a se bucură de o binemeritata odihnă. Continuară în aceeași direcție, însă în a patra noapte Miti Matái alese un alt Avei’á, care îl devia înspre vest, știind din experiența că în partea aceea se află niște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
arde încă o dată stomacul. Ridică din umeri. Poate că asta îl va face să renunțe sau, daca nu, cel putin ne va oferi un oarecare avans, care ne-ar fi de mare folos dacă vrem să ajungem cu bine pe uscat. —Ești sigur că există pământ pe-aproape? insistă băiatul. La vreo șaizeci de mile spre tribord, îl asigura celălalt, convins. De unde știi? Am văzut doi pescăruși acolo în zare, spuse. Zburau în cerc, deci căutau mâncare, ceea ce-nseamnă că trebuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
că și eu m-am speriat când am văzut monștrii aceia, dar, cum nu mai debarcasem de luni de zile decât pe insula aceea albă și rece, mi-am luat inima în dinți și m-am hotărât să cobor pe uscat, fie ce-o fi. — Și ce s-a întâmplat? întreba imediat Tapú Tetuanúi, care urmărea cu sufletul la gură povestirea idolului sau. — La început am crezut că au să mă omoare, răspunse el liniștit. Oamenii aceia îi bănuiesc pe toți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
dezorientați, aruncau un porc în apă, căci, fără să se știe exact de ce, animalul nu încerca niciodată să se întoarcă pe vasul de pe care a fost aruncat, ci, după câteva momente de șovăire, începea să înoate spre cel mai apropiat uscat, chiar dacă acesta se află la mii de mile distanță. Acest formidabil și inexplicabil simt de orientare al porcilor le permitea căpitanilor polinezieni să aleagă drumul cel bun, insă prezenta un inconvenient major: de cele mai multe ori, rechinii care dădeau târcoale prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
habitat în care se simțeau la fel de bine ca un țăran în casa lui de piatră, la venirea iernii, nu e de mirare că nu-și făceau nici o grijă cu privire la supraviețuire, iar principalul motiv pentru care doreau să pună piciorul pe uscat era acela de a întâlni o nouă pistă care să-i conducă până la îndepărtată insula a brutalilor lor agresori. În fine, în una din acele nopți întunecoase în care Navigatorul-Căpitan petrecea ore întregi pe catarg, isi dădu drumul să alunece

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
alarmă, iar vâslașii trecură imediat la posturile lor și își dădură toată silința pentru a evita pericolul. Totuși, alții nu fuseseră la fel de norocoși, căci, pe când ocoleau coasta nordică, descoperiră dintr-odată că vreo doisprezece oameni le făceau semne disperate de pe uscat. Nu încăpea nici o îndoială că erau oameni, dar... ce fel de oameni? Tapú Tetuanúi n-avea să uite niciodată - la fel cum n-aveau să uite nici însoțitorii lui- impresia pe care i-au creat-o acei nefericiți naufragiați, care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
sau se văzu obligat să sublinieze că nimeni nu va mai avea dreptul să-l facă să sune de mai mult de trei ori pe zi, și acest lucru doar în orele când nu deranja odihnă celorlalți. Între timp, pe uscat, reparația bărcii continuă într-un ritm bun, iar dulgherul - care fusese ales dintre discipolii preferați ai lui Tevé Salmón - consideră de foarte bun augur faptul că, în ziua când se pregătea să o lanseze, s-a pornit o ploaie torențiala

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
conduci în lupta. Făcu un semn unui tânăr care ridicase și el mâna. Ai grijă. Și dacă se apropie prea mult, întoarce-te. Acesta coborî în apă, lua pielea, ținând-o deasupra capului, ca pe un stindard, pentru că războinicii de pe uscat s-o poată vedea, si ajunse în punctul indicat fără că aceștia să se apropie. Înfipse lemnul între două pietre și se întoarse repede. Băștinașii nu se apropiară imediat, însă atunci când în sfârșit o făcură, prima lor reacție fu cea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
insă adaugă imediat că acela care ar putea să o facă ar fi Navigatorul-Căpitan al insulei lor, care ar fi încântat să îi explice căpitanului Mararei cum putea ajunge până acolo. Căzură așadar de acord că Roonuí-Roonuí să rămână pe uscat în calitate de ostatic, în vreme ce Navigatorul-Căpitan al insulei avea să urce pe catamaran, unde avea să petreacă noaptea, pentru a-i putea explica lui Miti Matái calea pe care trebuia s-o urmeze pentru a ajunge, fără greș, pe coastele sângeroșilor Te-Onó

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
și femeile de pe Peștele Zburător își petrecură restul zilei la umbră pânzelor, care fuseseră așezate sub formă de cort, repetându-și, punct cu punct, strategia și determinând cu mare precizie ce avea fiecare de făcut după ce vor pune piciorul pe uscat. Cand primele pale de vânt și câțiva nori deșirați confirmară că violentul taifun lua ființă, se puseră iarăși în mișcare și deja se lașase întunericul în momentul în care ajunseră în dreptul trecătorii dinspre nord, în timp ce vântul începuse să plângă printre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
mai fi avut cum să izbească vasul de coastă, iar în interiorul lagunei protejate de recifele de corali valurile n-ar fi avut niciodata suficientă forță încât să-l afecteze în vreun fel, la cinci metri adâncime. După ce se văzură pe uscat, ridicară canoea și o ascunseră într-un desiș, într-o groapă puțin adâncă, unde aceasta să fie protejată de uragan și, odată sfârșita această treabă, isi căutară adăpost în minusculă peșteră în care Roonuí-Roonuí și cu iscoadele lui se ascunseseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
câteva secunde, atât cât îi trebui prințesei Anuanúa ca să se posteze în fața zâmbitorului Miti Matái și să-i ceară direct și fără ocolișuri: După moartea tatălui meu îți poruncesc, ca regina a insulei Bora Bora, să mă duci înapoi pe uscat, alături de soțul meu, regele Octar. Dacă lumea s-ar fi oprit, daca oceanul s-ar fi solidificat, daca soarele ar fi pornit înapoi către est, nici căpitanul Mararei și nici oamenii lui n-ar fi rămas mai uluiți decât au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
cei de gardă n-ar fi dat chiar în acel moment alarmă, arătând spre extremitatea insulei, unde tocmai își făcuseră apariția două enorme catamarane care avansau rapid înspre ei. Navă care servise pentru schimbul de prizonieri se întorcea încet înspre uscat, insă celelalte două aveau acum un aspect impresionant, datorită faptului că peste patruzeci de războinici vâsleau cu forța în fiecare dintre ele. Miti Matái o dădu la o parte, fără prea multa considerație, pe prințesa, ca să se poată concentra asupra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
cu ușurință, deschizând drumul apei, ceea ce ne va duce la fund în scurtă vreme. Și ce putem face? — Trebuie să găsim pământ, răspunse Miti Matái senin. Singură armă împotriva nenorociților ăstora de viermi este aerul. Trebuie să tragem navă pe uscat patruzeci și opt de ore, căci altfel o să ne tragă ei pe noi la fund. Și există pământ prin preajmă? Ar fi cazul să existe!... fu răspunsul spontan, nu fără o nuanță de umor. Dacă nu-l găsim în cel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
superbe, al cărei nisip fierbinte avea să îi adăpostească ouăle și să-i protejeze puii de prădători. Cu toate ca și el avea încredere absolută în instinctul celui mai iubit și mai respectat animal al Polineziei, Honú, Roonuí-Roonuí trimise patru exploratori pe uscat, ordonându-le la doi dintre ei să rămână de gardă pe creasta insulei. —Și încercați să nu lăsați nici o urmă, încheie. Miti Matái consideră că e foarte probabil ca Te-Onó să poposească și ei aici, și n-ar fi de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
căci ei încă se găsesc în Primul Cerc. Își depărta iarăși mâinile, ca de fiecare data cand trăgea o concluzie. Și, cum au demonstrat deja că sunt niște excelenți navigatori, înseamnă că știu că trebuie să-și pună ambarcațiunile la uscat, daca nu vor că Niho-Nui să-i trimită la fund în câteva zile. Plescăi din limba într-un gest care se voia fatalist. Așa că n-ar trebui să ne mire să-i vedem apărând în orice clipă! — Și o spui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
să-i înfruntăm. Făcu un gest semnificativ, indicând pereții catamaranului. Însă ultimul lucru pe care mi l-aș putea dori este că scârboșeniile astea de viermi să-mi mănânce vasul. Și ce-o să facem dacă vin în timp ce navă este pe uscat? întreba îngrijorat Tapú Tetuanúi. Sunt mult mai mulți decât noi! — Trebuie să mă gândesc, răspunse. Dar, dacă mă bateți întruna la cap, nu pot s-o fac. Îl lașară așadar să gândească. După ce coborî pe uscat și parcurse cu pas

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
în timp ce navă este pe uscat? întreba îngrijorat Tapú Tetuanúi. Sunt mult mai mulți decât noi! — Trebuie să mă gândesc, răspunse. Dar, dacă mă bateți întruna la cap, nu pot s-o fac. Îl lașară așadar să gândească. După ce coborî pe uscat și parcurse cu pas lent întregul perimetru al insulei, Navigatorul-Căpitan indică o insulița care n-avea nici șaptezeci de metri diametru și care se înalță în unul din colțurile cele mai îndepărtate ale recifului. —O sa ne-ascundem acolo, spuse. În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
peste trei zile o să fie luna plină, iar ei știu că nu ne place să navigam cu luna plină. Zâmbi, ca și cum l-ar fi amuzat intențiile dușmanilor. O să aibă nevoie de cel putin o zi ca să-și scoată navele pe uscat și să le-ascundă, căci, desi cea mai mare problemă a lor este să scape de NihoNui, daca nu mă-nșel o să-ncerce să ne pregătească o capcană, pentru cazul că ne-am ivi și noi. Și dacă descoperă că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
ascunseră navele. Câteodată ajungeau până la ei, clare, ordinele herculeeanului Octar, deși se află la mai bine de un kilometru distanță, pe parteacealaltă a lagunei, iar mai tarziu auziră strigătele cu care Te-Onó se însuflețeau unii pe alții la trasul pe uscat al grelelor catamarane. Trebuia că aproape toți să-și unească eforturile, de fiecare data cand voiau să le facă să mai înainteze încă vreo câțiva metri peste trunchiurile de copaci pe care le puseseră pe nisip, si nu încăpea îndoială

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
pe punctul să-și facă apariția la orizont, însă până atunci trebuiau să fie deja departe. Roonuí-Roonuí, Chimé din Farepíti și încă patru războinici, pe corpurile cărora se observau niște desene asemănătoare, în linii mari, cu tatuajele Te-Onó, ramaseră pe uscat. Ceilalți le ajutară pe femei - inclusiv pe Anuanúa, legată încă - să se îmbarce, împinseră navă în apă, se urcară la rândul lor și începură să vâslească în liniște, fără să ridice nici măcar o singură picătură de apă. După ce vasul dispăru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
chiar și numai cu foarte puțin vânt. Deocamdată nu sufla nici un vânt și nici nu părea că se va iscă vreunul, insă chiar și așa hotărî să renunțe la bătălia navală, care nu-i asigura victoria, pentru o ambuscadă pe uscat. Le ordona, așadar, oamenilor lui să se împrăștie în liniște pe plajă și să îi lase să treacă pe exploratorii de pe Marara, în caz că aceștia ar fi debarcat. Așezat lângă o grămadă de frunze și crengi uscate pe insulița rămasă pustie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
atent la cea mai mica mișcare ce i-ar fi indicat că Te-Onó se hotărăsc să-și lanseze navele. În acest caz, misiunea lui era pe cât de simplă, pe atât de primejdioasa: nu trebuia decât să dea foc grămezii de uscaturi, provocând astfel un incendiu care ar fi fost vizibil de pe Marara și le-ar fi indicat că trebuie să renunțe și să fugă. Focul ar fi fost un semn și pentru RoonuíRoonuí și cei patru tovarăși ai lui, care ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
de urgență gândit de Miti Matái pentru a nu fi prins în interiorul lagunei de niște nave pe care le știa mult mai puternice decât a lui, deși, în sufletul său, era convins că inteligentul Octar va alege varianta ambuscadei pe uscat. Pentru a-i da speranțe și mai mari, ordona vâslașilor să se apropie și mai mult de uscat și să se oprească la vreo sută de metri de plajă. Această manevră delicată însemna să intre chiar în bătaia lăncilor Te-Onó

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]