349 matches
-
de timp și ale cărei caracteristici variază temporal: anterior și posterior schimbului propriu-zis. În timpul schimbului, actori ce nu au o istorie comună a relațiilor personale se găsesc Într-o ipostază similară dilemei prizonierului. Se așteaptă, În baza modelului acțiunii rațional utilitariste, ca celălalt să acționeze oportunist și Încearcă să contracareze acest lucru printr-o strategie la rândul ei oportunistă. Ei se află Într-o situație de neîncredere reciprocă ce conduce la soluții de tranzacționare (cooperare) suboptimale. Diferența de utilitate până la soluția
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
au o componentă cognitivă: ele nu se reduc la standardizarea mijloacelor raționale pentru a atinge anumite scopuri individuale, ci induc așteptări sociale cu privire la scopurile legitime. În acest sens, instituțiile Își definesc o logică proprie și care nu este neapărat una utilitaristă. Considerente ce țin de legitimitatea anumitor practici, de raționalizarea societății moderne nu pot fi excluse dintre variabilele explicative. Existența practicilor ineficiente social este argumentul acestei aserțiuni. Teoria eludează problema oportunismului În interiorul organizației. Organizația este tratată ca actor colectiv maximizator ce
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
meci sau obținerea unui profit), dar desemnează și căile cele mai potrivite pentru a le atinge (cum ar fi modul În care este jucat meciul sau concepțiile despre practicile corecte În afaceri). (Scott, 2004:77) Acțiunea nu este În Întregime utilitaristă sau rațională, ci se transformă Într-una valoric semnificativă. Conform tipologiei weberiene, o acțiune valoric rațională consideră valorile și principiile drept scopuri În sine, nu doar mijloace pentru atingerea altor finalități. În concepția lui March și Olsen (1984), instituțiile impun
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
acțiune a instituțiilor, ele converg totuși În privința consecințelor acestora. Instituțiile difuzează uniform În Întreg sistemul social și generează așteptări sociale omogene ce fac posibilă cooperarea Între actori. Modelele avansate până acum sunt limitative Întrucât nu iau În considerare decât determinările utilitariste și cognitive asupra acțiunii sociale, promovând mai degrabă concepții mecanicist-atomiste, fie utilitarist subsocializante (În cazul economiștilor), fie suprasocializante (În cazul sociologilor) asupra indivizilor. Astfel de modele ignoră determinările de ordin socio-structural asupra acțiunii sociale, mai precis relaționările sociale concrete de
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
teoriile capitalului social (Coleman, 1990; Portes și Sensenbrenner, 1993; Portes, 1998; Sandu, 1999; Lin, 2001; Putnam, 2001) promovează Însă un model al acțiunii sociale (și economice) implicat În rețele de relații, ce prezintă astfel determinări mai degrabă structural-relaționale decât strict utilitariste, normative sau cognitive. Acțiunea implicată În relații se manifestă diferit În instanțe sociale diferite În funcție de modul de constituire a rețelelor de relații, chiar dacă presiunile de conformare reglatorii, normative sau cognitive sunt aceleași. În cele ce urmează vom introduce În analiza
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
1985) asupra implicării acțiunii În sisteme de relații sociale. El critică concepțiile parțiale și mai degrabă mecaniciste promovate de economiști și sociologi asupra acțiunii: pe de o parte, primii adoptă un model al actorului subsocializat care acționează exclusiv din rațiuni utilitariste pentru promovarea propriului interes, pe de altă parte sociologii operează cu o concepție suprasocializantă a individului, accentuând rolul normelor și al valorilor În detrimentul acțiunii intenționale. Granovetter propune un model al implicării acțiunii În rețele de relații și care presupune o
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
Odată ce acest nivel este depășit, implicarea contribuie negativ la eficiență, făcând firma vulnerabilă la șocurile exogene și privându-o de informația existentă În afara rețelei. Cercetarea Întreprinsă sugerează faptul că implicarea este o logică de schimb, diferită atât de cea pur utilitaristă, cât și de cea pur altruistă și care, generând Încredere, promovează eficiența de tip Pareto În relația dintre parteneri, adaptarea complexă Între aceștia și economii de timp. Uzzi pornește de la asumpția neoclasică conform căreia tranzacțiile pe piață se realizează prin
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
piață și legături implicate. Preluând distincția lui Granovetter (1973, 1983) am spune că, Între cele două extreme, se află legăturile slabe, legături ce permit transferul de resurse sociale (reciprocitate, Încredere, atașament), dar care, În primul rând, au o componentă economică, utilitaristă mai mare decât legăturile tari. Diferențele Între tipurile de legături se referă așadar la conținutul acestora (o legătură poate avea unul sau mai multe conținuturi) și, de asemenea, la procentul activităților unui actor dedicate acelei legături (legăturile tari concentrează un
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
constrângă (la nivel cultural-cognitiv) să respecte anumite patternuri de interacțiune. Pe de altă parte, teoria rețelelor sociale reconsideră capacitatea explicativă a acțiunii sociale, reintroducând În analiză scopurile și intențiile subiective, dar Într-o perspectivă socială mai largă decât cea exclusiv utilitaristă: actorii sunt interesați de investiții În relații sociale, În capital social, În sociabilitate. Rețelele sunt astfel modele de relaționare explicate În baza afinităților sociale și nu doar a propensiunii utilitariste sau determinărilor culturale. În același timp, din punct de vedere
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
dar Într-o perspectivă socială mai largă decât cea exclusiv utilitaristă: actorii sunt interesați de investiții În relații sociale, În capital social, În sociabilitate. Rețelele sunt astfel modele de relaționare explicate În baza afinităților sociale și nu doar a propensiunii utilitariste sau determinărilor culturale. În același timp, din punct de vedere utilitarist, rețelele reduc incertitudinea, captând beneficiile cooperării chiar și atunci când oportunismul actorilor amenință realizarea unor câștiguri mutuale. Rețelele ignoră totuși determinările culturale și limitările cognitive ale patternurilor relaționale. Schimbările survenite
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
resursele naturale, tehnologia și cunoașterea. Acestea Împreună compun stocul de capital. Postulatul maximizării conduce la investiții În factorul de producție cu profitabilitatea cea mai ridicată. Sintagma „actori raționali utilitariști” corespunde definiției weberiene a acțiunii instrumentale, actorii fiind ghidați de scopuri utilitariste (individuale) În alegerea celor mai bune mijloace ce le stau la Îndemână. Totuși concepția acțiunii raționale este mai aproape de definiția lui Boudon decât de cea a lui Weber, În sensul că raționalitatea constă În alegerea acelor mijloace despre care știm
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
o subtilă interpretare a reflecției nomade, a spargerii centrului și a promovării curajoase a perifericului și marginalilor. E rodul unor meditații adânci și a unei viziuni de avangardă care ne scapă nouă, bieți și triviali oameni ancorați în nevoi mundane, utilitariste. E limpede acum, pentru vizionarii din Primărie șoseaua nu e doar un banal și nesărat drum asfaltat pe care, în liniște și fluid, ne deplasăm din Dancu până la Valea Lupului într-un timp rezonabil, ci cu mult mai mult și
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
ca pe o lume a fabulosului, fără ca măcar s-o caute, deoarece o purta În sine, asemeni tuturor naivilor” (4, pag. 7-8). Pentru artiștii naivi “Reculegerea, ca și visul, este o cale de detașare de cotidian, o compensare pentru concesiile utilitariste făcute zi de zi. Universul picturii naive ne ajută să Înțelegem mai ușor că spațiile edenice, atît de rîvnite, se află În adîncimile nealterate ale sensibilității noastre, departe de contradicțiile, deziluziile și violența care ne asediază necontenit iureșul vieții” (1
PAGINI DE ARTĂ NAIVĂ IEŞEANĂ by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Science/91838_a_93005]
-
politica pe baza unui proiect teoretic anterior, ci pe baza desfășurării și efectelor ei actuale. Analiza și acțiunea politică nu sînt orientate de ceea ce ar trebui să fie lumea, ci de ceea ce este ea. Realismul are astfel o puternică înclinație utilitaristă și empiristă.2 El nu dă atenție posibilelor schimbări ale intereselor actorilor, ci le ia drept constante. Politica trebuie să se adapteze intereselor date, nu să se bazeze pe presupunerea greșită că ele pot fi schimbate. Carr a preluat faimosul
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
într-o teorie științifică, statutul principiilor diplomatice tradiționale nu mai era clar. Realismul s-a divizat în trei arii principale: una îi includea pe cei care continuau programul behavioralist fără mari modificări, deși se îndreptau din ce în ce mai mult către teoria economică utilitaristă. Acestora li se opuneau tradiționaliștii, reprezentați în principal de școala engleză a relațiilor interna-ționale, care studiau această disciplină ca istorie a societății internaționale și a expansiunii ei, printr-o analiză a normelor sale. A treia arie cuprindea orientarea de mijloc
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
preferințele individuale trebuie să fie asumate și trebuie menținute constante. La nivel individual, așa-numitul efect invizibil al pieței trebuie luat de bun din punct de vedere teoretic și menținut constant, pentru a explica comportamentul individual. Cu alte cuvinte, alegerile utilitariste și analiza waltziană a pieței sînt pur și simplu două aspecte ale aceleiași abordări. Dacă structuralismul este definit la nivel de cauzalitate, atunci partea sistemică a teoriei neoclasice ar putea fi numită structuralistă, deși structura mai degrabă li-mitează acțiunile posibile
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
sistemului. O nouă ordine internațională liberală va fi posibilă abia cu Pax Americana, după 1945. Pornind de la considerațiile istorice, Gilpin generalizează și stabilește factorii ce influențează structura de motivații a actorilor și, prin aceasta, stabilitatea sistemului internațional. În teoria sa utilitaristă asupra războiului, instabilitatea apare ori de cîte ori un stat apreciază că o astfel de situație îi va aduce beneficii. Această apreciere este influențată de schimbările intervenite în transporturi și comunicații, în tehnologia militară și de factorii demografici și economici
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
a doua dezbateri s-au ciocnit nu doar două versiuni ale întreprinderii științifice, ci și două versiuni ale realismului (vezi Walker 1987). Pentru adepții "subtilității continentale" și ai vicleniei lui Niccolò Machiavelli, realismul derivă din cunoașterea practică și din rațiunea utilitaristă. Pentru ceilalți, inspirați mai mult din așa-zisa viziune mecanică asupra lumii a lui Thomas Hobbes (vezi Vincent 1981; Bartelson 1996; dar și Navari 1982), realismul trebuia să fie înțeles în termeni de știință verificabilă. Inginerul social, atît de disprețuit
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
metateoretic. A doua orientare, cea neopozitivistă, provine din dublul refuz de a integra analiza empirică într-o dezbatere etică și de a o întemeia pe fundamente metafizice (deși behavioralismul în relațiile internaționale se bazează cel mai adesea pe unele fundamente utilitariste). Aici, cea de-a doua dezbatere din disciplina relațiilor internaționale pare a fi paradigmatică, unde naturalismului i s-a opus disciplina clasică a relațiilor internaționale, care minimaliza posibilitatea găsirii unor legi empirice și dorea să mențină disciplina în cadrul unor preocupări
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
în timpul dezbaterilor metateoretice din ultimii ani. Nu că n-ar mai exista realiști. Sînt destui, dar sub forma unor curioase figuri unidimensionale: ca puri materialiști în relațiile internaționale waltziene și economia politică internațională antiwaltziană; ca teoreticieni ai jocurilor, cu asumpții utilitariste asupra cîștigului relativ, ca teoreticieni normativi sceptici, în special în școala engleză (vezi însă și Nardin 1983) sau ca istorici ai diplomației, aflați în legătură cu establishment-ul politicii externe. De aceea, încercarea lui Kenneth Waltz de a ralia partea esențială a
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
vor conduce la discuții asupra aspectelor etice ale uciderii în budism, hinduism și jainism, la distincția între a ucide și a l]să s] moar], la eutansie și uciderea în r]zboi, la analiza uciderii prin prisma teoriilor consecințialiste, deontologice, utilitariste și a teoriilor etice bazate pe conceptul de virtute, precum și la problema uciderii în societ]țile de mici dimensiuni. În plus, veți g]și trimiteri la subiectul pedepsei capitale și al crimei, care au într]ri separate în index. Sper
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Aceștia nu individualizeaz] obligațiile și datoriile în modul în care o facem noi. Conceptul i trebuie înțeles că form] ideal] a conduitei sociale corespunz]toare în sfera limbajului. Confucius propune ideea de moral] formal] (li i), care se opune moralei utilitariste a lui Mo Tzi (li comportând o scriere diferit]) și moralei intuitive (ren i) a lui Mencius. Confucius nu a pledat nici pentru conținutul C]rții codului Li, nici pentru autoritatea să de orientare. A insistat ins] pe o dilem
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Traducerea convențional] a termenului prin „umanism” sau „bun]voinț]”, sugereaz] un standard universal de interpretare, cu accent utilitarist. Confucianiștii nu sunt de acord cu acest rezultat. În viziunea tradițional], ideologia confucianist] este una antiutilitarist] tocmai datorit] criticilor lansate la adresa doctrinei utilitariste. Dincolo de dezvoltarea unei intuiții interpretative, Confucius nu a formulat niște axiome abstracte de conduit], sistemul s]u normativ explicit fiind bazat pe existența rolurilor; astfel, el nu atribuie alte valori normative omului decât cele aferente raporturilor sociale. Toate responsabilit]țile
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
str]lucite și neobosite ale lui Friedrich Nietzsche (1844-1900) la adresa pretențiilor societ]ților sau ale filosofilor de a oferi principii cu valoare absolut]. În Genealogia moralei (1887) și în alte opere, Nietzsche nu a încercat s] demonteze teoriile kantiene și utilitariste. El a ales s] expun] ceea ce consideră a fi forțele psihologice care îi determin] pe oameni s] formuleze aceste viziuni. Lupta pentru dominație, invidia și resentimentele reprezint] r]d]cinile moralei moderne. Nietzsche nu a cruțat nici pretențiile abstracte la
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Prescriptivismul universal” scris de Hâre.) Toți acești autori cred c] scopul ultim al moralei este de a crește fericirea uman] prin oferirea de metode raționale de rezolvare a disputelor. Deși au fost elaborate și alte poziții, putem concluziona c] teoriile utilitariste au dominat etică anglo-american] în anii ’60. iii. Noi direcții În opoziție cu lungă tradiție a gândirii utilitariste, teorile kantiene au fost recent repuse în discuție. Opera lui John Rawls este de important] maxim] în acest sens. Lucrarea să, A
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]