436 matches
-
el - un pavagiu grunzuros de lespezi. Jos, în toate camerele, erau mese-ntinse... oamenii, cu puștile așezate pe lângă păreți, beau, râdeau, cântau. Pusei din feciorii câți aveau puști pe lângă ferestre și, la un strigăt al meu, ei dădură foc. Gloanțele vâjâind prin salele întinse, toți se sculară speriați; unii, loviți, rânjeau moartea lor... altora li căzuse păharele din mână, partea cea mai mare, uitând arma și tot, o apucă spre a ieși pe ușă. - Pe ei! țipai eu, rumpând o fereastră
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
căzu jos cu mâna cea moartă cu tot. Contele-ndreaptă cealaltă cu pistolul spre fruntea mea... Ioan, ridicat de jos, i-înfige pumnalul în cot ș-o ridică-n sus mâna, astfel încît arma pocnește-n sus și glontele trece vâjâind prin părul capului meu. Cu cealaltă mână i-apucă gâtul. Maghiarul se pregătise să-l muște-n creștet, și cine știe dacă cu dantura nu i-ar fi zdrobit oasele capului, însă Ioan, ridicând pumnalul ce lucea, i-l înfipse
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și ei în dezordine urmăriți de împușcături și de oameni călări. Mereu înainte, mereu spre munte. Pieptul sărmanului copil sângera cumplit, luna părea că se aprinsese-n cer și-mi ardea-n creștet, oamenii-mi păreau fantasme nebune ce zburau vâjâind alături cu mine, când deodată deterăm de-o potecă care ducea în munte. Aicea pașii noștri deveniră mai grei, urcarea mai nevoioasă, până ce - ajunserăm într-un deal plin de bolovani mari și risipiți. - Stați! strigă unul mai bătrân dintre copiii
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
teacă și se uita la ea, pe când din ochii lui bătrâni curgea lacrimi mari. - Frate Ioane, zise el încet și liniștit, fă-ți o cruce. Ioan [î ]și făcu încet și cu silință multă o cruce. In momentul acela sabia vâjâi prin aer și capul lui Ioan se rostogoli pe frunzele uscate. - Nebune! țipai, îndreptînd pistolul spre fruntea bătrânului, ce-ai făcut? - Ce-am făcut? zise bătrânul, căzîndu-mi în mâni și plîngîndu-mi pe piept ca un copil. Ce-am făcut? Dar
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
era să fac? Tremurul său, gemetele sale convulsive, plânsul, cu care era neobicinuit și care se storcea cu greu, asemenea unei puteri demonice, din pieptul lui, arăta cumcă durerea lui era adevărată. Vuietul fuginzilor venea mai aproape, pocnetele păreau că vâjâie deja pe la urechile noastre. - Aidi! zise feciorul ce era cu noi, aidi, treziți-vă; să fugim! El acoperise corpul lui Ioan cu frunze și cu pietre, iar capul lui îl aruncase într-un izvor de-aproape. Ca cerbii speriați și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
te vede În orice meteor. Pe orice spăimîntează, ș-amerință viața, În orice loc de groază, acolo te zăresc; Ca tunetul ți-e glasul, ca fulgerul ți-e fața! Fulger În mine trece cînd ochii-mi te-ntîlnesc! Viforul bubuie, zboară, Crivățul vîjÎie, trece, Tremurul saltă, doboară, Trăsnetul arde, petrece Cu cugetul cînd vii, Grindina bate, rănește, Stingerea pasu-i urmează; Seceta seacă, sterpează, Foametea rumpe, răcnește, Boalele zbiară, turbează, Moartea doboară, cosește Osînda tu cînd ții”... Avem aici concentrate aproape toate elementele lirismului
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
păcatul. Marea-exploziune arrestă-eternitatea; Saltă firmamentul și sorii se spăimîntă, Cugetul de crimă pe unde se-ntinde Tot desfigurează, ca trăsnet Încinde; Foc negru și roșu lumina se preface, Plumb e ușurința și cerul se desface; Cad rebelii-n spațiu și vîjÎie căzînd, Haos, abis mare-i așteaptă căscînd. Pică și se schimbă pe cît trec din cer: Capete de angeli, de demoni picioare, Aripă cerească una se mai vede, Alta infernală la vale-nnegrește, Monstru la alți capul În abis precede
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
inocența, bunăvoința, spontaneitatea se bizuie la Bolintineanu pe instinctul său liric. Disprețuiește regulile În artă („A strînge arta-n reguli credea că-i o sclavie” - Conrad) și, cum spune un bard din poemele lui, el cîntă: „Cum fîșÎie plopul, cum vîjÎie valul, Cum vuvue un vînt”* adică după ureche, atent la sunetele materiei, În ignorarea deplină a științei de a versifica. Bolintineanu nu-i, cu toate acestea, nepăsător față de legile armoniei În poezie. Citind pe Grigore Alexandrescu, este nemulțumit de incorectitudinea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Înnobileze o propoziție. Un pasaj din Codrul Cosminului arată că Bolintineanu este În epocă neîntrecut În descripția naturii În stare de convulsie: „Soarele dispare... ceru-ngălbeni! Munții-nalți, vechi, se-nvîrtesc, se-nclină. Umbra se mărește... Aerul tăiat, Strîns, s-aruncă-n valuri, vîjÎie turbat. Muntele tresare! trăsnete, mugiri, Șuiere bizare, vaiete, răcniri Să rădic În aer, cresc, se variază Și, din munte-n munte, trec, se repetează...” Repetițiile, simetriile, acumulările indică o figură retorică (ce va fi dominantă În Basme). Ea se bazează
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sever și grandios stă și la baza poemelor ocazionale din Ostașii noștri. Modelul era mai vechi (Sentinela romană, Deșteptarea României), În spiritul și cu mijloacele lirice ale timpului. Versul lui Alecsandri este mai disciplinat, ritmurile mai iuți, eufoniile mai dese („vîjÎie, vine, lovește”, „vuiet surd, grozave șoapte...”), repetițiile, interogațiile sunt abil strecurate În text: „Iată oardele avane, Iată limbile dușmane .................................... Vin și hunii, vin și goții, Vin potop, potop cu toții... Eu să per, eu?...niciodată!... ......................................... Cine ești? De unde ești? Pe la noi
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
picioare. El alerga prin nisip, iar eu am Început să alerg după el, cu părul lung și umed răsfirându-mi-se pe față. Am simțit inevitabila forță polară magnetică din noi și sângele ca o maree bătând puternic, puternic, puternic, vâjâindu-mi În urechi, apoi Încetinindu-se ritmic. Atunci el s-a oprit, iar eu În spatele lui, cu mâinile În jurul coastelor lui puternice, Îl mângâiam cu degetele. Să stau Întinsă alături de el, să stau Întinsă lângă el, să ard uitând de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
predispoziție "muzicală" inconștientă, înțeleasă "ca o cheie a totalității creației"33, pentru că Lovinescu își contrazice aici "teoria", de vreme ce pierderea conștiinței propriei personalități e precedată de o perturbare atât a vederii ("ochii mi se împăienjenise"), cât și a auzului ("urechile îmi vâjâiau"). Mai mult, inspirația "muzicală" e pusă exclusiv pe seama visului și a "amintirilor" din care autorul vrea să evadeze pentru a putea scrie efectiv ("privind", și nu "ascultând") "romanul" lui Bizu. 1.3. Omul fără însușiri Identificându-se cu propriul personaj
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
constând în utilizarea cuvintelor care sugerează sunete, zgomote din natură prin chiar corpul lor sonor (interjecții sau derivate ale unor interjecții, verbe la gerunziu): Și ca nouri de aramă și ca ropotul de grin deni, / Orizontuntunecândul, vin săgeți de pretutindeni, / Vâjâind ca vijelia și ca plesnetul de ploaie... (M. Eminescu); Iar pupăza zbârrr... peo dugheană! (I. Creangă). 2.9.2. Figuri de construcție/de nivel sintactic (metataxe) Repetiția este o figură de stil de nivel sintactic ce constă în reiterarea unui
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
trotuar, să fixeze în albul ochilor cât mai mulți trecători posibil timp de o fracțiune de secundă, pentru a încerca să observe ceea ce gândesc acești trecători despre el. Bineînțeles, acest efort de a capta privirea celorlalți îl epuizează, capul îi vâjâie. Într-o zi se va produce o desprindere gravă a retinei, a cărui origine nu poate fi înțeleasă de oftalmologi și va trebui să fie ajutat pentru fiecare mișcare de o prietenă lângă care s-a refugiat, deoarece prima sa
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
facerea și desfacerea lumii, vântul devine hierofanie: "Vântul e duhul lui Dumnezeu. Vântul e gândul lui Dumnezeu. Vântul e Sfântul Ion"168; "Vântul e sfânt, e tare bun. Pe dânsul e pacat să-l blastămi; ba încă când auzi că vâjâie și e furtună, să te rogi la Dumnezeu să-l ierte, căci el tare se rupe prin garduri și crengi, dar trebuie sa-și facă slujba lui."169 Tradiția populară românească a stabilit o tipologie a vântului, în funcție de viețuirea cosmică
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
în poemul "Pânda", exasperarea celui " Care aduce nămol", adică spiritul dogmatic în "Echerul", absurdul în "Cămila", incertitudinea, singurătatea, disperarea: Există tristețe la toate nivelurile,/ Dumnezeu este deznădăjduit,/ Mă uit în ochii lui goi și mă pierd în ei./ El alunecă vâjâind în prăpastiile morților mele" ("Prieteni"). În dosul acestor măști se află o lume tristă, pe care poetul o descoperă, dar se vrea nepăsător, precum în poemul "Norii": "Curge lumea pe deasupra mea?/ Așa privind în sus/ Am străbătut cea mai mare
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
riscul de a greși "științific" rămâne. Dar nu ne descurajăm. Ne vom întâlni, din nou, peste o lună, cu toate scenariile elaborate. Mă întorc spre casă, mai îngrijorată decât la întâlnirea precedentă și cu multe probleme și întrebări care îmi vâjâie prin minte și temeri ce îmi bântuie sufletul. Mărturisesc o parte dintre ele Janinei, cu care fac drumul spre casă împreună, ca întotdeauna. Discuțiile sincere și încrederea în prietenul de lângă tine sunt mereu un bun medicament. Inevitabil mă duce gândul
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
constând în utilizarea cuvintelor care sugerează sunete, zgomote din natură prin chiar corpul lor sonor (interjecții sau derivate ale unor interjecții, verbe la gerunziu): Și ca nouri de aramă și ca ropotul de grin deni, / Orizontuntunecândul, vin săgeți de pretutindeni, / Vâjâind ca vijelia și ca plesnetul de ploaie... (M. Eminescu); Iar pupăza zbârrr... peo dugheană! (I. Creangă). 2.9.2. Figuri de construcție/de nivel sintactic (metataxe) Repetiția este o figură de stil de nivel sintactic ce constă în reiterarea unui
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
spuzești*. Focul în sobă de vuiește e semn că te vorbește cineva de rău. Se crede că dacă țiuie tăciunii în foc este semn că te vorbește cine va de rău; deci e bine a bate tăciunii cu cleștele. Cînd vîjîie focul, atunci te vorbește cineva de rău; să iei sare, să arunci în foc, că-i dai în ochi aceluia care te vorbește. Cînd huiește tăciunele în foc, are să fie sfadă în casă și trebuie să le strîgi: „La crîșmă
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
să arunci în foc, că-i dai în ochi aceluia care te vorbește. Cînd huiește tăciunele în foc, are să fie sfadă în casă și trebuie să le strîgi: „La crîșmă!“ Focul cînd fîsîie, se face ceartă în casă. Cînd focul vîjîie și huiește, te vei sfădi cu cineva. Dacă se face foc în cuptor și se aprind funinginii din horn, apoi se zice că va urma sfadă în casă. Cînd o persoană șade la gura sobei în care arde foc și
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
rău; iar de țiuie urechea stîngă, îl vorbește de bine, și atunci să-și muște umărul stîng, ca cel ce-l vorbește de rău să-și muște limba și el să nu-l mai poată grăi de rău. Cînd urechea vîjîie cuiva, să se afume cu baligă lipită în ziua de Mărina. După ce a scăldat copilul, l-a înfășat și i-a spălat pelincele, mama se spală și ea în altă apă curată, și după aceea îi dă țîță, căci altfel
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
are puțin, a început numărătoarea inversă. Nouășpe. Douăzeci. Gata, a terminat. Și Cornel s-a întins cu un zîmbet eroic pe covor. Marcu i-a pus o compresă cu apă rece pe frunte. Fruntea îi era roșie și capul îi vîjîia în ritmul amintirilor loviturilor în perete. Hai să terminăm cu jocul ăsta, a spus Marcu. Prea e... Nu-și găsea cuvintele, dar toți știau la ce se referă. Bine, a spus Radu. Ăsta-i nebun. Dă-l încolo. Mai și-ajun-gem
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
Vlahuță o versiune romantică despre venirea lui pe lume: „Parcă văd... seara. Frig. Ninge; viscolește. La Ploiești. Acum cincizeci și atâția de ani... O femeie săracă într o odaie fără foc se chinuiește, nemâncată, pe o saltea de paie... Vântul vâjâie afară, nenorocita femeie se zvârcolește înăuntru de dureri grozave... Și toată noaptea o duce așa... De abia către ziuă se ușurează. Naște un copil fără noroc... Ei bine, copilul ăla sunt eu!...“ (Cioculescu Șerban, Viața lui I.L. Caragiale, Editura Institutului
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
facă în același timp util pentru toate ramurile vieții religioase, în chip așa de adânc și multilateral, așa de gingaș și de fin<footnote Ibidem, p. 135. footnote>. Suidas, entuziasmat de taina putere a predicii Sfântului Ioan, scrie: Cuvântul său vâjâia mai puternic decât cascadele Nilului. Nimeni n-a posedat de la începutul lumii o asemenea plenitudine oratorică și numai el a purtat înaintea tuturor numele de aur și divin; numele <<Gură de Aur>> și <<Cuvântător dumnezeiesc>><footnote Cf. O. Bardenhewer, Patrologie
Sfântul Ioan Hrisostom ca predicator. In: Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_156]
-
facă în același timp util pentru toate ramurile vieții religioase, în chip așa de adânc și multilateral, așa de gingaș și de fin<footnote Ibidem, p. 135. footnote>. Suidas, entuziasmat de taina putere a predicii Sfântului Ioan, scrie: Cuvântul său vâjâia mai puternic decât cascadele Nilului. Nimeni n-a posedat de la începutul lumii o asemenea plenitudine oratorică și numai el a purtat înaintea tuturor numele de aur și divin; numele <<Gură de Aur>> și <<Cuvântător dumnezeiesc>><footnote Cf. O. Bardenhewer, Patrologie
Sfântul Ioan Hrisostom ca predicator. In: Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_157]