770 matches
-
aflați dacă e din aur curat - un metal moale, dar care devine mai tare dacă e „lungit“ cu aramă, mai abitir când aurul e doar un pospai peste aramă -, căutați calul la dinți - nu Însă și când era de dar -, vânturați Între palme grâul ș.a.m.d. Asta v’a rămas În sânge până astăzi când, În piață, gustați brânza, cireșele ori murăturile Înainte de a vă târgui și cumpăra; iar vânzătorul - „om cinstit“, dar de fapt suferind și el de același
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
a scurs apa, a țâșnit focul, iar În mână i-a rămas pământul; dar nici un cuvânt despre aer și eter, Elemente mai greu de observat de entuziaștii contemporani ai experimentului. Toate Elementele purifică, fiecare după feleșag. Apa spălând, dizolvând; Aerul vânturând; Pământul putrezind; Eterul sublimând, compensând degradarea impurificării cu negentropia spiritului; Focul mistuind. Dar, Într’o lume avidă de energie, Focul nu poate fi decât sfânt. Motiv pentru care românul tradițional nu arde gunoaie, după cum nici nu le aruncă Înspre quintesența
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
nu mai e. Sau e atâta, prea puțină, cât am binevoit să mai iertăm. Și astfel, sursa ploii e doar hazardul vânturilor ce aduc nori de deasupra Oceanului, aceia care odinioară doar compensau pierderile din ciclul local al apei. Care vânturi ori nu bat dintr’acolo, ori adună pe cerul nostru prea mulți nori. Se Întâmpla asta și odinioară, dar apa - prea multă - era reținută de pădure; nu se grăbea ca acum, prin țara lui Papură-vodă, smulgând păpușoii și culcând grâul
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
rânduri, sus, la balconul doi, unde nu se auzeau decât corul, iar orchestra doar când intrau tobele. Soliștii se mișcau ca niște gândaci și, dacă n-aș fi avut impertinența să cobor la pauză în holul central și să mă vântur, cu trufia frustratului, printre rochiile de seară ale cucoanelor și fracurile de dinainte de război ale unor domni în etate, probabil că prima mea întâlnire cu opera ar fi fost și ultima. Un bărbat între două vârste, a cărui înfățișare mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
pe pârâul de deasupra școlii. Într-o vreme de foamete și război și împovărată cu trei copii, în satul sărac unde merindea trebuia adusă de la șes pe bani grei, familia Labiș nu avea cum să nu fie receptivă la ideile vânturate după război. Difuzată și prin intermediul școlii, propaganda comunistă făcuse din Stalin o figură emblematică, un „eliberator”. În acest monstru copiii Labiș vedeau un soi de „bade” grijuliu (așa îi spunea sora cea mică, Dorina), în genul celui mai bun prieten
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
în această chestiune. Peste câteva luni însă, generalul Antonescu a [266] instituit munca obligatorie pentru toți evreii - ca să-i facă pe plac lui Killinger - și nu s-a mai scandalizat de miile de intelectuali evrei ce măturau (mai bine zis: vânturau) gunoaiele și pritoceau zăpada pe străzile tuturor orașelor din România, ca să nu amintesc decât în treacăt de lagărele, deportările și asasinările în masă, făcute dacă nu din ordinul său, în orice caz cu știrea și învoirea lui, de Piky Vasiliu
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
zic și că nu-l mai pomenesc, offf, sfinte Dumnezeule și sfinte tare, sfinte fără de moarte... Își toarnă cafeaua la loc În ibric pentru a mai bea o cană cu apă, după care o umple din nou cu cafea. — Ai vânturat cafeaua aia de-ai zăpăcit-o. Văd că te arde, părințele, cât jar oi fi turnat În tine de alaltăieri, de când nu ne-am mai văzut... — Nu cine știe ce, mă rog, de răs-răsalaltăieri... Strigă: deșteptareaaaa! și bate cu un căpătâi de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
ei. Patul imens și așternuturile răvășite laolaltă cu plapuma Îmbrăcată În satin roșu, șifonierul cu oglindă și garoafe tricotate pe cheile ușilor și trei geamantane de carton puse unul peste altul deasupra lui, și peste tot scrumiere pline și fumul vânturat de foiala precipitată a pisicilor costelive pe care foamea nu le lăsa o clipă să stea locului. În toiul zarvei de mieunături, motanul negru cocoțat pe spătarul scaunului-balansoar Întinde laba spre tâmpla Motănicăi și parcă ar da s-o mângâie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
de plutire, care mi se păruse c-o epuizasem, chiar dacă până acum nu mai făcusem așa ceva. Până la urmă era o meserie, măcar că-mi venea greu s-o numesc așa, cu tot ce-o fi fost de Învățat despre cum se vântură cu lopata și canciocul, cimentul și nisipul și balastrul. Jumătate din zi funcționam cu lopata În mână pregătind materialul, iar cealaltă jumătate cu canciocul și ciocanul de bătut tuburi, care-i o vergea de oțel de un metru, având la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Înțeles Însă din capul locului și dintr-o privire cu ce nenorocire se Încurcase moșu’, pe ce-și aruncase banii și cât o să-i mai dea de cheltuială grămada aia de fiare vechi. Păi nu era ciment și nisip de vânturat cu lopata și băgat În forme, până și pentru noi era ceva cât de cât complicat, așa că ce pretenții să fi avut de la meșteru’ ăla de doi bani care din copilărie și toată viața lui n-a știut altceva, tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
În plus și mi-ar fi Îngreunat Întreprinderea de a popula și dărâma și reclădi orașul meu subteran, devenită nu doar un scop În sine, ci și unicul scop al vieții mele. Pe nesimțite mă transformam Într-un mecanism de vânturat cimentul și nisipul pentru a-l turna În forme de tuburi de puț. Astfel se deșira scopul vieții mele pe kilometri de pagini scrise, Într-un ritm tot mai susținut, care ștergea diferența dintre noapte și zi. Cele douăzeci de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
noi În loc de ei, nu suntem noi Dumnezeu, noi trebuie să ne vedem de drum dacă am luat-o pe drumul ăsta. Nu zăbovisem mai mult de zece minute pe culoar cu geanta Între picioare când a apărut controlorul ăla care vânturase toate ușile compartimentelor strigând pentru cei uitați și adormiți În tren că-i ultima stație. N-am apucat să-l oprim sau să-i spunem ceva, pentru că nici măcar nu l-am auzit, iar el a trecut printre noi și a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
șliț. Șlițul meu trebuie că se descheiase singur. Nu-mi mai țiuiau urechile, dar Încă simțeam Între picioare vietatea Îndărătnică pândind și adulmecând pe sub masă pe jumătate Întărită. M-am ridicat să i-o arăt lui Laur, care abia surâse. Vântura de zor cu lingura prin fiertura din cratiță și o Înjumătățise deja. Renunțase să mai pună În castroane. Îmi făcu semn că s-a săturat. Parcă i se tăiase și cheful de vorbă odată cu foamea. Îmi Întinse lingura, sughiță și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
latul acestui loc de verdeață ca să vindem floricele de porumb și nămol și să facem tuburi de puț și grilaje și câte și mai câte. Altminteri, el e În stare să se descurce și de unul singur, mâncând flori și vânturându-și Încolo și Încoace carnea lui tânără de prințișor mulatru, legitimându-se la nevoie cu certificatul ăla eliberat de Ministerul Sămătății, fără să supere pe nimeni, drept pentru care toată lumea se Împiedică de el. Și mie și părințelului ne stătea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Încercat și el până i s-a luat de ea, Încât acuma nici să-l roage nu s-ar mai Încurca, dup ce că-i vai de capu’ ei mai face și figuri, și pe urmă am tăbărât pe salam, vânturând totodată vodca prin sticla de Cola. Dar eu de când o știu? m-a Întrebat Carol. A văzut că am glume cu ea. O știu mai demult, i-am spus, de cinci-șase luni, dar văd că nu mi s-a luat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
vremea aia, dacă o fi umblat pe aici. I-am dat tot mărunțișul din buzunarul pantalonilor și până-l termină el de numărat, numai bine că termin și eu clătita de mâncat. Se uita pe sub gene În gura mea plină, vânturând de-l lua transpirața monede de zece și douăzeci de lei, și câteva de cincizeci și mi se pare că și una de o sută. - Merge treaba? Îl Întreb. - De-acum Încolo Începe să meargă. A-nceput să vie lumea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
pătate de grăsime, pe care-i acum o sticlă cu apă și un pachet de margarină fleșcăit de căldură și bâzâit de muște, iar Neli aduce o pâine și scurge În trei castroane ciorba de fasole de pe fundul unei oale. Vântur lingura prin zeama străvezie reamintindu-mi cum ani În șir, de-a lungul a kilometri de pagini, am trăit și am retrăit până-n pragul demenței și al uitării de sine viețile celor doi și viețile altor oameni al căror sâinge
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
vituperează împotriva zidului și-i arată omului labilitatea și deșertăciunile faptelor sale. Toate textele abundă de semne și mărci ale prafului: pleavă, nisip, ruine, dărâmături, cenușă: "El le amenință și ele fug departe, gonite ca pleava pe care vânturătorii o vântură în vânt și ca vârtejul de pulbere, în vreme de furtună"24; Pentru ce se trufeșește cel care este pământ și cenușă?"25; "Cetatea pustiită este în ruină..."26. Chiar și verbele toate sunt verbe ale mâniei și prăbușirii: sfărâma
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
tu, pământ?" (Memento mori). O întrebare care devine un oratoriu al pulberii. "Peirea lucrurilor are loc, în conformitate cu necesitatea, în același (element) din care s-au născut" (Anaximandros). Nu trebuie să vedem o treaptă finală a lumii ca pulbere: ea se vântură, se cosmotizează, e o mișcare perpetuă în care "dansatorul" (din roata elementelor) se simte prins: "Un vânt ce se întreabă: Eu sunt sau eu nu sunt?".50 Citim "vânt", dar noi descifrăm aici "suflarea vie" a cosmosului platonician, "muzica sferelor
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
instituit de guvern Reprezentație extraordinară [miercuri la 3 martie 1871] Se va da în beneficiul D-lui m. felbariad Piesa lipitorile satelor Vodevil național de V. Alecsandri și dl. Millo persoanele Chir Jani Avdelas D-nul Felbariad Jupân Moise Comino Vântură țérră Gestian Ion, teslaru G. Botez Catrina, femeia lui D-na Dimitrescu Nițu, copilul lor D-nul Fraivalt Gavril Sârbu D-nul Magheru Mariuca, orfana D-na F. Sarandi Jupâneasa Lucsandra * * * Subprefectul Dl. Protto Un țĕrran Dl. Mihăilescu Martin, păduraru
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
în ziua de Măcinici, toate gunoaiele se ard, ca să vie primăvara mai curînd. Măgar Dracu’ nu poate să facă nici un rău cuiva dacă, deși s-ar afla într-un loc primejdios, [omul] are însă un măgar lîngă dînsul. Mălură Cînd vînturi orzul, ovăzul etc., să nu stai nici la vîn turat, nici la primitit* sub lopată cu capul gol, că face pînea mălură*. Mămăligă Cînd iese omul cu sacul cu mălai de la moară, dracu’ îi ia gustul. Cînd faci mămăliga în
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
Primii ardeleni În America Relația dintre Franklin XE "Franklin" și românii ardeleni se va materializa Încă de la Începuturi printr-un spectaculos contact personal, ocazionat de Întâlnirea savantului american cu un român din Transilvania, pe nume Samuilă Dămian XE "Dămian" . După ce vânturase Europa prin anii 1744-1745, acest enigmatic preot ortodox cu veleități de globe-trotter ajunge În 1748 la Philadelphia, unde se Întâlnește cu Franklin, de la care Învață să efectueze anumite experiențe În domeniul electricității; pe urmă, Dămian Își va continua voiajul, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
este certă. „Prinț” zdrențăros al boemei lirice bucureștene, S. a scris cea mai autentică poezie românească a condiției de paria. De paria „genial”, trebuie specificat numaidecât. Atribuind, integral, eului liric propria biografie, poetul îi conferă implicit și calitatea de „stelar”: „Vântură vântul șiroaie,/ Stelaru merge în ploaie./ I-e foame!”. „Stelarul” cară geamantane, cufere, saci de ciment, așa cum Iisus își ducea crucea („Vom porni în Gara de Nord tremurând,/ Strecurându-ne, urmăriți, pe lângă porți./ Alături de hamali vom duce bagaje...”; „Sunt hamal în portul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289917_a_291246]
-
în Gara de Nord tremurând,/ Strecurându-ne, urmăriți, pe lângă porți./ Alături de hamali vom duce bagaje...”; „Sunt hamal în portul Constanța./ Car saci de ciment,/ Duc lăzi cu geamuri/ Și mănânc ce găsesc”), „caută pâinea în taverne, în șanțuri,/ Ca un lup rătăcit”, „vântură străzile orașelor” și își „aruncă [...] anii tineri în azilurile de noapte”, dar, sub regimul nocturn, devine „geniu”. Noaptea îl restituie patriei lui eterne, incoruptibile, lumii visului: „Țara mea e în vis așezată”. În „cetățile albe” ale visului, ca în folclor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289917_a_291246]
-
compasiune. Dar nu e același lucru ca o casă drăguță, nu? Mai bine o las baltă. N-am nici o șansă. În clipa în care intrăm, la Claridges e plin de oameni eleganți care beau ceai. Chelneri cu jiletci cenușii se vântură încoace și-ncolo cu ceainice verzi cu dungi albe, și toată lumea vorbește cu însuflețire, însă nu-i văd pe Luke și pe Elinor nicăieri. Mă uit în jur, cuprinsă de o speranță subită. Poate n-au ajuns încă. Poate Elinor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]