332 matches
-
întârziind mult peste program, nu știau slujbașii cum să-și mai omoare timpul. Astfel, venind o serie de nevestuici frumușele din capătul satului pentru a se interesa de unele probleme de-ale lor, domnul referent Gheorghe Pascari le-a zis văicărindu-se, că în ultima vreme tare mai mor oamenii nevinovați. Sărind ca friptă, Pachița Ursache de la Hlineț l a întrebat curioasă: Bine, bine, dar cine a mai murit acum? Cum de n-ați aflat? Miron, bătrânul de lângă școală, sărmanul zace
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
facem noi, desigur, le-ar putea face alții. Și noi atunci ce să facem? Să stăm aici la o cafea, să trăncănim. Nu, mie-mi place să duc la capăt proiectele mele, să nu le îngheț și apoi să mă văicăresc, să mă lamentez, cum fac foarte mulți care n-au gîndit niciodată să facă ceva și pentru altul ci numai pentru ei, și să fie și nemulțumit că nu li se răsplătește pe deplin efortul...Nu, așa ceva nu-mi place
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
de citiri. Acest lucru se întâmplă numai în momentul în care acest gen de slogan corespunde cu ce simt oamenii. Pentru că în text nu spuneam că degeaba am intrat în UE. Titlul era un fel de „of“, în text mă văicăream că, din cauza incompetenței și corupției celor care ne guver‑ nează, ratăm această ocazie. Dar titlul a corespuns cu ceea ce gândește foarte multă lume ; lumea se aștepta ca de a doua zi după ce a intrat, deci de la 2 ianuarie 2007, țara
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
vorbesc, Ionele ! Și tot ce am pe mine e o nenorocită de cârpă. — Ai salteaua, amice. — Și ce, vrei să mă învelesc cu salteaua ? — Nu, dar salteaua e ruptă, nu vezi ? — Nu văd nimic. — Atinge-o și nu te mai văicări. Vezi că e ruptă ! Cristi se târăște în genunchi până la patul șubrezit, tre- murând din toate încheieturile. — E ruptă, și ? Bagă mâna în ea și scoate-i paiele și bureții. Pute îngrozitor... Doamne, cum pute. Dacă nu vrei să mori
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
spaima Neantului care ne-a precedat și care ne urmează, dar dacă păstrăm un rest de curaj, de calm, de real bun-simț, vom privi mai cu atenție ce ni se Întâmplă și ce se Întâmplă În jur! Și, În loc să ne văicărim, cu o mai mică sau mai amplă energie, În forme care mai de care mai variate, mai „exotice”, În loc să emitem țipete de disperare și de reproș amarnic, Înciudat - cui?! -, să fim apți de a trăi stări care vor oscila Între
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
tăi nu cultivă nici autoritatea, nici căința (în care noi excelăm, ba chiar un pic prea mult). Departe de ei ideea de a căuta ce anume responsabilități le revin în această decadență. Dacă totul e complot, e suficient să te văicărești ca eternă victimă a occidentalilor cei răi, pentru că locul bun e astăzi cel rău. Cea de-a treia boală cronică, onoarea de grup, atacată prin firea lucrurilor întoteauna ești atacat la tine acasă -, îți interzice să vorbești la persoana întâi
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
foarte călduroasă, că le-a lipsit tradiționala vacanță la munte și odihna activă de pe pârtiile de la Predeal și, firește, prezența mea. Scrisorile lor, primite prin curier, le știam aproape pe de rost, ele nu vorbeau de nici o privațiune, nu se văicăreau, dar insistau pe tema revenirii mele în București cât mai repede. Aceste insistențe simțeam că nu sunt numai sentimentale, ci erau generate și de anumite lipsuri de care eram conștient și care mă preocupau constant. 14. Pregătiri pentru reîntoarcerea la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
dezgust. - Doamne sfinte!, a zis el. Sandale! Ceilalți roiau primprejur, Întinzînd mîinile ca o adunătură de cerșetori asiatici. Nici unul nu avea bani. Am zis: Nimic pe datorie! Și am pornit-o mai departe pe stradă. S-au luat după noi, văicărindu-se și agățîndu-ni-se de mîneci: „Doar o capsulă!” Am zis nu și am mers mai departe. Unul cîte unul, au rămas În urmă. Am coborît la metrou și i-am spus lui Izzy că Închidem prăvălia. - Măiculiță! Mi-a răspuns
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
ritm pișăcios, niște repere. Știu că la 8 e vizita, la 9 masa, la 10 audiograma și tot așa. În felul ăsta, au o preocupare. Și mai presus de toate, se pot văita. Asta e esențial, să poți să te văicărești, să ai permanent pe cineva care să-ți caute între coarne. Să știi de ce să te temi. Scriam, vorba cuiva, pentru a mă desolidariza. Îmi propusesem să scriu. Unii îmi recomandaseră chiar să țin un jurnal, ca și cum mă invidiau pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
R.T. s-a retras dinspre sufragerie înspre bucătărie, la dogoarea aragazului. M-am dus la el pe neașteptate, pe neanunțate, ca de obicei. Prin învăluire - și am picat la fix, pentru că tocmai terminase pregătirile pe ziua aceea. Începe să se văicărească. Nu, nu mai poate să se repete în halul ăsta. Doar după două beri e în stare să țină prelegeri în fața unor murături stafidite, care n-au citit decât Coelho și alți bicisnici din ăștia de care oricum geme Parisul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
împingă pe mama încoace și-ncolo, iar când ajungea în dreptul lui o izbea cu pumnul său greu ca o măciucă de fier unde nimerea, în stomac sau în spate sau în cap. Mama tăcea în continuare. Nu țipa, nu se văicărea. Parcă n-ar fi simțit durerea ori parcă îi fusese tăiată limba. De mult nu mai întâlnise tovarășul Cameniță atâta încăpățânare, de mult. Se enervase, o lovea din ce în ce mai tare. Apoi a luat bastonul de cauciuc și a dat cu el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
2 și 250 de kilograme) s-au săvârșit, în ceea ce mă privește, fără prea mari suferințe și eroism. Deși uneori era de-a dreptul jalnic ce și cum căram, nu m-am simțit umilită decât rareori, nu m-am prea văicărit și nici n-am intrat în depresie din trei motive: întâi, pentru că am socotit mereu că toate cocoșările mele n-au fost zadarnice, adică au avut un rost și au făcut bine cuiva (inclusiv mie). Apoi, fiindcă sarsaneliada asta mi
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
jumătate seara [1949] Sunt fericită să știu că ți-ai atins ținta, că practici meseria pe care-o iubești, în orașul pe care eu te-am învățat să-l iubești, și, în loc să fiu bucuroasă - deși în fond sunt - eu mă văicăresc precum Demeter pe când își căuta fiica, pe Cora-Persefona; dar rolurile s-au inversat: tu ești cea care trăiește în Orașul-Lumină, iar eu sunt cea care se zbate acolo unde își petrecea Cora-Persefona un anotimp alături de Hades al ei. Zâmbește! Vezi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
în momente de cumpănă! Știu să mă bucur de fiecare zi pe care o trăiesc, știu că cel mai prețios dar al omului este viața trăită frumos, cinstit și demn! Chiar dacă anii adăugați aduc anumite necazuri și suferințe, nu mă văicăresc de suferințe, ci mă rog Creatorului să mă păstreze tânăr la minte spre a nu-mi fi mie povară și nici celor din jurul meu! Un gând frumos de adâncă recunoștință păstrez și pentru orașul Bârlad, în care viețuiesc de atâția
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
Alarma l-a prins la camera ofițerului de serviciu, în clădirea Divizionului. De acolo l-a chemat pe camaradul meu, pe Jorj. De serviciu în PC era locotenentul Manole, care se pierduse cu firea începuse să tremure și să se văicărească. Așa l-a găsit camaradul meu. Noi, cei din PC eram mai apropiați de el, fiindcă făcea des de serviciu în PC și ne înțelegeam bine. Mai ales pe turele de noapte, niciunii dintre noi nu aveam voie să dormim
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
S. B.: Nu, nu! Era în cutiuțe. Erau cartușe de 7,62 mm. M. M.: Aaa!, așa e, gloanțele de mitralieră erau așa. S. B.: Noi nu am scos atunci decât cartușe 7,62 mm, pentru pistol mitralieră. Și se văicărea Manole: "Ce să fac, că am copil mic acasă... e război!" Ne-a cam iritat atitudinea lui. Chiar ne întrebam: "Băi, dar el nu s-a-ntrebat când s-a făcut militar ce o să se facă, că s-ar putea să vină
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
ar putea fi redat fonic prin „ghidi-e“ (de fapt gde) Înseamnă „unde?“. Și asta era mare lucru. Rostit de ea ca țipătul răgușit al unei păsări rătăcite, cuvântul acumula o forță interogativă suficientă pentru toate nevoile ei. „Ghidi-e? Ghidi-e?“ se văicărea ea, nu numai ca să afle unde e, dar și ca să-și exprime cumplita suferință: faptul că era străină, naufragiată, fără bani, suferindă, În căutarea acelui pământ al făgăduinței unde va fi În sfârșit Înțeleasă. Pot s-o vizualizez, cu aproximație
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
așa o vitejie, de se miră, se miră singur de unde i-a venit atâta bărbăție... Mă uit la voi, românii, că, deși iubiți viața, vă desprindeți cu atâta ușurință de ea. Noi, grecii, facem gălăgie, ne agățăm de viață, ne văicărim, protestăm, blestemăm soarta. La voi, vine cu liniște, cu împăcare, o acceptați cu resemnare, ca o eliberare, ca o fatalitate: "Așa mi-a fost scris"... Dacă trăim zi de zi cu ea alături? "Ne obișnuim cu ea ca țiganul cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pași îndărăt și o privește îndelung într-o visare. Și, meșterul Roșca zice c-a terminat-o? El... el așa zice, îngână egumenul cu sfială. Meșterul Roșca, întâi s-o termine! spune Ștefan sec. Păi, el zicea... Ce se mai văicărea că Măria ta l-ai pus, de trei ori l-ai pus s-o dea jos, și... Și-o s-o dea jos și-a patra oară! Numai așa se ajunge la desăvârșire! se aprinde Ștefan. Unde sunt "Patimile", "Iisus răstignit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
economică, dacă nu suntem prea bolnavi, bătrâni sau copii și prin felul în care știm să ne cerem drepturile. Or, noi continuăm, după vorba lui Mircea Vulcănescu, dialogul cu veșnicia. Ceea ce facem este să ne alintăm în propria noastră contraproductivitate, văicărindu-ne pentru ingratitudinea sorții. Ceea ce ne obsedează nu este exercitarea dreptului la autoafirmare, ci dreptul de a fi îngrijiți, cocoloșiți, protejați, infantilizați. Să-i ferească Dumnezeu pe guvernanții și politicienii care nu ne mângâie duios pe frunte și nu ne
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
prin construirea legii sau politicii „publice” privatizate, după calapodul intereselor tale. Dacă nu, degeaba aveai interese, că nu ți le reprezenta mai nimeni. Cel mult mai găseai câte un ziar nedat cu ocârmuirea, ziar în care un jurnalist milos se văicărea degeaba că tu mori cu dreptatea de gât. Mai mult, modelul de succes a fost cel al „funcției fără costuri”, doar cu beneficii. Dacă justițiarismul ar fi dus până în pânzele albe și înșelăciunea scoasă la suprafață în toată goliciunea ei
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
le comunice cam ce trebuie să gândească. Cum să nu le fie recunoscători? Iar la biserică se îngenunchează. Nu e nici o rușine, nu-i așa? Cotidianul, 1-2 decembrie 2001 Cum să devenim optimiști în timpul iernii — Prea vă place să vă văicăriți. Un popor de bocitoare! — Mă uit în jur să văd cu cine vorbește. Nu suntem decât noi doi, iar el se ține de francez. Care popor? — Asta de la Miorița vi se trage, continuă Pastenague. Și-l las să vorbească, ce
Capitalism de cumetrie by Dumitru Țepeneag () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1891_a_3216]
-
cineva... * Uneori „un pahar în plus”, în loc să-i apropie pe oameni, îi desparte. Numai un intrigant, un amator de discordii, se poate ruga: „Dă-le, Doamne, un gînd, să mai ceară un rînd!” I-aud pe unii și pe alții văicărindu se că nu-i cutare și cutare. Cîți dintre ei însă n-ar uita subit toate mizeriile actuale, în schimbul celei mai mici ameliorări! Paradoxal, celor mai mulți această situație le convine: își scuză prin ea absența devotamentului față de muncă, pornirile spre căpătuială
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
pe-o cărare stricată. Calu- lui, ăsta îi e ca o nevastă. Și cît i-ați dat, părinte paroh, pentru atîta lucru-? Îl văzu roșind pînă în vîrful urechilor. - E lipsit de orice importanță, răspunse el încet. - Da, da, se văicări ea cu prefăcută indignare, părintele paroh se lasă despuiat de nătîngu- ăsta care n-are recunoștință nici cît un dobitoc - sau barem atîta! La ora asta, să știți, a și uitat că i-ați plătit drumu-! - Crezi? întrebă brusc tînărul
Georges Bernanos: O crimă by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12547_a_13872]
-
neidentificați de raportul respectiv: "R.[L.]C.: Da' ce-am făcut, oameni buni? - Ne iei la mișto... te luăm și noi la mișto... e simplu. R.[L.]C.: Și de asta mă loviți? Așa? - Da... e și mai rău. [...] - Te văicărești. R.[L.]C. De ce mă loviți? - Te văicărești de zici că naști." 32. Prin Ordonanța din 18 august 2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș a dispus neînceperea urmăririi penale față de unul dintre făptuitori, respectiv agentul P., în timp ce față de ceilalți doi, S.
HOTĂRÂRE din 15 martie 2016 în Cauza Răzvan Laurenţiu Constantinescu împotriva României. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/275077_a_276406]