338 matches
-
dă lapte amestecat cu fiere de bou și cu ou de struț... ca să nu plîngă! Nefert și străinul începură să râdă, în timp ce copilul urla ca la început. La ieșirea din piață le veni înainte din întîmplare un băiat care se văicărea în gura mare. Spinarea copilului era vărgată: semne de nuia. Auta îl opri. Speriat de veșmintele argintii nemaivăzute, copilul dădu să fugă, dar Nefert îi mângâie chica încîlcită și atunci el stătu pe loc. - De ce plîngi? îl întrebă Nefert, dîndu-i
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
numai să fi încercat să-ți storci vreun coș de pe ea. Așa că ne-am lăsat scândurelele pe piept în plata lui Dumnezeu. Ne-am culcat fiecare pe bucățica lui de trotuar. Prin domicilii nici pomeneală să ne mai pripășim. Ne văicăream și-o frigeam înainte cu bolitul... 49 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Iar când paznicii ăia vor adormi, în sfârșit... Pîst, Chiose nehalit!... Trăgând niște sforăituri... Bă, Chiose, bre... De să se cojească varul de pe pereți. Și... să clănțăne
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
a început să plângă, întâi mai încet, apoi în hohote și cu sughițuri atât de zgomotoase încât o femeie din separeul alăturat a scos capul de după perdea ca să vadă ce s-a-ntâmplat. —Fiona, te rog, te implor..., s-a văicărit Jake, prinzând-o strâns de braț. Dacă faci asta pentru mine, îți promit din suflet că n-o să-ți mai fac niciodată nici o problemă. Băiatul era atât de îngrozit, încât femeia abia dacă înțelegea ce spunea. Dar a priceput esențialul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Îți vede un medic copilul? Ni se spune să luăm loc pe unul dintre scaunele gri de la Urgență. Lângă noi sunt câțiva băieți de la o școală publică cu mințile vraiște de la ceva droguri, Ecstasy, probabil. „Nu-mi simt degetele“, se văicărește unul Încontinuu, ca și cum habar n-ar fi avut de la ce e. Nu-mi pasă: Îmi vine să-i spun să se târască Înapoi În mlaștina din care a venit și să-și dea sufletul acolo În liniște. Îmi vine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
cerului, de care nu toți au parte. După care s-a pornit să-mi dezvolte o teorie personală. Cum că există boli mărunte, care nu-ți dau nici un orizont, te împing doar să te agăți de leacuri și să te văicărești continuu. Altceva sunt "bolile adevărate"! Ele te fac fericit de câte ori poți să spui "azi îmi e mai bine". Câtă spaimă și câtă mândrie erau în vorbele ei, nu voi ști niciodată. La sfârșit, mi-a comunicat cu o hotărâre care
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
porunci în cele din urmă. Las', că se mai gîn-desc ei. Ieșiră. Afară, pungașilor le veni să sară gardul și s-o rupă la fugă. Beciul avea o ușă de tablă, pe care gaborul o încuie cu lacătul. Codoșul căzu, văicărindu-se, la pământ. - Ce-i, fleoarță? îl înghionti Paraschiv, batjocoritor. Doar de-atîta-mi ești? Celălalt nu răspunse. Se rezemă de zidul rece. Cel tânăr simțea încă pe obrazul sfâșiat inelele comisarului. Îi țiuiau urechile și ar fi dormit. O durere ascuțită
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
văzînd-o în ușa prăvăliei. Când a auzit ce nenorocire căzuse pe capul ei, s-a ridicat cu mușteriii în picioare și s-au închinat. - Dumnezeu să-l ierte! au rostit. Sticleții cântau înainte în colivii, gureși. Văduva tot se mai văicărea în ușă: - A murit, sărăcuțul! S-a dus omul meu! M-a lăsat! M-aaa lăsaaaat, văduva pământului... - Da ce-a avut, femeia lui Dumnezeu? se mirau zidarii. Că era în putere, nu om să piară! - A murit, sughiță Florica
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
statul Israel era neîndreptățit. Iată-i, se gândea Guttman, adunați în stradă, gata să-și salveze națiunea de la resemnarea și conciliatorismul urzite chiar de premierul lor. Acei contemporani ai săi care se plângeau permanent de copiii din ziua de azi, văicărindu-se că nu vor avea îndrăzneala să lupte așa cum făcuse generația lor în ’67, ar fi trebuit să se afle acolo acum. Ar fi închis imediat gura. Pentru că ce se întâmpla acolo lua forma unei lupte în toată regula. Față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
ar putea fi redat fonic prin „ghidi-e“ (de fapt gde) Înseamnă „unde?“. Și asta era mare lucru. Rostit de ea ca țipătul răgușit al unei păsări rătăcite, cuvântul acumula o forță interogativă suficientă pentru toate nevoile ei. „Ghidi-e? Ghidi-e?“ se văicărea ea, nu numai ca să afle unde e, dar și ca să-și exprime cumplita suferință: faptul că era străină, naufragiată, fără bani, suferindă, În căutarea acelui pământ al făgăduinței unde va fi În sfârșit Înțeleasă. Pot s-o vizualizez, cu aproximație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
așezați la masa asta și, din câte știu, încă nu te-ai pricopsit cu nici o boală gravă. Uită-te la Nathan. Are cancer pulmonar și nici măcar n-a fumat vreodată. Iar eu am făcut două infarcturi. Ne auzi pe noi văicărindu-ne? Suntem cei mai mulțumiți oameni din lume. TOM: Ba nu sunteți. Sunteți la fel de nefericiți ca mine. NATHAN: Harry are dreptate, Tom. Dracul nu-i chiar atât de negru. TOM: Ba e. Și, dacă vreți să știți, e chiar mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Adriana se îndoia până și de gândurile ei, până și de sentimentele ce le încerca, și nimeni nu putea ghici când anume acele ape tulburi din ea se vor limpezi. Iată dovada: Istorisiri nesănătoase fericirii 127 „Dar, oare, nu mă văicăresc doar?, își zicea ea. Ce tot sunt cu atâtea mofturi la mine? Poate că gărgăunii aceștia ai mei vor trece! Trebuie să fac cumva să-mi potolesc sufletul și să mi-l liniștesc din zbuciumul lui. De fapt, nici măcar nu
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
un capăt până la celălalt, era îmbrăcată în straie de doliu, având o expresie de unanimă mâhnire și de regret profund pe chip. Unele femei șopteau către altele lucruri abia auzite, părând foarte preocupate de discuția lor, altele aproape că se văicăreau de-a binelea, dezvelind niște figuri de cumplită amărăciune și scăldate numai de lacrimi prelungi. Era clar: nimeni nu se mai gândea la munca proprie. Motivul tuturor acestora? Angajata de la ghișeul 4 murise. Nefericita întâmplare se petrecuse în sfârșitul de
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
rămâne altceva de făcut, decât să rămân un bolnav închipuit, și gata! Dar am s-o scot eu la capăt odată și odată, sper... Țin minte că au fost vremuri în trecutul meu, în care nu știam decât să mă văicăresc până și la apariția celei mai neînsemnate dureri sau neplăceri, ce parcă ar fi dorit ea să mă sâcâie. Acum, am devenit mai selectiv; spun ce mă doare, numai atunci când nu mai am deloc de ales. Dar, observ, tot în
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
că unul din noi ar avea de gând să evadeze. Unde să evadeze? Noi zbieram întrebându-ne ce să facem cu Nandor. Bărbații se chinuiau zadarnic să răstoarne creanga de brad de pe trupul lui turtit și muribund, iară noi ne văicăream. Doi bărbați, cu tot gerul, își rupseră cămeșile ca să-l penseze pe muribund. Nu mai aveau însă, pe cine pansa. Hilde leșinase urlând. Cu un ultim tremurat din tot trupul, Alexandru, cu gura plină de sânge negru, vrând să mai
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
fac ei pe groparii televizați doar de amorul artei. Eu nu pricepeam nici în ruptul capului cum Dumnezeu poți lua locul unui mort, dar admiram atitudinea eroică a Ninetei care, în fața morții, iată, nu se dădea bătută, nu lăcrima, nu se văicărea. Și-n vreme ce ninetistele vorbeau despre eroul mort ca despre Făt-Frumos din lacrimă, Nineta întreba obsesiv, scrutându-i pe purtătorii de sicriu: "Care dintre ei îi va lua locul?" Și după ce ninetistele au plecat cu batistele înlăcrimate, în timp ce Nineta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
la izvoarele râului Napuari. — Râul Napuari e la Vest , le arătă el; trebuie să vă întoarceți pe canal și să vă abateți din drum când o să dați peste două insulițe gemene. O luați pe gura din stânga... — O săptămână pierdută! se văicări negrul, numitul Rafalo. O săptămână! Și ploile sunt aici, după colț... Cristo, cârmaciul, privi laguna cu un ochi critic. — Nu te plânge, mormăi el. Poate că-i mai bine așa. Ăsta pare un loc bun să rămânem - îl privi stăruitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
de afumătoare și un miros greu și aspru inunda încăperea și se agăța de gâtlej. José zgâlțâi umărul celui adormit, care deschise niște ochi înspăimântați. Îl privi pe omul alb și șopti într-o engleză perfectă, fără accent: — Piá se văicărește în mormântul ei de pe insulă. A văzut-o pe femeia pe care o doreai și s-a îmbrăcat ca ea, și s-a spălat ca ea, dar, chiar și așa, n-ai vrut-o decât după ce a murit. De ce? De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
bâigui Descartes, căzând În genunchi. Nu sunt sigur de nimic În acest moment. — Ești raționalist, ce naiba! strigă Napoleon Înăbușit, căutând să muște mâna unui franciscan. — Sunt o bilă de ceară și mi-au promis c-o să mă trateze gratis, se văicări jalnic Descartes. Apoi, În timp ce Napoleon era băgat În sac și bumbăcit, filozoful se chirci, făcându-se din ce În ce mai mic, până când din el nu rămase decât o mingiuță alb-gălbuie cu mustăți și barbișon, care se rostogoli câțiva metri mai Încolo, unde unul
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
n-ai nimic, iar eu n-am de gînd să-ți mai rabd mult mofturile.“ „Vai de mine, am să mor de rușine!“ - zice fata - „n-am să mai pot scoate capul În lume!“ - și tot plîngea și se tot văicărea. „Da’ ce-ai pățit?“ - zice Amanda - „ce-ai făcut de spui asta?“ „Vai, n-am făcut nimic“ - zice fata - „dar copilul s-a născut Înainte de soroc!“ „Doamne, Maica Domnului!“ - zice bătrîna... și-odată-i răspunde așa, pe șleau, Înțelegi... „Numai din atîta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
mă făceau fericit. Lipsa de sociabilitate nu m-a împiedicat să iubesc viața atât de mult încît nu-i pot înțelege pe cei care zic că nu le pasă de moarte. La mama am respectat capacitatea de a nu se văicări ― pe care eu n-o am ― și credința profundă că tot ce i se întîmpla intra în ordinea divină. Ce altceva reprezenta, oare, pentru greci convingerea că Nemesis ținea, în univers, balanța dintre bine și rău? Dacă aș reuși și
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
să coborâm. Rebecca nu se clinti. — Nu-ți face griji pentru copii. O să-i supravegheze el. E o persoană de încredere. — Sper că nu vor sparge ceva. Jocurile lor par întotdeauna violente și dacă fac vreo stricăciune, Lawrence se va văicări la nesfârșit. — Roddy e drăcușorul, el o ațâță și pe Hilary, care e un îngeraș. Amândoi sunt la fel de răi. Mortimer începu să-i mângâie ceafa. Simțea că e nervoasă. — Iubito, tremuri. Nu știu ce am. Se așeză lângă ea și ea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
a răspuns Vasile Hliboceanu. Au oprit convoiul în poarta magaziilor. Uite că Aizic nu-i aici - a observat Pâcu. Stați, că merg eu să văd unde-i - a sărit Hliboceanu. După puțină vreme, s-a întors cu Aizic, care se văicărea ca o babă. Vai de mine și de mine. Da’ cum ați venit pe vremea asta, măi oameni buni? Mie nici prin gând nu mi-o trecut că veniți. Mă gândeam deja că am de plătit o grămadă de bani
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
o reușit până la urmă să deschidă ușa...Când au auzit vorbă, portarul și doctorul de gardă și-au luat mâinile de la ochi, cu mare băgare de seamă...Si ce să vadă?! In brațele bețivului ședea un cearșaf burdușit, care se văicărea cu glas muieresc: „Mamăăă! Unde ești? De ce m-ai lăsat în iadul ista? Unde ai plecat mamăăă?” „Cine ești dumneata și cum ai ajuns la morgă?” l-au auzit întrebând pe bețiv. „Nu știu...nu știu. Am adormit și...m-
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
Tot ce pot să spun e: — Ar trebui să-l vezi pe celălalt puțoi. Încă mai răzuim răhățișul ăla special de pe trotuarul din față. Dar dacă mă părăsești, sigur voi muri. — Șefu’... eu... nu mă părăsi... stai cu mine... ne văicărim noi pe o voce care nu-i a noastră. — Nu Încerca să vorbești Bruce, mai tîrziu. SÎnt aici, mă strînge Toal de mînă. Un om de treabă Toal, Întotdeauna am zis-o. Are o expresie În ochi, ca mama mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
hîrtie trupul gol mă tulbură. La fel cum m-a tulburat și acum... cîte decenii, Cristoase? "Sau te deranjează că o mai vede pe cea care nu mai ești de peste patru decenii? îmi spune vocea mea de-a doua. Te văicărești c-ai îmbătrînit și nu-mi place". Pe foaia următoare, m-am descoperit fără nimic pe mine, sub subțioara unui bărbat cu ochi galbeni-verzi, apărîndu-mă de grindină. Dedesubt, de mînă, Arghezi: Iar ne găsirăm singuri și tineri la un loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]