KorAP: Find »[drukola/base=vărui & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...12 13 14 ...23 >

558 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348

Într-o stație de tramvai. Îl simțeam suspectându-l pe Laur că prea o umflă din cale-afară, dacă nu cumva o fi inventat toată aiureala asta cu prințișori mulatri... În ce mă privea, cam știam ce-i poate pielea lui văru' Laur. N-aș fi spus că nu exagerează, asta-i În firea lucrurilor, dar nu până Într-atât Încât să-ți pui mintea cu el și să-l iei la bani mărunți și să-l anchetezi cum face prostu’ ăsta

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
tu două-trei zile cu tac-tu care te-a făcut, sau să mai Întârzii nițel pe la Motănica? Iar ți-ai luat lumea-n pulă după nici două luni și ceva, ca să cazi ca o ploșniță În cârca noastră, la care văru' Laur parc-ar fi dat să râdă sau să fugă, mustăcea că eh, ce să-i faci, știam și eu ce știa el și-o știam câteștrei și destui ca noi, și anume că foamea te-nvață mai multe și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
că te-nțelegeai bine: ea te trăgea de curent și tu o văitai că cine-o mai fute-o și pe biata Leontina. Să-ți fi făcut pomană cu ea. După cum eram io cu Viorel, mai rămânea să se-mbârlige văru' Relu cu moșu' și-am fi domnit-o acolo În familie, tot Într-un belșug și-o armonie. N-am mai fi bătut atâta drum după altă surdă... — Și mai taci dracului odată, vere! Tu chiar aduci omu-n stare... Nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
lâncedă ca dinaintea unui leșin. Aveam nevoie de liniște ca să mă adun, ceea ce era desigur un nărav pe care-l dobândisem robotind la romanele vieții mele și de care uite nu reușeam să mă dezbar. Zbieram ca un dobitoc la văru' Laur, și Andrei Îmi făcea semn cu degetul la buze, ssssst, tânjea și ăsta după liniște, ca pentru muții și surzii la care ne adusese ca să ne scoată de unde chiar el ne băgase, dar spre deosebire de mine se vedea senin și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
i se Închid ochii și pare să fi pierdut firul, Pepino, da, da’ și Steluța... Un grup de cinci-șase puradei cobora În fugă scările de la etajul de deasupra, zbierând și năvălind peste capetele noastre ca o turmă de capre. Adormise văru' Laur, nu-l clinti avalanșa de țipete, dormea adânc. Ghemuit pe cimentul treptei cu genunchii la gură ca-n burta Motănicăi, În timp ce Andrei Îi dădea Întruna cu Steluța, că dac-o vezi pe mută Îi bei apă din pizdă și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
mei că Andrei nu exagerase deloc În privința Steluței, În pofida aerului de țărăncuță puțin șocată, care se trăgea desigur de la infirmitatea ei. Desculță și-n rochia aia neagră fără mâneci, cu poalele până la jumătatea pulpelor, părea cam de-o seamă cu văru' Laur, dar de o rasă cu totul diferită, așa Îmbujorată și blondă-roșcovană-aurie și cu ochii ăia mari și verzi de femeie-pisică. Era zveltă și arcuită trainic, era chiar așa cum spusese părințelu’, și tocmai că ne răzbise setea și beam apă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
pentru o masă mică de brad nevopsită, aidoma celei pe care-mi scriam cândva romanele vieții, și pentru trei scaune ce păreau să ne fi așteptat special pe noi. Sosisem și așteptam să ni se dea să mâncăm. Eu și văru' Laur ne holbam ca la un spectacol de toată bafta la tevatura mutei cu brotacul În brațe. I se tăiase răsuflarea de bucurie și de obidă. Gâfâia strângându-l la piept și albindu-l de pupături din creștet până-n tălpi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
Florinel. Mai știi de nu i-o fi cumpărat jucării sau bomboane? Oricum scăpase de el și ne scutise și pe noi de balamuc. Îi dăduse de lucru, lăsându-l să scotocească prin hainele din geantă. — E fii-tu? face văru' Laur. Să-ți trăiască părințele. Ai un flăcău ca o floare, de-ți vine să-l mănânci de frumos ce ie. Ca mâine-l bagi pe felie la tuburi și la grilaje și te-ai văzut scuipat de-o grijă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
mai grele, aveam o cruce mare de granit În stomac, care mă ținea locului să nu sar pe umerii părințelului, să-i Încalec și să-i călăresc pe amândoi acolo peste cratița cu fiertura și laolaltă cu ei și pe văru' Laur. Și uite-l și p-ăsta strecurându-se cu o cârpă pe sub pântecul mutei, după cratiță, și ușor, vere, să nu-i opărești. E gata, vere. Laur amușină peste cratiță, inhalând mireasma aburului cu ochii Închiși. E numai bună

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
dorisem o nevastă care să nu vorbească deloc, și-n afară de asta Steluța părea inepuizabilă și oricând la dispoziția și pe gustul oricui și nedorind mai mult decât o farfurie de fiertură. ne mai pomeneam uneori În viul nopții cu văru' Laur peste noi, probabil când visa iar că l-am lăsat de izbeliște În tren și i se făcea s-o ia pe Steluța pe salteaua lui, dar până să apuc să adorm din nou ea se Întorcea la mine

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
te-ai face că nimenea nu-ți dă pă râs nici fiertura asta de cartofi care-a salvat omenirea În vremuri grele și la o adică ne salvează și pe noi acuma. Parcă s-ar fi Încurajat de unul singur văru' Laur, n-aveam decât să aștept până s-o dezumfla tot de unul singur, dar poate apare dobitocul ăla de Pepino Între timp. După ce pleca Andrei să-și facă traseul pe la centralele termice din oraș, pe care-l Încheia mereu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
În sfârșit a apucat să-i spele În seara asta. — Și dacă ne-ar prinde iarna aici, vere, n-ar mai fi nici o pricopseală. Îți spun io că ar fi rău de noi dacă ne-ar prinde. Uite-l pe văru' Laur că a Început să nu-i mai priiască, deși chiar n-ar mai avea Încotro s-o ia până nu s-o deschide din nou sezonul pe litoral. Iar i s-a făcut de ducă și de pricopseală, dar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
ai să-l vezi... Da, trece repede, prea repede a trecut și nici n-am știut Încotro a fugit. Unde s-a dus? Îmi fuge și acum somnul o dată cu privirea lunecându-mi pe torsul slăbănog, la fel de ciocolatiu ca al lui văru' Laur, dar numai dâmburi și scobituri, ca o prelungire firească a căpățânii mele colțuroase și Îmbibându-se nu chiar fericit cu obrazul tânăr și Îmbujorat de somn al Steluței, care se Îndeasă În perna pulpei mele. Cei mai adesea așa

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
simt cu cinșpe ani mai bătrân decât sunt. Gustul și mirosul ei mă adorm și mă trezesc la realitate, Îmi spun că-s viu și că mai am destul până să mă pot socoti bătrân, chiar dacă nu mai sunt ca văru’ Laur. — Și mai las-o, vere, c-ai morfolit-o de-ai zăpăcit-o. cu nasu-n pizda ei ai să mori. Care io unu’ Îți spun că nu-mi convine. Să stau io aicea ca la pușcărie c-așa vrea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
ridică, ne ia ca din oală ca pe niște dobitoci ce suntem, și pentru ce? Pentru ce-a făcut el, și el umblă liber ca pasărea din local În local, cu teșcălău’ de sute În buzunar. Văd că până la urmă văru’ Laur nu știe sau se face că n-are habar pentru ce ne trebuie banii ăia și de ce ține părințelul așa strâns de ei, și că la o adică el, Andrei, ar fi cel mai În drept. Și se mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
am luat după noi de milă, și-i oricum În plus și ca o dovadă. Adevărul e că nici n-aș avea la ce să-mi bat capul cu ce știe și ce nu știe ori se face că uită văru' Laur. N-am ce-i face dacă s-a săturat de mută și de fiertură. Altceva n-am ce să-i dau. Lasă-l să se-nvârtească Încolo și-ncoace și să se sufle-n pene. Uite-l cum pufăie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
grilaje și camioane, abia acum știu cu adevărat cu cine am de-a face și Încotro m-a dus boala lui de cap pentru care nu s-a Învrednicit barem să-și procure o diplomă d-aia ca a lui văru' Laur, care ăsta s-ar putea să fie mai Întreg la minte și decât mine și decât el. Uite cu cine-mi spunea că a aranjat, ăsta-o omul părințelului, Pepino, călăuza, traficantul de carne vie, tipu’ care-o să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
Bariera Vergului, În timp ce mă Îngrămădeam cu Andrei și Florinel În livingul cu saltele, Învelindu-ne cu te miri ce și Înghesuindu-ne unii În alții de frig și-mi era foarte limpede că nu există cale de Întoarcere. Nici lu’ văru' Laur și Steluței nu le era prea cald pe dormeză, de vreme ce pe la șapte dimineața Începeam să ne foim cu toți prin țarc năuci, fără vreo treabă anume până pe la unsprezece, când apărea Pepino cu piața făcută din cei doi-trei poli

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
eu unul am dormit tun. Totuși spre dimineață aveam să-mi aduc aminte că părințelul s-a sculat și-a troncănit cu Steluța prin bucătărie, după care i-a dat ca de obicei liber să se Întoarcă pe dormeză la văru' Laur și s-a Întors și el pe saltea. Nu era probabil trecut de miezul nopții, fiindcă a mai dormit după aceea câteva ceasuri bune. Încă nu se luminase bine când m-a trezit lovindu-mă ca scos din minți

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-se dureros și apăsător, ca zorii acelei dimineți de decembrie pâlpâind la fereastră. Banii. — Lasă-i, am spus, nu mai răscoli ca idiotu’ că știi bine că nu i-ai pierdut prin casă. Banii noștri dispăruseră și odată cu ei și văru' Laur cu Steluța, dar cine știe cât ar mai fi cotrobăit ăsta de nebun prin țarcul speranțelor noastre irosite, dacă nu i-aș fi spus să-și tragă repede hainele pe el și să fugim la gară. De la gară Însă plecaseră o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-su i-o gonisem pe Steluța, iar pe de altă parte nu știam cum să-i facem lui vânt mai repede. - În nici un caz mai devreme de un an, i-o trânti părințelul. Și nu exagera deloc, În eventualitatea că văru’ Laur și muta s-or Învrednici să-și gospodărească bugetul cât de cât cumpătat, și parcă mi-ar fi stat pe limbă să le spun cu ce bani au fugit, deși asta ar fi fost greșeala de pe urmă, care ar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-nchidă granițele. - Țiganii și hoții și barbarii și vandalii, se zbuciumă părințelul. Strânge din pumni cu ochii ieșiți din orbite, gata să lovească până la ultima suflare În spectrul lui moș Victor Încolțindu-l cu rânjetul de curvă nătângă a lui văru’ Laur. - Și dacă se-nchid granițele, băieți, nu mai scapă nimeni din cotineață. Aicea putrezim cu toții, ne papă viermii de vii. Mă uitam la el la fel de siderat ca Andrei și socoteam că tot e bine că a catadicsit În sfârșit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
stea-n loc de cruce! N-or să aibă ei zile! Lasă, părințele, bine că-l avem pe Hansi cu noi, c-altfel ce ne-am fi făcut? Părințelul Andrei clipea des din genele lui blonde și mustăcea exact ca văru’ Laur când a luat o palmă și se face că nu știe pentru ce. Acum vedeam că Începuse să-i preia din strategia mimicii și din ambiguitatea perversă a exprimării, ce se dovediseră până la urmă atât de productive. - Eh, câți

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
luăm din loc cât mai e timp. - N-avem bani, Hansi, spuse atunci Andrei clipind din ce În ce mai des și abia abținându-se să nu izbucnească În plâns. Timp de cinci secunde interminabile arătă de zece ori mai bătut de soartă decât văru’ Laur. Masca asta se risipi și se volatiliză, dezvăluind o față radiind de bucurie și Încredere În sine și-n tovarășii săi. Da’ chiar dacă n-avem acuma pe moment, Hansi, o să ne iei pe datorie. O să-ți dăm câte zece mii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
oprit se Înnoptase de-a binelea și ajunsesem lângă niște boscheți, pe malul unei ape curgătoare. După ce mi-am mai tras sufletul, am văzut că eram sub un pod pe care l-am recunoscut. Trecusem pe acolo cu Andrei și văru’ Laur În dimineața sosirii noastre la Timișoara. Să tot fie două-trei luni de atunci. Eram siguri că-n două-trei zile ne vom despărți definitiv de locurile astea, de țarcurile și grajdurile și hangarele prin care ne-am tot Învârtit până

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]