343 matches
-
pulsînd, mă omori cu sinceritatea ta copilărească, Părințele, din păcate eu n-am de făcut asemenea confesiuni. — Despre ce vorbești? îl întrerupe Roja nedumerit, bagă la cap, eu n-am venit să despicăm firul în patru, se uită la pereții văruiți ai confesionalului. — Prea tîrziu, m-ai stîrnit deja, spune Părințelul, acum că tot nu mai ai cu ce să mă șantajezi, să știi că pe Angelina n-am mai văzut-o de cîteva zile, habar nu am pe unde-și
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
merindare, năfrămuță, prigorii, meseleu, grumaz, mândule, vrâste, băbăludă, tiglăzău. Odată cu rostirea acestor cuvinte Însă i se Întâmpla să se gândească tot mai des la biserica din Grui și la lumea din preajma ei: Înaltă și albă, Îmbătrânea lângă morminte cu cruci văruite; sub pruni, flăcăi stătuți gâfâiau peste fete cuminți cu poalele albe date peste cap. El mușca dintr-un măr În fereastra clopotniței și se minuna de limpezimea cerului. Pe dealuri, grâul era bun de secerat. În altar, preotul Petrindean se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
-mi copilașul în pace! În drum spre mașină, însoțiți de lătrăturile fericite ale lui Hacksaw, Lee îmi arătă butoiașul gol al revolverului. Am râs tot drumul până Silverlake. • • • Buena Vista era un grill-bar în forma unui rancho spaniol - avea pereți văruiți din chirpici, și turnulețe împodobite cu beculețe de Crăciun, puse cu șase săptămâni înainte de sărbătoare. Interiorul era plăcut, cu lemnăria închisă la culoare. Chiar lângă holul de la intrare era un bar lung din lemn de stejar, iar în spatele lui un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
cafea, când sună telefonul. Am răspuns: — Da? — Sunt Russ. Am găsit-o pe Sally Stinson. Ne vedem într-o jumătate de oră pe North Havenhurst, la numărul 1546. — Alerg! • • • Adresa pomenită era un bloc în stil spaniol: pereții din ciment văruit erau în formă de turnulețe ornamentale, iar balcoanele erau acoperite cu pânză decolorată de soare. Câte o alee ducea la fiecare ușă de apartament. Russ aștepta lângă cea din capătul din dreapta. Am lăsat mașina într-un loc interzis și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
mai potrivită pentru a găzdui un om. Un pat de fier, o masă, un scaun și un cuier cu picior, asta era toată mobila. Pereții erau vopsiți până la înălțimea unui om, în ulei, într-o nuanță albăstrie și, în rest, văruiți. Spre bucuria mea, fereastra ocupa aproape o întreagă latură din acest patrulater, așa că lumina pătrundea din belșug. Pe masă se aflau două farfurii cu mâncare și pâine. O mâncare fără gust, dar cum eram flămând n-am făcut nazuri. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
casei. Lina privi odaia. In mijloc, femeile așternuseră masa lor rotundă cu un singur picior. Patul alb, lat și înalt aștepta desfăcut. Lumina lămpii, cu abajur de porțelan albastru, avea o strălucire rece. Șifonierul și dulapurile negre, care acopereau pereții văruiți, i se părură străine. De afară se auzeau cântecele mesenilor. Se priviră în ochi pentru prima oară. Acum Stere nu i se păru atât de bătrân. - Ți-i frică? o întrebă el, și-i luă mâna. Ea nu-i răspunse
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
căciulă de miel, neagră, lustruită și înaltă, pe care și-o așeza pe-o ureche. În picioare, șoșoni călduroși. Starostele ședea în casa veche a țigăncii. O reparase cu ani în urmă și acolo trăgea. Erau trei odăi de lut, văruite proaspăt. Le păzea mama ibovnicei, o bătrână surdă și bețivă. N-avea pământ, n-avea nimic, trăia din ce-i trimitea fii-sa de la București. Didina încărcase casa cu lucruri furate și încingea niște focuri mari, boierești, să nu simtă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lucrătorii abia ridicau maiele grele cu care băteau pietrele, în grămezile de nisip dormeau femeile venite cu ei. Soarele ardea. 229 - Ce bună ar fi o baie! spuse Paraschiv. - De, c-o să mergem acu-acu, făcu Gheorghe. Ibovnica trecu pe lângă gardurile văruite și culese un braț de liliac. Floarea lui mică, bătută, albastră cum era cerul în dimineața aceea, se mișca ușor în vânt. Mînă-mică sugea o creangă de măr și sucul bun îi rămânea în gură. Închisese ochii și umbla în
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
câte doi, iar Hugo și Bill împărțeau, în virtutea unui armistițiu stânjenitor, cabina vedetei, care practic era formată din două cabine mai mici, unite, cu o chiuvetă la mijloc. Însă cabina lui Hazel era model clasic: o chichineață în care pereții văruiți se îngălbeniseră din cauza vechimii și care se scorojeau în locurile unde șiruri nesfârșite de actori au tot prins ilustrate și fotografii, cu bucățele de Blu-Tack1 și piuneze rămase în urmă și păstrând, cu înverșunare, colțurile sfâșiate ale cine știe cărui poster pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
magaziilor, în baraca domnului Mielu de la sticle. Știau că ăsta-i prețul, că nu avea cine să-i apere, că nu „se egzista“ nici o dreptate pentru ei. Erau tolerați în piață, așa cum erau tolerați în camionul sau autobuzul cu geamuri văruite care îi aducea, ca pe pușcăriași, la oraș. Erau tolerați în satele lor, amenințați mereu cu mutarea la bloc. Erau anii când se vorbea tot mai stăruitor de crearea unor sate care să rupă gura Europei. Proiectul umbla doar ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Iisus Hristos. Alexandrei i se păru că întreg văzduhul, soarele, pământul cu toate vietățile de pe el și oamenii o așteptau mult. O aștepta nespus de mult și ea cu toți ai casei lor. Afară mirosea a sărbătoare. Pomii și gardul văruiți, cu numai o zi înainte, erau albi și curați, iar primele frunze și mugurii, ce-și îndreptau căpușorul spre soare, parcă o salutau. Pe lângă gard, înfloreau primele flori de primăvară; narcisele, lalelele și stânjineii. Tufa înaltă de liliac înflorit din fața
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
multora. Ce va fi cu ele? Nu se vor mântui? Nu pot să cred că vor merge la iad. El îmi răspunse cu cuvintele din Sf. Evanghelie: „Aceștia spală paharul pe din afară, dar înlăuntru îl lasă murdar, sunt morminte văruite și îngrijite pe din afară, iar înlăuntru pline de putregiune și putoare. Aceștia, dragii mei, lucrează faptă bună pentru ochii lumii, nu pentru Dumnezeu; pentru a fi văzuți și lăudați de oameni, cum că sunt corecți și cinstiți. Pe unii
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Iisus Hristos. Alexandrei i se păru că întreg văzduhul, soarele, pământul cu toate vietățile de pe el și oamenii o așteptau mult. O aștepta nespus de mult și ea cu toți ai casei lor. Afară mirosea a sărbătoare. Pomii și gardul văruiți, cu numai o zi înainte, erau albi și curați, iar primele frunze și mugurii, ce-și îndreptau căpușorul spre soare, parcă o salutau. Pe lângă gard, înfloreau primele flori de primăvară; narcisele, lalelele și stânjineii. Tufa înaltă de liliac înflorit din fața
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
să treacă cineva pe uliță ca să-l întrebe: - Da’ un’ te’ci? Adică, „unde te duci?” Clădită din chirpic, casa era cam strîmbă și mirosea a baligă. Sub var, pe la încheieturi, se vedeau nodurile de la furci. Era în schimb proaspăt văruită, căci lelei Ghența îi plăceau înfloriturile cu coloare albastră. Găzduiam în odaia mare care avea două paturi. Pe cel cu tăblii din lemn zăcea clituită zestrea. Eu dormeam în cel de alamă. Pe jos, petecarele miroseau a muced. Pe perete
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Iar, dacă apărea un șef mai mare decît dînsul, era în stare să-și ia valiza și să doarmă-n gară. Pe adevăratelea, asta înseamnă să fii șef. Întreaga școală mirosea a mucegai. Cuprinzînd numai lățimea ferestrei, cancelaria era proaspăt văruită. Ocupată cu o masă jegoasă de sub care se ițeau, desperecheate, scaunele, pereții ei aveau ca unic decor fișete din metal amestecate cu dulapuri de lemn și un godin cu burlan enorm ce acoperea întreg peisajul superior. Condica de prezență era
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
culmea Pungeștilor. Pe lângă nisipărie era un drumeag, tot timpul cu iarbă deasă pe el ca semn că nimic nu trecea pe acolo iar în capăt, cocoțată pe culmea cea mai înaltă a nisipăriei abia se zărea o coșmelie de casă văruită cândva, dar acum bălțată cu lut, casă unde nici unul dintre copiii pe care-i cunosc nu fuseseră niciodată. Trăia acolo de unul singur, un tip ciudat pe care nu prea știa lumea cum îl cheamă, dar toți îi ziceau Harpău
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
amenință viitorul țării cu noi dezastre. Mentalitatea și practica comunistă au rămas imuabile. Ieri conduceau dintr-un singur turn, azi, travestiți în democrați, răspândiți în trăgători, s-au înscăunat iarăși în posturi de conducere și au devenit și parlamentari. Buze văruite, mari la vorbe, mici la fapte. Nărăviții vorbesc pentru a vorbi și trăiesc pentru a mânca, singura lor aspirație, ca și animalul, clefăie, rumegă și mugesc. Oligarhia și anarhia comunistă a fost înlocuită cu cea parlamentară și a rămas mai
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
preferat să reia convorbirea întreruptă de ecografie. ― Chiar nu mai credeți în nimic? O cameră de spital nu e locul cel mai potrivit pentru confesiuni. Și nici eu nu eram într-o stare potrivită unei discuții despre certitudini. Fixam tavanul văruit proaspăt, gîndindu-mă la ce putea să urmeze. Un nou infarct? O operație pe inimă? într-un târziu, i-am răspuns, străduindu-mă să mă comport firesc. ― Am crezut că sensul vieții este chiar viața. Acum nu mai sunt sigur. ― Asta
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
o Bucherie Chevaline și o cooperativă de vinuri, scrisese el Începutul a tot ce avea să facă după aia. Nici un alt loc din Paris nu-i plăcuse atât de mult ca acelea cu copacii cu frunziș bogat, cu casele vechi văruite și cu catul de jos vopsit În cafeniu, cu șirul lung de autobuze verzi din piațeta aceea rotundă, cu vopseaua purpurie pentru flori prelinsă pe pavaj, cu strada Cardinal Lemoine care se prăbușea brusc Înspre râu, și, dac-o luai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
De unde să aibă animale? Rusul nu s-a lăsat convins de vorbe. El a vrut să se dumirească singur. A deschis larg ușa grajdului, cercetând amănunțit încăperea și... Cum nu are cal? Uite colo căpăstrul!... Albă ca un perete abia văruit, Maranda și-a aruncat privirea spre cuiul din perete, unde atârna căpăstrul... Cu ochii larg deschiși, bătrânul Hadarag s-a uitat mustrător la Maranda. Apoi, revenindu-și, a răspuns: Ehei! Aista-i de dinainte de război, când aveau și ei o
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
sunt pline de răpire și de necumpătare. 26. Fariseu orb! Curăță întîi partea dinlăuntru a paharului și a blidului, pentru ca și partea de afară să fie curată. 27. Vai de voi, cărturari și Farisei fățarnici! Pentru că voi sunteți ca mormintele văruite, care, pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinlăuntru sunt pline de oasele morților și de orice fel de necurățenie. 28. Tot așa voi, pe dinafară vă arătați neprihăniți oamenilor, dar pe dinlăuntru sunteți plini de fățărnicie și de fărădelege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
Intr-un târziu, a întrebat: Si ce dacă? Dacă ar fi numai tânără n-ar fi nimicuța, dar îi plină de nuri de le lasă gura apă vecinilor. De această dată, Mitruță s-a făcut alb ca un perete proaspăt văruit. „De unde știe moș Pâcu de Zâna și Iordache?” l-a săgetat întrebarea în creier și nu a mai deschis gura o bună bucată de drum. „L-am gâcit pe flăcău. Da’ lasă că i-o fac eu lui Iordache!” își
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
se putea citi nimic. Și el îi făcea semne de drum bun. Revederea Iașului, orașul care-l adoptase, îl bucura. Știa bine drumul până-n Copou, forfota studenților prin fața Universității nu-l mai mira, iar clădirea mare a școlii părea proaspăt văruită, anume pentru el. Copacii de pe marginea aleii, cu frunzele stând să ruginească sub bruma toamnei, fremătau odihnitor. Își lăsă bagajele pe pat și fugi în livadă. Nevăzut de nimeni, mângâie cu privirea crengile nucilor tineri. Se așeză sub pomul lui
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
ochii, nu era nevoie să-l poftească să se așeze și nici alte politețuri nu erau necesare. În cameră nu existau cărți. Nu încăpeau aici visele niciunui copil, pentru când o să se facă mare. Pereții erau goi și mereu proaspăt văruiți. Orice adaos era de prisos. Pe birou - teancuri de foi, strânse între coperți simple. Pe fiecare copertă - un singur nume. Ceea ce însemna fie că autorul nu găsise cel mai potrivit titlu pentru ceea ce compusese, fie, mai degrabă, că el se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
grup făceau parte croitorii, dulgherii, zidarii și fierarii. Casele erau construite din materialele disponibile în zonă. Ele nu puteau fi construite din bușteni sau piatră, ci erau de obicei făcute din lut sau chirpici uscat la soare și apoi, eventual, văruit. Acoperișurile erau din stuf, țiglă sau piatră. Comparativ cu standardele occidentale, locuințele țărănești erau mizere. Locuința de nivel mediu era alcătuită doar din două camere: una principală comună și una în care se gătea. Unele aveau un cerdac acoperit. O
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]