2,308 matches
-
simpatia pentru vulg, un cărturar care privește cu înțelegere prostimea fiind un hibrid degenerat. În al doilea rînd, cartea e expusă pericolului de a fi denaturată prin plagiat sau compilație, mesajul ei alternîndu-se de la o transcriere la alta. E drept, vanitatea auctorială nu e denunțată de Richard de Bury, căci ne aflăm într-o perioadă cînd obiceiul scrisului nu intră în vederile laicatului. În al treilea rînd, degradarea cărților dată de uzura timpului, la care se adaugă distrugerea lor din rațiuni
Biblioteca perfectă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3899_a_5224]
-
după gratii câțiva „puscariabili” din toate partidele, dar câți mai stau la coadă...câți de la adversarii, dar și câți din ograda dvs, domnule președinte...? Justiția, aceea liberă doar dacă stați dvs de pază, are mult de lucru încă...nu? Cum vanitatea nu e monopolul președinților, măi tânărul Ponta vine din urmă în forță. Dacă justificarea lui în această dispută poate fi una de genul „ Dar el a început !”, foarte matură de altfel, când vine vorba de declarații pentru presa română sau
Cristina Țopescu, o analiză necruțătoare despre Băsescu, Ponta și Antonescu () [Corola-journal/Journalistic/43251_a_44576]
-
lipsea comentariului politic în acest volum se răzbună în confesiunile despre bătrânețe și moarte. Prima e mai ales o boală spirituală, întrucât „bătrânii suferă de răul cel mai greu de combătut: de prea multă luciditate; ei își pierd nu numai vanitățile, ci și puterea de a se minți”. Iar cel mai sigur semnal al apropierii morții, descoperă Paler pe cont propriu, e „deteriorarea vanităților”: „Nu mi-am imaginat că mai grav decât decadențele sau frustrările fizice e genul de modestie la
Mizantropul umanist by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4245_a_5570]
-
suferă de răul cel mai greu de combătut: de prea multă luciditate; ei își pierd nu numai vanitățile, ci și puterea de a se minți”. Iar cel mai sigur semnal al apropierii morții, descoperă Paler pe cont propriu, e „deteriorarea vanităților”: „Nu mi-am imaginat că mai grav decât decadențele sau frustrările fizice e genul de modestie la care te constrânge bătrânețea ș...ț De aici și până la gândul că ești un «om terminat» nu mai e decât un pas”. Din
Mizantropul umanist by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4245_a_5570]
-
puternică, îmi face un anunț: pe 28 septembrie, la Metropolis, se joacă un spectacol al lui Rică. Va fi și Viorica, sora lui. Caută să nu lipsești. Și n-am lipsit. Oare știți cum ar fi un spațiu în care vanitatea să fie abolită? În care să nu mai fie nimic secund? E destul de greu să imaginăm așa ceva pe teritoriul unei realități care își bate joc de valoare și de elite. Uneori, de aceea, și ficțiunea se lasă greu cucerită. Ceea ce
Regina nimănui by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/4248_a_5573]
-
și pe care îl dorește. Pentru prima dată în carte Manuela este portretizată în ipostaza ei de “baroniță feudală, pudrată ca o marchiză, gătită ca un portret”. Chipul ei nu poate fi identificat, este o imagine plină de trufie, de vanitate, rece și lipsită de chemare. Asemeni statuetei așezată pe un piedestal cu mult mai înalt decât al celorlalte statuete, ea se teme de urâțenia lumii ce o înconjoară. Egoul eroinei este prea rafinat Ăîn orgoliul propriu) pentru societatea în care
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
tacă vocile deznădejdii și ale tăgadei: Surâs și puritate! O, răsărit divin! În cupe scânteiază câte-un imens rubin! Fă dintr-un ram de santal o harfă să vibreze Și arde altă creangă, ca să ne parfumeze! Hafiz, de asemenea, deplânge vanitatea lucrurilor omenești: De la pahar la buze totu-i deșertăciune Și ale lumii jocuri sunt tot deșertăciune... A faptei noastră roadă e doar deșertăciune... Paharnici și prieteni sunt doar fantome vane... Un pumn de lut și apă. Căci totu-i amăgire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a vieții ne întâmpină ca un leitmotiv: În lumea asta, nu-i/ a' timpului secrete un om să le-nțeleagă/ și nici să deslușească a lumii taină-ntreagă". Pentru totdeauna " Viața e-o enigmă. Să-ncerci o dezlegare/ e pură vanitate și auto'nșelare". Deziluzia în comunicarea umană îl poartă pe poet către astfel de gânduri profund amare: Azi suverană-n lume e nestatornicia Cine păstrează pure credința, prietenia ? ...Hafiz, bolnav e duhul acestei vremi. Cum oare Un înțelept sau doctor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de febră, cu buzele arse, cu sânge gâlgâind din toate ungherele cărnii, încă șaptesprezece zile de vis negru ca smoala, până când, încet, încet, și-a recăpătat auzul. Simțurile. Puterea de a-și îngâna numele. Frica de moarte. Dorința de moarte. Vanitatea de a-și pipăi chipul, căutând să cuprindă, cu mintea, dezastrul. Singura scăpată întreagă, de la cot la degete, mâna stângă fâlfâie fără noimă în aer, până la obrazul neras al lui Musa. Pentru că el e acolo. Mereu acolo. Încercănat și slab
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
lui de Bismarck. Domnul de Gorceakov 71 avea multe din calitățile unui om de stat, dar și câteva mici defecte, pe care le-aș numi oarecum ridicole. Întocmai ca, odinioară, Kaunitz*, el dădea o importanță excesivă propriei sale persoane, iar vanitatea sa era celebră. Prietenul dar și adversarul său -, dl. de Bismarck, a știut să profite de acest lucru; l-a rănit profund la Congresul de la Berlin*, când a anulat Rusiei toate avantajele obținute prin tratatul de la San Stefano*. Astfel, în ciuda
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
acesta este un fel de religie, cu practici și cu mistere, iar introductorii ambasadorilor sunt miniștrii. Chiar și ministerele sunt pline de "capcane" și "șiretlicuri"; nu este puțin lucru să dai o aparență de firesc la ceea ce poate fi doar vanitate, neofensând nimănui amorul propriu. Trebuie într-adevăr să ai o vocație în acest sens. Dintre toți introductorii de ambasadori pe care i-am întâlnit, nu am cunoscut vreunul mai convins de grandoarea funcției sale decât marchizul de Zarco, care îndeplinea
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
cerute altădată, să adauge un simț ascuțit pentru viața modernă și inteligenta înțelegere a aspectelor economice care domină astăzi politica statelor. Multe dintre condițiile care dădeau altădată farmec vieții diplomatice au dispărut. Putem regreta acest lucru, însă ar fi o vanitate prostească să dorești a reînvia ceea ce nu mai poate fi reînviat. Nu vreau să spun că doar de aceea se va construi o nouă diplomație, care va arunca în tărâmul umbrelor vechea diplomație. Diplomație "nouă", diplomație "veche" iată cuvinte care
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
ia la sănătoasa. Și declarația plină de curaj a lui Faust: zâmbetul unei fete este mai prețios decât istoria, filosofia, educația, religia, legea, politica, economia și toate ramurile științei la un loc. Învățătura nu-i decât un alt nume dat vanității. Este efortul ființelor umane de a-și pierde calitățile omenești. (rând liberă Aș putea jura și în fața lui Goethe că sunt un scriitor foarte talentat. Conținut fără cusur, umor sănătos, patos cât să stoarcă lacrimi cititorului. Un roman distins, perfect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
puțin plicticoasă, dar mult mai simplă decît aceea în care trăiesc. Totul ar fi fost într-adevăr mai simplu, dacă bunătatea, puritatea, generozitatea, sinceritatea, integritatea, sensibilitatea, pe de-o parte, lăcomia, egoismul, lipsa de scrupule, prostia, grosolănia, viclenia, ipocrizia și vanitatea dusă la extrem pe de altă parte, ar fi fost întotdeauna înscrise în culoarea și forma ochilor, în alcătuirea sprîncenelor, în linia și grosimea buzelor, în curba frunții și în proeminența pomeților. Numai că toate aceste însușiri sînt de cele mai multe
Chipul și sufletul by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/7190_a_8515]
-
e ceea ce misticii fac. Dar ei le transformă în iubirea de Dumnezeu, o iubire absolută a existenței. Renașterea a ridicat demnitatea eului, omul se poate uita cu demnitate la semenii lui. Epoca barocă l-a impulsionat și i-a dat vanitate. Rațiunea are pretenția de a explica existența lui Dumnezeu pe cale pur logică. O logică impusă și speculativă. Pentru Descartes eul e rațiunea gânditoare care-și dovedește propria existență prin conștientizarea procesului gândirii. La Kant, eul se emancipează, e instanță conștientă
Inteligența creatoare by Liviu Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/7203_a_8528]
-
degrabă calea pribegiei. S-a stabilit la Paris, unde a fondat, cu mari piedici și eforturi, Episcopia Ortodoxă Română din Europa Occidentală, cum scrie și pe piatra tombală din Montparnasse. Și aici s-a izbit de ostilitatea unor preoți, de vanitățile altora și a fost nevoit să se retragă într-un sat (Viels Maisons), unde a trăit într-o stare extrem de precară, mâhnit, tulburat. A murit în sărăcie lucie, bolnav, în ziua de 10 august 1964. A fost înmormântat prin grija
O prietenie complicată by Vasile Iancu () [Corola-journal/Journalistic/7223_a_8548]
-
social, se vede pe întregul contur al experiențelor sale de viață și artistice, de la faptul că Victor Rebengiuc nu întârzie absolut niciodată, la modul în care-și evaluează prestația profesională. Când atâția artiști, unii realmente importanți, se lasă orbiți de vanitate, polemizează inelegant cu criticii, dau lecții publicului, se comportă de parcă tocmai ar fi coborât de pe un piedestal intangibil, Victor Rebengiuc frapează prin curtoazie, modestie și luciditate (auto)critică. Iată câteva mostre, fără alte comentarii " - Ce înseamnă un actor mare? - Un
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/8718_a_10043]
-
omului de rînd". Inteligența devine capital. De aici, Maurras plănuiește o răzbunare în care se străvede excesul. Contra-revoluția nu va face inteligenței mai bine, dar va aduce lumii mai rău. În toate dramele ei, inteligența a fost parte. E prețul vanității de-a sta cu regele la masă. Prețul minciunii.
Inteligență and utopie by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8752_a_10077]
-
incriminatoare ce-i maculează profilul scriitoricesc. Prodigios și contorsionat, muncit de un demon al voinței de afirmare în toate, omul de litere Camil nu numai că a vrut să se manifeste pretutindeni, dar, ca o însușire pledînd pentru incorigibila sa vanitate, a vrut pe deasupra să reușească în tot. Rezultatul e cel pe care îl știm azi: eșecuri incontestabile, dintre care poezia și filozofia sunt desemnate de specialiști ca părțile cele mai precare ale operei sale. Despre acest din urmă eșec - filozofia
Eșecul lui Camil by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8746_a_10071]
-
trăsături individuale, intrând în aceeași sarabandă a replicilor și gesturilor absurde ca și naratorul. Uneori, din conversații aparent lipsite de sens se ivesc posibile răspunsuri la obsedanta întrebare "cine sunt eu?": Am înțeles atunci că pe femeia aceea o tulbura vanitatea câinilor și m-am simțit ca un dulău care, privindu-se în oglinda de la cuier, se descoperă din întâmplare bărbat." Dialogul cu vânăta este de-a dreptul savuros, prin amestecul de seriozitate mimată și de umor absurd, demonstrând, o dată în
Un picaro al lumii dezvrăjite by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/8825_a_10150]
-
pe cînd eșecul e afrodiziacul meu. După fiecare înfrîngere, îmi revin, recapăt gust de viață. Autoflagelare permanentă, ancestrală - izvor de energie" (III, 149). De fapt, există la Cioran o veritabilă frică de succes; în adîncuri, nu se poate elibera de vanitate, de răbufnirile orgoliului, de bolile eului. Caută atunci anonimatul, își explorează trupul, face apologie eșecului. Sondează nimicul originar: "Trebuia poate să rămînem la stadiul de larve, să ne abținem să evoluăm, să rămînem liberi și neterminați, să ne statornicim în
Eșecul, această rană, acest balsam... by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/8845_a_10170]
-
anarhist care, ținând-o sub permanentă observație, încearcă s-o scuture din "somnul cel de moarte". Există, firește, riscul supradimensionării, frecvent întâlnit în jurnalele și memorialistica unei epoci, din care se desprinde câte o siluetă urieșească, văzută așa în lentilele vanității omenești. X sau Y fie a suferit cel mai tare, fie s-a împotrivit cel mai mult, fie a luptat și a suferit - simultan - ca nimeni altul. Toți ceilalți sunt umbre tremurătoare și efemere pe ecranul atenției și (auto)admirației
Imposibila întoarcere by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8886_a_10211]
-
teatrală a lui Arghezi, întoarcerea cronicarului la uneltele sale, între normalitate și război: "Mă reinstalez aici, după ani de hoinărie, în această rubrică de nimicuri poleite și de prestigii copilărești, între păduri de hîrtie și cetăți de carton. Spectator de vanități, măsurător de atitudini, vaccinator de temperamente, îmblînzitor de gorile în miniatură și de cimpanzei cu aripioare, mă regăsesc în mijlocul papagalilor periați, ca un flașnetar destul de trist dar și destul de sensibil la muzica mecanică; și care n'a mai învîrtit bagheta
Iarna revistelor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8900_a_10225]
-
situație limită, în care, împotriva naturii, decizia politică se substituia flagrant rigorii profesionale, Marin Sorescu, cel incriminat intens că a cedat tentațiilor puterii și s-a supus impardonabil jocurilor istoriei mici, a găsit resurse proaspete să-și înfrîngă orice măruntă vanitate și să nu-și lege numele și autoritatea de cea mai arbitrară dintre deciziile de după 1990. Dar legătura profundă cu artele plastice a lui Marin Sorescu nu stă în acest episod trist al politicii noastre culturale de tranziție. Încă din
Ochiul lui Sorescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9845_a_11170]
-
Cine permite? Ani în șir s-a construit alandala, după un bun plac discutabil și, mai ales, după punga masivă a celui ce comandă proiectul. Nu există coerență, nu se leagă nimic cu nimic, dictează doar lipsa de cultură și vanitățile. Plimbările prin București nu fac decît să-mi sporească suferința și neputința. Ca și faptul că nu înțeleg ce se întîmplă și cum se mai poate așa ceva. Oameni de cultură, cîteva nuclee de intelectuali - arhitecți, pictori, sculptori, scriitori, cercetători - s-
Drama oraşelor româneşti by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/9886_a_11211]