524 matches
-
Pe-ntinsele ape Să am un cer senin. Nu-mi trebue flamuri, Nu voiu sicriu bogat, Ci-mi împletiți un pat Din tinere ramuri. Și nime-n urma mea Nu-mi plângă la creștet, Doar toamna glas să dea Frunzișului veșted. Pe când cu sgomot cad Izvoarele-ntr-una, Alunece luna Prin vârfuri lungi de brad. Pătrunză talanga Al serii rece vânt, De-asupră-mi teiul sfânt Să-și scuture creanga. Cum n-oiu mai fi pribeag De-atunci înainte, M-or troieni cu drag Aduceri
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
la maluri, S-ar atârna de stânci Cu brațe de valuri, Se-nalță, dar recad Și murmură-ntr-una, Când pe păduri de brad Alunecă luna. Și nime-n urma mea Nu-mi plângă la creștet, Doar moartea glas să dea Frunzișului veșted. {EminescuOpI 220} Să treacă lin prin vânt A tot știutoarea, De-asupră-mi teiul sfânt Să-și scuture floarea. Cum n-oiu mai fi pribeag De-atunci înainte, M-or troieni cu drag Aduceri aminte, Ce n-or ști că privesc O
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
patemi Pe când liane cresc Pe singurătate-mi. {EminescuOpI 221} NU VOIU MORMÎNT BOGAT (VARIANTĂ) Nu voiu mormânt bogat, Cântare și flamuri, Ci-mi împletiți un pat Din tinere ramuri. Și nime-n urma mea Nu-mi plângă la creștet, Frunzișului veșted Doar vântul glas să-i dea. În liniștea sării Să mă-ngropați, pe când Trec stoluri sburînd La marginea mării. Să-mi fie somnul lin Și codrul aproape, Lucească cer senin Eternelor ape, Care din văi adânci Se-nalță la maluri
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
întinzînd Pe singurătate-mi. {EminescuOpI 223} IAR CÎND VOIU FI PĂMÎNT (VARIANTĂ) Iar când voiu fi pământ, În liniștea serii, Săpați-mi un mormânt La marginea mării. Nu voiu sicriu bogat, Podoabe și flamuri, Ci-mi împletiți un pat Din veștede ramuri. Să-mi fie somnul lin Și codrul aproape, Să am un cer senin Pe-adîncile ape. S-aud cum blânde cad Izvoarele-ntr-una, Pe vârfuri lungi de brad Alunece luna. S-aud pe valuri vânt, Din munte talanga, De-asupra-mi teiul sfânt
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
inimii sbucium, Ce dulce-mi va suna Cântarea de bucium! Vor arde-n preajma mea Luminile-n dealuri, Izbind s-or frământa Eternele valuri Și nime-n urma mea Nu-mi plângă la creștet, Ci codrul vânt să dea Frunzișului veșted. Luceferii de foc Privi-vor din cetini Mormânt făr-de noroc Și fără prieteni. {EminescuOpI 226} CRITICILOR MEI Multe flori sunt, dar puține Rod în lume o să poarte, Toate bat la poarta vieții, Dar se scutur multe moarte. E ușor a
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
care se apropia și de aceea tăiaseră lemne de foc. Zăpada le cădea pe creștete în timp ce mergeau de-a lungul râului, înapoi spre luncă, unul după altul, ca un șir de furnici. În vale erau trei sate înconjurate de dealuri veștede. Fiecare casă era așezată cu spatele spre dealuri și fața spre câmpuri pentru ca oamenii să-i poată vedea pe străinii care veneau în vale. Casele cu acoperișuri de paie se înșirau înghesuite unele în altele, iar de tavan atârnau rasteluri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
liberă să planifice și să ducă la împlinire întreaga lucrare de propovăduire în Japonia, atunci ar putea îndrepta greșelile făcute de iezuiți în toți acești ani. În zilele senine, fumul de cărbuni arși se ridica de pe dealurile de un cafeniu veșted din jurul văii. Urma să vină iarna cea lungă, iar țăranii munceau din zori până în seară. După ce orezul și meiul se strângeau de pe câmpurile neroditoare, femeile și copiii băteau tecile și le treceau prin îmblăciu. Nu erau pentru hrana lor, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
tăcuți, supușii. La nord zărea un șir nesfârșit de munți, iar pe cer se roteau vulturi pleșuvi. Și Velasco, și solii știau că locul răzmerițelor indiene era încă departe. Dealuri pline de stânci alburii, pământuri crăpate în dogoarea soarelui, copaci veștezi căzuți ca niște oase albite printre albiile râurilor - când aceste priveliști uscate rămâneau în urmă, se iveau lanurile de porumb prăfuit. Toate se deosebeau atât de mult de peisajele molatice și blânde ale Japoniei. Samuraiul se gândea cu dor la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
cerul de iarnă înnourat. Cele două păsări se lăsau în jos spre vale plutind lin în voia curenților. Yozō își pregăti pe neașteptate pușca. Samuraiul nici n-avu vreme să-l oprească. Pocnetul asurzitor al puștii răsună îndelung în crângul veșted. Păsările călătoare își pierdură dintr-o dată echilibrul și desenând vârtejuri negre în aer căzură în vale ca niște pietricele. Prin fumul pușcii, samuraiul îl țintuia cu privirea pe Yozō, parcă oarecum mânios. „Le-ai omorât degeaba!” dădu să spună, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
lângă noi. El ne ascultă tânguielile și durerile, El plânge împreună cu noi...” Samuraiului i se părea că vede aievea chipul omului care scrisese aceste semne stângace. Se apropia prima iarnă de când se întorsese acasă. În crângul dimprejurul casei sale, frunzele veștede cădeau în fiecare zi ca fulgii de zăpadă. Într-o bună zi băgă de seamă că păduricea era cu totul despuiată, iar ramurile argintii și golașe se întrețeseau ca ochiurile unei plase. Ca de obicei, samuraiul se ducea în munte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
un glas ieșit ca dintr-un butoi, scurtând pasajul și sărind peste unele cuvinte: „M-ascund la vreo cumătră În pahar, sub chip de măr răscopt; și când la gură ea dă să ducă prima sorbitură; o Împroșc pe sânul veșted... Altă dată când deapănă o poveste-nfricoșată, mătușa credea că-s un scăunel și căta să se așeze-ncet pe el...“ „Ia-auzi, dragă Petea, ce-i trecea prin minte acestui Puck, chicotea bătrâna, dezgolindu-și șiragul de dinți falși. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ascunse la spate. în timpul acesta copilul îl mustra și mai înflăcărat, ai fi zis că e însuși părintele lui și, ca orice părinte preocupat cu mustrarea odraslei, nimic din cele întâmplate n-a văzut și inima copilului era atât de veștedă și de uscată că așa o frică de moarte îl cuprinse încât își duse mâna dreaptă la piept și o smulse și o ascunse rușinat la spate. și ochii copilului erau încercănați și obosiți, parcă văzuse atât de multe încât
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
devale. Numai cât luptase ea ca să poată dobândi tot ce trebuia pentru moartă și ca să nu se înlăture nimic din rânduiala slujbelor! Trudită și nedormită se întorsese; dar se ținea tare, cu buzele strânse și cu ochii cercetători pe obrazul veșted. Cum trecu ea spre sobă, lumina de la ferestre înflori spre cotlonul lui Culi. El o cunoscuse și o privea fără să zâmbească. —Culi, zise ea blând, am făcut toate bine. Atuncea el șopti ceva. Numai ea înțelese acel cuvânt- cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
suveniruri fotografice și trofee. Icoanele se aflau împodobite cu soare imobilizat în cununiți de siminoc. Asupra unora dintre portrete vegheau buchete sure din alte veri. Scafandrii regretului scoborau în marea acelui trecut pierit odată cu primăverile și se întorceau aducând raze veștede. Erau plăcute aceste vestigii ale petrecerilor de la Prelunci și prin evocarea siluetei delicate a acelei femei tinere care acuma nu mai era. În cele două zile cât au stat acolo oaspeții, Culi a început a se înviora, ceea ce, pentru doctorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Solia noastră a intrat așadar în sala Ambasadorilor unde Boabdil trona la locul lui obișnuit, înconjurat de doi soldați înarmați și de câțiva sfetnici. Avea riduri extraordinar de adânci pentru un bărbat de treizeci de ani, barba cenușie și pleoapele veștede; în fața lui, un enorm brasero din aramă cizelată ascundea vederii celorlalți picioarele și pieptul sultanului. Era la sfârșit de moharram, care corespundea în anul acela cu începutul lunii creștine decembrie, o perioadă atât de rece încât ne aducea aminte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Nu-i nimic, domnule, așa ați avut parte de-o călătorie plăcută și pașnică, în loc să vă-ngrijorați... Am dreptate? Zâmbi și petrecu pe după gâtul funcționarului uluit o ghirlandă de gălbenele pe care o adusese cu el, chiar dacă florile erau destul de veștede fiindcă stătuseră atât de mult la gară. Nou-venitul era un bărbat tăcut și, deși ferm în ceea ce privea idealurile sale, foarte timid, abia intrat în serviciu guvernului, foarte slab și cu o înfățișare lipsită de vlagă. Orașul Shahkot îi fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Își ridică fața avea un rînjet cîinesc pe buze și un revolver În mînă. Fără să-și abată privirea de la mine, Fumero lovi cu dosul pistolului vaza cu flori ofilite de pe masă. Vaza se făcu țăndări, revărsînd apa și tulpinile veștede pe fața de masă. Fără să vreau, m-am Înfiorat. Tata vocifera În vestibul sub strînsoarea celor doi agenți. Abia Îi puteam descifra vorbele. Tot ce eram În stare să percep era apăsarea Înghețată a țevii revolverului adîncit În obraz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
i se părea destul de cunoscută. Unde o mai Întâlnise oare? La mănăstire, În parc? Nu cumva Însuși Oliver, văzând-o căzută În genunchi În fața catafalcului Sfintei Cuvioase Parascheva, Îi strecurase pe sub haine, ca s-o sperie, În loc de-o frunză veștedă de toamnă, un melc? Și iată că melcii se Înmulțiseră, năpădindu-i Încetul cu Încetul trupul ca pe o buturugă, pentru a o umple de bale și păcat. Din Olivia mai rămăseseră Întregi doar mâinile și părul. În rest, sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Unirii, se Îndreptau spre Casa Topor, așa că Noimann fu nevoit să-și dea singur replica... „Vom trăi și vom vedea”, zise el. Privind mai bine În jurul său, medicul se liniști. Ceea ce credea că sunt icoane nu erau decât niște frunze veștede de toamnă pe care vântul, stârnit de gândurile lui Oliver, i le aruncă pe geam... Imaginându-le foșnind prin casă, brusc, Noimann avu o scurtă revelație, văzând cum În căușul palmelor sale răsare un salon În care, alături de Oliver și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
la ureche. Masterandul Însă nu se mai lăsa ca altădată dus de nas de mofturile unei femei care Încerca să-l prindă În mrejele sale, ci, Înfigându-i degetele În beregată, o Îndepărtă de pe trupul lui, aruncând-o printre jerbele veștede de flori risipite pe mormintele din jur. Triumful și-l serbă printr-un chiuit, urmat de o bătută scurtă, articulată din călcâie, strivind sub rădăcinile sale zeci de cochilii de melci ce se târau prin iarba dintre cripte. Dacă femeia-șarpe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
dinspre locul unde stătea masterandul se auzea doar foșnetul unor frunze uscate, pe care le Împrăștie vântul de pe o parte În alta a coridorului. Se poate că, totuși, masterandul Îl recunoscuse, căci Îi făcu semn, mișcând Încetișor din capu-i veșted. Trenul alerga prin noapte. Deasupra se Înălța o lună galbenă, imensă, care lumina pănă hăt, departe câmpul nesfârșit ce se rotea În jurul lor. O mulțime de frunze se desprindeau de pe trupul zgribulit al masterandului, pierind În Întuneric. Aripile sale pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
urmă de tot, după un colț al construcției deja Începute, aparatul ar descoperi cercul de bărbați strânși la un loc ca pentru un joc de zaruri. Unul singur dintre ei stă ghemuit. Nici jos, cum stau alții, direct pe iarba veștedă care a acoperit cândva terenul de fotbal și de instrucție premilitară al comunei G. și va dispărea În curând sub trotuare, betoane, locuri de trecere, și nici În picioare cum stau cei mai mulți. El stă ghemuit În centrul imaginii. Pare că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
negri, șuvoaie de pătimiri înroșindu-mi fața și înmulțindu-mi bătăile inimii acum când le retrăiesc... Timpul s-a grămădit în oasele mele, mult chinuite și pângărite iar pătimirea, care demult mi-a întrerupt cântecul inimii, acoperă zi de zi veștedul meu trup. Acolo în munți, sublimul tinereții înălța până la cer visele mele ce ardeau în sângele meu fierbinte și era încurajat de himera unor promisiuni care veneau de dincolo de puterea brațului meu. Închid ochii și văd rânjetul temniței cu adâncuri
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
trotuar, discutând cu cei care beau, apoi cu cei care serveau cafea și gogoși. Se fixă asupra unui negru înalt, cu o cutie de contrabas, îl luă de mână și îl târî înăuntru. Danny simți mirosul de sudoare stătută, frunze veștede și apă de gură ce venea dinspre individ, de parcă pardesiul care îi ajungea până la genunchi constituia adresa lui permanentă. Femeia zise: — El e Chester Brown. Îl cunoaște pe Marty Goines. Danny îi arătă lui Brown cel mai apropiat șir de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
e când înnădești casa, uită la ea uimit și dete din umeri. Revăzu din ce în ce mai bine în minte pe Mika-Le. Nu era frumoasă, nu era urâtă. Nu exista decât dacă ceva sau cineva ți-o aducea dinaintea privirei, atunci chipul cam veșted, cu tenul sarbăd, se impunea atenției prin nemișcarea ochilor, înapoia cărora totuși veghea pesemne un gând dosnic, tot așa de șters ca aurul efigiilor mate și tot așa de perfid ca el. Printre gene ce clipeau din lumina nesigură a
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]