340 matches
-
n-am apucat să citesc aceste articole decât mult mai târziu, în biblioteca lui Eberhart. În fiecare sâmbătă venea de la mănăstire o soră care răzuia săpun galben în oala de rufe și fierbea hainele îngrămădite pe scaune. Apoi arunca în veceu resturile mucegăite ale mâncării de săptămâna trecută și gătea alta, la fel. De cele mai multe ori mă feream să dau ochii cu ea. Purta uniformă; se numea Helga. Rareori dormeam în același loc. Peretele din dosul camerei era acoperit de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
că n-am trăit în mizerie. Poate că sora considera locuința noastră mizerabilă, pentru că niciodată nu a avut voie să intre decât în bucătărie. Mai precis, tot de ea mai ținea și cămara, nișa de lângă intrare, unde era ligheanul, precum și veceul englezesc separat. O singură dată a vrut să intre în cameră. Rareori i-am auzit glasul lui Eberhart, dar cele două cuvinte de atunci, „marș afară“, au sunat foarte trist. Locuința avea trei încăperi. Pe lângă cameră și bucătărie, mai era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
împietri asistența. Elvețianul mierluia și guița cu mult suflet despre o căprioară rănită și apoi înșelată la alimentară, despre turiștii care aruncă gunoaie în munții săi și apoi, meschini și invidioși în fața măreției naturii, rup dintr-o mușcătură capacul de la veceu și se dau cu el pe pârtie. Ionescu fu atât de impresionat de această interevenție, încât vru să-i dea elvețianului ambele premii pe loc, numai că trebui totuși să se resemneze, fiind potolit cu greu și sfătuit de ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
explicau probabil de ce o decimasem cu o cruzime nemaîntâlnită, iar acum îmi era peste putință să-mi mai amintesc ceva. Sigur, așa trebuia să fie. Și totuși, nu înțelegeam... ceva nu se lega... În ce nemărginit de ascunse și abjecte vecee ale pământului putusem spăla de sânge rămășițele defunctei ori defunctului, căci la fel de bine era posibil să fi omorât pe oricine altcineva, astfel încât să nu las nici o urmă a oribilei mele crime pe oriunde treceam? Cum era posibil? De ce, mai ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
mică, ajungând pe un alt culoar, peste tot pereții erau ticsiți de sculpturi din os, piei de animale, trofee, păsări împăiate, am mai trecut prin vreo două camere, tocmai voiam să întreb dacă asta înseamnă că tovarășul ambasador are trei veceuri, trei băi și trei bucătării separate, dar atunci ambasadorul a deschis o ușă, m-a împins pe un alt culoar, pe unul din pereți atârnau covoare persane, unul lângă altul, iar celălalt perete era plin de fotografii, trecând pe lângă ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
pentru garsoniera cu pereții strâmbi, până și pentru cerul de amurg transpirând prin perdeaua de la geam. Nu mă puteam gândi decât să plec mai repede de-acolo și să n-o mai văd nici odată pe Irina. Ea dispăruse la veceu pentru chestii intime și s-a-ntors, mare, țâțoasă, cu mult păr pubian (îmi imaginasem femeile cu totul altfel), cu șol duri musculoase, în aerul cenușiu al camerei. Și-a pus halatul și și-a aprins o țigară. Aici tonul povestirii mele
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
de Lili, dar eram atât de sfios că, doar dacă se uita Lili la mine, o și luam la fugă cât puteam. Iar de când cu IDR-ul nici atât curaj cât înainte nu mai aveam... În fiecare pauză mă duceam la veceul băieților și mă-nchi deam într-o cabină ca să-mi privesc pe furiș pata de pe braț. Nu rezistam să nu mă uit dacă nu cumva a mai scăzut, deși la ieșire se găsea mereu vreunul care să-mi strige: „Ce faci
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
un băiat mai mare, vreun derbedeu, fiindcă spunea: Pizda măti-ntre copaci! Măta are cinci gândaci: Unul mișcă, Altul pișcă, Altu-nvârte la morișcă, Unul face tăiței Și-altu-și bagă pula-n ei! Într-o zi, când m-am întors în clasă de la veceu, am găsit mulți colegi adunați în jurul unei bănci. În bancă stăteau Petruța și una Iosub, și Petruța le făcea copiilor un oracol, adică le citea niște-ntre bări dintr-un caiet: dacă au vreun iubit, din ce clasă e, dacă
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
visăm cu toții la o lume mai bună? Eu consider nuvela asta o capodoperă. — Stai, stai, domnișoară, Într-o lume mai bună nu te duci să te Îmbeți că așa ți-a venit ție, și să te culci cu doamnele În veceul unității. — Ce, Costane, tu nu ai făcut niciodată așa ceva? — Bă, tu să taci, Spiridoane, inginer de doi lei! Cum să fac așa ceva? Și după aia să o omor? — Proza citită de Vasile nu are eleganță, ai zice că, Într-un
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
vă conduc la capătul de flux, iar deacolo, pe parcurs, să vă explic întregul proces tehnologic, al aplicării inovației noastre. Sus,în birou, o să vă detaliez și avantajele concrete, cu întreaga eficiență, pe care o asigurăm. Am renunțat la toate veceurile. La întreaga aparatură care trebuia aplicată la folosirea acestora. La apa, ce se consumă, prin curățirea lor. La înlăturarea posibilelor reparații, din când în când, la câte unul, sau la câte mai multe. Pe când, șeaua aia, circulară, care, se uza
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
de licitații cântă o melodie. Intru în baie și sting lumina. Ca să nu văd ce-i în sacoșă. Ca să nu văd ce trebuie să iasă. În întunericul dureros de strâmt, înghesui un prosop în crăpătura de sub ușă. Mă așez pe veceu, cu pachetul în poală, și ascult. Asta-i ceea ce numim civilizație. Oameni care, altfel, n-ar arunca în ruptul capului un gunoi din mașină te izbesc fără să stea pe gânduri cu bubuitul radioului. Oameni care nu ți-ar sufla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
bașii. Zgâlțâi ferestrele. Lași baltă linia melodică și te apuci sa zbieri versurile. Vorbești urât și te înfigi în fiecare cuvânt mai deocheat. Acum îi domini pe toți. De fapt este un joc de putere. În baia întunecoasă, stând pe veceu, râcâi banda adezivă de pe pachet, iar înăuntru dau de o cutie pătrată de carton, lucioasă și fină, cu muchiile învelite în pâslă, cu colțurile rotunjite și strivite. Ridic capacul și descopăr ceva ce seamănă cu niște straturi de forme dure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Foile astea le pun și pe ele în pungi. Pungile le mototolesc, le răsucesc și le fac cocoloș. Toate acestea le fac orbește, pipăind hârtia velină, palpând straturile de forme dure și neregulate. Podeaua de sub tălpile mele - chiar și scaunul veceului - se cutremură din cauza muzicii de alături. Îți vine să le spui tuturor celor care au pierdut un copil în leagăn să se apuce de un hobby. Este uimitor cât de simplu e să o rupi cu trecutul. Oricât de nemiloasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
actor țipă, un leu rage și din văzduh șuieră bombele. — Cu sos Worcestershire, zice Stridie. Deci anșoa. Deci carne. Deci cruzime și moarte. Ține cutia cu o mână și arată spre ea cu mâna cealaltă, zicând: — Asta merge direct în veceu, acolo unde i-e locul. Și număr: 7, 8... Vrabie le dă tuturor niște pietricele rotunde, dintr-un coș pe care-l duce într-o mână. Îmi dă și mie una. E cenușie și rece; zice: — Țineți-o în mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
iese din baie, aplecându-se ca să încapă cu papagal cu tot pe sub pragul de sus; în crăpătura fundului i-a rămas un petic de hârtie. Are pielea buboasă și înroșită. Jumulită. Nici nu vreau să mă gândesc că stă pe veceu cu pasărea pe umăr. Și în capătul celălalt al camerei este Mona. Coacăză. Râde cu Caprifoi. Și-a prins codițele roșii și negre într-un coc de sub care îi iese doar fețișoara. Pe degete are inele cu pietre mari de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
din spatele ușii de plasă se uită la trusa cosmetică pe care o țin în mână. Și Helen zice: — Putem intra? Credeam că o să fie mai simplu. Pornim la drum, ne oprim prin biblioteci, luăm cartea de pe raft, ne așezăm pe veceu, în toaleta bibliotecii, și tăiem pagina. După care tragem apa. Cam așa ne gândeam că o să meargă. La primele două biblioteci - nici o problemă. La următoarea, cartea nu e pe raft. În bibliotecă se aud șoapte. Eu și Mona ne ducem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
erau prea proști ca să-i poată dresa? Lasă geamul jos, și mirosul bușește înăuntru, duhoarea fierbinte de pește mort, și, strigând în vânt, zice: — Poate că oamenii sunt doar niște pui de aligator pe care Dumnezeu i-a aruncat în veceu! Capitolul 24 La următoarea bibliotecă, le spun că rămân în mașină; Helen și Mona intră să dea de urma cărții. Rămas singur, răsfoiesc agenda lui Helen. Aproape că nu există zi fără un nume; pe unele le știu. Ori vreun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Când ajunge la mașină, Helen vorbește la telefon. Zice: — Nu, vreau acvamarinul cu tăietură tip smarald care i-a aparținut împăratului Zog. Mona se urcă în spate, zicând: — V-a fost dor de noi? Încă un descântec a ajuns în veceu. Și Stridie își strânge picioarele, zicând în telefon: — Spuneți-mi, erupția sângerează? Helen pocnește din degete spre mine, ca sa-i dau agenda. Zice la telefon: — Da, acvamarinul de două sute de carate. Sunați-l pe Drescher, la Geneva. Deschide agenda și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
afla de poem. Milioane de oameni vor muri. Restul vor trăi în acea lume a tăcerii, auzind doar ceea ce vor crede că este sigur. Astupându-și urechile și arzând cărțile, filmele, muzica. Undeva se aude cum se trage apa de la veceu. Un ventilator dintr-o toaletă se oprește. Se deschide o ușă. Tipul își duce sticla la gură și berea începe să bolborosească. Helen apare în ușa holului. Mă doare piciorul; îl întreb dacă nu s-a gândit să se apuce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
pe geam o amprentă de sânge. Cu mâinile roșii ridicate în lături, Stridie se dă înapoi. Zice, scuturând din cap: Nu vă mai bateți capul cu mine. Eu nu sunt decât un pui de aligator pe care îl aruncați în veceu când nu mai puteți să-l țineți. Helen bagă mașina în viteză. Apasă un buton, și portiera lui Stridie se blochează. Și, din afara mașinii încuiate, înfundat și în surdină, Stridie strigă: N-aveți decât să mă aruncați în veceu, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
în veceu când nu mai puteți să-l țineți. Helen bagă mașina în viteză. Apasă un buton, și portiera lui Stridie se blochează. Și, din afara mașinii încuiate, înfundat și în surdină, Stridie strigă: N-aveți decât să mă aruncați în veceu, că tot niște oameni de rahat o să rămâneți. Și eu o să tot cresc! Helen semnalizează și începe să se încadreze în trafic — N-aveți decât să uitați de mine, zbiară Stridie. Cu chipul lui de diavol, roșu și schimonosit, arătându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
întîlnit, simte nevoia să mărturisească, vă rog să mai încercați totuși încă o dată la automat să vedem ce se întîmplă, adaugă. E tot ce mi-a mai rămas, se gîndește domnul Președinte, lăsîndu-se cu șezutul pe colacul de plastic al veceului. În sfîrșit, o ușurare, își zice, silabisind cu voce tare ca să se audă pe sine printre plescăiturile excrementelor eliberate în apă, mottoul său preferat, deviza lui în viață, mens sana in corpore sano. O scrijelise cu mîna sa deasupra tocului
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
țară, ca mai apoi să fie executat ca un cîine împreună cu consoarta sa. Trebuia să găsească cît mai repede un răspuns. — Tot nu ai scăpat de obsesia cu ciorapii? Vocea ei răzbătu pînă la el odată cu zgomotul făcut de capacul veceului pe care îl trînti pentru că abia se mai putea ține. Fusese cît pe-aci să se scape pe ea în timpul coitului, dar se abținuse numai pentru a nu-i curma lui plăcerea. Îl dăduse de gol, de unde știa ea ce
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
eram, se gîndi Roja. Nu doar niște răzvrătiți singuratici de neluat în seamă. Simțeam că am fi putut să luăm oricînd puterea din mers, națiunea nu s-ar fi opus, eram deja destul de populari. Delfina își ridicase crupele de pe colacul veceului și acum declanșa jetul de apă izbăvitor care spălă într-o clipă toată materia impură. — Pune-ți ciorapii, prostuțule, zise Delfina. Era una din metodele ei de ademenire, ce mai, nu se putea ascunde, începu Roja, de așa o femeie
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
a zăbovit prea mult înăuntru. I-o fi venind mai greu ca de obicei să se dezbrace, s-a gîndit Broscoiul, îl incomodează ghipsul, nu-și poate lăsa pantalonii pe vine cum trebuie, nu se poate așeza bine pe colacul veceului, ne-au trecut prin cap tot felul de năzbîtii din astea, pînă în clipa în care Monte Cristo s-a trezit să ne aducă cu picioarele pe pămînt: dacă pățise ceva rău? Nimeni nu va trebui să afle vreodată că
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]