15,959 matches
-
precum fiecare iluzie ne arată visul din care Înțelegem realitatea. 947. Orice facere este un verb ce are În spate un subiect, precum orice subiect devine opera unui verb.De aceea nici Cuvântul Lui Dumnezeu nu putea fi singur fără de verbul său. 948. Deși ne credem stăpânii acestei lumi nu suntem decât niște creaturi jalnice fiindcă fiecare vietate are propria ei lume. 949. A plecat cineva din această lume cu cel puțin un fir de păr din corpul pe care l-
Urmare din numărul trecut. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Sorin Cerin () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1532]
-
acestuia are ca efect metamorfozarea spațiului, pe care George Popa Îl prezintă astfel : „”este spațiul (coborâtor, s.n.) care unește (s.n.) astralul cu omenescul, fizicul cu metafizicul, forma derivată cu forma dintâi, lumina de ordin secund cu lumina primordială”, Poate că verbul adecvat ar fi fost „apropie”, și nu „unește”, deoarece unirea nu s-a produs niciodată, deși Luceafărul ar fi dorit-o atât de mult. Ideea este evidențiată de autorul Însuși căci, referindu-se la a doua Întrupare a Luceafărului, acesta
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
n-ai nimic împotriva perspectivei mele!), te invit la un dialog asupra comicului. Pentru început: cum îți explici umoarea negativă (tristețe, angoasă, simțământ al fatalității, criză morală) ce nu o dată se manifestă în ființa creatorilor percepuți drept comici? Funambuli ai verbului, aceștia par a suferi de un rău ce le-ar contrazice, bizar, vocația. Cum așa? - Dragul meu interlocutor, dacă aș putea să-mi însușesc întrebările ce mi le pui, făcându-le, adică, ale mele și, apoi, punându-ți-le eu
Gheorghe Grigurcu în dialog cu Șerban Foarță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/8941_a_10266]
-
să-mi satisfacă orice curiozitate. El a zis doar atât: Ce scurtă e călătoria asta prin lume, ce ușor și ce repede se deteriorează mecanismul omenesc, ce repede se strică, se trece (mi-aduc aminte exact, m-a izbit folosirea verbului "se deteriorează", care în reprezentarea lui apropia organismul uman de un aparat oarecare, care ascultă de principiile mecanicii, ale fizicii stricte...). Nu l-am întrebat nimic, eram capabil să completez singur tabloul, cu câte informații dețineam despre el mi-era
Măștile by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Imaginative/9337_a_10662]
-
în cotradictoriu, cum se și întîmplă de fapt, dar nu încape nici o îndoială că avem de a face cu o creație originală. Este o poezie densă, vibrîndă, cu un limbaj nou care îmbină descrierile simple, calme cu convulsiunile neaștepate ale verbului. Astfel, în Pieta (Iedera pe cruce), poetul sugerează simultan imagini care se învecinează, se suprapun, se întrepătrund în efortul de a exprima mai puțin convențional o realitate de altfel banală: "iedera pe cruce: sînge vegetal prin brațele / înlemnite-a neputință
Poezia basarabeană din ultimele decenii by Ion Țurcanu () [Corola-journal/Imaginative/9710_a_11035]
-
alte zări. În postfața volumului, Alex. Ștefănescu zice că poezia basarabeană există prin faptul că emoționează. Poezia lui Galaicu-Păun - în orice caz, versurile din această carte - nu emoționează, dar asta nu înseamnă că ea nu există. De unde rezultă că arta verbului, mai cu seamă cea din ultima sută și mai bine de ani, iar în cazul celei românești, cea care are o vîrstă de la cîteva decenii pînă la o jumătate de veac, este un fenomen complicat, care poate fi diagnosticat doar
Poezia basarabeană din ultimele decenii by Ion Țurcanu () [Corola-journal/Imaginative/9710_a_11035]
-
cineva credea că este rege peste toți morții - eu nici asupră-mi dușman îmi sunt în mărăcinii căinței fața mea nu va mai cunoaște niciodată râsul voi fi o mică însemnătate în condica cerului. N: Gura mea încă nu are verbe și nici nu va glăsui vreodată noblețea cuvintelor eu glăsuiesc doar prin umbrele lor viitoare. Eu am veacuri multe în neființa mea - voi doar pământ... M: Am avut o zi albă îngropată într-o zi neagră tu atunci ai venit
Omul Întrerupt by Gheorghe Istrate () [Corola-journal/Imaginative/9913_a_11238]
-
avansat sau desăvârșit, „asemenea viței de vie, care nu apare niciodată la fel, ci se schimbă în timp: mugure, floare, pe cale de a se coace, apoi bine coaptă devine vin. De aici și chemarea la beție (sobria ebrietas) adresată de Verb. Întreaga ființă se unește cu El, sufletul se mărește, crește fără încetare. Cu cât dorește mai mult, cu cât iubește mai mult, cu atât primește mai mult”<footnote Jean Boesse, Grigorie de Nyssa, în Marie-Madeleine Devy, Enciclopedia doctrinelor mistice, vol
Experienţa extatică a sufletului în Dumnezeu după Sfântul Grigorie al Nyssei: beția trează, somnul treaz, rana și zborul sufletului (II). In: Transilvania by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/139_a_423]
-
atunci când cădea câte o frunză, fie ea cât de mică, un zâmbet rece îi mișca colțurile buzelor. Era de altfel singura expresie pe care o schița, și nu era deloc plăcută. Apoi a scris mare, pe toată tabla, conjugarea unui verb la prezent, dar numi aduc aminte care și nici nu mai știu cum se scrie. Făcea un „l" cât se poate de strâmb. Nu-l interesa pe el asta, zicea că pentru azi atât a fost. Ne tot întreba dacă
ALECART, nr. 11 by Emilia Tabără () [Corola-journal/Science/91729_a_92905]
-
dar mai ales să și cazi /apa e mai verde când te uiți /mult în ea /și cerul mai albastru /și gândurile mai singure.” Jocurile de cuvinte și capcanele lingvistice sunt la tot pasul, (elocventă este poezia (4) prin folosirea verbului a [se] îndoi precum și a substantivului îndoieli. Limba română este relaxată, contextul dă nuanța, limba engleză este însă foarte precisă (există expresiile a se apleca, în sensul de a se îndoi de spate = to bend, a avea o îndoială = to
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93863_a_95155]
-
română este relaxată, contextul dă nuanța, limba engleză este însă foarte precisă (există expresiile a se apleca, în sensul de a se îndoi de spate = to bend, a avea o îndoială = to doubt). Numai că aici autorul impune folosirea unui verb/substantiv unic, altfel diferențele din limba engleză nu ar mai face sensul poeziei. Traducerea sună așa: “Would I ever be able to incline like I used to before / I may not even want it /too many inclinations will not do
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93863_a_95155]
-
mind /.” Deci ceea ce pare a fi simplu uneori de tradus, devine anevoios în păstrarea în continuare a mentalității românești transpusă pe calcul mentalității unui cititor englez. Tot aici merită să remarcăm existenta în majoritatea poeziilor a unui adverb, a unui verb sau chiar a unui vers întreg, care face legatura cu versurile de dinainte, dar și cu cele următoare. Acest element nu rupe niciodată poemul în două, ci din contră îl întărește ca scriitură, dându-i o amploare mai mare, o
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93863_a_95155]
-
un pR2 peste case; "cum, se îndreptă el, tu stai chiar lângă Dumnezeu!" și dispăru cu acea hârtie ștearsă de timp, prin care viața mea era dusă departe spre munții Pădurea Neagră Serapeum cobor în aceste manuscrise: din coasta fiecărui verb, icoativ alt univers se desprinde, până mă face mie însămi un labirinth caut cu mâinile înfrigurate, prin textul umanității pierdut la ultima sa caligrafiere pentru tot ce vom fi, lua-vom de la capăt fiecare rând: tot ce părea atâta
Archange by Nazaria Buga () [Corola-journal/Imaginative/11999_a_13324]
-
ea la lumină; în drum, credința în ființă slăbește, ea nu ne mai urmează poate... Împletirea cu mitul elin nu-l va fi preocupat pe Gheorghe Grigurcu, de unde "expirația calmă", ce marchează "simpla întoarcere a capului", și forța senină a verbului "uită". Mai aproape rămân basmele populare, unde apa moartă dă pieirea prin uitare, iar apa vie - dacă și ea există - șterge uitarea morții ca pe un somn greu. O imagine a apei vii apare în Izvoarele, piesă din aceeași epocă
Poetul Gheorghe Grigurcu by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/12330_a_13655]
-
aflat la vârsta candorii ia cunoștință de inserția tanatosului în cadrul viului, ia cunoștință de această dihotomie fundamentală a cunoașterii umane: aceea a vieții și a morții. Traumatismul acestei percepții a sfârșitului este marcat și de folosirea în două ipostaze a verbului "a uita", care, de altfel, se află într-o relație de contaminare semantică și simbolică cu verbul "a se uita". De altfel, regimul dominant al imaginilor este acela vizual, o vizualitate de o pregnanță extremă, ce amplifică dramatismul desenului liric
Efectul de palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/12585_a_13910]
-
a cunoașterii umane: aceea a vieții și a morții. Traumatismul acestei percepții a sfârșitului este marcat și de folosirea în două ipostaze a verbului "a uita", care, de altfel, se află într-o relație de contaminare semantică și simbolică cu verbul "a se uita". De altfel, regimul dominant al imaginilor este acela vizual, o vizualitate de o pregnanță extremă, ce amplifică dramatismul desenului liric: "M-au ascuns bătrânii după obicei/ Să nu uit de frica păsării tăiate/ Și ascult prin ușa
Efectul de palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/12585_a_13910]
-
piept, Să simt cum inima îmi bate Numai cu tine îngropat. Merg vid în carne și în duh, Omul își întoarce capul de la mine, Frunza rămasă în iarnă cade într-un ultim freamăt Pe umerii mei fără alte roade. în Verb natal focul mă consumă. Nu aș mai vrea să fiu sporind căderea. Aud din cer flautele, iar mierea Se revarsă în mine postumă. Aceste locuri purtate de îngeri }i le prezint ca reazim. Ia-le pentru ziua de azi, Nu
Poezie by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/12398_a_13723]
-
și familiare, câte-o frântură de amintire, o emoție, un gând abia schițat, lăsat în evanescența lui. Foarte atent la arhitectura textului, propune o sintaxă voit "săracă", reduce propoziția la esențial, pune punct, uneori, înainte de încheiere, șterge adesea pronumele de lângă verb, dând un anume accent de impersonalitate discursului, o ținută vag ermetică, provocând mici distanțe între secvențele concentrate, sugerând spații ale contemplației, singurătăți așteptând comunicarea, absențe receptive, tăceri gata să se exprime. Selectate cu precădere din spațiul marin, elementele care compun
Un poet francez in România by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/12537_a_13862]
-
Și unul de altul într-atât se îndepărtează / încât spune "Destul!" nu știu ce. // Valul / vântului urcă dealul cu tufe de galbene flori. / Atunci tac, de la unul spre celălalt. / De la unul la celălalt"... Pour dire encore sugerează, încă din titlu, preponderența tematicii verbului, într-o poezie în deplină continuitate față de versurile precedente. Căci rostirea cuvintelor apare din nou solidară cu lucrurile printre care are loc. Ca și tăcerea, de altfel, în care se topește murmurul lumii, al timpului. Pasul uman înaintează deopotrivă spre
Un poet francez in România by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/12537_a_13862]
-
e potențabil printr-o interjecție omonimă cu, din întîmplare, "da"-ul nostru. Oui-da! semnifică "da, bineînțeles"; sau, dacă vreți, "da, da". Da-ul francez ar proveni, conform aceluiași Larousse (s. v.), "des impératifs dișsț et va", — din imperativele, adică, ale verbelor "a spune" și a "merge", printr-o contragere a lor într-un cuvînt monosilabic. Deschid, aici, o altă paranteză: în micul Larousse pe care-l am în preajmă, ediția 1973, cuvântul da se află la distanță de treisprezece termeni de
OUI-DA by Șerban Foarță () [Corola-journal/Imaginative/12912_a_14237]
-
de origine latină veche, certificat implicit de noblețe. A pleca derivă din latinul plico,-are și are sens fundamnetal „a se înclina”, “a se încovoia”. Abia mai tîrziu, ca în portugheză ori în spaniolă, plico,-are s-a transformat în verb de mișcare. Titlul rubricii mele păstrează ambele sensuri ale lui plicare, evidențiindu-le în mod egal: drumul pornește de la pagina tipărită și ajunge tot acolo, într-o „plecăciune” continuă, executată fără vreo constrîngere, doar din impuls irezistibil. Cît privește ambiția
Preambul by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Imaginative/13361_a_14686]
-
bine te știe. / Tu nu îl vezi, însă./ n-ai cum îl auzi/ pune bine urechea”. Sunt vagi irizații blagiene la mijloc, dimpreună cu un soi de romantism abstractizat. Alte poeme însă dezvoltă aceleași simboluri cu aceleași efecte sugestive: „pielea/verbul/cortul omului/în deșert.” Superbe, două poeme într-un vers, cu imagini la fel de blagiene, salvate însă de stilizarea extremă: „pădurea, hoață, pândea casa. Fremăta./ casa neclintită.” Al treilea fel de poezii Al treilea volum selectat pentru azi este pe jumătate
Lecturi la zi by Iuliana Alexa () [Corola-journal/Imaginative/13545_a_14870]
-
îmi e târât cum treci funia pe gât rangul crucilor de rând text/tărâm ales a fi prag pronaos și altar miresmate mă tresar mirese tipografii - eldorado-de-levant piimata anton pann vine un orfeu orfan funerar în diamant se visa brigandul verb subteranul temnicer ci nu fumul efemer amor(sân)du-și flaut sterp levitam nevolnic val inelul plural pulsând toiagul lui unde? când? rara limbă s-o dezval transparenta matcă sunt tainic și pios a sta (m)ucenic în strana ta
Maica florilor de măr by Horia Zilieru () [Corola-journal/Imaginative/14250_a_15575]
-
Știi că nimica Nu iei de-a gata Nici cu ulcica Nici cu găleata Poți să te tângui Poți să te mânii Tot mai adâncu-i Ochiul fântânii Pe cât versifici te bate gândul să fii în rândul celor prolifici. Apuci un verb când vezi ce plinu-i, și-ncepi să-l chinui tot mai acerb. Și strângi cuvinte mai cu asprime, în ritmuri, rime, să stea cuminte. Da-ncearcă numa și dă-le drumul... Pleava și fumul! Praful și spuma! n Ademeniri cerești
Se-nchide cercul by Ion Horea () [Corola-journal/Imaginative/14165_a_15490]
-
geamul, îți faci o cafea mare în vechiul ibric albastru, o torni într-o ceașcă temeinică de teracotă galbenă, iei o carte (de obicei una citită de două-trei ori), respiri, sorbi, citești. Dar vrei să comunici cuiva plăcerea celor trei verbe matinale! Ascuți bine cu lama două creioane "Koh-I-Noor" B, potrivești foaia liniată furnirul maro al biroului, privești acoperișurile verzi, asculți zgomotul hidroforului și-ți dai seama, deodată, că totul e pierdut, iremediabil pierdut: adolescența, poezia, dragostea, prietenia. Rămîne lectura. Atît
Ce odihnitor e să scrii unui critic! by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/14278_a_15603]