1,179 matches
-
ca niște adevărați alpiniști. Pe partea de răsărit lacul este străjuit de crestele sterpe ale masivului muntos. Aici este un hotel, dar și un restaurant mai aparte care pătrunde în apele lacului ca o lacustră. Prin apele limpezi cu nuanțe verzui se zbenguie păstrăvul indigen. Aici, la hotarul dintre crestele dominante ale munților și albastrul infinit al cerului, adesea vremea devine capricioasă și rafalele vântului, vuietul său, urletul văii, ecoul tunetelor, fulgerele ce se preling ca niște șerpi luminoși pe stânci
TRANSFĂGĂRĂŞANUL ŞI SPLENDORILE SALE de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 877 din 26 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/354934_a_356263]
-
lume prin prejur... „tu n-auzi, ești misogin? vezi că te-ai pilit cam tare!” „nu drăguță, sunt virgin, tu ai grijă de pahare!” m-aș fi uitat în ochii ei, însă m-am temut că, dacă, ar fi fost verzui, c-ai tăi, i-arătam eu ei... m ă i, fată! că-s misogin din tată-n fiu, ptiu!, al dracului să fiu! hap... ciu! Referință Bibliografică: ieri m-am îmbătat / George Safir : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 598
IERI M-AM ÎMBĂTAT de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 598 din 20 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/355017_a_356346]
-
Acasa > Strofe > Ritmuri > DOMNUL ÎN TOGĂ VERZUIE Autor: Ion Untaru Publicat în: Ediția nr. 549 din 02 iulie 2012 Toate Articolele Autorului Domnul acela în togă verzuie I-au spus contemporanii că nu e Că nu a fost, că nu va fi Decât un mod suav de
DOMNUL ÎN TOGĂ VERZUIE de ION UNTARU în ediţia nr. 549 din 02 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/356753_a_358082]
-
Acasa > Strofe > Ritmuri > DOMNUL ÎN TOGĂ VERZUIE Autor: Ion Untaru Publicat în: Ediția nr. 549 din 02 iulie 2012 Toate Articolele Autorului Domnul acela în togă verzuie I-au spus contemporanii că nu e Că nu a fost, că nu va fi Decât un mod suav de a privi Privirile indiferente Din sufletele transparente Și să le-arate fiecărui, Când eu mă nărui și tu te nărui
DOMNUL ÎN TOGĂ VERZUIE de ION UNTARU în ediţia nr. 549 din 02 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/356753_a_358082]
-
că nu e Că nu a fost, că nu va fi Decât un mod suav de a privi Privirile indiferente Din sufletele transparente Și să le-arate fiecărui, Când eu mă nărui și tu te nărui Domnul acela în togă verzuie E singurul din ei care nu e În lumea aceasta figură de ceară Fiindc-a ieșit de mult în afară Cu acte, bagaje și plin de mister Un domn decupat întreg în eter Pe care zadarnic îl cauți la fisc
DOMNUL ÎN TOGĂ VERZUIE de ION UNTARU în ediţia nr. 549 din 02 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/356753_a_358082]
-
ceară Fiindc-a ieșit de mult în afară Cu acte, bagaje și plin de mister Un domn decupat întreg în eter Pe care zadarnic îl cauți la fisc: Domnul acela de mult e un pisc! Referință Bibliografică: Domnul în togă verzuie / Ion Untaru : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 549, Anul II, 02 iulie 2012. Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Ion Untaru : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului. Abonare la articolele
DOMNUL ÎN TOGĂ VERZUIE de ION UNTARU în ediţia nr. 549 din 02 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/356753_a_358082]
-
observând cerul cu ajutorul unei oglinzi al cărui simbol e imaginea sa apărută mereu la suprafața apei, curge o dată cu ea?: „ -Cine ești tu? De-mi stârnești mereu apele, rotindu-le într-un straniu balet?/ -Eu sunt lacul albastru, răcoritor, cu ochiul verzui fulgerat în apusul violet/”. Din acest univers s-a desprins acel teatru de umbre, într-o gesticulație patetică pe valuri de Timp: „Doar noi, obsedați de lumină, ne aflăm permanent la marginea Timpului/ Cu urechea ascuțită, ca un pui de
TAINA SCRISULUI (32) – UN PRIVILEGIU AL SCRIITORULUI de ELISABETA IOSIF în ediţia nr. 601 din 23 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/355143_a_356472]
-
este Clara, ființa iubită pentru care în fiecare noapte coboară în sanctuarul viselor, acolo unde își clădește acel lăcaș numit iubire. Petalele de trandafiri presărate în timp au croit drumul pe care valsează picături de rouă izvorâte din ochii căprui verzui. O lume nouă în brațele lui este descoperită. A găsit o altă definiție a fericirii, a învățat să respire în doi, să zâmbească sub un alt cer, ca suflet pereche. Viața alături de Clara îi inunda inima de fericire, trăiri unice
SUNT LACRIMĂ DIN LACRIMILE TALE (INCLUDE UN NOU CAPITOL) de GHEORGHE ŞERBĂNESCU în ediţia nr. 598 din 20 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/355121_a_356450]
-
haznă, acas ! - Dup-o zi de coasă, nici nu mai vede cu cin-se culcă ... - Bagă-n ciur și-alege !... Zâmbind, gazda servește dulceață de trandafiri și sirop de cetină de brad. Femeile mișcă stângaci lingurițele și paharele cu lichidul verzui. Atmosfera păcălește liniștea, dar vecina gureșă întrebă, pe neașteptate : - Ce cocoană ești tu, să te sulemenești așa ? Una din fete îi sare în apărare : - Ce te iei de mica, bre ? - Tu să taci, că ai caș la gură ! - E-te
CÂRCOTAŞE CU SEX-APPEL !, DE IOAN MUŢIU de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 274 din 01 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355616_a_356945]
-
care creștea în mijlocul lacului ca o insulă amenințătoare. - Aș face o baie în lac, spuse băiatul surioarei sale într-o zi fierbinte de vară și apoi, înainte ca aceasta să poată spune ceva, se dezbrăcă și se aruncă în apa verzuie. În urma lui, apa stârnită pufăi un nor de fum verde, după care se închise ca și când nimeni n-ar fi încercat niciodată să o atingă. Văzând că fratele ei nu mai apare, fetița începu să îl strige pe nume cu disperare
LACUL VRĂJIT de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 2112 din 12 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368730_a_370059]
-
îi înghițise tatăl și fratele. Într-o zi, întârzie în pădure mai mult decât de obicei și pe drumul spre casă o prinse noaptea. Era de acum o fetișcană curajoasă, așa că nu se sperie cu una cu două de ceața verzuie care începuse să se întindă dinspre apă. Grăbi pasul, atentă la fiecare zgomot din jur. Deodată, pe cărarea care ducea spre lac, chiar în fața ei, apăru un balaur uriaș cu două capete, care își târa printre copaci coada mai ascuțită
LACUL VRĂJIT de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 2112 din 12 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368730_a_370059]
-
au făcut surorile tale. Ești liberă să faci ce dorești, doar du-mă până în pădurea în care a coborât balaurul. Ajunse deci regele în pădurea cu lacul deasupra căruia începuse să se lase înserarea și să se ridice o ceață verzuie. Văzu o casă de vrăjitoare și în pragul ei pe balaurul cu două capete. Pe când se gândea că nu era nici urmă de fată misterioasă, de bătrână vrăjitoare sau de mătură, i se păru că aude voci din stufărișul de la
LACUL VRĂJIT de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 2112 din 12 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368730_a_370059]
-
ce avea de spus că balaurul cu două capete apăru lângă ei. - Nu ai reușit, șuieră mâhnit, nu-mi rămâne decât să mă întorc în lac lângă tata! Adio, Codruța! Ai grijă de mama! În urma lui, lacul aruncă un norișor verzui, după care încremeni la loc. Văzând nefericirea fetei și simțind că n-ar putea să trăiască știind-o atât de nefericită, Regele Pădurilor, își scoase sabia, reteză ciuperca și o aruncă în lac. Pe dată locul se cutremură sub puterea
LACUL VRĂJIT de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 2112 din 12 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368730_a_370059]
-
de la unu pân’ la toamnă, / de la trei și până-n iarnă // mămăliga-n patru-o dau, / ceapa-n patru eu o sparg, / floarea floarea își desface // și mai mult de dor bălai / clopul, lacrima și clopotul / clop și pic și cling verzui // bâldâbâc de piatră verde, / verde galben de mă lași, / broasca face-n apă, pleosc”. Ceea ce pare ludic, este, de fapt, foarte serios. „Îngerii n-au aripi, ei au inimi, / cu nas roz de acadea / din floare scuturată, / care zboară pretutindeni
ARMONII CELESTE de RADU BOTIŞ în ediţia nr. 2120 din 20 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/370731_a_372060]
-
un picior de cretă și pofte cam necurate./ A doua e Grazi, cu părul prins în briza/ cu gâtul negru, subțire, catifelat/ cu un ochi roșu, cu celalat în priză/ își moblilizeaza viscerele cu gândul la pat./ (...)/ A patra este Verzuia, cu buze ca frunza îmbălsămată de roșu/ cu părul ca antice rădăcini de tuia/ sta prinsă-n chenar vegetal reprimându-și reproșu’.” Arta portretului după portret e confirmată, cu dinamism, în Oamenii cu capete de textile: „Cei doi oameni cu
EMIL SAUCIUC ŞI PUTEREA PRIVIRII de SMARANDA COSMIN în ediţia nr. 1964 din 17 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/368202_a_369531]
-
Băiețelul luă în palme oul cu mare grijă și emoție. Simți o senzație ciudată ; un amestec de bucurie, teamă și mister. În cuibul cu pricina, pe lângă acest ou se mai găseau încă douăsprezece ouă, dar mai mici și de culoare verzuie. Deodată, ascuți urechile; auzea un zgomot, deși se uita-se în toate părțile și nu vedea pe nimeni. Acum îi era teamă să nu vină vreun animal să mănânce ouăle, fapt pentru care se pitulă după niște tufișuri să vadă
MĂREŢIA SMERENIEI de ŞTEFAN POPA în ediţia nr. 1154 din 27 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/370152_a_371481]
-
cerului vinețiu, / pe gheața crăpată în iceberguri / risipite sub cer vinețiu. / [...] // Hiperboreea, zonă mortală / a maimarilor minții, / loc al nașterilor de copii de piatră, / din care sculptați sunt doar sfinții. Desigur, idealul de zbor s-a- ndeplinit aici, / și-o aură verzuie prevestește / un mult mai aprig ideal. («Elegia a opta, hiperboreeana» - SAlf, 108 sqq.). Ideea de zbor cu aripi confecționate din șindrilă (nu din penele păsărilor ucise / pierite în labirintul din Creta dedalică / icarică) aparține spațiului mitic „hiperboreu“, românesc-arhaic, și este
NICHITA STĂNESCU ŞI „NOUA ONTOLOGIE“ A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (5) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1130 din 03 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/352793_a_354122]
-
fie morți. Căpitanul Neil Carrey, întrebat fiind ce anume i-a salvat, a răspuns în deplinătatea facultăților mintale: ”Visam apă dulce. Am început să ne imaginăm că apa din jurul bărcii de salvare își schimbă culoarea din albastru marin în nuanța verzuie a apei dulci. Mi-am adunat puterile și am luat un cău. Când am gustat-o, apa era dulce!”. Allois Grüber, un cercetător austriac, a ajuns la concluzia că esențial este modul cum se comportă o persoană față de apă. În
GÂNDURI INSOMNIACE de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 1619 din 07 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/352866_a_354195]
-
observând cerul cu ajutorul unei oglinzi al cărui simbol e imaginea sa apărută mereu la suprafața apei, curge o dată cu ea?: “-Cine ești tu? De-mi stârnești mereu apele, rotindu-le într-un straniu balet?/-Eu sunt lacul albastru, răcoritor, cu ochiul verzui fulgerat în apusul violet”. Din acest univers s-a desprins acel teatru de umbre, într-o gesticulație patetică pe valuri de Timp: Doar noi, obsedați de lumină, ne aflăm permanent la marginea Timpului/ Cu urechea ascuțită, ca un pui de
VIAŢA, CA O METAFORĂ ÎN TIMP de ELISABETA IOSIF în ediţia nr. 495 din 09 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/354442_a_355771]
-
ca niște adevărați alpiniști. Pe partea de răsărit lacul este străjuit de crestele sterpe ale masivului muntos. Aici este un hotel, dar și un restaurant mai aparte care pătrunde în apele lacului că o lacustra. Prin apele limpezi cu nuanțe verzui se zbenguie păstrăvul indigen. Aici, la hotarul dintre crestele dominante ale munților și albastrul infinit al cerului, adesea vremea devine capricioasa și rafalele vântului, vuietul sau, urletul văii, ecoul tunetelor, fulgerele ce se preling ca niște șerpi luminoși pe stânci
NALBITORU ION --TRANSFĂGĂRĂŞANUL ŞI SPLENDORILE SALE (THE TRANSFĂGĂRĂŞAN NATIONAL ROAD AND ITS SPLENDOURS) de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 2328 din 16 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/354460_a_355789]
-
opus bibliotecii și al canapelei extensibile. Se duse spre biblioteca de deasupra canapelei - pat, deschise cu o cheie ce o scoase din buzunarul de la pantalonul ce-l purta o ușiță ca de bar și luă o agendă legată în piele verzuie. Veni spre Andrada instalată deja în unicul fotoliu din cameră, ținând paharul cu suc rece în mână din care sorbea încet și cu plăcere, savurându-i gustul reconfortant și delicios. Deea se așeză pe marginea fotoliului lângă Andrada, care abandonă
ROMAN (CONTINUAREA ROMANULUI CAT DE MULT TE IUBESC...) de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1158 din 03 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353712_a_355041]
-
curtea cu grădină . Pomi încarcați de roade, flori ce zâmbesc fericite, legume ce se doresc folosite se lasă mângâiate de razele diminetii.In fața casei străjuiește un măr împovărat de ani. În fiecare an omizile își încleștează trupul spiralat și verzui pe crengile perene. Primăvară , devreme, cleiul transparent , ca niște plasturi aplicați ad-hoc, sclipește în lumina caldă a diminetii.Acum merele aurii se înghesuiesc printre frunzele protectoare și râd că o grămadă de smaralde la sânul suav al tinerei prințese. Mai
SOFIA RADUINEA [Corola-blog/BlogPost/353705_a_355034]
-
curtea cu grădină . Pomi încarcați de roade, flori ce zâmbesc fericite, legume ce se doresc folosite se lasă mângâiate de razele diminetii.In fața casei străjuiește un măr împovărat de ani. În fiecare an omizile își încleștează trupul spiralat și verzui pe crengile perene. Primăvară , devreme, cleiul transparent , ca niște plasturi aplicați ad-hoc, sclipește în lumina caldă a diminetii.Acum merele aurii se înghesuiesc printre frunzele protectoare și râd că o grămadă de smaralde la sânul suav al tinerei prințese. Mai
SOFIA RADUINEA [Corola-blog/BlogPost/353705_a_355034]
-
aș mângâia piatra din nori, / Când astăzi se scrie pe duruitori, / Pe pietre-aruncate și pe tâmple fierbinți, / Adorabilă fiară, să nu mă mai vinzi / Stelei duble și fără noroace / Ca balaur pe ochi să se-nșface. / Port în mine carapace verzuie / Și durută cerneală, și cerneală cam șuie. Parcurgând cele două cărți, cititorul va constata că adorabila fiară îl seduce, îl sfâșie fără milă și, în același timp, îi reconstituie parametri arhetipali ai binelui și frumosului. Îmblânzită sau nu, poezia Cristinei
NĂSCUTĂ ÎN ANOTIMPUL POEZIEI de POMPILIU COMSA în ediţia nr. 1315 din 07 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/353895_a_355224]
-
Sunt ceaiul acesta amar, tremurul de mână blestemată, duhoarea pe care o las în urmă? Vă rog să-mi răspundeți, o să mă tulbur curând, o să urlu din nou sub voaluri de vrăbii, sub ape cu lintiță deasă și cu broaște verzui, Tatăl meu mă va plesni peste față cu biciul cailor, iar eu voi adormi cu seringa dumneavoastra prin sânge, lunatic cum sunt și al nimănui, stârv răstignit și putred de ani... Sunteți frumoasă, doamnă, ca Tamara mea, dusa mea tristă
MĂ VEȚI IERTA, DOAMNĂ ASISTENTĂ? (ÎNSEMNĂRI DIN AZIL) de CAMELIA RADULIAN în ediţia nr. 1573 din 22 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/353933_a_355262]